3ra-1388/13 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă – E. Clim dosarul nr. 3ra-1388/13 DECIZIE 20 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Ion Corolevschi Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Societatea Comercială „Vavilex” Societate cu Răspundere Limitată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii Comerciale „Vavilex” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 10 iulie 2012, SC „Vavilex” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că la 24 aprilie 2012 a fost depusă declaraţia vamală de import a mobilierului nr. 3027I15223 fiind indicată valoarea în vamă - 5088 Euro sau 79257,81 lei şi cheltuielile de transport 3115,48 lei. Afirmă că plăţile vamale au fost calculate în mărime de 26818,13 lei, însă organul vamal nu a acceptat documentele prezentate şi prin actul de inspecţie din 24 aprilie 2012 a dispus majorarea valorii în vamă la toate mărfurile importate cu 234944 lei. Susţine că nu a fost de acord cu decizia organului vamal, însă pentru a evita staţionarea nejustificată a mijlocului de transport a acceptat declararea mărfurilor la condiţiile impuse şi drept urmare la 28 aprilie 2012 declaraţia fiind validată.

Menţionează că a depus o cerere prealabilă prin care a contestat acţiunile organului vamal, dar nu a primit nici un răspuns. Îşi exprimă dezacordul cu acţiunile organului vamal, deoarece la vămuirea mărfurilor a prezentat toate documentele necesare pentru vămuirea mărfurilor, precum contractul de cumpărare-vânzare nr. C-06 din 15 ianuarie 2012, scrisoarea de trăsură internaţională CMR nr. 056622 din 19 aprilie 2012, factura comercială invoice nr. 38+specificaţie din 19 aprilie 2012, certificatul de conformitate nr. 731din 24 februarie 2012, declaraţia vamala a ţării de export 12ROIS4650E0011697 din 20 aprilie 2012 şi calculaţia cheltuielilor de transport. 1 La fel, afirmă că de cele indicate în actul de inspecţie a luat cunoştinţă la 07 iunie 2012, când a fost înmânată o copie a acestuia.

Consideră că actul de inspecţie nu se încadrează în prevederile pct. 18, 20 si 24, lit. i), g) şi f) a Ordinului SV nr. 480-o din 18 decembrie 2006, deoarece acesta nu a fost prezentat pentru semnare utilizatorului sistemului informatic, la caz brokerului vamal, semnătura acestuia fiind obligatorie. Susţine că au fost negociate cu exportatorul cantitatea, calitatea şi preţul mărfurilor importate şi aceste date sunt incluse în contractul comercial şi în factura comerciala (invoice), valoare care este indicată şi în declaraţia de export, considerând că valoarea mărfurilor importate era reală şi veridică. Organul vamal nu a prezentat nici o proba cu privire la incorectitudinea sau careva falsuri în documentele comerciale prezentate.

Indică că organul vamal a procedat contrar prevederilor art. 8, alin. (3) a Legii cu privire la tariful vamal. Insistă că organul vamal pe de o parte nu a combătut originalitatea si veridicitatea documentelor prezentate acceptându-le, pe de altă parte le-a respins impunând o valoare în vamă majorată nejustificat, iar dezacordul organului vamal cu valoarea mărfurilor importate nu constituie temei de a impune majorarea valorii în vamă. Consideră că organul vamal a procedat şi contrar prevederilor pct. 73 a Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1140 din 02 noiembrie 2005, care prevede că dacă există îndoieli privind exactitatea informaţiilor sau a documentelor furnizate pentru determinarea valorii în vamă, organul vamal poate solicita importatorului să prezinte justificări suplimentare, inclusiv documente sau alte evidenţe.

Astfel, deşi societatea a prezentat toate documentele justificative cu privire la valoarea mărfurilor acestea au fost respinse nemotivat de către pârât. De asemenea, consideră că acţiunile organului vamal sunt contrare şi prevederilor Acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului la care Republica Moldova a aderat prin Protocolul din 08 mai 2001, Ratificat prin Legea nr. 218-XV din 01 iunie 2001, care expres prevede, că taxele vamale se evaluează la valoarea reală care este valoarea de tranzacţie. Excepţie de la această regulă, care dă dreptul autorităţii vamale de a stabili printr-o echivalenţă verificabila, o altă valoare vamală este recunoscut numai în cazul imposibilităţii de determinare a valorii reale şi în situaţia unor dubii rezonabile privind veridicitatea valorii declarate de importator, deoarece nimic asemănător în cazul de faţă nu a fost stabilit.

