3ra-1128/14 — Contestarea actelor administrative

prima instanță: S. Procopciuc dosarul nr. 3ra-1128/14 instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Minciuna, I. Cimpoi ÎNCHEIERE 25 septembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea Individuală „Familia Damaşcan”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Familia Damaşcan” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Orhei, casată hotărârea Judecătoriei Orhei din 24 decembrie 2013 şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 01 iulie 2013, ÎI „Familia Damaşcan” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei cu privire la contestarea actelor administrative.

În motivarea acțiunii a indicat că la 31 ianuarie 2013, colaboratorii Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei, au efectuat controlul fiscal la magazinul alimentar din or. Orhei, str. Barbu Lăutaru, 1, care aparține întreprinderii. Susține că în timpul controlului efectuat la întreprindere, a fost întocmit actul nr. M4958 din 31 ianuarie 2013, din care rezultă că la magazinul în cauză a fost comercializată o sticlă de băutură alcoolică aromatizată „Gospodar”, data fabricării 15 martie 2011, cu codul de bare nr. 4840771000191, marcată cu timbrul de acciz nr. 100301858812, care la examinarea cu dispozitive speciale, avea semne de neautenticitate şi anume falsificarea timbrului de acciz.

Menționează că la 11 aprilie 2013, de către colaboratorii Inspectoratului Fiscal de Stat Orhei a fost întocmit actul de control nr. 1-610474, din care rezultă că întreprinderea a comercializat băuturi alcoolice tari cu timbrul de acciz marca comercială cu deosebiri de modelul tip, contrar prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 234 din 08 aprilie 2010, Legii nr. 1100 din 30 iunie 2000 şi art. 123 alin. (5) Codul fiscal. Totodată din actul menționat rezultă că sticla de băutură aromatizată a fost procurată de la societate la 31 ianuarie 2013, iar controlul autenticității mărcii de acciz a fost efectuat pe data de 22 ianuarie 2013, adică până la procurarea acestei sticle de la întreprindere.

Afirmă că la 22 aprilie 2013, întreprinderea a adresat Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei un dezacord la actul de control, înregistrat cu nr. 3867, însă la 30 aprilie 2013, fără a lua în considerație argumentele invocate în contestaţie, Inspectoratul Fiscal de Stat Orhei a emis decizia nr. 713-c, prin care a aplicat față de întreprindere sancțiune sub formă de amendă pentru comercializarea, transportarea sau depozitarea băuturilor alcoolice tari, cu utilizarea timbrelor de acciz cu deosebire de modelul tip, în mărime de 50000 lei, cu obligarea de a transfera banii la buget timp de 30 zile. Invocă că întru soluționarea litigiului pe cale amiabilă la 14 mai 2013, a depus contestația Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei, solicitând anularea deciziei nr. 713-d din 30 aprilie 2013, însă, la 28 mai 2013, pârâtul a emis decizia nr.848 prin care contestaţia a fost respinsă.

Consideră deciziile Inspectoratului Fiscal de Stat nr. 713-c din 30 aprilie și 848-c din 28 mai 2013, ilegale și neîntemeiate, deoarece, din actul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei nr. 1-604958 din 31 ianuarie 2013, rezultă doar faptul că colaboratorii fiscali au examinat în cadrul magazinului o sticlă de băutură alcoolică aromatizată „Gospodar”, însă nu rezultă că acesta sticlă a fost ridicată anume de la magazinul întreprinderii. La fel, invocă că a procurat băuturi alcoolice în exclusivitatea de la diferiți distribuitori autorizați, inclusiv de la un distribuitor autorizat a fost procurată și băutura alcoolică „Gospodar”, marcată cu timbru de acciza nr. 1003018582112, iar la procurarea acestei băuturi întreprinderea a verificat toate documentele distribuitorului, acestea fiind în regulă.

Totodată, menţionează că întreprinderea a consultat baza de date, potrivit căreia timbrul de acciz AM nr. 018582112 a fost eliberat SRL „Zernoff” pentru băutura vodca „Gospodar” cu volumul de 0,5 1, fapt confirmat prin certificatul de conformitate B nr. 051885. Mai indică că societatea nu are angajați în state experţi-crimalişi, care ar putea efectua o expertiză a timbrelor de acciz pe mărfurile procurate, astfel, întreprinderea este un cumpărător de bună-credință şi nu poate purta răspundere pentru posibilele şi eventualele încălcări ale agentului economic de la care a procurat marfa.

