3ra-1187/13 — Contestarea actului administartiv

prima instanţă –E. Clim dosarul nr. 3ra-1187/13 DECIZIE 21 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi Iuliana Oprea Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspunderea Limitată „Maghem-Impex”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspunderea Limitată „Maghem-Impex” împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 225 ianuarie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 05 iulie 2012, SRL „Maghem-Impex” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că la data de 17 aprilie 2012 a fost depusa declaraţia vamală de import a mobilierului nr 3029I14391 in care s-a indicat valoarea in vama 19477,27 euro sau 302051,55 lei, cît şi cheltuielile de transport în mărime de 13957,11 lei. Plăţile vamale au fost calculate reieşind din valoarea mărfurilor indicata in factura comerciala. Susţine că organul vamal nu a acceptat documentele prezentate si prin actul de inspecţie început la data de 17 aprilie 2012 şi finisat la 24 aprilie 2012 a dispus majorarea valorii in vama la toate mărfurile importate cu 109487,32 lei. Menţionează că nu au acceptat aceasta decizie a organului vamal, dar pentru a evita staţionarea nejustificata a mijlocului de transport destinat pentru aceasta operaţiune de transport au fost impuşi de situaţie de a declara mărfurile la condiţiile impuse.

Astfel iniţial plăţile vamale au fost calculate in mărime de 104282,85, însa dupa majorarea impusă acestea au constituit 133977,26 lei sau cu 29694,41 lei mai mult. Afirmă că la vămuirea mărfurilor au prezentat toate documentele necesare pentru vămuirea mărfurilor. Astfel, fiind prezentate contractul de cumpărare-vînzare nr. 32 din 05 aprilie 2012, scrisoarea de trăsura internaţionala CMR din 12 aprilie 2012, factura comerciala invoice nr. 764 si specificaţia din 12 aprilie 2012, certificatul de origine MO 176205 din 05 mai 2012, declaraţia vamala a ţarii de export 12ROCJ7810E0007800 din 12 aprilie 2012, cheltuielile de transport. Suplimentar la aceste documente au fost prezentate scrisorile exportatorului, care confirma ca mărfurile au fost exportate, fiind însoţite de documentele prezentate de reclamant la vămuirea lor, însă toate aceste documente au fost respinse de organul vamal.

Insistă că însăşi actul de inspecţie, conţine contradicţii care compromite temeinicia celor indicate. Astfel se indica, că, în urma verificării informaţiei din baza de date a Serviciului Vamal RM privind tranzacţiile economice analogice a altor agenţi economici mărfurile importate din aceeaşi ţara şi acelaşi producător ... s-a depistat ca preturile sunt diferite ... diminuarea valorii in vama. În acelaşi act de inspecţie organul vamal încercînd să respingă metodele 2 si 3 indică, că organul vamal nu dispune de informaţia cu privire la tranzacţiile cu marfa identică sau similară. Analizînd cele indicate în actul de inspecţie în coraborare cu prevederile pct. 6 a Hotaririi Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la practica examinării în contencios administrativ a litigiilor legate de aplicarea legislaţiei vamale constată, că actul de inspecţie nu este motivat.

Dînşii au negociat cu exportatorul cantitatea, calitatea şi preţul mărfurilor importate şi aceste date sunt incluse in contractul comercial şi in factura comerciala (invoice). Aceeaşi valoarea este indicată şi in declaraţia vamala de export. Astfel valoarea mărfurilor importate era reală şi veridică. Mai invocă că contractul comercial reprezintă o înţelegere amiabilă între vînzător şi cumpărător şi după cum se indică în compartimentul IV al contractului, preţul produselor obiect al prezentului contract, se stabileşte de Vînzător şi se comunică Cumpărătorului sub forma unor liste de preţuri. Organul vamal nu a prezentat nici o proba cu privire la incorectitudinea datelor prezentate, sau careva falsuri în documentele comerciale prezentate.

Nu sau solicitat nici alte documente suplimentare. Nu este clar de unde au fost luate preţurile la care sau vămuit mărfurile importate. Consideră că, organul vamal, a procedat contrar prevederilor art. 8, alin. 3 a Legii cu privire la tariful vamal, or potrivit acestora „doar în cazul în care nu există date ce ar confirma corectitudinea determinării valorii în vamă a mărfii anunţate sau în cazul în care există temei de a considera că datele prezentate de declarant (importator) nu sînt veridice (inclusiv sînt sub nivelul valorii lor de producţie) şi/sau nu sînt suficiente, autoritatea vamală este în drept să determine de sine stătător valoarea în vamă a mărfii, aplicînd consecutiv una din cele 6 metode prevăzute de prezenta lege”, pe cînd la caz asemenea circumstanţe nu au fost stabilite.