Indică că conform prevederilor art. 17 alin. (1) a Legii cu privire la tariful vamal, valoarea în vamă a mărfii se determină prin metoda de rezerva prin mijloace rezonabile compatibile cu prevederile prezentei legi, cu principiile generale ale acordurilor internaţionale la care RM este parte şi pe baza datelor disponibile. Consideră că societatea s-a conformat întocmai prevederilor pct. 16 a Regulamentului, care stipulează că informaţiile trebuie să fie veridice, complete şi să asigure confirmarea valorii în vamă anunţate. Dreptul autorităţii vamale de a lua decizii cu privire la corectitudinea sau incorectitudinea valorii în vamă nu poate fi independent de legislaţia existentă.

2 Solicită declararea ilegală a acţiunilor Biroului vamal Chişinău cu privire la majorarea valorii în vamă la declaraţia vamala 3027I15223 cu suma de 234944 lei, anularea actului de inspecţie din 28 aprilie 2012 şi obligarea organului vamal să restituie plăţile vamale achitate excedentar în mărime de 76246,65 lei. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013 a fost respinsă acţiunea. La 07 iunie 2013, SC „Vavilex” SRL a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii contestate şi pronunţarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii. În motivarea recursului a invocat că instanţa a interpretat eronat legislaţia în domeniu, greşit a aplicat normele de drept material şi că concluziile expuse în hotărâre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii.

Menţionează că la pronunţarea hotărârii nu a fost prezent reprezentantul societăţii, iar copia hotărârii motivate a fost primită la 28 mai 2013, astfel considerând că s-a încadrat în termenul de declarare a recursului. Indică că atât la vămuirea mărfurilor, cât şi în şedinţa de judecata au fost prezentate toate documentele necesare pentru vămuirea mărfurilor, astfel acţiunile organului vamal au fost ilegale şi abuzive. Indică că concluziile din hotărârea primei instanţe precum că declarantul a fost de acord cu valoarea în vamă şi singur a perfectat declaraţia vamala nu au nici un suport probatoriu. Iniţial declarantul a perfectat declaraţia vamală de import în care a indicat ca valoare în vamă valoarea facturala şi cheltuielile de transport, dar aceasta nu a fost acceptată, copie anexată la materialele dosarului.

Insistă că declaraţia vamală a fost depusă pentru a evita cheltuieli suplimentare, dar nu pentru că a fost de acord cu cerinţele intimatului. Consideră că afirmaţiile precum că contractul comercial ar conţine alte date decât factura comercială sunt greşite, deoarece contractul a fost încheiat pentru o anumită perioadă şi nu pentru o tranzacţie, astfel este evident ca valoarea să fie diferită. În baza aceluiaşi contract s-a mai efectuat un import şi tranzacţia precedentă, de asemenea a fost contestată în instanţa de judecată din aceleaşi motive şi prin hotărârea Curţii de Apel din 19 noiembrie 2012 a fost admisă o acţiune identică, anulând actul de inspecţie cu referire la acelaşi contract comercial şi în mare parte aceleaşi mărfuri, hotărâre menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 martie 2013 (dosar 3ra-659/13).

Susţine că actul de inspecţie nu se încadrează în prevederile pct. 18, 20 si 24, lit. i), g) şi f) a Ordinului SV nr. 480-o din 18 decembrie 2006. Insistă că au fost negociate cu exportatorul cantitatea, calitatea şi preţul mărfurilor importate şi aceste date sunt incluse în contractul comercial şi în factura comerciala (invoice), valoare care este indicată şi în declaraţia de export, considerând că valoarea mărfurilor importate era reală şi veridică, pe când organul vamal nu a prezentat nici o proba cu privire la incorectitudinea sau careva falsuri în documentele comerciale prezentate. Indică că organul vamal a procedat contrar prevederilor art. 8, alin. (3) a Legii cu privire la tariful vamal.

Consideră că organul vamal a procedat şi contrar prevederilor pct. 73 a Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal aprobat 3 prin Hotărârea Guvernului nr. 1140 din 02 noiembrie 2005, care prevede că, dacă există îndoieli privind exactitatea informaţiilor sau a documentelor furnizate pentru determinarea valorii în vamă, organul vamal poate solicita importatorului să prezinte justificări suplimentare, inclusiv documente sau alte evidenţe. Mai indică că acţiunile intimatului ce ţin de impunea societăţii de a vămui mărfurile la preţuri majorate comparativ cu cele indicate în actele prezentate contravin în totalitate şi Acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Susţine că conform prevederilor art. 17 alin. (1) a Legii cu privire la tariful vamal, valoarea în vamă a mărfii se determină prin metoda de rezervă prin mijloace rezonabile compatibile cu prevederile prezentei legi, cu principiile generale ale acordurilor internaţionale la care RM este parte şi pe baza datelor disponibile. La fel, menţionează că, dacă s-a considerat că metoda 1 nu putea fi aplicată situaţiei, erau toate condiţiile de aplicare a metodei 2, 3 sau 4 si 5, adică prevederile art. art. 12, 13, 14, 15 şi 16 a Legii nr. 1380, dar în mod consecutiv. Indică că societatea s-a conformat întocmai prevederilor pct. 16 a Regulamentului, care stipulează, că informaţiile trebuie să fie veridice, complete şi să asigure confirmarea valorii în vamă anunţate, prezentând anume astfel de documente.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că copia hotărârii motivate a primei instanţe a fost expediată în adresa părţilor la 24 mai 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul a fost declarat în termen, la 07 iunie 2013. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Din materialele dosarului rezultă că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. C-06 din 15 ianuarie 2012 SRL „Vavilex” a cumpărat de la SRL „MOBILI BRIANZA”, România, divers mobilier din lemn.

