3ra-792/14 — Declararea nulităţii actului administrativ

prima instanţă: O.Melniciuc dosarul nr.3ra-792/14 instanţa de apel: N.Vascan, E.Clim, I.Cotruţă DECIZIE 01 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru, Oleg Sternioală Ion Corolevschi, Svetlana Novac examinând recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în cauza civilă la acţiunea înaintată de Întreprinderea Mixtă „Colusvin” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău şi intervenienţii accesorii Oficiul Naţional al Viei şi Vinului şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare privind declararea nulităţii actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014, prin care au fost respinse apelurile declarate de Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Chişinău şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 21 noiembrie 2013, prin care acţiunea a fost admisă, a c o n s t a t a t: La 08.10.2013 reclamantul ÎM „Colusvin” SRL s-a adresat cu acţiune împotriva IFS mun.

Chişinău, Direcţia Administrativ Fiscală Botanica, intervenienţi accesorii Oficiul Naţional al Viei şi Vinului şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, solicitând declararea ilegală a refuzului IFS, Direcţia de Administrare Botanica, privind examinarea cererii de recunoaştere a dreptului reclamantului în calitate de rezident al Zonei Libere de a nu achita contribuţiile de stat pentru formarea Fondului Viei şi Vinului în baza garanţiilor de stat acordate potrivit Legii cu privire la zonele economice libere, nr.440 din 27.07.2001 şi obligarea IFS, Direcţia de Administrare Botanica, de a restitui prin intermediul Trezoreriei Centrale a sumelor achitate ca şi contribuţii de stat la formarea Fondului Viei şi Vinului în sumă de 75290 lei.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că ÎM „Colusvin” SRL este rezident al Zonei Antreprenorului Expo-Business-Chişinău şi are ca gen de activitate fabricarea, păstrarea şi comercializarea angro a producţiei alcoolice fabricate. A invocat că pentru a evita stabilirea de sancţiuni pecuniare severe de organele fiscale, ÎM „Colusvin” SRL a transferat în perioada iulie-septembrie 2013 suma de 75290 lei ca şi contribuţii de stat pentru formarea Fondului Viei şi Vinului. Reclamantul consideră că impunerea achitării contribuţiilor de stat la formarea Fondului Viei şi Vinului este contrar prevederilor art.13 alin.(2), art.15 alin.(4) din Legea cu privire la zonele economice libere din 27.07.2001 şi art.5 din Legea privind zonele antreprenorialului liber „Expo-Business-Chişinău”, nr.625 din 03.11.1995.

Totodată, consideră că normele prevăzute de art.323 ale Legii viei şi vinului, introduse prin Legea nr.262 din 16.11.2012, nu se aplică faţă de reclamant pentru că este rezident al zonei antreprenorialului liber „Expo-Business-Chişinău” din 14.11.2000, iar transferul de bani efectuat de ÎM „Colusvin” SRL este un prejudiciu material cauzat întreprinderii, deoarece riscă aplicarea normelor de sancţionare prevăzute de Codul Fiscal. În această situaţie ÎM „Colusvin” SRL s-a adresat cu cerere în adresa IFS, Direcţia de Administrare Botanica, la 16.08.2013, înregistrată cu nr. de intrare 9399, care a fost lăsată fără examinare şi răspuns. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 21.11.2013, a fost admisă acţiunea înaintată de ÎM „Colusvin” SRL.

S-a declarat ilegal refuzul IFS mun. Chişinău privind soluţionarea cererii ÎM „Colusvin” SRL, în calitate de rezident al Zonei Economice Libere, de a nu achita contribuţiile de stat pentru formarea Fondului Viei şi Vinului în baza garanţiilor de stat acordate de Legea cu privire la zonele economice libere, nr.440 din 27.07.2001. S-a obligat IFS mun. Chişinău, prin intermediul Trezoreriei Centrale, să restituie ÎM „Colusvin” SRL sumele achitate ca şi contribuţii de stat la formarea Fondului Viei şi Vinului în sumă de 75290 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12.03.2014, au fost respinse apelurile declarate de IFS mun. Chişinău şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 21.11.2013, prin care acţiunea a fost admisă. La 06.05.2014, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a declarat recurs prin care a solicitat casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă ca neîntemeiată acţiunea înaintată de ÎM „Colusvin” SRL. În motivarea recursului a invocat art.432 alin.(2), lit.c) CPC şi anume că la examinarea acţiunii instanţele judecătoreşti au interpretat şi au aplicat în mod eronat normele de drept material. Recurentul menţionează că la examinarea pricinii instanţele judecătoreşti au interpretat şi au aplicat în mod eronat art.6 alin.(5) Cod Fiscal, care prevede exhaustiv impozitele şi taxele generale de stat.

Totodată, recurentul menţionează că instanţele judecătoreşti au ignorat art.323 alin.(3) lit.a) şi alin.(4) din Legea viei şi vinului, introdus prin Legea nr.262 din 16.11.2012, în vigoare din 10.02.2013, din care rezultă cu certitudine că ÎM „Colusvin” SRL este un subiect care urmează să achite contribuţii la Fondul Viei şi Vinului în virtutea Legii învederate. Recurentul consideră că o asemenea interpretare a legi este inadmisibilă, pentru că se creează un precedent periculos, care va permite aplicarea neuniformă şi discriminatorie a legislaţiei relevante faţă de producătorii vitivinicoli din Republica Moldova.

Or, politicile de promovare şi dezvoltare a sectorului vitivinicol reglementate prin actele legislative de specialitate produc efecte pozitive asupra tuturor producătorilor cum ar fi: acordarea gratuită a mărcilor proprietate de stat, alocarea subvenţiilor, promovarea internă şi internaţională a produselor vitivinicole moldoveneşti etc. Însă, din diverse motive, unii producători vitivinicoli se eschivează de la plata contribuţiei destinată realizării politicilor respective, cum este în cazul de faţă şi ÎM „Colusvin” SRL. Conform art. 434 alin.(1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, ca fiind depus în termen.

În conformitate cu art.444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. 2 În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.b) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis, casată decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă din următoarele considerente. Din materialele dosarului s-a constatat că ÎM „Colusvin” SRL s-a adresat cu acţiune împotriva IFS mun.

Chişinău, intervenienţi accesorii Oficiul Naţional al Viei şi Vinului şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, solicitând declararea ilegală a refuzului IFS, Direcţia de Administrare Botanica, privind examinarea cererii de recunoaştere a dreptului reclamantului în calitate de rezident al Zonei Libere de a nu achita contribuţiile de stat pentru formarea Fondului Viei şi Vinului şi obligarea pârâtului de a restitui sumele achitate ca şi contribuţii în mărime de 75290 lei. Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, prima instanţa a admis acţiunea, prin care a declarat ilegal refuzul IFS mun. Chişinău de a soluţiona cererea depusă de ÎM „Colusvin” SRL şi a obligat pârâtul să restituie suma de 75290 lei achitată de întreprinzător ca şi contribuţie de stat în Fondul Viei şi Vinului.

Instanţa de apel s-a pronunţat la fel în favoarea admiterii acţiunii, prin care a reţinut ca întemeiată concluzia primei instanţe referitor la contribuţia de stat în Fondul Viei şi Vinului, că se încadrează la regimul fiscal conform art.6, alin.(5) Cod Fiscal, iar prin prisma ordinului nr.165 din 19.12.2012, cu privire la modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorial al Ministerului Finanţelor în anul 2013, încasarea contribuţiilor în Fondul Viei şi Vinului demonstrează că achitarea în acest Fond se referă la regimul fiscal.

Totodată, instanţa de apel consideră calificarea contribuţiilor în Fond că se încadrează regimului fiscal potrivit art.6 alin.(9),(10) Cod Fiscal şi art.323 alin.(7),(11) Legea Viei şi Vinului, nr.57 din 10.03.2006, deoarece au aceleaşi elemente de bază la stabilirea taxelor şi impozitelor, iar gestionarea şi evidenţa contribuţiilor de la plătitori, calculele penalităţilor, precum şi urmărirea datoriilor către Fond se efectuează de organele fiscale similar modului stabilit conform legislaţiei fiscale pentru administrarea impozitelor şi taxelor.

