Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-799/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 septembrie 2014
Părțile
Misiuc Vasile vs CNAS
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-799/14 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr.3ra-799/14 prima instanţă: L.Trocin instanţa de apel: Al. Gheorghieş, N. Chircu, I. Talpa ÎNCHEIERE 25 septembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Mihai Poalelungi Judecătorii Ion Druţă, Nicolae Clima examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Vasile Misiuc, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Vasile Misiuc împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 20 martie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Vasile Misiuc şi menţinută hotărârea Judecătoriei Făleşti din 13 septembrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 30 august 2012 ,Vasile Misiuc s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ În motivarea acţiunii a invocat reclamantul că din 08 iulie 1980 şi până la 09 ianuarie 1996 a activat în diferite funcţii care cad sub incidenţa Legii nr.443 din 04 aprilie 1995 privind serviciul public.

Menţionează reclamantul că prevederile Legii nr. 1263 din 17 iulie 1997 despre regulamentul de conferire a gradelor de calificare a funcţionarilor publici au intrat în vigoare la data de 25 septembrie 1997. Conform art.3 al acestei Legi, funcţionarul care şi-a încetat activitatea în serviciul public în modul stabilit de legislaţia muncii, precum şi temeiurile prevăzute la r.28 alin.1) lit.g) h) şi i) din Legea serviciului public nr. 443 XII din 04 mai 1995, după intrarea în vigoare a acesteia, au dreptul să solicite autorităţilor publice în care a lucrat sau succesorului acesteia, conferirea gradului de calificare în rangul funcţiei deţinute anterior, iar această autoritate are obligaţia să-i confere grad de calificare conform rangului funcţiei deţinute anterior, dar nu mai înalt de gradul de calificare inferior de rangul respectiv.

Invocă reclamantul că nu a cunoscut prevederile acestei legi, iar când s-a adresat Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare al RM, în luna decembrie 2008, pentru a-i conferi gradul de calificare, era deja prea tîrziu, deoarece i s-a comunicat că Comisia privind conferirea gradului de calificare a funcţionarilor publici era deja desfiinţată. Cu toate acestea, faptul că nu i-a fost conferit grad de calificare nu schimbă esenţa statutului de funcţionar public, în calitate de care a activat în această perioadă. Mai indică reclamantul că mulţi funcţionari care au lucrat cu el cot la cot, în funcţii respective sau asemănătoare, s-au pensionat ca funcţionari publici. Consideră reclamantul că motivele invocate de către pârât în hotărârea atacată sunt neîntemeiate şi ilegale.