Susține că întreprinderea nu a fost anunțată despre data și locul efectuării expertizei, respectiv fiindu-i încălcate un șir de drepturi şi anume dreptul de a pune întrebări în fața expertului, dreptul de a cere recuzarea expertului, dreptul de a asista la efectuarea expertizei, iar expertiza în așa mod fiind numită și efectuată cu încălcări procesuale, din care motive, consideră că aceasta este nulă.

Solicită anularea deciziilor Inspectoratului Fiscal de Stat Orhei nr. 713-d din 30 aprilie 2013 şi nr. 848 din 28 mai 2013. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 24 decembrie 2013, acțiunea fost admisă integral, fiind declarate nule Deciziile Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei nr. 713-c din 30 aprilie 2014 şi nr. 848-c din 28 mai 2013. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2014, a fost admis apelul declarat de către Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei , casată hotărârea primei instanțe și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

În motivarea deciziei, instanța de apel a invocat prevederile art. 5 alin.(2) lit. h) din Legea nr. 1100-XIV din 30 iunie 2000, art.123 alin.(5) şi art. 262 din Codul fiscal, care reglementează aspecte ce țin de impozitarea a stocului de mărfuri supuse accizelor şi sancțiunile în cazul lipsei timbrelor de acciz și care indică că lipsa „Timbrelor de acciz” la mărfurile suspuse acceselor pasibile de marcare obligatorie sau utilizare unor „Timbre de acciz” falsificate ori nevalabile se sancționează, în cazul în care contribuabilul comercializează, transportă au depozitează mărfuri fără „Timbre de acciz” sau cu „Timbre de acciz” falsificate sau nevalabile cu o amendă în mărime de 50000 lei, iar în cazul comiterii repetate încălcării în cauză, se sancționează cu o amendă de 100000 lei.

Încălcările specificate în prezentul aliniat comise a treia oară şi mai mult se sancționează cu amendă de 250000 lei pentru fiecare caz. Cu referire la prevederile enunțate și în coraport cu materialele pricinii instanța de apel a reținut că în urma controlului efectuat de către colaboratorii Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei în cadrul magazinului din. or. Orhei, str. B. Lăutari, 1, care aparține ÎI.

„Famila Damaşcan” s-a constat că contribuabilul depozitează și comercializează băutura alcoolică aromatizată „Gospodar”, marcat cu timbru de acciz nr. 1003018582112 cu deosebire de modelul tip, iar prin Raportul de constatare tehnico - științifică a Ministerului Afacerilor Interne , s-a stabilit că timbrul de acciz cu seria menționată este suspect de a fi contrafăcută, astfel fiind întocmit actul de control nr. 1- 610474 din 11 aprilie 2013. La 15 iulie 2014, ÎI „Familia Damaşcan” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

Menționează că întreprinderea a prezentat probe prin care s-a confirmat cu certitudine că a cumpărat băutura alcoolică „Gospodar” de la un distribuitor autorizat cât și a verificat toate actele necesare în acest sens, iar intimatul a declarat că vizual timbrul de acciz nu se deosebea de cel autentic, iar pentru stabilirea deosebirilor fiind nevoie de utilaj special. Susține că instanța de apel la emiterea deciziei a omis să aplice prevederile art. 234 din Codul fiscal, care indică că sancțiunea nu se aplică în întregime sau parțial, iar în cazul în care deja a fost stabilită se anulează, în întregime sau parțial, dacă se prezintă dovezi ce confirmă legalitatea tuturor acțiunilor s-au legalitatea unor acțiuni considerate anterior ilegale.

Invocă că instanța de apel nu a dat apreciere obiectivă nici faptului că din actul verificării autenticității rezultă că aceasta a fost verificat la sediul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei la 22 ianuarie 2013, adică cu 9 zile până la examinarea sticlei în cadrul întreprinderii, cât şi nu a dat o apreciere faptului că din raportul de constatarea tehnico-științifică nu rezultă nici într-un mod că sticla spusă examinării este una și aceiași, iar la examinare sticla nu a parvenit de la Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Orhei, ci de la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, care nu a efectuat nici un control în cadrul întreprinderii.

Insistă că din raportul menționat nu rezultă că sticla a parvenit ambalată și sigilată pentru a exclude substituirea ei, iar argumentele reprezentantului Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei cu privire la corespunderea numărului timbrului de acciz de pe sticla depistată de la magazin și cea supusă examinării, nu este relevantă. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de ÎI „Familia Damaşcan” este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către ÎI „Familia Damaşcan” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. De altfel,verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţa de apel a apreciat înscrisurile probatoare şi a constatat circumstanţele cauzei.

Însă acestea argumente nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către ÎI „Familia Damaşcan” asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎI „Familia Damaşcan”ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Familia Damaşcan” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva