- Dosarul nr.
- 3ra-1456/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 23 decembrie 2015
- Părțile
- Miron Tamara vs Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Casa Teritorială de Asigurări Sociale sect. Centru
- Pe scurt
- Calcularea şi confirmarea venitului asigurat, organele care efectuează stabilirea şi plata pensiilor
3ra-1456/15 — Contestarea actului administrativ, obligarea recalculării mărimii pensiei pentru limita de vîrstă, obligarea indexării mărimii recalculate a pensiei pentru limita de vîrstă şi încasarea prejudiciului moral
prima instanţă: D.Chistol dosarul nr.3ra-1456/15 instanţa de apel: A.Panov, M.Moraru, A.Minciuna DECIZIE 23 decembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrative lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iurie Bejenaru, Oleg Sternioală Sveatoslav Moldovan, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Miron Tamara împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Centru mun.
Chişinău privind contestarea actului administrativ, obligarea recalculării mărimii pensiei pentru limita de vîrstă, obligarea indexării mărimii recalculate a pensiei pentru limita de vîrstă şi încasarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2015 prin care s-a respins apelul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 30 martie 2015, c o n s t a t ă La 05 mai 2014 Miron Tamara s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale privind contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la 31.07.2013 s-a adresat către Casa Teritorială de Asigurări Sociale sectorul Centru mun.
Chişinău cu cererea de stabilire a pensiei pentru limita de vîrstă, anexînd la aceasta certificatele privind salariul primit pentru perioada anilor 1978-2004 de la instituţiile şi întreprinderile unde a activat. Indică reclamanta că, la stabilirea mărimii pensiei, pîrîtul nu a luat în calcul mărimea salariului pentru perioada de activitate din anul 1983-1998, fiindu-i stabilită o pensie esenţial diminuată decît mărimea pensiei ce urma să-i fie stabilită. Astfel, menţionează că, la stabilirea pensiei, pîrîtul nu a verificat şi nu a luat în consideraţie certificatele prezentate despre mărimea salariului cu nr. 15-28 din 03.03.2000 şi nr. 2 din 15.12.2004, care au fost întocmite şi eliberate de SA „IPDA”.
1 Relatează reclamanta că, prin decizia Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sect. Centru mun. Chişinău nr. 91/2013/24650 din 09.09.2013, i-a fost stabilită o pensie diminuată, pe care a refuzat să o primească, deoarece a fost ilegal calculată, fiindu-i încălcate drepturile sale privind asigurarea cu pensie pentru limită de vîrstă şi cauzate prejudicii materiale şi morale. La 26.12.2013 printr-un demers adresat preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări Sociale a solicitat să fie informată în baza cărui articol de lege, la calcularea pensiei, a fost inclus coeficientul „0” pentru perioada de lucru la Institutul de Proiectări Drumuri Auto, confirmat prin două certificate de salariu: nr. 15-28 din 03.03.2000 şi nr. 2 din 15.12.2004, eliberate de SA „IPDA”.
Prin răspunsul nr. V-M-2208/13 din 24.01.2014, recepţionat la data de 27.01.2014, Casa Naţională de Asigurări Sociale i-a comunicat că, la calcularea pensiei nu au fost luate în consideraţie certificatele despre salariu nr. 15-28 din 03.03.2000 şi nr. 2 din 15.12.2004 eliberate de SA „IPDA”, deoarece nu a fost posibilă verificarea corectitudinii informaţiei pe care o conţin. Concomitent a fost informată că, odată cu depistarea arhivei întreprinderii SA „IPDA”, va fi efectuat un control al certificatelor, cu ulterioara recalculare a pensiei. Susţine reclamanta că, la depunerea cererii de calculare şi stabilire a pensiei pentru limita de vîrstă la 31.07.2013, şi-a îndeplinit toate obligaţiile stabilite de lege, în acest sens, a prezentat documentele necesare ce confirmă stagiul de muncă şi venitul asigurat, eliberate de organele abilitate.
A mai indicat că, în răspunsurile primite de la Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Casa Teritorială de Asigurări Sociale sect. Centru mun. Chişinău se face trimitere la art. 30 alin. (2) al Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat nr. 156 din 14.10.1998, potrivit căruia, organele de asigurări sociale au dreptul de control asupra autenticităţii actelor ce confirmă stagiul de muncă şi venitul asigurat, eliberate de organele abilitate, însă, menţionează că, atît CNAS, cît şi CTAS sect. Centru mun. Chişinău nu dispune de probe precum că, informaţia conţinută în certificatele cu nr. 15-28 din 03.03.2000 şi nr. 2 din 15.12.2004, care au fost întocmite şi eliberate de SA „IPDA” nu este veridică, ci doar menţionează, că nu a fost posibilă verificarea corectitudinii informaţiei pe care o conţin deoarece, a dispărut arhiva întreprinderii
SA „IPDA”.