La fel invocă că, organul vamal pe de o parte nu a combătut originalitatea si veridicitatea documentelor prezentate acceptîndu-le, pe de alta tot el le-a respins impunînd o valoare în vama majorata absolut nejustificata. Iar faptul că organul vamal nu a fost de acord cu valoarea mărfurilor importate nu serveşte ca temei de a impune majorarea valorii în vamă. Consideră, că în cazul de faţă organul vamal a procedat şi contar prevederilor p. 73 a Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal aprobat prin Hotărîrea Guvernului 1140 din 02 noiembrie 2005 (MO 157-160 in 25.11.2005), care prevede, că dacă există îndoieli privind exactitatea informaţiilor sau a documentelor furnizate pentru determinarea valorii în vamă, organul vamal poate solicita importatorului să prezinte justificări suplimentare, inclusiv documente sau alte evidenţe.

Contrar acestor prevederi reclamantul deşi a prezentat toate documentele justificative cu privire la valoarea mărfurilor acestea au fost respinse nemotivat de catre pîrît. La fel, consideră neîntemeiate afirmaţiile organul vamal expuse în răspunsul la cererea prealabila, precum, că s-ar fi adresat tardiv. Deşi declaraţia vamala 5029I14391 a fost înregistrată la 17 aprilie 2012, însa consecinţele pe care le contestă au apărut după data de 24 aprilie 012, cînd a fost finisata procedura de perfectare a actului de inspecţie. Astfel cererea prealabila nu putea fi depusa in perioada 17-23 aprilie 2012, fiind înregistrată la 24 aprilie 2012 şi a fost una depusa in termen.

Afirmaţiile care se fac in actul de inspecţie, precum, ca s-a verificat informaţia din baza de date a Serviciului Vamal privind tranzacţiile economice analogice a altor agenţi economici la aceleaşi mărfuri, acesta fiind motivul dezacordului cu documentele prezentate nu putea constitui temei justificat de majorare a valorii in vama, deoarece de ei au fost acceptate preturile propuse de vînzător şi au prezentat documentele, care justifica aceste preturi. Aceasta valoare este indicată in contractul comercial şi celelalte documente comerciale. Totodată în procesul de perfectare a declaraţiei vamale nu s-au prezentat alte documente care ar confirma că documentele prezentate la vămuire nu sunt veridice.

Mai mult că reclamantul se bucura de anumite avantaje din partea vînzătorului, or dispune de contract de exclusivitate şi are o anumita grila de produse la un singur preţ. De asemenea susţine că sunt contrare acţiunile organului vamal şi prevederilor Acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului la care Republica Moldova a aderat prin Protocolul din 08 mai 2001, ratificat prin Legea 218-XV din 01 iunie 2001, care expres prevede, că taxele vamale se evaluează la valoarea reală care este valoarea de tranzacţie. Solicită recunoaşterea ilegalităţii acţiunilor Biroului Vamal Chişinău cu privire la majorarea valorii în vamă la declaraţia vamală nr. 3029I14391 cu 109487,32 lei, anularea actului de inspecţie din 17 aprilie 2012 la aceeaşi declaraţie vamală şi restituirea excedentului drepturilor de import în sumă de 29694,41 lei.

Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 25 ianuarie 2013, acţiunea a fost respinsă. La 09 aprilie2013, SRL „Maghem-Impex” a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii contestate şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărîrea primei instanţe, considerînd că la emiterea hotărîrii contestate instanţa a interpretat eronat legislaţia în domeniu, greşit a aplicat normele de drept material, iar concluziile instanţei fiind în contradicţie cu circumstanţele pricinii. Susţine că la data de 17 aprilie 2012 a fost întocmită declaraţia vamală 3027I14391, indicîndu-se valoarea in vama a mărfurilor importate valoarea facturala de 19477,27 euro sau 30205155 lei şi cheltuielile de transport -13957,11 lei.

