- Dosarul nr.
- 2ds-67/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 1 octombrie 2014
- Părțile
- BC Banca Socială SA vs Cebotari Nadejda
- Pe scurt
- Explicarea hotărârii
2ds-67/14 — Încasarea sumei
dosarul nr. 2ds-67/14 instanţa de recurs: Sv. Novac, O. Sternioală, A. Cobăneanu ÎNCHEIERE 01 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Maria Ghervas Ala Cobăneanu examinând cererea Nadejdei Cebotari cu privire la explicarea încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 16 iulie 2014 constată: La 21 decembrie 2010, BC „Banca Socială” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva Nadejdei Cebotari şi Roman Spinei cu privire la încasarea sumei.
În motivarea acţiunii a indicat că în baza contractului de credit nr. 243EB/2008 din 17 decembrie 2008 BC „Banca Socială” SA filiala Bălţi a acordat SRL „Rostelana” un credit în sumă de 260000 lei, scadenţa la 17 decembrie 2009. Menţionează că în vederea asigurării rambursării creditului a fost încheiat cu Roman Spinei contractul de fidejusiune nr. 93 din 17 decembrie 2008 şi contractul de ipoteca nr. 132 din 17 decembrie 2008, încheiat cu Nadejda Cebotari asupra bunului imobil - apartament nr. 18, cu suprafaţa totală de 49,8 m2, din mun. Chişinău str. Gh. Madan, 46 blocul 6, care aparţine ultimei cu drept de proprietate, înregistrat în registrul gajului bunurilor imobile sub nr. 0100/08/99047, nr. cadastral 010040512401018. Susţine că SRL „Rostelana” nu a îndeplinit obligaţiunea prevăzută în contractul de credit, referitor la rambursarea în termen a creditului şi a dobânzilor aferente.
Indică că la 07 septembrie 2010 în adresa debitorilor a fost expediată o reclamaţie, care însă a rămas fără răspuns. Solicită admiterea acţiunii, încasarea în folosul BC „Banca Socială” SA din contul pârâţilor, în mod solidar a sumei de 291817,56 lei cu titlu de datorie şi 8754,53 lei taxa de stat, din contul averii debitorilor inclusiv din bunurile gajate. Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău din 29 septembrie 2011 a fost încasat în mod solidar de la Nadejda Cebotari şi Roman Spinei în beneficiul BC „Banca Socială” SA, cu sediul în mun. Bălţi, str. Păcii 21, datoria totală în sumă de 291817,56 lei şi cheltuieli judiciare legate de plata taxei de stat în sumă de 8754,53 lei din contul averii pârâţilor, inclusiv cele gajate.
1 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 februarie 2012 a fost admis apelul declarat de Nadejda Cebotari, casată hotărârea primei instanţe şi remisă cauza la o nouă rejudecare, altui judecător. Pe parcursul examinării pricinii, BC „Banca Socială” SA a depus cerere de modificare a obiectului acţiunii, înaintând acţiunea împotriva Nadejdei Cebotari cu privire la transmiterea silită a bunului gajat, iar în privinţa lui Roman Spinei renunţând la pretenţii. Aşadar, în motivarea acţiunii reclamantul BC „Banca Socială” SA a menţionat că drept asigurare a rambursării creditului acordat a servit bunul imobil, apartament nr. 18 cu suprafaţa totala de 49,8 m2 (nr. cadastral 0100405.124.01.018), situat pe adresa: mun.
Chişinău str. Gh. Madan, 46 blocul 6, gajat conform contractului de ipoteca nr. 132 din 17 decembrie 2008, înregistrat în registrul gajului bunurilor imobile sub nr. 0100/08/99047, nr. cadastral 010040512401018, care aparţine Nadejdei Cebotari. Indică că valoarea de gaj a bunului ipotecat stabilită de către părţi de comun acord, constituie - 368000 lei. Remarcă că la situaţia din 04 noiembrie 2010, suma restantă pentru creditul neachitat constituie - 252693,79 lei, pentru dobânda neachitată - 38484,77 lei, amenda - 639 lei, iar în total - 291817,56 lei. Relatează că la 07 septembrie 2010 şi la 10 septembrie 2012 în adresa debitorului-gajist au fost expediate reclamaţii,care însă au rămas fără răspuns.