Consideră că, atît Casa Naţională de Asigurări Sociale, cît şi Casa Teritorială de Asigurări Sociale sect. Centru mun. Chişinău la stabilirea şi calcularea pensiei pentru limita de vîrstă erau obligate să ţină cont de informaţia conţinută în certificatele eliberate de SA „IPDA”, deoarece potrivit art. 52 alin. (3) Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat nr. 156 din 14.10.1998, venitul asigurat se confirmă prin documentele eliberate de întreprinderi, organizaţii, instituţii în care şi-au desfăşurat activitatea asiguraţii sau de organele ierarhie superioare, precum şi de arhive.
2 Afirmă că, pîrîtul nu a avut dreptul de a nu lua la evidenţă certificatele prezentate şi a diminua nemotivat cuantumul pensiei, fără a îndeplini toate eforturile necesare pentru infirmarea informaţiei conţinute în certificatele prezentate, avînd în vedere că nu este vina dînsei întru posibilitatea verificării certitudinii informaţiei conţinută în certificatele cu nr. 15-28 din 03.03.2000 şi nr. 2 din 15.12.2004, iar imposibilitatea verificării informaţiei, nu reprezintă un suficient temei, de a-i leza dreptul la o pensie echitabilă. În opinia sa, certificatele de salarizare au fost perfectate în modul stabilit de lege, cu indicarea adresei juridice a întreprinderii SA „IPDA”, certificatele conţin temeiul eliberării, la fel, sunt corect indicate numele conducătorului întreprinderii şi a contabilului-şef, mărimea salariului nu este indicat exagerat de mare pentru perioadele respective, astfel că acestea nu reprezintă dubii.
Relevă că, la stabilirea cuantumului pensiei, pîrîtul a acţionat contrar prevederilor art. 53 alin. (3) din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat nr. 156 din 14.10.1998. De asemenea, indică că, Casa Naţională de Asigurări Sociale ca organ a autorităţilor publice, era obligată să sesizeze organele competente pentru constatarea faptului lipsei arhivei instituţiei, şi să-i sancţioneze în conformitate cu prevederile legale precum şi să înainteze anumite prescripţii în vederea obligării conducerii SA,,IPDA” să restabilească arhiva în conformitate cu prevederile legale (art. 43 alin. (6) din Legea contabilităţii nr. 113 din 27.04.2007, pct. 273 din Indicatorul documentelor-tip şi al termenelor de păstrare pentru organele administraţiei publice, pentru instituţiile, organizaţiile şi întreprinderile Republicii Moldova, aprobat prin ordinul Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova la 3 decembrie 1997, art. 295 alin. (7) Cod Contravenţional).
La data de 27.02.2014, a expediat în adresa Casei Naţionale de Asigurări Sociale o cerere prealabilă, prin care a solicitat recalcularea pensiei. Scrisoarea a fost recepţionată la data de 03.03.2014, iar la 31.03.2014 a primit răspunsul CNAS cu nr.V-M-423/14, pe care îl consideră formal, deoarece nu s-a contribuit efectiv la apărarea drepturilor sale la o pensie echitabilă, ci doar a fost informată precum că CTAS a întreprins mai multe măsuri în vederea depistării arhivei SA „IPDA” şi transmiterea acesteia la Arhiva Naţională, organizînd la data de 03.08.2012 un grup de lucru cu reprezentanţi din mai multe autorităţi publice. Solicită reclamanta, obligarea Casei Naţionale de Asigurări Sociale să-i recalculeze mărimea pensiei pentru limita de vîrstă, luînd în calcul certificatele eliberate de SA,,IPDA” cu nr. 15-28 din 03.03.2000 şi nr. 2 din 15.12.2004, pentru perioada de activitate 1978-2004, începînd cu 31.07.2013, data adresării iniţiale la CTAS sect.
Centru, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată. Ulterior, reclamanta şi-a concretizat şi modificat cerinţele înaintînd pretenţii împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi Casei Teritoriale de Asigurări 3 Sociale sect. Centru mun. Chişinău, solicitînd anularea parţială a deciziei CTAS sect. Centru mun. Chişinău nr. 91/2013/24650 din 09.09.2013; obligarea CTAS sect. Centru să emită actul administrativ prin care să-i fie recalculată mărimea pensiei pentru limita de vîrstă, începînd cu data adresării iniţiale la CTAS din 31.07.2013, cu includerea venitului asigurat, confirmat prin certificatele eliberate de SA „IPDA” nr. 15-28 din 03.03.2000 şi nr. 2 din 15.12.2004, pentru perioada de activitate 1983- 1998; obligarea CTAS sect.
Centru să fie indexată mărimea recalculată a pensiei pentru limita de vîrstă cu 6,45%, începînd cu data de 01.04.2014; încasarea din contul pîrîţilor CNAS şi CTAS sect. Centru a despăgubirii pentru prejudiciul moral cauzat, în cuantum de 25 000 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 30 martie 2015 acţiunea a fost admisă parţial. S-a anulat parţial decizia Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sect. Centru mun. Chişinău nr. 91/2013/24650 din 09.09.2013 privind stabilirea pensiei Tamarei Miron, în partea neincluderii în stagiul de cotizare a perioadelor de activitate în SA,,IPDA” între anii 1983-1998, confirmată prin certificatele cu nr. 15- 28 din 03.03.2000 şi cu nr. 2 din 15.12.2004.
S-a obligat Casa Naţională de Asigurări Sociale să recalculeze Tamarei Miron mărimea pensiei pentru limita de vîrstă, începînd cu data adresării iniţiale la Casa Teritorială de Asigurări Sociale sect. Centru mun. Chişinău din 31.07.2013, cu includerea în stagiul de cotizare a perioadelor de activitate a reclamantei în SA „IPDA” între anii 1983-1998, confirmată prin certificatele cu nr. 15-28 din 03.03.2000 şi cu nr. 2 din 15.12.2004. S-a obligat Casa Naţională de Asigurări Sociale să indexeze mărimea recalculată a pensiei din 31.07.2013 pentru limita de vîrstă, conform hotărîrii Guvernului nr. 61 din 06.03.2015 cu privire la indexarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat, cu 7,95% începînd cu 01.04.2015.
S-a dispus încasarea în mod solidar din contul Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sect. Centru mun. Chişinău în beneficiul Tamarei Miron a prejudiciului moral în sumă de 2000 lei. S-a respins cerinţa înaintată de Miron Tamara privind încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică ca neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Casa Naţională de Asigurări Sociale a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2015 s-a respins apelul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 30 martie 2015. La 03 septembrie 2015 Casa Naţională de Asigurări Sociale a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea dispoziţiilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.
În susţinerea recursului s-a invocat dezacordul cu hotărîrile contestate considerîndu-le neîntemeiate şi ilegale prin faptul că au fost emise cu încălcarea şi 4 aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural, fiind interpretată în mod eronat legea. Susţine că, certificatele de salariu prezentate de intimată nu pot fi verificate dacă corespund realităţii, deoarece întreprinderea SA,,IPDA” unde a activat intimata nu poate să justifice aceste documente, adică nu poate prezenta actele în baza cărora au fost eliberate, dat fiind că actele care confirmă salariul primit de foştii angajaţi ai SA,,IPDA” nu au fost transmise spre păstrare de fosta conducere. Prin urmare, consideră că, atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel eronat au interpretat prevederile art. 52 alin. (3), (4), (5) din Legea nr. 156-XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat.
A mai indicat recurentul că, intimata nu este lezată în nici un drept al său atît timp cît este beneficiară de pensie, la stabilirea căreia s-au luat în calcul celelalte documente care confirmă stagiul de cotizare şi venitul asigurat. Referitor la termenul declarării recursului, Colegiul consideră că acesta a fost depus în termen, deoarece decizia instanţei de apel a fost emisă la 24.06.2015, iar din materialele dosarului rezultă că copia deciziei a fost expediată recurentului la 06.07.2015, însă careva date privind recepţionarea acesteia la materialele dosarului nu există. Astfel, recursul declarat la 03.09.2015 a fost depus cu respectarea termenului de două luni prevăzut de art. 434 CPC. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.
Completul din 5 judecători poate decide invitarea unor participanţi sau reprezentanţi ai acestora pentru a se pronunţa asupra problemelor de legalitate invocate în cererea de recurs. În şedinţa de judecată reprezentantul recurentului Casa Naţională de Asigurări Sociale – Taran Alexandru (în baza procurii din 07.10.2014 nr. II-03/10-8452) a susţinut recursul declarat pe temeiurile şi motivele invocate. Intimata Miron Tamara şi reprezentantul acesteia, avocatul Volcov Vladimir (în baza mandatului din 15.12.2015, nr. 0433298) nu au susţinut recursul declarat, solicitînd respingerea acestuia, cu menţinerea hotărîrilor contestate pe care le consideră legale şi întemeiate.