Plăţile vamale au fost calculate reieşind din valoarea mărfurilor indicată în factura comerciala. Organul vamal nu a acceptat documentele prezentate şi a întocmit in aceeaşi zi actul de inspecţie. Afirmă că la vămuirea mărfurilor societatea a prezentat toate documentele necesare pentru vămuirea mărfurilor. Suplimentar la aceste documente au fost prezentate scrisorile exportatorului, care confirma că mărfurile au fost exportate, fiind însoţite de documentele prezentate de reclamant la vămuirea lor, însă toate aceste documente au fost respinse de organul vamal. Insistă că actul de inspecţie nu putea constitui temei de majorare a valorii în vamă, deoarece fiind întocmit la 17 aprilie 2012 s-a indicat, „de reportat pe alt culoar şi de efectuat controlul fizic pentru aprecierea valorii in vama.

S-a înmînat lista documentelor agentului economic. De majorat valoarea în vama în baza menţiunilor din declaraţia privind valoarea în vamă a mărfurilor poz. 1 cu 58662,66 lei, poz. 2 cu 27327 lei, poz. 3 cu 519,67 lei, poz. 4 cu 9020 lei”, însă care au fost motivele majorării valorii în vamă nu s-a indicat şi numai la 24 aprilie 2012 pe formularul DVV-2 s-a încercat sa se motiveze majorarea valorii in vama, indicîndu-se mai întîi, că alţi agenţi economici ar importa mobilier din aceiaşi tara si acelaşi producător la un preţ mai mare si că informaţia conţinuta pe siturile oficiale ar confirma diminuarea valorii în vama de către ei. Consideră declarative afirmaţiile precum ca alţi agenţi economici ar importa acelaşi mobilier de la acelaşi producător la un preţ mai mare, deoarece nu i-au fost prezentate careva probe cu privire la astfel de fapte.

De altfel nu i-au fost prezentate nici alte probe care ar confirma că alţi agenţi economici ar importa mobilier la un preţ mai mare, indicînd că aici urmează de a fi luat în vedere, că aceeaşi denumire de mobila poare fi de o valoare diferita, chiar de la acelaşi producător si depinde din lemnul din care a fost confecţionată si ţesătura utilizata. Mai mult, indică că potrivit contractului comercial nr. 32 din 05 aprilie 012 sunt distribuitori oficiali al produselor fabricate de SC „Country Elements” SRL şi nici un alt agent economic din Republica Moldova nu dispune de astfel de contract si nu poate importa astfel de mobila de la producător. Aşa că afirmaţiile intimatului, precum, că alţi agenţi economici ar importa de la acelaşi producător acelaşi mobilier la un preţ mai mare sunt cel puţin eronate.

Susţine că organul vamal nu a prezentat nici o probă cu privire la incorectitudinea datelor prezentate, sau careva falsuri în documentele comerciale prezentate. De fapt valoarea mărfurilor importate era cea indicata în anexa la contractul comercial, iar în situaţia dată organul vamal a procedat contrar prevederilor art. 8, alin. 3 a Legii cu privire la tariful vamal, or potrivit acestora, doar în cazul în care nu există date ce ar confirma corectitudinea determinării valorii în vamă a mărfii anunţate sau în cazul în care există temei de a considera că datele prezentate de declarant (importator) nu sînt veridice (inclusiv sînt sub nivelul valorii lor de producţie) şi/sau nu sînt suficiente, autoritatea vamală este în drept să determine de sine stătător valoarea în vamă a mărfii, aplicînd consecutiv una din cele 6 metode prevăzute de prezenta lege.

Consideră neîntemeiate afirmaţiile pîrîtului, susţinute de instanţa, precum, că reclamantul ar fi acceptat majorarea valorii in vama, deoarece au prezentat suplimentar actele solicitate în baza cărora urma a fi efectuată devamarea mărfurilor importate cu metoda propusă, însă care nu a fost acceptată de organul vamal. Susţine că nu dispun de informaţia cu privire la preturile la mărfuri identice sau similare importate de alţi agenţi economici, pe cînd organul vamal cunoscînd că sunt în imposibilitatea de a prezenta astfel de informaţii a urmărit scopul de a-i crea condiţii pentru justificarea acţiunilor de a dispune aplicarea metodei 6 de determinare a valorii in vama. Mai mult că organul vamal dispune de toata informaţia cu privire la preturile la care se importează mărfurile, însa la caz nu a utilizat informaţia data sau cel puţin nu i-a declarat aceasta.

Menţionează că daca intimatul a avut suspecţii asupra valorii mărfurilor importate de ei, reieşind din prevederile Legii nr. 1380, urma sa prezinte justificările sale cu privire la originea valorii în vama impusa reclamantului şi de unde a fost luata, precum şi motivele din care nu s-au aplicat acele preţuri la care importau aceeaşi mărfuri alţi agenţi economici. În asemenea situaţie urma să ţină cont şi de prevederile art. 14, al (5) a Legii nr. 1380, care prevede, că în cazul în care, la determinarea valorii in vama, drept baza poate fi luata valoarea uneia din cîteva tranzacţii cu mărfuri identice sau similare, atunci se aplica cea mai mica valoare a tranzacţiei. Afirmă că faptul că organul vamal nu a fost de acord cu valoarea mărfurilor importate nu serveşte ca temei de a impune majorarea valorii în vamă, drept urmare, considerînd neîntemeiate afirmaţiile din hotarîrea contestată precum, că factura comerciala nu ar conţine preţul la marfa importata.

Mai susţine că a prezentat instanţei extrasul din anexa la contractul comercial, prin care s-a convenit preţul mărfurilor la care urmau a fi procurate. Astfel preţul mărfurilor indicate în anexa la contract şi cele indicate în factura comerciala invoice sunt identice. Anume dat fiind prezentarea acestor documente, precum şi a declaraţiei vamale a ţarii de export consideră că au prezentat documentele care confirma valoarea mărfurilor importate. Faptul că nu s-a prezentat declaraţia vamala în original putea constitui un temei de verificări suplimentare doar în cazul în care în copia prezentata s-ar fi conţinut alte date decît cele indicate în contractul comercial, anexa la contract sau factura comerciala.

La caz datele cu privire la valoarea mărfurilor importate erau aceeaşi în toate documentele. Mai mult că au fost confirmate de agentul economic exportator în timpul vămuirii mărfurilor. În afara de aceasta prezentarea declaraţiei vamale în original depinde nu atît de importator cît de exportator. De asemenea î-şi exprimă dezacordul cu afirmaţiile precum, că contractul comercial nu corespunde prevederilor pct. 15 a Regulamentului privind modul de declarare a valorii in vama a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, or nu este indicata condiţia de livrare, volumul (cantitatea ) mărfurilor importate, preţul pentru o unitate de marfa si valoarea tranzacţiei. După cum rezulta din conţinutul contractului acesta este încheiat nu privitor la o tranzacţie, dar pe un termen nedeterminat si poate fi denunţat unilateral de una din parţi, notificînd cealaltă parte cu 30 zile înaintea încetării contractului.

Din acest motiv în contract nu puteau fi indicate volumul mărfurilor importate şi valoarea tranzacţiei care a fost obiectul acestei contestaţii. Consideră, că s-au conformat întocmai prevederilor pct.16 a Regulamentului, care stipulează, că informaţiile trebuie să fie veridice, complete şi să asigure confirmarea valorii în vamă anunţate. Dreptul autorităţii vamale de a lua decizii cu privire la corectitudinea sau incorectitudinea valorii în vamă nu poate fi independent de legislaţia existentă.

Prevederile date pot fi aplicate numai în coroborare cu prevederile art. 8, alin. 3 precum şi cu prevederile art. 7 a Legii 1380. Din aceste motive consideră, că acţiunile intimatului legate de impune reclamantului de a vămui mărfurile la preturi majorate comparativ cu cele indicate în actele prezentate contravin în totalitate şi Acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului la care Republica Moldova a aderat prin Protocolul din 08 mai 2001, ratificat prin Legea 218-XV din 01 iunie 2001. Potrivit Acordului privind aplicarea art. VII al Acordului General pentru Tarife Vamale si Comerţ regula instituită prin Acordul privind evaluarea în vamă este aceea că autorităţile vamale să determine valoarea mărfurilor pe baza preţului de tranzacţie plătit sau de plătit de către importator.

Ca urmare a deciziei adoptate, autorităţile vamale pot să se abată de la acest principiu atunci cînd au dubii serioase cu privire la corectitudinea valorii declarate de importator cu privire la corectitudinea valorii declarate de importator sau a documentelor prezentate de aceasta. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din actele cauzei rezultă că copia hotărîrii primei instanţe a fost expediată în adresa SRL „Maghem-Impex” la data de 29 martie 2013 fapt confirmat prin scrisoare de însoţire (f.d. 88). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la data de 09 aprilie 2013 în termen.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

