Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-1110/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
26 iunie 2013
Părțile
ÎI Damian S vs Serviciul Vamal al RM
Pe scurt
Drepturile şi obligaţiile autorităţii vamale, metodele de determinare a valorii în vamă a mărfii, metoda de rezervă

3ra-1110/13 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă – B. Bîrcă dosarul nr. 3ra-1110/13 DECIZIE 26 iunie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Nicolae Clima Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Damian S” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Damian S” împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 07 septembrie 2012, Întreprinderea Individuală „Damian S” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că la 30 iunie 2012 întreprinderea a introdus pe teritoriul Republicii Moldova în regim de import, ţesătură şi furnitură din metal şi plastic pentru producerea genţilor, în cantitate de 12211,5 kg.

Menţionează că la 30 iunie 2012, prin intermediul brokerului vamal SRL „Vamcomplex”, a depus la Biroul Vamal Chişinău intern declaraţia vamală nr. I 15184, iar valoarea în vamă a lotului de marfă importat a fost determinată şi anunţată în conformitate cu metoda principală, prevăzută de art. 10 alin. (2) al Legii cu privire la tariful vamal nr. 1380-XII din 20 noiembrie 1997. Invocă că pârâtul a solicitat prezentarea unor documente suplimentare în vederea confirmării valorii în vamă şi anume preţul de comercializare a mărfii respective în Republica Moldova, cataloage a preţurilor mărfii cu mostre, corespondenţa comercială, venitul încasat de contragentul din Republica Populară Chineză, etc. Afirmă că Biroul Vamal Chişinău a refuzat să accepte declaraţiile vamale depuse de întreprindere şi a decis să determine de sine stătător valoarea în vamă a mărfii importate, schimbând metoda de determinare a valorii în vamă, astfel întocmind un act de inspecţie, prin care a majorat substanţial, fără careva temei şi explicaţii valoarea acestei mărfi în vamă.

Susţine că decizia privind majorarea valorii mărfii în vamă a fost adoptată de către pârât la 03 iulie 2012, respectiv întru evitarea cheltuielile suplimentare ce ţin de reţinerea automobilului şi containerului pe teritoriul Republicii Moldova, în aceiaşi zi a fost transferat surplusul de 94345,06 lei. Indică că doar la 24 iulie 2012 prin intermediul brokerului vamal a fost primită copia actului de inspecţie nr. 3029. Drept urmare, la 03 august 2012, prin intermediul Poştei Moldovei a fost expediată cerere prealabilă, prin care a fost exprimat dezacordul cu majorarea cuantumului taxelor vamale, însă prin răspunsul primit la 10 august 2012, cererea a fost respinsă ca tardivă. Consideră că refuzul de a examina cererea prealabilă este ilegal, deoarece întreprinderea s-a conformat prevederilor legale şi a depus-o în termenul stabilit.

Insistă că acţiunile Biroului Vamal Chişinău cu privire la majorarea valorii în vamă sunt contrare Legii cu privire la tariful vamal nr. 1380-XII din 20 noiembrie 1997 şi Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 600 din 14 mai 2002. Afirmă că declaraţia vamală depusă de întreprindere a fost însoţită de actele existente cerute de autoritatea vamală şi stipulate la pct. 13 al Regulamentului nominalizat, iar colaboratorii vamali nu au dat nici o explicaţie şi nici nu au motivat refuzul de a accepta valoarea în vamă anunţată şi metoda de determinare a valorii în vamă aleasă de întreprindere.

Consideră că solicitările organului vamal de a prezenta acte suplimentare şi anume preţul de vânzare şi/sau cumpărare a ţesăturii şi furniturii pe teritoriul Republicii Moldova şi corespondenţa comercială sus sunt lipsite de suport legal. Solicită recunoaşterea ilegalităţii acţiunilor Biroului Vamal Chişinău cu privire la majorarea valorii în vamă a lotului de ţesătură şi furnitură din metal şi plastic pentru producerea genţilor, în cantitate de 12211,5 kg importat de ÎI „Damian S”, recunoaşterea nulităţii şi fără efecte juridice actul de inspecţie nr. 3029 întocmit de Biroul vamal Chişinău în perioada 30 iunie 2012-03 iulie 2012 şi restituirea excedentului drepturilor de import în sumă de 94345,06 lei, achitat de întreprindere.

Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013 acţiunea a fost respinsă. La 14 martie 2013, ÎI „Damian S” a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii contestate şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii, susţinând că recursul concretizat va fi depus după redactarea hotărârii motivate. La 04 aprilie 2013, ÎI „Damian S” a depus recurs de precizare împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii contestate şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii.

În motivarea recursului a invocat că la 30 iunie 2012 întreprinderea a introdus pe teritoriul Republicii Moldova în regim de import, ţesătură şi furnitură din metal şi plastic pentru producerea genţilor, în cantitate de 12211,5 kg, drept urmare prin intermediul brokerului vamal SRL „Vamcomplex”, a depus la Biroul Vamal Chişinău intern declaraţia vamale nr. I 15184, valoarea în vamă a lotului de marfă importat fiind determinată şi anunţată în conformitate cu metoda principală, prevăzută de art. 10 alin. (2) al Legii cu privire la tariful vamal nr. 1380-XII din 20 noiembrie 1997. Menţionează că organul vamal a solicitat prezentarea unor documente suplimentare în vederea confirmării valorii în vamă şi anume preţul de comercializare a mărfii respective în Republica Moldova, cataloage a preţurilor mărfii cu mostre, corespondenţa comercială, venitul încasat de contragentul din Republica Populară Chineză, etc., respectiv refuzând să accepte declaraţiile vamale depuse de întreprindere, astfel a decis să determine de sine stătător valoarea în vamă a mărfii importate, schimbând metoda de determinare a valorii în vamă.

La fel a fost întocmit un act de inspecţie, prin care a fost majorat substanţial, fără careva temei şi explicaţii valoarea acestei mărfi în vamă.

Consideră că hotărârea primei instanţe a fost adoptată cu aplicarea eronată a legislaţiei în vigoare, iar acţiunile Biroului Vamal Chişinău sunt contrare Legii cu privire la tariful vamal nr. 1380-XII din 20 noiembrie 1997 şi Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 600 din 14 mai 2002. Insistă că declaraţia vamală depusă de întreprindere a fost însoţită de toate actele respective, fapt confirmat de borderoul actelor prezentate autorităţii vamale, pe când colaboratorii vamali nu au dat nici o explicaţie şi nici nu au motivat refuzul de a accepta valoarea în vamă anunţată şi metoda de determinare a valorii în vamă aleasă de întreprindere, iar solicitarea actelor suplimentare nu a fost necesară, mai mult că cele solicitate nu sunt obligatorii.

Afirmă că întreprinderea a respectat prevederile legislaţiei şi a prezentat autorităţii vamale toate actele necesare pentru confirmarea valorii în vamă a mărfii importate. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Declarând recursul la 04 aprilie 2013 recurentul s-a conformat prevederilor legale, recursul fiind declarat în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

Din materialele dosarului rezultă că la 30 iunie 2012 ÎI „Damian S” a importat marfă, ţesătură şi furnitură din metal şi plastic pentru producerea genţilor, în cantitate de 12211,5 kg şi în baza declaraţiei vamale nr. 3029I15184 din 04 aprilie 2011 întocmită de către brokerul vamal, SRL „Vamcomplex”, din numele întreprinderii a fost introdus în regim vamal de import pe teritoriul Republicii Moldova marfa menţionată, la care au fost anexate: contractul de vânzare-cumpărare din 10 aprilie 2012, scrisoarea de trăsură internă din 28 iunie 2012, Carnetul TIR prevăzut de Convenţie, Conosamentul de transport din 16 mai 2012, factura comercială (Invoice) din 10 aprilie 2012, certificatul de origine din 14 iunie 2012, declaraţia vamală a ţării de export din 12 mai 2012, paşapoartele tehnice, permisul conducătorului internaţional, dispoziţia de plată din 11 aprilie 2012, poliţa de asigurare din 16 mai 2012 şi declaraţia de export/tranzit din 28 iunie 2012. În urma verificării corectitudinii determinării valorii în vamă a mărfii, Biroul Vamal Chişinău a stabilit că ÎI „Damian S” a aplicat incorect metoda nr. 1 de determinare a valorii în vamă a mărfii şi anume în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit, drept rezultat a fost întocmit actul de inspecţie nr. 3029 din 30 iunie 2012, pe motiv că marfa a fost subevaluată.

