Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3r-49/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 martie 2014
Părțile
Arhiliuc Liudmila vs CNAS
Pe scurt
Restituirea cererii de apel, depusă de o persoană care nu are drept să declare cerere de apel

3r-49/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: G. Bivol dosarul nr. 3r-49/14 instanţa de apel: N. Budăi, V. Pruteanu, I. Muruianu DECIZIE 19 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Arhiliuc Liudmila împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Centru mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014, prin care apelul depus de Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova a fost restituit, c o n s t a t ă La 06 iunie 2013 Arhiliuc Liudmila a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Centru mun.

Chişinău cu privire contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că în legătură cu naşterea la data de 23 iunie 2011 a copilului Arhiliuc Dorina, în toamna anului 2011 a perfectat dosarul (conform indicaţiilor CTAS) şi a depus pentru a primi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului. La data de 23 mai 2013 prin telefonogramă i-a fost comunicat despre calcularea eronată a indemnizaţiei pentru creşterea şi îngrijirea copilului, astfel acumulîndu-se o sumă de peste 9 000 lei, eliberată eronat şi care trebuie să fie restituită statului. Menţionează reclamanta că în legătură cu aceasta a depus două demersuri (unul la CNAS şi altul la CTAS Centru) prin care îşi manifestă nevinovăţia sa.

Totodată a solicitat ca indemnizaţia să-i fie calculată corect, achitată la timp şi să-i fie expediată în acest sens decizia. La data de 29 mai 2013 a primit un răspuns de la CTAS s. Centru mun. Chişinău, prin care a fost învinuită de falsificarea unor date şi tăinuirea unor circumstanţe şi informată că este sancţionată cu obligaţia de a plăti suma de 9 601,69 lei, în acest sens fiind emisă decizia nr. 5529 din 29 mai 2013 prin care s-a decis de a reţine supraplata din indemnizaţia lunară în mărime de 20 % pînă la lichidarea datoriei. Suma supraplăţii, prin decizia CTAS s. Centru mun. Chişinău nr. 6243 din 25 iunie 2013 a fost modificată - 5889,99 lei. Consideră reclamanta că a acţionat legal şi în strictă conformitate cu prescripţiile CTAS s. Centru mun.

Chişinău, iar actele prezentate nu sunt emise de ea ci de angajator, prin urmare nu ea trebuie să ducă răspundere. Solicită reclamanta anularea deciziilor CTAS s. Centru mun. Chişinău nr. 5529 din 29 mai 2013 şi nr. 6243 din 25 iunie 2013. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 25 iulie 2013 acţiunea a fost admisă, fiind anulate deciziile CTAS Chişinău sectorul Centru nr. 5529 din 29 mai 2013 şi nr. 6243 din 25 iunie 2013. La 01 august 2013 Casa Naţională de Asigurări Sociale a depus apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitînd admiterea cererii de apel, casarea hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014 apelul depus de Casa Naţională de Asigurări Sociale a fost restituit ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să depună apel.

La 29 ianuarie 2014, Casa Naţională de Asigurări Sociale a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii instanţei de apel, cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. În motivarea recursului s-a invocat că conform informaţiei de la ÎS „Camera Înregistrării de Stat”, Casele teritoriale de Asigurări Sociale care reprezintă structuri teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale, neavînd calitatea de persoană juridică, nu sunt înregistrate la Camera Înregistrării de Stat. În conformitate cu capitolul VI, p. 32 din Hotărîrea Guvernului nr. 739 din 25 iulie 2000, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale este responsabil de întreaga activitate a instituţiei, inclusiv şi semnarea cererilor de apel.

În conformitate cu art. 427 lit.b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii instanţei de apel şi să restituie pricina spre rejudecare în instanţă de apel, din următoarele considerente. 2 După cum rezultă din materialele dosarului la 01 august 2013 Casa Naţională de Asigurări Sociale a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 25 iulie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014 apelul depus de Casa Naţională de Asigurări Sociale, în temeiul art. 369 alin (1) lit.d) CPC, a fost restituit ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să depună apel.

Drept motiv pentru aplicarea prevederilor art. 369 alin (1) lit.d) CPC, a fost reţinut faptul că calitate de pîrît în pricina dată a avut-o Casa Teritorială de Asigurări Sociale sect. Centru mun. Chişinău, pe cînd apelul a fost declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, care nu a fost atrasă în proces în calitate de participant la judecarea cauzei. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel, la emiterea încheierii din 16 ianuarie 2014, a încălcat normele de drept material şi procedural. Conform art. 1 poziţiile 5 şi 6 Legea nr. 489-XIV din 08 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale cu modificările şi completările ulterioare, Casa Naţională de Asigurări Sociale (denumită în continuare Casa Naţională) este o instituţie publică autonomă care administrează sistemul public de asigurări sociale.

Casa Teritorială este instituţie publică subordonată Casei Naţionale. Conform art. 49 lit. q) aceeaşi Lege, în aplicarea prevederilor prezentei legi, Casa Naţională asigură reprezentarea în faţa instanţelor de judecată în litigiile în care este implicată ca urmare a aplicării dispoziţiilor prezentei legi. Punctul 32 Capitolul VI din Statutul Casei Naţionale de Asigurări Socialea Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 739 din 25 iulie 2000 cu privire la aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova cu modificările şi completările ulterioare prevede că preşedintele Casei Naţionale este responsabil de întreaga activitate a Casei Naţionale şi de patrimoniul acesteia.

Punctele 35 şi 36 capitolul VII din acelaşi Statut expres prevăd că casa teritorială este persoană juridică şi îşi desfăşoară activitatea sub conducerea şi controlul Casei Naţionale. Limitele competenţei, structura organizaţională, dotarea materială şi modul de finanţare a caselor teritoriale sunt stabilite de regulamentul acestora, elaborate şi aprobate de Casa Naţională. Totodată, de facto, casele teritoriale nu deţin competenţa unei persoane juridice distincte. În conformitate cu art. 75 alin. (2) Codul de procedură civilă, procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin 3 alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice, de către avocaţi sau avocaţi stagiari.

Aşadar, Casele Teritoriale de Asigurări Sociale, potrivit Statutului Casei Naţionale de Asigurări Sociale, sunt persoane juridice şi îşi desfăşoară activitatea sub conducerea şi controlul Casei Naţionale, care le administrează în condiţiile legii. Prin urmare, Casa Naţională de Asigurări Sociale este în drept de a exercita orice cale de atac din numele Caselor Teritoriale de Asigurări Sociale. Curtea de Apel Chişinău nu a ţinut cont de reglementările legale menţionate şi neîntemeiat a restituit cererea de apel depusă de Casa Naţională de Asigurări Sociale, motivînd că aceasta nu este în drept să declare apel din numele Casei Teritoriale de Asigurări Sociale, a cărei fondator este. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că Casa Naţională de Asigurări Sociale este în drept să exercite căile de atac din numele Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Centru mun.

Chişinău, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014 şi de a restitui pricina în Curtea de Apel Chişinău. În conformitate cu art. 427 al. (1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova. Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Arhiliuc Liudmila împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Centru mun.

Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Chişinău. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.