Verificînd legalitatea hotărîrilor atacate şi audiind participanţii la proces, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi a emite o nouă hotărîre de respingere a acţiunii, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Din materialele cauzei s-a constatat că, la 05 mai 2014 Miron Tamara s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale, 5 solicitînd inclusiv prin cererea de concretizare şi modificare a cerinţelor anularea parţială a deciziei CTAS sect.
Centru mun. Chişinău nr. 91/2013/24650 din 09.09.2013; obligarea CTAS sect. Centru să emită actul administrativ prin care să-i fie recalculată mărimea pensiei pentru limita de vîrstă, începînd cu data adresării iniţiale la CTAS din 31.07.2013, cu includerea venitului asigurat, confirmat prin certificatele eliberate de SA „IPDA” nr. 15-28 din 03.03.2000 şi nr. 2 din 15.12.2004, pentru perioada de activitate 1983-1998; obligarea CTAS sect. Centru să fie indexată mărimea recalculată a pensiei pentru limita de vîrstă cu 6,45%, începînd cu data de 01.04.2014; încasarea din contul pîrîţilor CNAS şi CTAS sect. Centru a despăgubirii pentru prejudiciul moral cauzat, în cuantum de 25 000 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică.
Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii înaintate de către Miron Tamara. Soluţia şi concluziile primei instanţe au fost apreciate ca fiind juste şi de către instanţa de apel. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră concluzia primei instanţei şi a instanţei de apel greşită, rezultată din aplicarea şi interpretarea eronată a normele de drept material, ceea ce în conformitate cu prevederile art.432 alin .(2) lit. c) CPC constituie temei de casare a hotărîrii judecătoreşti.
În conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat nr. 156 din 14.10.1998, dreptul la pensie îl au persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege, iar conform art. 14 al legii enunţate, dreptul la pensie pentru limită de vîrstă se acordă dacă sînt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art.41 şi 42. Conform art. 51 alin. (1) din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat nr. 156 din 14.10.1998, stagiul de cotizare realizat anterior implementării evidenţei individuale se confirmă prin carnetul de muncă sau prin alte acte eliberate în modul stabilit. Potrivit art. 52 alin. (3) şi (4) al aceleiaşi legi, venitul asigurat se confirmă prin documentele eliberate de întreprinderi, organizaţii, instituţii în care şi-au desfăşurat activitatea asiguraţii sau de organele ierarhic superioare, precum şi de arhive.
Documentele menţionate se perfectează în modul stabilit de Guvern. În cazul în care nu este posibil de a prezenta certificatul cu privire la venitul asigurat, deoarece documentele nu s-au păstrat la întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat sau obşteşti, la organele lor ierarhic superioare, precum şi în arhive, lunile respective se substituie cu un număr similar de luni de activitate nemijlocit anterioare. Totodată, potrivit pct. 31 şi pct. 32 ale Regulamentului cu privire la modul de calculare şi confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei aprobat prin hotărîrea Guvernului nr. 417 din 03.05.2000, documentele prezentate pentru 6 confirmarea stagiului de cotizare trebuie să fie adeverite prin semnătura conducătorilor şi ştampila întreprinderii, organizaţiei (secţiilor de cadre).
Înscrierile în carnetul de muncă trebuie să fie executate în conformitate cu cerinţele Instrucţiunii privind modul de întocmire şi evidenţă a carnetelor de muncă la întreprinderi şi organizaţii, în vigoare la momentul completării carnetului de muncă. În cazul în care înscrierile în documentele de muncă conţin devieri de la regulile stabilite, chestiunea privind posibilitatea utilizării lor în calitate de dovezi ale stagiului de cotizare este soluţionată de organele teritoriale de asigurări sociale. Pentru confirmarea stagiului de cotizare se iau în considerare numai datele referitoare la perioadele de lucru incluse în carnetele de muncă în baza documentelor. În adeverinţele ce confirmă perioadele de muncă trebuie să se menţioneze, de asemenea, în temeiul căror documente au fost eliberate.
Articolul 30 alin. (1) şi (2) din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat nr. 156 din 14.10.1998, stipulează că pensiile se stabilesc şi se plătesc de către organele de asigurări sociale. Organele de asigurări sociale au dreptul de control asupra autenticităţii actelor ce confirmă stagiul de muncă şi venitul asigurat, eliberate de organele abilitate. Materialele cauzei atestă că, la 31.07.2013 Miron Tamara s-a adresat către Casa Teritorială de Asigurări Sociale sectorul Centru mun. Chişinău cu cererea de stabilire a pensiei pentru limita de vîrstă, anexînd la aceasta certificatele privind salariul primit pentru perioada anilor 1983-1998 de la instituţiile şi întreprinderile unde a activat.
