3ra-419/15 — Obligarea la plata indemnizației pentru concediul de maternitate și pentru îngrijirea copilului

prima instanţă: I. Busuioc dosarul nr. 3ra-419/15 instanţa de apel: N. Vascan, E. Clim şi Iu. Cotruţă DECIZIE 20 mai 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Kolesnikova Maia, reprezentată de avocatul Lebedinschi Adrian, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Maiei Kolesnikova împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 14 mai 2014 şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, constată: La 05 noiembrie 2012, Kolenikova Maia, reprezentată de avocatul Lebedinschi Adrian, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM cu privire la contestarea actului administrativ, În motivarea acţiunii a indicat că este angajată în organele afacerilor interne din 29 decembrie 2008, actualmente deţinînd funcţia de felcer al punctului medical al centrului tehnic şi transport, al Direcţiei Generale Logistică a Ministerului Afacerilor Interne. Susţine că la data de 31 mai 2012 a născut copilul - Kolesnikova Măria, fapt confirmat prin certificatul de naştere cu seria şi numărul NA-VI 1487802 eliberat de OSC Centru mun.

Chişinău. Menţionează că pentru perioada de timp 30 iulie 2012 pînă la 31 mai 2013 prin ordinul MAI nr. 332 EF din 20 iulie 2012 i s-a acordat concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului. Astfel, reieşind din prevederile legii Republicii Moldova nr.289-XV din 22 iulie 2004, art. 16 şi 18 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, asiguratele, soţiile aflate la întreţinerea soţilor salariaţi şi şomerele au dreptul la concediu de maternitate, ce include concediul prenatal şi concediul postnatal, beneficiază de indemnizaţie de maternitate.

Ca urmare, la data de 02 octombrie 2012, s-a adresat la Ministerului Afacerilor Interne cu o cerere prin care a solicitat calcularea şi plata în folosul său a indemnizaţiei pentru concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice, a indemnizaţiei pentru concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice, şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului pe parcursul a 3 ani de la naştere a copilului, în mărime de 30%, din salariul său mediu pe parcursul ultimelor 6 luni pînă la naşterea copilului, din contul Ministerului Afacerilor Interne, plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, conform art. 18, Legii privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale nr. 289-XV din 22 iulie 2004. La data de 10 octombrie 2012, Şeful Direcţiei Generale Economie şi Finanţe a MAI, prin răspunsul sub nr. 15/4-K-34a/p/12, i-a respins cererea, comunicîndu-i la 29 octombrie 2012, că colaboratorii de poliţie nu au obligaţia de a contribui la bugetul asigurărilor şi i-a sugerat să se adreseze către Casa Naţională de Asigurări sociale pentru a-i fi calculate indemnizaţiile respective.

Afirmă că refuzul Ministerului Afacerilor Interne de a satisface cerinţele înaintate, încalcă dreptul său de a primi indemnizaţiile de maternitate şi pentru creşterea copilului, deoarece conform Legii privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 - XIV din 08 iulie 1999, art. 29, neachitarea plăţii drepturilor cuvenite asiguraţilor. Nedepunerea contribuţiei de asigurări sociale de către angajator nu afectează plata drepturilor cuvenite asiguraţilor.

La fel, cu referire la art. 124 alin.(1) şi art. 123 alin. (2) din Codul muncii, art. 7 alin.(1) şi art. 16 alin.(1) al Legii nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestări de asigurări sociale, cît şi pct. 21 al Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 108 din 03 februarie 2005, consideră că refuzul de a-i achita indemnizaţia solicitată este neîntemeiată şi urmează a fi considerat ca fiind ilegal cu obligarea de a efectua calculele respective şi achitarea sumelor respective.

Referitor la pretenţia privind obligarea pîritului la achitarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului în mărime de 30% din salariul mediu lunar pe parcursul a 3 ani de la naşterea copilului, invocă prevederile art. 17 din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 282 din 27 decembrie 2011 care stabileşte că, despăgubirile de asigurare pentru persoanele care, conform legislaţiei, sînt supuse asigurării de stat obligatorii se plătesc în baza documentelor perfectate de către serviciile de specialitate ale autorităţilor (instituţiilor) în care sînt angajate aceste persoane, din mijloacele autorităţilor (instituţiilor) respective. Tot prin aceiaşi Lege Ministerului Afacerilor Interne i-au fost repartizate pe lîngă alte fonduri sume băneşti pentru asigurarea şi asistenţa socială.