A mai reţinut, că deşi potrivit Legii nr.262 din 16.11.2012 privind modificarea şi completarea unor acte normative, au fost introduse modificări la Legea Viei şi Vinului, nr.57 din 10.03.2006, şi anume art. 323, prin care agenţii economici producători de băuturi alcoolice au fost impuşi la achitarea contribuţiilor pentru formarea fondului viei şi vinului, inclusiv şi rezidenţii zonelor economice libere din care face parte şi ÎM Colusvin SRL, a ajuns la concluzia că modificările respective nu sunt aplicabile pricinii în cauză, deoarece conform art.art.13 alin.(2) şi 15 alin.(4) din Legea cu privire la zonele economice libere, nr.440 din 27.07.2001, şi art.5 al Legii privind zonele antreprenoriatului liber „Expo-Business-Chişinău”, nr.625 din 03.11.1995, prevederile art.323 al Legii Viei şi Vinului, introduse prin Legea nr.262 din 16.11.2012, nu se aplică faţă de ÎM „Colusvin” SRL, pentru că este rezident al zonei antreprenoriatului Liber „Expo-Business-Chişinău” din 14.11.2000.

Astfel, instanţa de apel a considerat că impunerea achitării contribuţiilor de stat la formarea Fondului viei şi vinului este contrară normelor aplicabile în această materie faţă de ÎM „Colusvin” SRL, de aceea a ajuns la concluzia că este ilegal 3 refuzul IFS mun. Chişinău de a recunoaşte dreptul ÎM „Colusvin” SRL de a fi scutit de achitarea contribuţiilor la Fondul viei şi vinului, concluzie invocată şi de prima instanţă, respectiv a menţinut hotărârea primei instanţe de admitere a acţiunii reclamantului. Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârilor contestate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră neîntemeiată, eronată şi contrară normelor de drept material soluţia instanţelor judecătoreşti în pricina dată, cu privire la admiterea acţiunii de anulare a actului administrativ emis de IFS Chişinău, din următoarele considerente.

Conform art.6 alin.(1-3) Cod Fiscal „impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată. Taxa este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este impozit. Alte plăţi efectuate în limitele relaţiilor reglementate de legislaţia nefiscală nu fac parte din categoria plăţilor obligatorii, denumite impozite şi taxe”. Potrivit art.31 (51) Cod Fiscal „producătorilor de produse vitivinicole, obligaţi să contribuie la formarea mijloacelor Fondului Viei şi Vinului, li se permite să efectueze deduceri ale contribuţiilor în fondul menţionat, stabilite prin Legea viei şi vinului nr.57 din 10.03.2006”.

Totodată, conform art.32, 321 din Legea viei şi vinului, nr.57 din 10.03.2006, „politica de stat în sectorul vitivinicol este elaborată şi promovată de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi este implementată prin intermediul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului. Oficiul Naţional al Viei şi Vinului este instituţie publică pe lângă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, cu statut de persoană juridică. Activitatea OficiuluiNaţional al Viei şi Vinului este finanţată din Fondul Viei şi Vinului”. Potrivit art.323 din Legea viei şi vinului „în scop de susţinere financiară a măsurilor de dezvoltare a sectorului vitivinicol se creează Fondul Viei şi Vinului. Formarea şi gestionarea Fondului Viei şi Vinului se pune în sarcina Oficiului Naţional al Viei şi Vinului în conformitate cu regulamentul aprobat de către Guvern”.