De asemenea, pentru efectuarea unui control vamal minuţios şi aprecierea corectă a valorii în vamă declaraţia s-a lăsat spre perfectare pe ziua lucrătoare următoare, pentru ca agentul economic conform legislaţiei să prezinte toate actele pentru aprecierea corectă a valorii în vamă. Înaintând acţiunea în judecată împotriva Biroul Vamal Chişinău, ÎI „Damian S” a solicitatrecunoaşterea ilegalităţii acţiunilor Biroului Vamal Chişinău cu privire la majorarea valorii în vamă a lotului de ţesătură şi furnitură din metal şi plastic pentru producerea genţilor, în cantitate de 12211,5 kg importat de ÎI „Damian S”, recunoaşterea nulităţii şi fără efecte juridice actul de inspecţie nr. 3029 întocmit de Biroul vamal Chişinău în perioada 30 iunie 2012-03 iulie 2012 şi restituirea excedentului drepturilor de import în sumă de 94345,06 lei, achitat de întreprindere.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă motivat şi amplu argumentat a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii. Conform art. 179 alin. (1) din Codul vamal, declaraţia vamală, care se depune la organul vamal, trebuie să fie însoţită de toate documentele necesare vămuirii. Conform art. 6 alin. (1) din Legea cu privire la tariful vamal nr. 1380-XIII din 20 noiembrie 1997, la trecerea mărfii peste frontiera vamală, declarantul anunţă valoarea în vamă a acesteia autorităţii vamale. Iar conform art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea enunţată, valoarea în vamă a mărfii anunţată de declarant şi datele suplimentare referitoare la ea trebuie să fie veridice şi confirmate prin acte.

În cazul în care este necesar de a confirma valoarea în vamă a mărfii anunţată, declarantul, la cererea autorităţii vamale, este obligat să prezinte datele respective. Dacă autoritatea vamală pune la îndoială autenticitatea acestor date, declarantul este în drept să determine valoarea în vamă a mărfii prin metodele prevăzute de prezenta lege. În contextul acestei prevederi, la caz, se constată că organul vamal verificând corectitudinea valorii în vamă a mărfii importată de către ÎI „Damian S”, a constatat că setul de documente prezentat de către declarant nu confirmă pe deplin veridicitatea datelor în ce priveşte valoarea în vamă declarată, drept urmare autoritatea vamală a solicitat prezentarea de acte suplimentare.

La acest capitol se va menţiona că pentru confirmarea datelor privind valoarea în vamă a mărfii importate în baza declaraţiei vamale nr. 3029I15184 din 30 iunie 2012, organul vamal a solicitat întreprinderii ÎI „Damian S” prezentarea contractului comercial încheiat cu vânzătorul mărfii şi acordurile adiţionale în original, precum şi corespondenţa comercială purtată cu acesta în vederea încheierii şi derulării contractului; declaraţiei vamală a ţării de expediere în original (cu specimente), certificatului de origine al mărfurilor, certificatului de calitate, conformitate etc.; documentelor contabile (act de verificare, originalul facturii fiscale); comenzilor de livrare; cataloagelor, specificărilor, ofertelor de preţ (listele de preţuri) ale firmei producătoare, calculul firmei producătoare pentru preţul de cost al mărfurilor evaluate şi corespondenţei comerciale, fiind acordat termen în acest sens până la 02 iulie 2012, fapt ce se atestă prin blancheta tipizată a Biroului Vamal Chişinău (f. d. 91). Aici se va remarca că din aceiaşi blanchetă tipizată rezultă că ÎI „Damian S” nu a prezentat actele solicitate suplimentar de organul vamal, fapt ce se confirmă prin înscrierea efectuată de către reprezentantul întreprinderii (f. d. 91), prin care s-a menţionat că agentul economic nu poate prezenta actele solicitate.