Solicită admiterea acţiunii, transmiterea silită a bunului gajat şi anume: apartament nr. 18 cu suprafaţa totală de 49,8 m2 (nr. cadastral 0100405.124.01.018), situat pe adresa: mun. Chişinău str. Gh. Madan, 46 blocul 6, în posesiunea creditorului gajist - BC „Banca Socială” SA, evacuarea silită a persoanelor şi bunurilor din imobilul gajat,încasarea de la Nadejda Cebotari în beneficiul său a taxei de stat în mărime de 8754,53 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău din 14 ianuarie 2013 acţiunea a fost admisă, fiind transmis silit de la debitorul ipotecar Nadejda Cebotari în posesia creditorului ipotecar BC „Banca Socială” SA bunul imobil,apartamentul nr. 18, cu suprafaţa de 49.8 m.p., nr. cadastral 0100405.124.01.018, situat în mun.
Chişinău, str. Gheorghe Madan 46/6, pentru comercializare ulterioară. A fost evacuată Nadejda Cebotari, membrii familiei acesteia sau alte persoane care locuiesc cu ea în apartament, bunurile din apartamentul nr. 18, situat în mun. Chişinău, str. Gheorghe Madan 46/6, încasat de la Nadejda Cebotari în beneficiul BC „Banca Socială” SA suma de 1840 lei, ce reprezintă cheltuieli de judecată. În rest, pretenţiile reclamantului cu privire la încasarea sumei taxei de stat achitate la depunerea cererii de chemare în judecată au fost respinse ca fiind neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2013 a fost respinsă cererea de apel declarată de Nadejda Cebotari şi menţinută hotărârea primei instanţe.
La 19 martie 2014, Nadejda Cebotari a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia casarea integrală a hotărârilor instanţelor judecătoreşti inferioare cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 iulie 2014 a fost considerat ca inadmisibil recursul declarat de Nadejda Cebotari. La 21 iulie 2014, Nadejda Cebotari a depus cerere cu privire la explicarea încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 16 iulie 2014, cu explicarea faptului prin ce 2 speţa dată se deosebeşte de prevederile Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 1 din 10 martie 2014, care s-a expus pe cazuri similare.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge cererea cu privire la explicarea încheierii instanţei de recurs din considerentele ce urmează. La caz, se constată că prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 16 iulie 2014, a fost declarat ca inadmisibil recursul declarat de Nadejda Cebotari. În conformitate cu art. 251 alin. (1) CPC, dacă sunt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă poate, la cererea participanţilor la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicaţii asupra dispozitivului ori să omită dispoziţiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.
Prin prisma prevederilor normei sus enunţate, Colegiul constată că cererea Nadejdei Cebotari cu privire la explicarea încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 16 iulie 2014 este neîntemeiată, deoarece din conţinutul încheierii date nu rezultă că sunt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului încheierii sau încheierea cuprinde careva dispoziţii contradictorii. Or, dispozitivul încheierii clar indică că recursul declarat de Nadejda Cebotari se consideră inadmisibil. Totodată, este de remarcat că încheierea, explicarea căreia se solicită, rezultă clar motivele din care a fost adoptată o atare soluţie, precum şi norma legală care a stat la baza acesteia, constatările expuse fiind certe, exprese şi clare, prin urmare nu lasă loc interpretărilor.
Distinct de cele enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea Nadejdei Cebotari cu privire la explicarea încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 16 iulie 2014, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. În conformitate cu art. 251, art. art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Se respinge cererea Nadejdei Cebotari cu privire la explicarea încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 16 iulie 2014. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Maria Ghervas Ala Cobăneanu 3