Din materialele dosarului rezultă că la 17 aprilie 2012 SRL „Maghem-Impex” a importat marfă, mobilier din lemn, lemn presat şi combinat indicînd valoarea în vamă de 19477,27 euro sau 302051,55 lei, inclusiv şi cheltuielile de transport în sumă de 13957,11 lei şi în baza declaraţiei vamale nr. 3027I14391 din 17 aprilie 2011 întocmită de către brokerul vamal, SRL „Vesper-com”, din numele întreprinderii a fost introdus în regim vamal de import pe teritoriul Republicii Moldova marfa menţionată, la care au fost anexate: contractul de vânzare-cumpărare nr. 32 din 05 aprilie 2012, scrisoarea de trăsură internaţională CMR din 12 aprilie 2012, factura comercială (Invoice) nr. 764 şi specificaţia din 12 aprilie 2012, certificatul de origine MO176205 din 05 mai 2012, declaraţia vamală a ţării de export din 12 aprilie 2012, paşapoartele tehnice, calculul cheltuielilor de transport, iar suplimentar au fost prezentate scrisorile exportatorului, care confirmă că mărfurile au fost exportate, fiind însoţite de documentele prezentate de recurent la vămuirea lor.

În urma verificării corectitudinii determinării valorii în vamă a mărfii, Biroul Vamal Chişinău a stabilit că SRL „Maghem-Impex” a aplicat incorect metoda nr. 1 de determinare a valorii în vamă a mărfii şi anume în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit, drept rezultat a fost întocmit actul de inspecţie din 17 aprilie 2012, pe motiv că marfa a fost subevaluată. De asemenea, pentru efectuarea unui control vamal minuţios şi aprecierea corectă a valorii în vamă declaraţia s-a lăsat spre perfectare pe ziua lucrătoare următoare, pentru ca agentul economic conform legislaţiei să prezinte toate actele pentru aprecierea corectă a valorii în vamă.

Înaintând acţiunea în judecată împotriva Biroul Vamal Chişinău, SRL „Maghem-Impex” a solicitat recunoaşterea ilegalităţii acţiunilor Biroului Vamal Chişinău cu privire la majorarea valorii în vamă la declaraţia vamală nr. 3029I14391 cu 109487,32 lei, anularea actului de inspecţie din 17 aprilie 2012 la aceeaşi declaraţie vamală şi restituirea excedentului drepturilor de import în sumă de 29694,41 lei. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă motivat şi amplu argumentat a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii. Conform art. 179 alin. (1) din Codul vamal, declaraţia vamală, care se depune la organul vamal, trebuie să fie însoţită de toate documentele necesare vămuirii. Conform art. 6 alin. (1) din Legea cu privire la tariful vamal nr. 1380-XIII din 20 noiembrie 1997, la trecerea mărfii peste frontiera vamală, declarantul anunţă valoarea în vamă a acesteia autorităţii vamale.

Iar conform art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea enunţată, valoarea în vamă a mărfii anunţată de declarant şi datele suplimentare referitoare la ea trebuie să fie veridice şi confirmate prin acte. În cazul în care este necesar de a confirma valoarea în vamă a mărfii anunţată, declarantul, la cererea autorităţii vamale, este obligat să prezinte datele respective. Dacă autoritatea vamală pune la îndoială autenticitatea acestor date, declarantul este în drept să determine valoarea în vamă a mărfii prin metodele prevăzute de prezenta lege. În contextul acestei prevederi, la caz, se constată că organul vamal verificând corectitudinea valorii în vamă a mărfii importată de către SRL „Maghem-Impex”, a constatat că setul de documente prezentat de către declarant nu confirmă pe deplin veridicitatea datelor în ce priveşte valoarea în vamă declarată, drept urmare autoritatea vamală a solicitat prezentarea de acte suplimentare.

La acest capitol se va menţiona că pentru confirmarea datelor privind valoarea în vamă a mărfii importate în baza declaraţiei vamale nr. 3027I14391 din 17 aprilie 2012, organul vamal a solicitat întreprinderii SRL „Maghem-Impex” prezentarea contractului comercial încheiat cu vânzătorul mărfii şi acordurile adiţionale în original, precum şi corespondenţa comercială purtată cu acesta în vederea încheierii şi derulării contractului; declaraţiei vamală a ţării de expediere în original, listele de ambalaj, certificatului de origine al mărfurilor, comenzilor de livrare; cataloagelor, specificărilor, ofertelor de preţ (listele de preţuri) ale firmei producătoare, fapt ce se atestă prin blancheta tipizată a Biroului Vamal Chişinău (f. d. 46). Aici se va remarca că din aceiaşi blanchetă tipizată rezultă că SRL „Maghem- Impex” nu a prezentat actele solicitate suplimentar de organul vamal, fapt ce se confirmă prin înscrierea efectuată de către reprezentantul societăţii (f. d. 45), prin care s-a menţionat că agentul economic nu poate prezenta actele solicitate.

