- Dosarul nr.
- 3ra-1129/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 1 octombrie 2014
- Părțile
- Gordilă Doina vs Ministerul Afacerilor Interne
- Pe scurt
- Concediul de maternitate
3ra-1129/14 — Contestarea actului administrativ, obligarea calculării şi chitării indemnizaţiei pentru concediul de maternitate, repararea prejudiciului moral
prima instanţă: A. Gafton dosarul nr. 3ra-1129/14 instanţa de apel: M. Anton, T. Pelin, A. Panov DECIZIE 01 octombrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru Oleg Sternioală, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Doina Gordilă, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Doinei Gordilă împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea calculării şi achitării indemnizaţiei pentru concediul de maternitate, repararea prejudiciului moral şi încasarea dobânzii de întârziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne, casată hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 17 septembrie 2013 şi emisă o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii, c o n s t a t ă: La 01 aprilie 2013, Doina Gordilă a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea calculării şi achitării indemnizaţiei pentru concediul de maternitate, repararea prejudiciului moral şi încasarea dobânzii de întârziere.
În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la 29 aprilie 2010, a înregistrat căsătoria cu Marin Gordilă. Menţionează că în baza certificatului de concediu medical nr. 778335, eliberat la 26 septembrie 2011 de către IMSP Centru de Sănătate „Mărăndeni”, în perioada 26 septembrie 2011-02 februarie 2012, ea s-a aflat în concediu de maternitate. La 19 noiembrie 2011, s-a născut copilul Mihai Gordilă. Susţine că ea nu este încadrată în cîmpul muncii, iar soţul său este colaborator al organelor afacerilor interne, actualmente deţinând funcţia de inspector al poliţiei criminale al Sectorului de poliţie nr. 3 al Comisariatului de poliţie al mun. Chişinău.
Afirmă că la 13 noiembrie 2012, ea s-a adresat la Ministerul Afacerilor Interne cu o cerere, prin care a solicitat calcularea şi achitarea indemnizaţiei pentru concediul de maternitate, iar prin răspunsul Ministerul Afacerilor Interne nr. 15/4- G-473/12 din 20 noiembrie 2012 i-a fost refuzat din motiv că ea urmează să se adreseze la Casa Naţională de Asigurări Sociale pentru achitarea indemnizaţiei pentru concediul de maternitate. Consideră refuzul pârâtului neîntemeiat, deoarece pârâtul, contrar prevederilor art. 124 alin. (1) din Codul muncii şi ale art. 16 alin. (2) din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, nu a dorit să achite indemnizaţia pentru concediul de maternitate şi a expediat răspunsul, în care a indicat că soţiile colaboratorilor de poliţie neangajate în cîmpul muncii nu pot beneficia de indemnizaţia dată la locul de serviciu al soţului.
Invocă că la 06 decembrie 2012, ea a depus la Curtea de Apel Chişinău o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor interne cu privire la anularea răspunsului şi obligarea calculării şi achitării indemnizaţiei pentru concediul de maternitate, însă prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 07 decembrie 2012, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 martie 2013, cererea de chemare în judecată a fost restituită. Mai invocă că în legătură cu acest fapt, a înaintat în mod repetat cererea de chemare în judecată la Judecătoria Centru mun. Chişinău, considerând că termenul de prescripţie a fost întrerupt prin depunerea cererii la 06 decembrie 2012 în instanţa de judecată.
Prin urmare, solicită anularea răspunsului Ministerului Afacerilor Interne nr. 15/4-G-473/12 din 20 noiembrie 2012 privind refuzul achitării indemnizaţiei pentru concediul de maternitate, obligarea pârâtului să-i calculeze şi să-i achite indemnizaţia pentru concediul de maternitate în mărime de 4 salarii lunare la locul de serviciu al soţului Marin Gordilă conform salariului lunar al ultimului, repararea prejudiciului moral în sumă de 3000 lei şi încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 3000 lei, a cheltuielilor de transport în sumă de 350 lei, a cheltuielilor legate de înştiinţarea pârâtului în sumă de 23 lei şi a dobânzii de întârziere conform art. 619 din Codul civil. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 17 septembrie 2013 acţiunea a fost admisă, a fost anulat răspunsul Ministerului Afacerilor Interne nr. 15/4-G-473/12 din 20 noiembrie 2012 privind refuzul achitării Doinei Gordilă a indemnizaţiei pentru concediul de maternitate ca ilegal, a fost obligat Ministerul Afacerilor Interne să-i calculeze şi să-i achite Doinei Gordilă indemnizaţia pentru concediul de maternitate conform prevederilor art. 124 alin. (1) din Codul muncii şi a fost încasat de la Ministerul Afacerilor Interne în beneficiul Doinei Gordila cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 3000 lei, cheltuielile de transport în sumă de 350 lei şi cheltuielile de înştiinţare în sumă de 23 lei, în total suma de 3373 lei.
În rest acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014 a fost admis apelul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă ca fiind depusă tardiv. La 03 iunie 2014, în termenul prevăzut de lege, Doina Gordilă a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. Recurenta Doina Gordilă, în motivarea recursului, a indicat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, deoarece instanţa de apel a încălcat şi aplicat eronat normele de drept material.
Menţionează că instanţa de apel, la examinarea pricinii, nu a aplicat prevederile art. 277 din Codul civil. Susţine că la 06 decembrie 2012, ea a depus la Curtea de Apel Chişinău o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor interne cu privire la anularea refuzului şi obligarea calculării şi achitării indemnizaţiei pentru concediul de maternitate, însă prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 07 decembrie 2012, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 martie 2013, cererea de chemare în judecată a fost restituită. La 01 aprilie 2013, ea a depus cererea de chemare în judecată la Judecătoria Centru mun. Chişinău. Afirmă că conform art. 277 lit. a) din Codul civil, cursul prescripţiei extinctive se întrerupe în cazul intentării unei acţiuni în modul stabilit.
Invocă că având în vedere faptul că din momentul primirii răspunsului intimatului din 24 noiembrie 2012, recurenta s-a adresat în instanţa de judecată la 05 decembrie 2012, termenul de înaintare a cererii de chemare în judecată de 30 zile nu a fost încălcat, termenul menţionat continuând să curgă din momentul intrării încheierii de restituire în vigoare, adică din 27 martie 2013, dar nu din 24 noiembrie 2012, deci termenul de adresare în judecată se consideră întrerupt şi respectat, dar nu omis. Mai invocă că încălcarea de către instanţa de apel a normelor de drept material a dus la soluţionarea greşită a pricinii şi la aprecierea arbitrară a probelor, precum şi la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Menţionează că instanţa de apel a îngrădit accesul la justiţie al recurentei, stabilit de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Prin referinţa depusă la 25 august 2014 Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel. În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 03 septembrie 2014 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărârea primei instanţe. Pe parcursul judecării pricinii s-a constatat că la 29 aprilie 2010, Doina Gordilă a înregistrat căsătoria cu Marin Gordilă. Din materialele dosarului rezultă că Marin Gordilă este colaborator al organelor afacerilor interne din 30 iulie 2003, în prezent deţinând funcţia de inspector al Poliţiei criminale al Sectorului de poliţie nr. 3 (Slobozia) al Comisariatului de poliţie al mun. Bălţi. La 19 noiembrie 2011, s-a născut fiul Mihai Gordilă, fiindu-i eliberat certificat de naştere (f. d. 9). De asemenea, din materialele dosarului rezultă că recurenta Doina Gordilă nu a fost angajată în câmpul muncii şi este întreţinută pe deplin de către soţ.
La 13 noiembrie 2012, Doina Gordilă s-a adresat la Ministerul Afacerilor Interne cu o cerere, prin care a solicitat calcularea şi achitarea indemnizaţiei pentru concediul de maternitate. Prin răspunsul nr. 15/4-G-473/12 din 20 noiembrie 2012 Ministerul Afacerilor Interne i-a comunicat că colaboratorii de poliţie potrivit legislaţiei în domeniul asigurărilor sociale nu au obligaţia de a contribui la bugetul asigurărilor sociale de stat şi, respectiv, aceştia nu se consideră ca asiguraţi prin intermediul bugetului asigurărilor sociale de stat, iar în baza art. 123 din Codul muncii a fost aprobat modul de stabilire, calculare şi achitare a indemnizaţiilor din contul bugetului asigurărilor sociale de stat prin Legea nr. 289-XV din 22 iulie 2004, al cărei executare, inclusiv conform art. 43 din Legea nr. 489-XIV din 08 iulie 1999, este pusă pe seama Casei Naţionale de Asigurări Sociale.
Totodată, Ministerul Afacerilor Interne i-a comunicat că conform prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 289-XV din 22 iulie 2004, ea are dreptul de a solicita stabilirea şi achitarea indemnizaţiei de maternitate de la Casa Naţională de Asigurări Sociale în baza actelor justificative, într-un termen de 12 luni calculat de la data îndeplinirii condiţiilor de stabilire.
Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, Doina Gordilă a solicitat anularea răspunsului Ministerului Afacerilor Interne nr. 15/4-G-473/12 din 20 noiembrie 2012 privind refuzul achitării indemnizaţiei pentru concediul de maternitate, obligarea Ministerului Afacerilor Interne să-i calculeze şi să-i achite indemnizaţia pentru concediul de maternitate în mărime de 4 salarii lunare la locul de serviciu al soţului Marin Gordilă conform salariului lunar al ultimului, repararea prejudiciului moral în sumă de 3000 lei şi încasarea de la Ministerul Afacerilor Interne a cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 3000 lei, a cheltuielilor de transport în sumă de 350 lei, a cheltuielilor legate de înştiinţarea acestuia în sumă de 23 lei şi a dobânzii de întârziere conform art. 619 din Codul civil, acţiune care a fost admisă parţial de către prima instanţă.
Instanţa de apel, fiind investită cu judecarea apelului declarat de către Ministerul Afacerilor Interne, a ajuns la concluzia temeiniciei acestuia, casând hotărârea primei instanţe şi pronunţând o nouă hotărâre, prin care a respins acţiunea ca tardivă. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel, ajungând la concluzia enunţată, a încălcat normele de drept material. Conform art. 27 alin. (1) şi (3) Legea nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, indemnizaţia de asigurări sociale poate fi solicitată, în bază de acte justificative, în termen de 12 luni calculat de la data îndeplinirii condiţiilor de stabilire a acestei indemnizaţii.
Indemnizaţia neplătită la timp din vina organului care o stabileşte sau o plăteşte se achită fără nici o limită în termen. La fel, pct. 10 din Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 108 din 03 februarie 2005 prevede că indemnizaţiile neplătite la timp din vina organului care le stabileşte şi/sau le plăteşte se achită pentru perioada anterioară fără nici o limitare în termen.
Instanţa de apel, însă, nu a ţinut cont de prevederile art. 27 alin. (3) din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale şi ale pct. 10 din Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale şi neîntemeiat a respins acţiunea ca tardivă. Conform art. 124 alin. (1) din Codul muncii, femeilor salariate şi ucenicelor, precum şi soţiilor aflate la întreţinerea salariaţilor, li se acordă un concediu de maternitate ce include concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice şi concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice (în cazul naşterilor complicate sau naşterii a doi sau mai mulţi copii - 70 de zile calendaristice), plătindu-li-se pentru această perioadă indemnizaţii în modul prevăzut la art. 123 al.
(2). Conform art. 123 alin. (2) din Codul muncii, modul de stabilire, calculare şi achitare a indemnizaţiilor din bugetul asigurărilor sociale de stat în legătură cu concediul medical este prevăzut de legislaţia în vigoare. Reieşind din prevederile legale enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prima instanţă temeinic şi legal a obligat Ministerul Afacerilor Interne să-i calculeze şi să-i achite Doinei Gordilă indemnizaţia pentru concediul de maternitate.
De asemenea, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prima instanţă corect a respins argumentul Ministerului Afacerilor Interne cu referire la faptul că colaboratorilor de poliţie nu li se reţin plăţi în bugetul asigurărilor sociale şi respectiv soţiile acestora nu pot beneficia de indemnizaţia de maternitate nu pot fi reţinute, deoarece soţiile colaboratorilor de poliţie, precum şi femeile ce activează în cadrul organelor afacerilor interne nu pot fi private de dreptul lor legal prevăzut de art. 124 din Codul muncii.
Or, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 489-XIV din 08 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale, în sistemul public, sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii persoana care desfăşoară activitate în funcţie electivă sau este numită la nivelul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului, ale cărei drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu cele ale persoanei prevăzute la pct.1. Conform art. 5 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din Legea nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, asiguraţii din sistemul public de asigurări sociale au dreptul la indemnizaţie de maternitate.
Modul de acordare a prestaţiilor de asigurări sociale se stabileşte de Guvern. Conform pct. 6 din Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 108 din 03 februarie 2005, stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiilor se efectuează de către unitatea economică în care îşi desfăşoară activitatea de bază angajatul (unde se păstrează carnetul de muncă) prin contract individual de muncă şi de către casele teritoriale de asigurări sociale - pentru celelalte categorii de asiguraţi.
Pct. 21 din Regulamentul menţionat prevede că indemnizaţia de maternitate, sarcină şi lăuzie se stabileşte asiguratelor, soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi şi şomerilor care au dreptul la concediu de maternitate, ce include concediul prenatal şi concediul postnatal, în cazul în care soţia se află la întreţinerea soţului salariat, indemnizaţia de maternitate se stabileşte pe numele soţiei. Faptul că persoana în cauză este soţia angajatului se va confirma prin buletinul de identitate şi adeverinţa de căsătorie. Modalitatea calculării şi achitării indemnizaţiilor este stabilită de legislaţia în vigoare dar care nu poate fi mai mică decît venitul mediu lunar asigurat al soţului.
În acest sens, instanţa de recurs mai reţine şi prevederile art. 37 alin. (4) din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, care stipulează că concediul de maternitate şi concediul pentru îngrijirea copilului se acordă poliţistului conform dispoziţiilor generale. Baza de calcul al indemnizaţiilor de maternitate, al indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi al indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav o constituie venitul mediu lunar realizat de către poliţist în ultimele 6 luni calendaristice anterioare lunii în care s-a produs evenimentul. Baza de calcul al indemnizaţiei de maternitate acordate soţiei aflate la întreţinerea poliţistului o constituie venitul mediu lunar al poliţistului.
Indemnizaţiile se plătesc la locul de serviciu al poliţistului, din bugetul de stat. Cu referire la prevederile legale enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine drept justă concluzia primei instanţe cu referire la faptul că refuzul Ministerului Afacerilor Interne de a achita Doinei Gordilă indemnizaţia pentru concediul de maternitate este ilegal. În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs consideră că prima instanţă temeinic şi legal a admis acţiunea, anulând ca ilegal răspunsul Ministerului Afacerilor Interne nr. 15/4-G-473/12 din 20 noiembrie 2012 privind refuzul achitării Doinei Gordilă a indemnizaţiei pentru concediul de maternitate şi obligând Ministerul Afacerilor Interne să-i calculeze şi să-i achite Doinei Gordilă indemnizaţia pentru concediul de maternitate la locul de muncă al soţului acesteia.
Cu atît mai mult cu cît, Ministerul Afacerilor Interne, prin răspunsul nr. 15/4-B-154/13 din 01 aprilie 2013, i-a comunicat Doinei Gordilă că pentru a beneficia de indemnizaţia pentru concediul de maternitate urmează să se adreseze cu o cerere la locul de serviciu al soţului, cu anexarea documentelor confirmative, inclusiv a certificatului medical în original, precum şi a confirmării că nu a beneficiat de plata indemnizaţiei solicitate din contul Casei Naţionale de Asigurări Sociale (f. d. 32). Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi de a menţine hotărârea primei instanţe.
În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. f) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Doina Gordilă. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014 şi se menţine hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 17 septembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Doinei Gordilă împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea calculării şi achitării indemnizaţiei pentru concediul de maternitate, repararea prejudiciului moral şi încasarea dobânzii de întârziere. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedintele completului, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Oleg Sternioală Ion Corolevschi