Prin decizia Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sect. Centru din 09.09.2013 intimatei Miron Tamara i-a fost stabilită pensia pentru limita de vărstă de la 31.07.2013 în sumă de 1345, 77 lei. S-a constatat că, la stabilirea mărimii pensiei, Casa Teritorială de Asigurări Sociale sectorul Centru mun. Chişinău nu a luat în consideraţie certificatele prezentate de către intimată privind mărimea salariului şi anume cu nr. 15-28 din 03.03.2000 şi nr. 2 din 15.12.2004, întocmite şi eliberate de SA „IPDA”, deoarece nu a fost posibilă verificarea datelor reflectate în certificate. Prin răspunsul Casei Naţionale de Asigurări Sociale din 24.01.2014, nr. V-M- 2208/13 s-a comunicat intimatei că, odată cu depistarea arhivei întreprinderii SA „IPDA” va fi efectuat un control al certificatelor, cu ulterioara recalculare a pensiei.
La 27.02.2014 Miron Tamara a înaintat cerere prealabilă în adresa Casei Naţionale de Asigurări Sociale privind recalcularea pensiei conform actelor prezentate. Prin răspunsul din 31.03.2014 nr. V-M-423/14 Casa Naţională de Asigurări Sociale a informat intimata despre faptul întreprinderii măsurilor în vederea depistării arhivei SA „IPDA” şi transmiterea acesteia la Arhiva Naţională, fiind organizat la data de 03.08.2012 un grup de lucru la care s-a discutat problema realizării dreptului la pensie a persoanelor ce au activat în cadrul SA „IPDA”. 7 În acest context, Colegiul conchide că efectuarea controlului de către Casa Naţională de Asigurări Sociale în temeiul art. 30 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, a fost imposibil, deoarece, după cum s-a constatat cu certitudine în cadrul judecării cauzei, actele care confirmă salariul primit de foştii angajaţi ai SA,,IPDA” nu au fost transmise spre păstrare de către fosta conducere.
Sus acest aspect, Colegiul menţionează că, recurentul Casa Naţională de Asigurări Sociale la calcularea şi stabilirea pensiei a acţionat în baza legii şi temei de al obliga să includă în calculul mărimii pensiei intimatei certificatele de salariu prezentate nu sunt, din care considerente instanţa de recurs constată netemeinicia pretenţiilor înaintate în cererea de chemare în judecată. În acelaşi timp, Colegiul menţionează că, în conformitate cu art. 43 alin. (6) din Legea contabilităţii nr. 113 din 27.04.2007, în cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, conducătorul entităţii este obligat să le restabilească în termen de pînă la 2 luni, începînd cu data constatării faptului respectiv.
Prin prisma normei enunţate, Colegiul consideră că intimata Miron Tatiana nu este lipsită de dreptul de a solicita conducătorului entităţii restabilirea documentelor solicitate, în vederea reexaminării ulteriore a mărimii pensiei, or, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, reexaminarea drepturilor la pensie se efectuează în cazul apariţiei unor circumstanţe noi referitoare la stagiul de cotizare, venitul asigurat, ce au avut loc pînă la acordarea drepturilor la pensie.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că normele de drept material au fost aplicate eronat de către prima instanţă şi instanţa de apel şi nu este necesară verficiarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, a casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi a emite o nouă hotărîre de respingere a acţiunii depuse de către Miron Tamara împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Centru mun. Chişinău privind contestarea actului administrativ, obligarea recalculării mărimii pensiei pentru limita de vîrstă, obligarea indexării mărimii recalculate a pensiei pentru limita de vîrstă şi încasarea prejudiciului moral.
În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 30 martie 2015, în pricina civilă la cererea de 8 chemare în judecată depusă de Miron Tamara împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Centru mun.
Chişinău privind contestarea actului administrativ, obligarea recalculării mărimii pensiei pentru limita de vîrstă, obligarea indexării mărimii recalculate a pensiei pentru limita de vîrstă şi încasarea prejudiciului moral, şi se emite o hotărîre nouă prin care: Se respinge cererea de chemare în judecată depusă de Miron Tamara împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Centru mun. Chişinău privind contestarea actului administrativ, obligarea recalculării mărimii pensiei pentru limita de vîrstă, obligarea indexării mărimii recalculate a pensiei pentru limita de vîrstă şi încasarea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Sveatoslav Moldovan Valentina Clevadî 9