Astfel, se constată că prima instanţă justificat a reţinut că declarantul, la caz SRL „Maghem-Impex”, nu a prezentat acte şi informaţia solicitată de organul vamal pentru a determina valoarea în vamă conform metodei I, precum şi celor stabilite de art. 12,13, 14, 16 al Legii cu privire la tariful vamal nr. 1380 din 20 noiembrie 1997. În acest context prezintă relevanţă prevederile art. 8 alin. (1)-(3) al Legii cu privire la tariful vamal, care indică că autoritatea vamală exercită controlul asupra corectitudinii determinării valorii în vamă a mărfii. Autoritatea vamală este în drept să ia decizii în privinţa corectitudinii ori incorectitudinii valorii în vamă a mărfii anunţate de declarant.

În cazul în care nu există date ce ar confirma corectitudinea determinării valorii în vamă a mărfii anunţate sau în cazul în care există temei de a considera că datele prezentate de declarant (importator) nu sunt veridice (inclusiv sunt sub nivelul valorii lor de producţie) şi/sau nu sunt suficiente, autoritatea vamală este în drept să determine de sine stătător valoarea în vamă a mărfii, aplicând consecutiv una din cele 6 metode prevăzute de prezenta lege. Metodele de determinare a valorii în vamă a mărfii sunt stipulate la art. 10 al Legii cu privire la tariful vamal, care indică că valoarea în vamă a mărfii introduse pe teritoriul vamal se determină: a) în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit; b) în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică; c) în baza valorii tranzacţiei cu marfă similară; d) în baza costului unitar al mărfii; e) în baza valorii calculate a mărfii; f) prin metoda de rezervă.

Conform art. 17 alin. (1) din Legea enunţată, în cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată de către declarant prin aplicarea consecutivă a metodelor specificate la articolele 11, 12, 13, 15 şi 16 sau autoritatea vamală consideră cu temei că aceste metode nu pot fi utilizate, valoarea în vamă a mărfii se determină prin metoda de rezervă, prin mijloace rezonabile compatibile cu prevederile prezentei legi, cu principiile generale ale acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi pe baza datelor disponibile.

Raportând la caz cadrul legal enunţat şi reieşind din faptul că datele conţinute în setul de acte prezentate de către SRL „Maghem-Impex” nu au fost suficiente pentru stabilirea corectă a valorii în vamă a mărfii importate, instanţa de recurs consideră că organul vamal, şi anume Biroul Vamal Chişinău justificat a aplicat metoda de rezervă pentru determinarea valorii în vamă a mărfii importate de către intimat, fapt ce indică la temeinicia soluţiei primei instanţe emisă în prezenta cauză şi respinge criticele recurentului invocate în acest sens.

Pe cale de consecinţă, este de menţionat că la adoptarea actului contestat organul vamal şi-a argumentat modificarea metodei de determinare a valorii în vamă aleasă de declarant, precum şi imposibilitatea aplicării metodelor consecutive, fapt ce se confirmă prin fişa-act întocmită de colaboratorul vamal la 20 aprilie 2012 şi semnată de către reprezentantul a SRL „Maghem-Impex”, ultimul făcând menţiunea despre imposibilitatea prezentării informaţiei solicitate (f. d. 45). În asemenea împrejurări, instanţa de recurs conchide că hotărârea primei instanţe a fost adoptată în limitele competenţei, reieşind din temeiul şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, iar în cadrul judecării pricinii au fost create condiţii obiective participanţilor la proces, întru realizarea drepturilor sale procedurale.

Alte argumentele invocate de recurent, în susţinerea poziţiei sale, nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs, deoarece se combat cu cele invocate mai sus şi se axează asupra circumstanţelor, care au fost constatate şi elucidate pe deplin de prima instanţă, având la bază cumulul de probe, care au fost administrate şi apreciate cu respectarea normelor de drept procedural şi susţinute de normele de drept material. Distinct de cele relatate şi având în vedere faptul că hotărârea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărârea primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspunderea Limitată „Maghem-Impex”. Se menţine hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 225 ianuarie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspunderea Limitată „Maghem-Impex” împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi Iuliana Oprea Tamara Chişca-Doneva