De asemenea, actele cauzei denotă că la 24 aprilie 2012, în baza declaraţiei vamale nr. 3027115252 din 24 aprilie 2012 de către brokerul vamal, SRL „Eugexim” din numele SRL „Vavilex” a fost introdus în regim vamal de import pe teritoriul Republicii Moldova marfa menţionată, în valoarea de 5088 Euro sau 79257,81 lei şi cheltuielile de transport 3115,48 lei, la care au fost anexate: contractul de vânzare- cumpărare nr C-06 din 15 ianuarie 2012, scrisoarea de trăsură internaţională CMR nr. 056622 din 19 aprilie 2012; factura comercială invoice nr. 38 specificaţie din 19 aprilie 2012, certificatul de conformitate nr. 731din 24 februarie 2012, declaraţia vamala a ţării de export 12ROIS4650E0011697 din 20 aprilie 2012, paşaportul tehnic a mijlocului de transport şi calculaţia cheltuielilor de transport.

4 În urma verificării corectitudinii determinării valorii în vamă a mărfii, Biroul Vamal Chişinău a stabilit că SRL „Vavilex” a aplicat incorect metoda nr. 1 de determinare a valorii în vamă a mărfii şi anume în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit, drept rezultat a fost întocmit actul de inspecţie din 24 aprilie 2012, pe motiv că s-a stabilit nerespectarea prevederilor art. 13, 14, 15 a Hotărârii Guvernului nr. 600 din 14 mai 2002, respectiv s-a dispus majorarea valorii în vamă a mărfii cu 234944 lei. La fel s-a constatat că SRL „Vavilex” a acceptat declararea mărfurilor în condiţiile stabilite de organul vamal, fiind achitate şi plăţile vamale respective.

Înaintând acţiunea în judecată împotriva Biroul Vamal Chişinău, SRL „Vavilex” a solicitat declararea ilegală a acţiunilor Biroului vamal Chişinău cu privire la majorarea valorii în vamă la declaraţia vamala 3027I15223 cu 234944 lei, anularea actului de inspecţie din 28 aprilie 2012 şi obligarea organului vamal să restituie plăţile vamale achitate excedentar în mărime de 76246,65 lei. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă motivat şi amplu argumentat a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii. Conform art. 179 alin. (1) din Codul vamal, declaraţia vamală, care se depune la organul vamal, trebuie să fie însoţită de toate documentele necesare vămuirii. Iar conform art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea enunţată, valoarea în vamă a mărfii anunţată de declarant şi datele suplimentare referitoare la ea trebuie să fie veridice şi confirmate prin acte.

În cazul în care este necesar de a confirma valoarea în vamă a mărfii anunţată, declarantul, la cererea autorităţii vamale, este obligat să prezinte datele respective. Dacă autoritatea vamală pune la îndoială autenticitatea acestor date, declarantul este în drept să determine valoarea în vamă a mărfii prin metodele prevăzute de prezenta lege. În contextul acestei prevederi, la caz, se constată că organul vamal verificând corectitudinea valorii în vamă a mărfii importată de către SRL „Vavilex” a constatat că setul de documente prezentat de către declarant nu confirmă pe deplin veridicitatea datelor în ce priveşte valoarea în vamă declarată, drept urmare autoritatea vamală a solicitat prezentarea documentelor suplimentare conform procedurii, faptul ce se oglindeşte din actul de inspecţie la rubrica informaţie (f. d. 6 verso), care însă nu au fost prezentate în termenii stabiliţi de reprezentantul societăţii.

Aici se va remarca şi faptul că necesitatea în prezentarea unor acte suplimentare a apărut din considerentul, că în urma analizei efectuate, organul vamal a stabilit neconcordanţe între actele prezentate de către declarant şi anume în contractul de vânzare-cumpărare prezentat fiind indicată valoarea de 100000 Euro, nefiind clar dacă valoarea indicată se referă la un sigur lot de marfă sau la mai multe tranzacţii, iar în factura INVOICE nr. 38 din 19 aprilie 2012 fiind indicată valoarea mărfii de 5088 Euro, însă fără a fi reflectat numărul contractului întru demonstrarea legăturii între aceste două acte.

