- Dosarul nr.
- 2ra-2235/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 iulie 2013
- Părțile
- BC Moldinconbank SA Petrea Nadejda
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2235/13 — Executarea dreptului de ipotecă
prima instanţă – I. Potînga dosarul nr. 2ra-2235/13 instanţa de apel – M. Ciugureanu, M. Moraru, G. Zubati ÎNCHEIERE 03 iulie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Ala Cobăneanu examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Nadejda Petrea în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială „Moldincombank” Societate pe Acţiuni împotriva Nadejdei Petrea cu privire la executarea dreptului de ipotecă împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de către Nadejda Petrea şi menţinută hotărârea Judecătoriei Râşcani mun.
Chişinău din 30 martie 2012, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 09 ianuarie 2010 B.C „Moldindconbank" SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva Nadejdei Petrea cu privire la executarea dreptului de ipotecă. In motivarea acţiunii a indicat că conform contractului de credit nr.571f (2007) din 15 noiembrie 2007, Nadejda Petrea a primit de la bancă, prin intermediul filialei Telecomtrans, un credit în sumă de 230000 lei, cu termenul final de rambursare la 15 noiembrie 2010. Întru asigurarea rambursării în termen a creditului acordat, Nadejda Petrea în calitate de debitor ipotecar, a depus în ipotecă băncii conform contractului de ipotecă nr. 6510 din 15 noiembrie 2007, bunul imobil şi anume apartamentul nr. 3 din str. Doina, 148/2 mun.
Chişinău, cu suprafaţa de 27,6 m.p., nr. cadastral 010040413601003, estimat între părţi în sumă la 243000 lei fără TVA. Menţionează că pârâta nu şi-a onorat obligaţiile contractuale privind rambursarea creditului primit, încâlcind condiţiile contractului şi prevederile art. 572 Codul civil, neachitând plăţile stabilite prin contract. În baza calculului datoriilor nerambursate efectuat de bancă la data de 16 decembrie 2009 suma datoriilor restante şi neachitate de către Nadejda Petrea în baza contractului de credit nr. 571f din 15 noiembrie 2007 constituie suma de 19657 lei, formată din credit în mărime de 5750,01 lei, dobândă în mărime de 1952,23 lei, comision în mărime de 294,90 lei şi dobândă suplimentară în mărime de 3659,86 lei.
La aceiaşi dată datoria totală a Nadejdei Petrea faţă de bancă constituie 201848,32 lei, formată din credit în mărime de 187833,26 lei, dobândă în sumă de 10060,30 lei, dobândă suplimentară pentru neplata la scadenţă a dobânzii în mărime de 2088,19 lei, dobândă suplimentară pentru neplata la scăndenţă a creditului în mărime de 1571,67 lei şi comision în mărime de 294,90 lei. Afirmă că prin notificarea nr.02/5-3205 din 17 septembrie 2009 a solicitat debitorului gajist Nadejda Petrea achitarea anticipată şi integrală a datoriei, fiindu-i acordat termen pentru achitarea tuturor plăţilor debitoare, însă reclamaţia a rămas fără răspuns. Solicită emiterea unei hotărâri cu privire la permiterea executării silite a dreptului de ipotecă de către bancă prin deposedarea şi vânzarea forţată a bunului imobil ipotecat, apartamentul nr. 3 din str. Doina, 148/2 mun.
Chişinău, cu suprafaţa de 27,6 m.p., cu nr. cadastral 010040413601003, estimat de părţi la 243000 lei, fără TVA, într-u executarea contractului de credit nr. 571f (2007) din 15 noiembrie 2007, evacuarea silită a persoanelor şi a averii acestora din imobilul nominalizat, încasarea de la pârât în beneficiul băncii taxa de stat în mărime de 7390 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 04 iunie 2010 acţiunea a fost admisă integral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2011 a fost admis apelul declarat de către Nadejda Petrea reprezentată de Vasile Moghildea, casată hotărârea primei instanţe şi restituită pricina spre rejudecare în prima instanţă. Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun.
Chişinău din 30 martie 2012 acţiunea a fost admisă integral, a fost dispusă transmiterea silită de la debitorul ipotecar Nadejda Petrea în posesia creditorului BC „Moldindconbank” SA pentru vânzarea bunului imobil ipotecat unei terţe persoane de către creditorul ipotecar sau de către orice altă persoană împuternicită de creditorul ipotecar - imobilul apartamentul nr. 3, cu suprafaţa de 27,6 m.p., cu nr. cadastral 010040413601003, proprietatea Nadejdei Petrea, estimat între părţi în sumă de 243000 lei, fără TVA, într-u executarea contractului de credit nr.571f (2007) din 15 noiembrie 2007, cu evacuarea tuturor persoanelor şi bunurilor acestora din imobilul sus indicat, fără acordarea altui spaţiu locativ.
La fel a fost încasat de la Nadejda Petrea în beneficiul BC „Moldindconbank” SA cheltuielile de judecată în sumă de 7390 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012 a fost respins apelul declarat de către Nadejda Petrea şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 22 martie 2013, Nadejda Petrea a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii.
În motivarea recursului a indicat că prima instanţă la judecarea pricinii nu a constatat şi nu a elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în vederea stabilirii datoriei reale neachitate în termen şi plăţilor aferente, limitându-se doar la calculele băncii efectuate la situaţia din 16 decembrie 2009. Îşi exprimă dezacordul cu argumentul instanţei de apel, menţionând că în instanţa de apel s-a constat faptul că conform calculului datoriilor nerambursate pe contractul de credit nr. 571 din 15 noiembrie 2007 acordat ei la situaţia din 22 martie 2010, dânsa avea datorie totală în sumă de 35394 lei Această sumă nu corespunde realităţii, deoarece de la 23 martie 2010 până la 15 martie 2011 a fost achitată suma de 103718 lei, în total fiind achitată suma de 269714,70 lei, pe când trebuia să achite conform graficului de rambursare la 05 mai 2010, suma totală de 173163 lei.
La fel a indicat că în cadrul şedinţei i-a devenit cunoscut faptul că creditul la care pretinde banca a fost luat de 3 persoane , dintre care una este salariat al acestei bănci, care şi a obţinut toate atele pentru acordarea creditului. Mai indică că pe cazul dat este pornită urmărirea penală conform semnelor infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal, în cadrul cărui în anul 2012 ea a fost audiată în calitate de parte vătămată. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Nadejda Petrea nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Ana Ţugui, asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Nadejda Petrea ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul Nadejdei Petrea se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Ala Cobăneanu