Menţionează că pe parcursul lunilor noiembrie 2011 - aprilie 2012 a realizat un venit de 22296,22 lei, media lunară constituind 3716, 03 lei, respectiv, prin prisma art. 18 al Legii nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestări de asigurări sociale, cît şi pct. 12 şi 23 al Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 108 din 03 februarie 2005, consideră că asigurătorul, iar în cazul său Ministerul Afacerilor Interne urmează să-i achite lunar a cîte 1114,81 lei, pe parcursul a 3 ani de la naşterea copilului.

Mai invocă că deoarece Ministerul Afacerilor Interne al RM face parte din autorităţile executive, situaţia sa cade şi sub incidenţa art.4 alin.(1) pct. 2) al Legii privind sistemul public de asigurări sociale, conform căruia în sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, persoanele care sunt numite la nivelul autorităţii executive. Acest fapt este prevăzut expres în Legea cu privire la poliţie. Astfel, conform art. 34 alin. (1) din Legea cu privire la poliţie, toţi colaboratorii poliţiei sînt supuşi asigurării de stat obligatorii pe o sumă egală cu suma mijloacelor băneşti de întreţinere pe zece ani din contul mijloacelor bugetelor respective, precum şi din contul mijloacelor încasate pe bază de contract de la ministere, departamente, întreprinderi, instituţii şi organizaţii.

Prin urmare, colaboratorii poliţiei sunt persoane asigurate de stat şi se bucură de dreptul la indemnizaţii din fondurile de asigurări sociale. Pentru considerentele menţionate insistă că Ministerul Afacerilor Interne eronat a interpretat normele de drept material. Cu referire la normele enunţate, cât şi prin prisma reglementărilor normelor expuse, care de asemenea stabilesc şi modul de calculare şi de plată a indemnizaţiei solicitate, consideră reclamanta că, Ministerul Afacerilor Interne al RM este obligat să-i stabilească, să-i calculeze şi să-i achite indemnizaţia pentru creşterea copilului în condiţiile prevăzute de legislaţia muncii şi Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.

În acelaşi timp, consideră că nu există vreun temei de refuz privind achitarea indemnizaţiei pentru concediul de maternitate şi nici o interdicţie stabilită prin lege care să prevadă careva condiţii sau cerinţe speciale de acordare a indemnizaţiei pentru concediul de maternitate, fiind stipulat în mod expres persoanele care au dreptul de a beneficia de aceste indemnizaţii. Urmare celor invocate, insistă că, prin acţiunile sale ilegale reclamatul a lezat dreptul său la proprietate garantat de art. 46 din Constituţia Republicii Moldova, ceea ce constituie şi o violare a prevederilor art. 6 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale, cît şi a art. 1 al Protocolului adiţional la Convenţie, imbinat cu art. 14 al Convenţiei.

Solicită obligarea Ministerului Afacerilor Interne la plata în folosul său, a indemnizaţiei pentru concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice reieşind din venitul mediu lunar de 3716, 03 lei, a indemnizaţiei pentru concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice reieşind din venitul mediu lunar de 3716, 03 lei, a indemnizaţiei pentru creşterea copilului lunar a cîte 30% din venitul mediu lunar de 3716,03 lei, pe parcursul a 3 ani de la naşterea copilului Kolesnikova Măria, de la 31 mai 2012 pînă la 30 mai 2015, a prejudiciului moral în mărime de 1000 lei şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 3000 lei. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 19 iunie 2013, cererea de chemare în judecată a fost scoasă de pe rol şi explicat reclamantei Kolesnikova Maia că este în drept să înainteze o nouă cerere conform dispoziţiilor generale prevăzute de Codul de procedură civilă.

Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 17 iulie 2013 a fost admisă cererea Maiei Kolesnikova şi anulată încheierea din 19 iunie 2013, prin care cererea a fost scoasă de pe rol. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 14 mai 2014, acţiunea a fost admisă parţial şi obligat Ministerul Afacerilor Interne al RM la plata în folosul Maiei Kolesnikova, a indemnizaţiei pentru concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice reieşind din venitul mediu lunar de 3716, 03 lei, a indemnizaţiei pentru concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice reieşind din venitul mediu lunar de 3716, 03 lei, a indemnizaţiei pentru creşterea copilului lunar a cîte 30% din venitul mediu lunar de 3716,03 lei, pe parcursul a 3 ani de la naşterea copilului Kolesnikova Măria, de la 31 mai 2012 pînă la 30 mai 2015 şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 3000 lei.