Sursele de formare a resurselor Fondului sunt contribuţiile obligatorii ale producătorilor de produse vitivinicole, penalităţile la plata cu întârziere a contribuţiilor etc. Contribuabilii plătitori de contribuţii obligatorii la Fondul Viei şi Vinului sunt: „producătorii de viţă altoită pentru producerea strugurilor destinaţi fabricării produselor vitivinicole; producătorii de vinuri; producătorii de băuturi pe bază de vin, de produse obţinute pe bază de vin, iar obligativitatea plăţii contribuţiilor intervine din data eliberării facturilor fiscale. Suma contribuţiilor plătite se include în componenta cheltuielilor care vor fi deduse. Organele fiscale vor aplica măsurile de executare silită a datoriilor şi penalităţilor calculate ale plătitorilor de contribuţii obligatorii către Fond similare celor prevăzute în titlul V al Codului Fiscal”.

Mijloacele Fondului Viei şi Vinului sunt utilizate în strictă corespundere cu bugetul anual şi cu planul de activitate al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, 4 aprobate de către Consiliul de coordonare, care alături de director este organul de conducere al Oficiului, potrivit art.322 al Legiiviei şi vinului. Reieşind din normele materiale menţionate şi aplicabile în prezenta pricină civilă şi anume Legea viei şi vinului, nr.57 din 10.03.2006, care reglementează contribuţiile obligatorii ale întreprinzătorilor din sectorul vitivinicol, coroborat cu prevederile Codului Fiscal, rezultă că specificul contribuţiilor respective nu fac parte din sistemul de impunere fiscală şi nu pot fi calificate ca impozite şi taxe ale sistemului fiscal.

Or, potrivit art.6 alin.(5) Cod Fiscal, unde sunt reglementate exhaustiv totalitatea impozitelor şi taxelor care alcătuiesc sistemul fiscal al RM, coroborat cu alin.(3) al aceluiaşi articol, contribuţiile obligatorii ale întreprinzătorilor din sectorul vitivinicol nu se regăsesc, respectiv nu fac parte din categoria plăţilor obligatorii denumite impozite şi taxe. Reieşind din prevederile art.32 al Legea viei şi vinului, se desprinde concluzia potrivit căreia contribuţiile pentru Fondul Viei şi Vinului sunt măsuri de politică economică în scop de susţinere financiară a măsurilor de dezvoltare a sectorului vitivinicol care nu ţin de sistemul de impozite şi taxe fiscale în sensul art.6 Cod Fiscal.

Astfel, chiar dacă există unele similitudini pentru categoria de impozit şi categoria de contribuţie specifică sectorului vitivinicol, în ceea ce priveşte elementele lor constitutive, aceasta numai privind mecanismul lor de încasare. Or, trebuie remarcată distincţia care există între categoria de impozit şi contribuţia în Fondul Viei şi Vinului, din punctul de vedere al constituirii şi utilizării acestor categorii economice, deoarece impozitul este destinat Bugetului Public Naţional, iar contribuţia, ce face obiectul prezentului litigiului, este prelevată în Fondul Viei şi Vinului gestionat independent de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, în vederea implementării politicii statului în acest sector, conform art.321 al Legii viei şi vinului.

În acest context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constată că instanţele judecătoreşti au ajuns la o concluzie greşită când au apreciat referitor la contribuţiile obligatorii din sectorul vitivinicol, că fac parte din sistemul fiscal, deoarece nu pot fi asimilate naturii juridice de impozit sau taxă. Nu sunt întemeiate hotărârile judecătoreşti în prezenta cauză civilă nici în ceea ce priveşte aplicabilitatea art.13 alin.(2) şi 15 alin.(4) din Legea cu privire la zonele economice libere, nr.440 din 27.07.2001, deoarece urmează să determinăm regimul fiscal special prevăzut de legile referitoare la activitatea zonelor economice libere şi, ulterior, să constatăm faptul modificării acestui regim fiscal derogatoriu.

Or, această normă legală operează doar în situaţia în care se adoptă norme juridice care modifică regimul fiscal special pentru rezidenţii zonelor economice libere, având ca efect juridic menţinerea neschimbată a regimului fiscal prevăzut de Legea nr. 440 din 27.07.2001. Astfel, art.8 al Legii privind zonele economice libere, nr.440 din 27.07.2001, prevede: „(1) Controlul asupra respectării legislaţiei fiscale în cadrul zonelor libere îl exercită organele fiscale ale Republicii Moldova. (2) Impozitul pe venitul rezidenţilor, obţinut de la livrarea mărfurilor (serviciilor) din zona liberă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, se percepe conform legislaţiei. 5 (3) Administraţia are dreptul să stabilească plăţi şi taxe zonale.

Cuantumul plăţilor şi taxelor zonale percepute de la rezidenţi de către Administraţie se stabileşte în contractul încheiat între aceştia şi Administraţie. (4) Cu excepţiile prevăzute în prezentul articol, fată de activitatea zonelor libere se aplică legislaţia fiscală a Republicii Moldova.” În contextul normelor menţionate, unica normă de drept derogatorie de la regimul fiscal comun aplicabil tuturor agenţilor economici poate fi dedusă din art.8 alin.(2) al Legii nr.440 din 27.07.2001, şi anume dacă impozitul pe venitul rezidenţilor zonelor economice libere, provenit din livrările efectuate din zona liberă pe restul teritoriului vamal se percepe conform legislaţiei în vigoare, atunci impozitul pe venitul rezidenţilor, provenit din alte livrări decât cele expuse la art.8 alin.(2), se percepe potrivit unor norme speciale.

În acest sens, art.49 din Codul Fiscal prevede normele juridice care se referă la cote speciale ale impozitului pe venitul rezidenţilor zonelor economice libere, obţinut din exportul mărfurilor şi din livrările efectuate în cadrul zonei economice libere, precum şi cazurile de scutire de la plata impozitului pe venit. Caracterul specific al regimului fiscal aplicabil în baza Legii nr.440 din 27.07.2001 şi în baza Codului Fiscal, se rezumă la cote specifice ale impozitului pe venit. În rest, operează prevederea art.8 alin.(4) al Legii nr.440 din 27.07.2001. Astfel, prin regimul fiscal special, prevăzut de Legea nr.440 din 27.07.2001, rezidenţii zonelor economice libere nu au fost scutiţi de la plata oricăror contribuţii stabilite ca obligatorii prin legislaţie, cu excepţia impozitului pe venit.

Or, prin adoptarea Legii privind modificarea şi completarea unor acte normative, nr.262 din 16.11.2012, prin care Legea viei şi vinului nr.57 din 10.03.2006 a fost completată, nu a fost modificat regimul fiscal special aplicabil rezidenţilor zonelor economice libere, stabilit prin Legea nr.440 din 27.07.2001 şi Legea nr.625 din 03.11.1995, întrucât au rămas neschimbate cotele speciale ale impozitului pe venit, prevăzute la art.49 Cod Fiscal pentru rezidenţii zonelor respective, fiind instituit Fondul Viei şi Vinului şi sursele de formare, cum sunt contribuţiile obligatorii ale producătorilor de produse vitivinicole, potrivit art.323 alin.(3), lit.a) din Legea viei şi vinului.

În consecinţă, prevederile art.13 alin.(2) din Legea nr.440 din 27.07.2001 nu pot fi aplicate în calitate de temei legal pentru a exonera rezidenţii zonelor economice libere de plata contribuţiilor obligatorii în Fondul Viei şi Vinului, deoarece nu sunt întrunite împrejurările reglementate în ipoteza normei juridice învederate. Totodată, garanţiile de stat în caz de modificare a legislaţiei, prevăzute la art.5 din Legea cu privire la zona antreprenoriatului liber „Expo-Business-Chişinău”, nr.625 din 03.11.1995, şi art.13 alin.(2) din Legea cu privire la zonele economice libere, nr.440 din 27.07.2001, garanţii invocate în prezenta cauză de ÎM „Colusvin” SRL, se răsfrâng numai asupra regimurilor vamale, fiscale şi alte regimuri prevăzute de legile referitoare la activitatea zonelor libere.

Or, garanţiile invocate de ÎM „Colusvin” SRL nu au incidenţă asupra politicii economice a statului în scop de susţinere financiară a măsurilor de dezvoltare a sectorului vitivinicol, pentru că nu ţin de sistemul de impozite şi taxe fiscale în sensul art.6 Cod Fiscal, chiar dacă gestionarea şi urmărirea datoriilor către Fondul Viei şi Vinului se efectuează similar modului stabilit de legislaţia fiscală pentru administrarea impozitelor şi taxelor fiscale, ceea ce nu echivalează contribuţiile la Fond cu impozitele fiscale reglementate în Codul Fiscal.

6 Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constată că însuşi formarea şi instituirea Fondului Viei şi Vinului şi a contribuţiilor obligatorii, constituie o măsură de politică economică a statului menită să sprijine dezvoltarea sectorului respectiv, în care statul contribuie la formarea Fondului în măsură egală cu producătorii, încurajând dezvoltarea ramurii respective şi în care situaţia financiară a contribuabililor Fondului nu este înrăutăţită, fiindu-le permisă deducerea contribuţiilor respective conform art.31 alin.(51) Cod Fiscal. În contextul actelor normative şi a circumstanţelor elucidate în prezenta cauză, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că este neîntemeiată solicitarea reclamantului privind declararea ilegală a refuzului IFS mun.

Chişinău privind soluţionarea cererii ÎM „Colusvin” SRL, în calitate de rezident al zonei economice libere, de a nu achita contribuţiile de stat pentru formarea Fondului Viei şi Vinului în baza garanţiilor de stat acordate de Legea cu privire la zonele economice libere. nr.440 din 27.07.2001 şi Legea cu privire la zona antreprenoriatului liber „Expo-Business-Chişinău”, nr.625 din 03.11.1995. Tot din considerentele enunţate mai sus, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că sunt neîntemeiate hotărârile judecătoreşti prin care a fost admisă acţiunea în prezenta pricină civilă şi obligarea IFS mun. Chişinău, prin intermediul Trezoreriei Centrale, să restituie ÎM „Colusvin” SRL sumele achitate ca şi contribuţii de stat la formarea Fondului Viei şi Vinului în sumă de 75290 lei.

Cât priveşte hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 04.10.2007 şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27.12.2007, prin care au fost recunoscute ilegale acţiunile IFS Botanica mun. Chişinău, privind obligarea ÎM „Colusvin” SRL de a achita taxa pentru formarea Fondului Viei şi Vinului în conformitate cu Legea viei şi vinului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează următoarele. Legislaţia cadru care reglementează regimul juridic în domeniul vitivinicol a fost modificată între timp, încât aplicabilitatea normelor juridice adoptate pentru acest sector în perioada anului 2007, când au fost emise hotărârile judecătoreşti invocate de ÎM „Colusvin” SRL, diferă de aplicabilitatea legislaţiei respective cu incidenţă pentru perioada anilor 2013-2014, când a avut loc examinarea prezentei cauze civile.

Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constată interpretarea eronată în prezenta acţiune de către instanţele judecătoreşti a normelor de drept material, în ceea ce priveşte natura juridică a contribuţiilor obligatorii la formarea Fondului Viei şi Vinului referitor la apartenenţa lor la regimul fiscal sau la politica economică a statului menită să sprijine dezvoltarea sectorului vitivinicol, din perspectiva atr.323 al Legii viei şi vinului, nr.57 din 10.03.2006, coroborat cu art.art: 6, 31 alin.(51), 49 Cod Fiscal; art.5 din Legea cu privire la zona antreprenoriatului liber „Expo-Business-Chişinău”, nr.625 din 03.11.1995, şi art.13 alin.(2) din Legea cu privire la zonele economice libere, nr.440 din 27.07.2001.

Din considerentele menţionate, având în vedere faptul că instanţele judecătoreşti inferioare au stabilit circumstanţele pricinii, însă normele de drept material au fost aplicate eronat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa integral decizia 7 instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre de respingere a acţiunii ca neîntemeiată. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014 şi hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 21 noiembrie 2013, şi se pronunţă o nouă hotărâre prin care se respinge ca neîntemeiată acţiunea înaintată de Întreprinderea Mixtă „Colusvin” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău şi intervenienţii accesorii Oficiul Naţional al Viei şi Vinului şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare privind declararea nulităţii actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală Ion Corolevschi Svetlana Novac 8