Astfel, se constată că prima instanţă justificat a reţinut temeinicia concluziei organului vamal precum că documentele prezentate de SRL „Vavilex” nu întrunesc condiţiile prevăzute la art. 11 din Legea cu privire la tariful vamal, respectiv nefiind respectate prevederile pct. pct. 13-15 din Hotărârea Guvernului RM cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova nr. 600 din 14 mai 2002. 5 La caz, prezintă relevanţă şi prevederile art. 8 alin. (1)-(3) al Legii cu privire la tariful vamal, care indică că autoritatea vamală exercită controlul asupra corectitudinii determinării valorii în vamă a mărfii. Autoritatea vamală este în drept să ia decizii în privinţa corectitudinii ori incorectitudinii valorii în vamă a mărfii anunţate de declarant.

În cazul în care nu există date ce ar confirma corectitudinea determinării valorii în vamă a mărfii anunţate sau în cazul în care există temei de a considera că datele prezentate de declarant (importator) nu sunt veridice (inclusiv sunt sub nivelul valorii lor de producţie) şi/sau nu sunt suficiente, autoritatea vamală este în drept să determine de sine stătător valoarea în vamă a mărfii, aplicând consecutiv una din cele 6 metode prevăzute de prezenta lege. Metodele de determinare a valorii în vamă a mărfii sunt stipulate la art. 10 al Legii cu privire la tariful vamal, care indică că valoarea în vamă a mărfii introduse pe teritoriul vamal se determină: a) în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit; b) în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică; c) în baza valorii tranzacţiei cu marfă similară; d) în baza costului unitar al mărfii; e) în baza valorii calculate a mărfii; f) prin metoda de rezervă.

Conform art. 17 alin. (1) din Legea enunţată, în cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată de către declarant prin aplicarea consecutivă a metodelor specificate la articolele 11, 12, 13, 15 şi 16 sau autoritatea vamală consideră cu temei că aceste metode nu pot fi utilizate, valoarea în vamă a mărfii se determină prin metoda de rezervă, prin mijloace rezonabile compatibile cu prevederile prezentei legi, cu principiile generale ale acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi pe baza datelor disponibile.

Raportând la caz cadrul legal enunţat şi reieşind din faptul că datele conţinute în setul de acte prezentate de către SRL „Vavilex” nu au fost suficiente pentru stabilirea corectă a valorii în vamă a mărfii importate, instanţa de recurs consideră că organul vamal, şi anume Biroul Vamal Chişinău justificat a aplicat metoda de rezervă pentru determinarea valorii în vamă a mărfii importate de către intimat, fapt ce respinge argumentele recurentului invocate în acest sens. Pe cale de consecinţă, este de menţionat că la adoptarea actelor contestate organul vamal şi-a argumentat modificarea metodei de determinare a valorii în vamă alese de declarant, precum şi imposibilitatea aplicării metodelor consecutive.

La acest capitol se va menţiona că întru aplicarea metodei 1, adică în baza tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit, caracteristica de bază şi condiţia esenţială a tranzacţiei îl constituie justificarea prin documente certe a valorii mărfii declarate. Pe când, din actele prezentate de către SRL „Vavilex” organului vamal, nu a fost posibil de determinat care este preţul mărfii importate la 24 aprilie 2012, care este valoarea tranzacţiei respective, circumstanţe ce contravin regulilor de aplicare a metodei 1 de determinare a valorii în vamă a mărfii.

În asemenea împrejurări, instanţa de recurs conchide că hotărârea primei instanţe a fost adoptată în limitele competenţei, reieşind din temeiul şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, iar în cadrul judecării pricinii au fost create condiţii obiective participanţilor la proces, întru realizarea drepturilor sale procedurale. Instanţa de recurs apreciază critic şi referirea recurentului la o acţiune identică a SRL „Vavilex” împotriva Biroului Vamal Chişinău, care a fost admisă prin 6 hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2012 cu anularea actului de inspecţie, hotărârea fiind menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 martie 2013, deoarece aceste cazuri nu pot fi apreciate drept similare, pe motiv că nu se constată a fi asupra unui lot de marfă asemănător.

Alte argumentele invocate de recurent, în susţinerea poziţiei sale, nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs, deoarece se combat cu cele invocate mai sus şi se axează asupra circumstanţelor, care au fost constatate şi elucidate pe deplin de prima instanţă, având la bază cumulul de probe, care au fost administrate şi apreciate cu respectarea normelor de drept procedural şi susţinute de normele de drept material.

În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr. 26561/1995, unde s-a menţionat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în recurs. Distinct de cele relatate şi având în vedere faptul că hotărârea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărârea primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Vavilex”. Se menţine hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii Comerciale „Vavilex” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă. Preşedintele, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Ion Corolevschi Ala Cobăneanu 7