În rest cerinţele au fost respinse ca fiind neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2014, a fost admisă cererea de apel declarată de Ministerul Afacerilor Interne al RM, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost respinsă integral ca fiind neîntemeiată. La 05 februarie 2015, Kolesnikova Maia, reprezentată de avocatul Lebedinschi Adrian, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerînd-o ilegală şi neîntemeiată şi emisă cu aplicarea eronată a normelor materiale.

Susţine că conform alin. (1) al art. 362 al CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Astfel raportînd la cererea sa prevederile enunţate indică că hotărîrea Judecătoriei Centru este din data de 14 mai 2014, pe cînd apelul împotriva acesteia a fost declarat de către intimat abia la data de 30 iulie 2014, fapt ce atestă apelul intimatului a fost depus cu depăşirea termenului prevăzut pentru această procedură. Consideră că în aceste circumstanţe atît instanţa, cît şi intimatul urmau să se conformeze cu cerinţele alin. (3) al art. 362, care stabileşte că repunerea în termen a apelului se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art. 116 CPC.

Iar art. 116 al CPC prevede că persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. Cererea de repunere în termen se depune la instanţa judecătorească care efectuează actul de procedură şi se examinează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluţionarea repunerii în termen. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen. Afirmă că repunerea în termen a apelului declarat de Ministerul Afacerilor Interne împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru din 14 mai 2014 este ilegală şi nefondată, deoarece apelantul nu a prezentat careva motive temeinice despre omiterea termenului, iar instanţa nu a motivat repunerea în termen.

Mai invocă că instanţa de apel nici nu s-a referit la faptul aducerii la cunoştinţă intimatului despre şedinţa din data de 14 mai 2014, or în acest caz, instanţa de apel urma să se conformeze cu cerinţele lit. d) al alin. (1) al art. 385 CPC, care stabileşte că instanţa de apel, după ce judecă apelul, este în drept să admită apelul, să caseze integral hotărîrea primei instanţe şi să trimită pricina spre rejudecare în prima instanţă doar în cazul în care s-au încălcat temeiurile prevăzute la art. 388 alin. (1) lit. d) şi i) La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de apel poate trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă în cazul prevăzut la art. 388 alin. (1) lit. b) CPC, care indică că hotărîrea primei instanţe urmează a fi casată, independent de argumentele cererii de apel, dacă: pricina a fost judecată de instanţă în absenta unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei ele judecată.

Cu referire la fondul cauzei invocă recurenta prevederile art. 3 alin.(1) al Legii contenciosului administrativ, susţinînd că speţa sa cade sub incidenţa normelor citate or, în caz contrar, instanţele urmau să restituie cererea, iar, simplul fapt de neindicare expresă a actului direct contestat nu poate fi luat în consideraţie, căci de fapt dreptul său recunoscut prin lege, de a primi indemnizaţiile solicitate, prin refuzul intimatului a fost lezat, lucru ce de drept constată a fi obiectul generalizat al acţiunii. Astfel, de fapt, obiectul acţiunii pornite la cererea de chemare în judecată depusă de dînsa împotriva Ministerului Afacerilor Interne, este recunoaşterea dreptului lezat de a primi indemnizaţia de maternitate şi indemnizaţia pentru creşterea copilului pînă la vîrsta de 3 ani în cuantumul prevăzut de legislaţie.

Iar ca urmare a recunoaşterii acestor drepturi lezate urmează compensarea cheltuielilor de judecată, precum şi a prejudiciului moral. Insistă că instanţa de apel eronat a apreciat faptul recunoaşterii drepturilor sale lezate de către pîrît, cu executarea unei eventuale hotărîri în urma examinării prezentei cauze. Consideră că instanţa de apel nefondat a casat hotărîrea primei instanţe doar din considerentul că intimatul a prezentat confirmarea că dănsa deja a primit o parte din sumele de bani ce reies din dreptul solicitat a fi recunoscut, fără a lua în consideraţie că cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 05 noiembrie 2012, iar plăţile efectuate de către intimat în beneficiul său au fost ulterioare acestei date.