Astfel, se constată că prima instanţă justificat a reţinut că declarantul, la caz ÎI „Damian S”, nu a prezentat acte şi informaţia solicitată de organul vamal pentru a determina valoarea în vamă conform metodei I, precum şi celor stabilite de art. 12,13, 14, 16 al Legii cu privire la tariful vamal nr. 1380 din 20 noiembrie 1997. În acest context prezintă relevanţă prevederile art. 8 alin. (1)-(3) al Legii cu privire la tariful vamal, care indică că autoritatea vamală exercită controlul asupra corectitudinii determinării valorii în vamă a mărfii. Autoritatea vamală este în drept să ia decizii în privinţa corectitudinii ori incorectitudinii valorii în vamă a mărfii anunţate de declarant.

În cazul în care nu există date ce ar confirma corectitudinea determinării valorii în vamă a mărfii anunţate sau în cazul în care există temei de a considera că datele prezentate de declarant (importator) nu sunt veridice (inclusiv sunt sub nivelul valorii lor de producţie) şi/sau nu sunt suficiente, autoritatea vamală este în drept să determine de sine stătător valoarea în vamă a mărfii, aplicând consecutiv una din cele 6 metode prevăzute de prezenta lege. Metodele de determinare a valorii în vamă a mărfii sunt stipulate la art. 10 al Legii cu privire la tariful vamal, care indică că valoarea în vamă a mărfii introduse pe teritoriul vamal se determină: a) în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit; b) în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică; c) în baza valorii tranzacţiei cu marfă similară; d) în baza costului unitar al mărfii; e) în baza valorii calculate a mărfii; f) prin metoda de rezervă.

Conform art. 17 alin. (1) din Legea enunţată, în cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată de către declarant prin aplicarea consecutivă a metodelor specificate la articolele 11, 12, 13, 15 şi 16 sau autoritatea vamală consideră cu temei că aceste metode nu pot fi utilizate, valoarea în vamă a mărfii se determină prin metoda de rezervă, prin mijloace rezonabile compatibile cu prevederile prezentei legi, cu principiile generale ale acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi pe baza datelor disponibile.

Raportând la caz cadrul legal enunţat şi reieşind din faptul că datele conţinute în setul de acte prezentate de către ÎI „Damian S” nu au fost suficiente pentru stabilirea corectă a valorii în vamă a mărfii importate, instanţa de recurs consideră că organul vamal, şi anume Biroul Vamal Chişinău justificat a aplicat metoda de rezervă pentru determinarea valorii în vamă a mărfii importate de către intimat, fapt ce indică la temeinicia soluţiei primei instanţe emisă în prezenta cauză şi respinge criticele recurentului invocate în acest sens.

Pe cale de consecinţă, este de menţionat că la adoptarea actului contestat organul vamal şi-a argumentat modificarea metodei de determinare a valorii în vamă aleasă de declarant, precum şi imposibilitatea aplicării metodelor consecutive, fapt ce se confirmă prin fişa-act întocmită de colaboratorul vamal la 30 iunie 2012 şi semnată de către administratorul fiduciar a ÎI „Damian S”, ultimul făcând menţiunea despre imposibilitatea prezentării informaţiei solicitate (f. d. 92). În asemenea împrejurări, instanţa de recurs conchide că hotărârea primei instanţe a fost adoptată în limitele competenţei, reieşind din temeiul şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, iar în cadrul judecării pricinii au fost create condiţii obiective participanţilor la proces, întru realizarea drepturilor sale procedurale.

Alte argumentele invocate de recurent, în susţinerea poziţiei sale, nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs, deoarece se combat cu cele invocate mai sus şi se axează asupra circumstanţelor, care au fost constatate şi elucidate pe deplin de prima instanţă, având la bază cumulul de probe, care au fost administrate şi apreciate cu respectarea normelor de drept procedural şi susţinute de normele de drept material. Distinct de cele relatate şi având în vedere faptul că hotărârea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărârea primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Damian S”. Se menţine hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Damian S” împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă. Preşedintele, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Nicolae Clima Ala Cobăneanu

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.