Cere Vasile Misiuc, anularea hotărârii CNAS din 27 iulie 2012, prin care s-a refuzat includerea ca vechime de muncă în serviciul public perioada activităţii sale ca funcţionar public din 08 iulie 1980 şi până la 09 ianuarie 1996 şi de a-i stabili pensia ca funcţionar public; obligarea CNAS să includă în stagiul de cotizare necesar obţinerii dreptului său la pensie pentru limita de vîrstă ca funcţionar public perioada de activitate în Sovietul Colhozului din RSSM, Colhojivprom - specialist în domeniul achiziţionării şi distribuţiei producţiei zootehnice din 08 august 1980 - 01 februarie 1986; Gasagroprom din RSSM - specialist coordonator în Direcţia Principală de producere şi prelucrare a producţiei alimentare perioada 01 februarie 1986-31 august 1989; RGSO Moldinprom ca specialist principal al secţiei achiziţiilor şi livrărilor producţiilor animaliere în perioada de 01 septembrie 1989 - 17 septembrie 1990; Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare ca specialist coordonator al Direcţiei Principale de Dezvoltare al Complexului Zootehnic pe perioada 17 septembrie 1990 - 05 decembrie 1990; în aceeaşi Direcţie ca specialist principal pe perioada 23 ianuarie 1991 - 09 ianuarie 1996; încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2012, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 29 mai 2013, recursul declarat de către Vasile Misiuc, a fost admis şi restituită pricina spre rejudecare după competenţă la judecătoria Făleşti. Prin hotărârea judecătoriei Făleşti din 13 septembrie 2013, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin hotărârea suplimentară a judecătoriei Făleşti din 22 octombrie 2013, s-au respins ca neîntemeiate cerinţele reclamantului privind încasarea cheltuielilor de judecată şi cerinţa privind obligarea CNAS de a include în stagiul de cotizare necesar obţinerii dreptului său la pensie pentru limita de vîrstă ca funcţionar public perioada de activitate a sa în Sovietul Colhozurilor din RSSM, Colhojivprom - specialist în domeniul achiziţionării şi distribuţiei producţiei zootehnice din 08 august 1980- 01 februarie 1986; Gasagroprom din RSSM- specialist coordonator în Direcţia Principală de producere şi prelucrare a producţiei alimentare perioada de 01 februarie 1986-31 august 1989; RGSO Moldinprom ca specialist principal al secţiei achiziţiilor şi livrărilor producţiilor animaliere în perioada de 01 septembrie 1989-17 septembrie 1990; Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare ca specialist coordonator al Direcţiei Principale de Dezvoltare al Complexului Zootehnic pe perioada 17 septembrie 1990-05 decembrie 1990; în aceeaşi Direcţia ca specialist principal pe perioada 23 ianuarie 1991-09 ianuarie 1996. La 09 octombrie 2013, Vasile Misiuc a depus cerere de apel împotriva hotărârii instanţei de fond din 13 septembrie 2013. La 11 octombrie 2013, Vasile Misiuc a mai depus o cerere de apel împotriva hotărârii instanţei de fond, solicitând admiterea apelului înaintat,

casarea integrală a hotărârii judecătoriei Făleşti din 13 septembrie 2013, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie admisă integral cererea de chemare în judecată. La 22 ianuarie 2014, Vasile Misiuc a depus cerere de apel motivată împotriva hotărârii nominalizate. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 20 martie 2014, s-a respins apelul declarat de Vasile Misiuc şi s-a menţinut hotărîrea primei instanţe. La 20 mai 2014, Vasile Misiuc a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea cererii de recurs, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care să fie admisă acţiunea integral.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, instanţele ierarhic inferioare încălcînd şi aplicînd eronat normele de drept material. Indică recurentul că instanţele nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată; au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; au interpretat în mod eronat legea. Astfel, menţionează recurentul că Legea serviciului public nr.443-XIII din 04.05.1995 şi nomenclatorul autorităţii publice locale, valabile pentru funcţionarii care au activat pînă la punerea în vigoare a Legii nr.1263 din 17.07.1997, au fost aplicate greşit de către Curtea de apel Bălţi, deoarece activitatea recurentului cade sub incidenţa anume a Legii serviciului public nr.443-XIII din 04.05.1995(capit.2).

Susţine recurentul că Curtea de Apel Bălţi nu a luat în consideraţie faptul că din 08.07.1980 şi pînă la 09.01.1996, a activat în diferite funcţii publice. În context, indică recurentul că din funcţie de funcţionar public a demisionat la 09.01.1996, dată la care nu era elaborat mecanismul de atribuire a gradelor de calificare a funcţionarilor publici. Abia la 25.09.1997 au intrat în vigoare prevederile Legii nr.1263 din 17.07.1997 prin care s-a aprobat Regulamentul de conferire a gradelor de calificare funcţionarilor publici. Prin urmare, regulamentul de conferire a gradelor de calificare funcţionarilor publici nu era în vigoare, iar legile adoptate ulterior demisionării recurentului din serviciu în calitate de funcţionar public nu pot avea caracter retroactiv.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, atît instanţa de apel cît şi prima instanţă aplicînd corect normele de drept material.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt declarative şi irelevante, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărîri instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţele ierarhic inferioare s-au pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Vasile Misiuc ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de către Vasile Misiuc se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele şedinţei, Mihai Poalelungi judecătorul Judecătorii Ion Druţă Nicolae Clima

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.