Mai invocă că din decizia adoptată evident reiese faptul că şi plăţile deja achitate în beneficiul său sunt ilegale, deoarece instanţa a refuzat în recunoaşterea dreptului lezat de a primi indemnizaţiile menţionate. Lucru ce de fapt arată ilegalitatea deciziei adoptate, şi care în fond, confirmă refuzul recunoaşterii drepturilor de a primi indemnizaţiile solicitate. Relatează că prin decizia din data de 10 decembrie 2014 de fapt în mod elocvent se încalcă dreptul prevăzut de art. 14 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reiterează că, exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată.

în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. La fel şi art. 6 garantează că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independent şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.

Apreciază că decizia recurată este emisă şi contrar practicii stabilite, remarcînd în acest sens cazuri analogice judiciare şi rămase definitive pe o asemenea probleme abordate (a se vedea Natalia Dubneac-Chioru către MAI (decizie 31.06.2013, dosar nr. 3ra-994/13), Nica Tatiana contra MAI (decizie 26.06.2013, dosar nr. 3ra-935/13), Catana Diana contra MAI (decizie 12.06.2013, dosar nr. 3ra-590/2013), Arseni Olga către MAI (decizie 17.04.2013. dosar nr. 3ra-543/13), Irina Fortuna către MAI (decizie 17.04.2013, dosar nr. 3ra-660/13), Antonina Samoil şi Valentin Samoil către MAI (decizie 21.12.2011, dosar nr. 3r-1256/l 1), Talpă Valeria către MAI (decizie 29.05.2013, dosar nr. 3ra-994/13).

Mai invocă în susţinerea poziţiei sale că instanţa de apel din temei formal a ignorat şi prevederile alin. (1) al art. 2 al Convenţiei Internaţionale din 20 noiembrie 1989 cu privire la drepturile copilului, care stipulează că statele părţi se angajează să respecte drepturile care sunt enunţate în prezenta Convenţie si să le garanteze tuturor copiilor care ţin de jurisdicţia lor, fără nici o distincţie, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie a copilului sau a părinţilor sau a reprezentanţilor săi legali, de originea lor naţională, etnică sau socială, de situaţia lor materială, de incapacitatea lor, de naşterea lor sau de altă situaţie.

Iar la alin. (1) şi (2) al art. 3 a aceleiaşi Convenţii este indicat că, în toate deciziile care îi privesc pe copii, fie că sunt luate de instituţii publice sau private de ocrotire socială, de către tribunale, autorităţi administrative sau de organe legislative, interesele superioare ale copilului trebuie să fie luate în considerare cu prioritate. Statele părţi se angajează să asigure copilului protecţia şi îngrijirile necesare pentru bunăstarea sa, ţinînd cont de drepturile şi obligaţiile părinţilor săi, ale tutorilor săi, ale altor persoane legal responsabile pentru el, şi vor lua, în acest scop, toate măsurile legislative şi administrative corespunzătoare. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 23 ianuarie 2015, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 124). Astfel, instanţa de recurs conchide că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 05 februarie 2015, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Înaintând acţiunea în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM, Kolesnikova Maia a solicitat obligarea Ministerului Afacerilor Interne la plata în folosul său, a indemnizaţiei pentru concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice reieşind din venitul mediu lunar de 3716, 03 lei, a indemnizaţiei pentru concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice reieşind din venitul mediu lunar de 3716, 03 lei, a indemnizaţiei pentru creşterea copilului lunar a cîte 30% din venitul mediu lunar de 3716,03 lei, pe parcursul a 3 ani de la naşterea copilului Kolesnikova Măria, de la 31 mai 2012 pînă la 30 mai 2015, a prejudiciului moral în mărime de 1000 lei şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 3000 lei.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii şi admiterii acesteia parţial, obligînd Ministerul Afacerilor Interne al RM la plata în folosul Maiei Kolesnikova, a indemnizaţiei pentru concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice reieşind din venitul mediu lunar de 3716, 03 lei, a indemnizaţiei pentru concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice reieşind din venitul mediu lunar de 3716, 03 lei, a indemnizaţiei pentru creşterea copilului lunar a cîte 30% din venitul mediu lunar de 3716,03 lei, pe parcursul a 3 ani de la naşterea copilului Kolesnikova Măria, de la 31 mai 2012 pînă la 30 mai 2015 şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 3000 lei.

În rest respingînd cerinţele ca fiind neîntemeiate. Judecînd apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM, instanţa de apel, a considerat necesar repunerea apelului în termen şi admiterii acestuia, casând hotărârea primei instanţe şi pronunţând o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii. Instanţa de recurs conchide, însă, că o astfel de soluţie rezultă din nedeterminarea exactă a naturii juridice a litigiului, criteriu, care presupune prin sine lămurirea completă şi certă a situaţiei de fapt sub toate aspectele, mai mult că concluziile instanţei de apel sunt bazate pe o apreciere unilaterală şi arbitrară a materialului probator, fapt ce vine în contradicţie cu normele de drept procedural.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) CPC, circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanţa judecătorească pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate. Iar, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.

Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor pricinii, referindu-se doar la susţinerile Ministerului Afacerilor Interne şi probele prezentate de ultimul, fără a examina legalitatea şi temeinicia hotărârii supusă apelului sub toate aspectele, în raport cu regulile şi legislaţia ce guvernează litigiul în cauză. În acest context se va remarca că cererea de apel a fost depusă de către Ministerul Afacerilor Interne al RM cu omiterea termenului stabilit de art. 362 CPC, fiind solicitat repunerea în termen de declarare a acestuia. În conformitate cu art. 362 alin. (1) şi (3), termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art. 116. Astfel în conformitate cu art. 116 alin. (1) şi (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.

Cu referire la prevederile enunţate instanţa de recurs conchide că expunându-şi opinia cu privire la motivele care au constituit drept temei de omiterea termenului de declararea a apelului instanţa de apel în mod evaziv s-a referit la faptul că acesta a fost omis din motive întemeiate şi anume pe motivul că pricina în prima instanţă a fost examinată în lipsa reprezentantului Ministerului Afacerilor Interne, iar copia hotărîrii motivate a primei instanţe a fost recepţionată de acesta la 03 iulie 2014 Faptul dat a fost stabilit fără a se ţine cont că Ministerul Afacerilor Interne al RM a fost înştiinţat în repetate rînduri despre locul, data şi ora examinării cauzei în prima instanţă, fapt confirmat prin avizele de recepţie (f.d.

57, 70), însă reprezentantul acestuia nu s-a prezentat nici la o şedinţă, inclusiv şi pentru data de 14 mai 2014, cînd de altfel, a şi fost emisă şi pronunţată hotărîrea primei instanţe. Mai cu seama se va remarca că copia hotărârii redactate din 14 mai 2014, a fost expediată de către Judecătoria Centru mun. Chişinău în adresa Ministerului Afacerilor Interne la 16 mai 2014, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 77). Sub acest aspect, se menţionează că instanţa de apel urma să examineze cererea de repunere a Ministerului Afacerilor Interne în termenul de declarare a apelului şi să verifice motivele imposibilităţii îndeplinirii actului procedural în termen prin prisma art. 116 CPC.

Acest fapt indică la examinarea unilaterală a pricinii, ce constituie o încălcare a dreptului Maiei Kolesnikova de a se bucura de drepturile sale procedurale în condiţiile normelor în vigoare, precum şi a principiul egalităţii armelor în proces. În susţinerea concluziei date, instanţa de recurs reţine şi dispoziţiile art. 241 alin. (6) CPC, acre indică că dispozitivul hotărârii cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea şi termenul de atac al hotărârii. În sensul normei enunţate este de înţeles că concluziile instanţei expuse în partea motivată a hotărârii, trebuie să coincidă cu soluţia instanţei cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

Or, în caz contrar hotărârea este lovită de nulitate. La caz, instanţa de recurs reţine că deşi instanţa de apel în partea motivată se expune asupra temeiniciei cererii de repunere în termen a apelului, însă, nu reflectă soluţia dată şi în dispozitivul decizie. În această ordine de idei este cert că omiterea aspectelor menţionate de către instanţa de apel, direct indică la examinarea superficială a apelului, fără ca acesta să fie supus controlului prin prisma prevederilor legale, aplicabile cazului. Distinct de cele mai sus arătate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

La judecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate, creând condiţii obiective şi reale participanţilor la proces şi judecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se admite recursul declarat de către Kolesnikova Maia, reprezentată de avocatul Lebedinschi Adrian. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Maiei Kolesnikova împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecată.

Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva