- Dosarul nr.
- 2rc-599/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 septembrie 2014
- Părțile
- IMSP Centrul Republican de Diagnosticare Medicală vs SRL Labormed
- Pe scurt
- Citaţia şi înştiinţarea judiciară, înmănarea citaţiei şi înştiinţării
2rc-599/14 — Repararea prejudiciului cauzat prin aplicarea măsurilor de asigurare
prima instanţă: S. Dimitriu nr. 2rc-599/14 instanța de apel: M. Ciugureanu, S. Arnăut, B. Bîrca DECIZIE 24 septembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță Tamara Chișca-Doneva examinînd recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Labormed” în pricina civilă la cererea la cererea de chemare în judecată a Instituției Medico- Sanitare Publice Centrul Republican de Diagnostică Medicală împotriva Societăți cu Răspundere Limitată „Labormed” cu privire la repararea prejudiciului material, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 11 iunie 2014, prin care a fost restituită cererea de apel declarată de către Societatea cu Răspundere Limitată „Labormed”, ca fiind depusă în afara termenului legal de declarare a apelului, a c o n s t a t a t: La 26 aprilie 2013, IMSP Centrul Republican de Diagnosticare Medicală a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Labormed” cu privire la repararea prejudiciului material.
In motivarea acţiunii reclamanta a invocat că la data de 01 martie 2010, în cadrul instituției a fost depistată defecţiunea tubului de raze X, utilizat pentru tomograful computerizat CT 9000 HP, din care motiv a fost decisă achiziţionarea unui nou tub radiologie și a fost organizată în acest scop o licitaţie publică. Menționează că la licitaţie au participat doi agenţi economici - SRL „Intermed” şi SRL „Labormed”, care şi-au înaintat propunerile. A menţionat că nefiind de acord cu rezultatele licitaţiei, pîrîtul a depus o contestaţie Agenţiei Achiziţiilor Publice, care a dus la tergiversarea înregistrării contractului de achiziţii, şi respectiv, la imposibilitatea achiziţionării în termen a tubului radiologie necesar.
Ulterior, SRL „Labormed” a depus o cerere de chemare în judecată pentru anularea rezultatelor acesteia, iar în calitate de măsură de asigurare a fost solicitată suspendarea deciziei de lucru pentru achiziţie şi interdicţia de a achiziţiona tubul necesar, pînă la examinarea în fond a cauzei, măsurile de asigurare fiind dispuse prin încheierea din 30 iunie 2010. Iar prin hotărârea din 24 martie 2011, acţiunea SRL „Labormed” de anulare a rezultatelor licitaţiei şi obligarea încheierii contractului a fost recunoscută în fond neîntemeiată şi a fost respinsă. Susţine reclamantul că acţiunile pârâtului, care au dus la imposibilitatea achiziţionării piesei necesare activităţii tomografului computerizat, au perturbat activitatea Centrului, acțiuni ce pun în pericol prestarea serviciilor medicale de înaltă performanţă populaţiei cu atît mai mult că o parte din serviciile medicale sunt de urgență, iar întreruperea prestării acestora are o rezonanţă negativă în societate.
Astfel, utilajul menționat a fost imposibil de utilizat o perioadă de 250 de zile lucrătoare iar prejudiciul cauzat în această perioadă constituie suma de 1 332 804 lei. Solicită reclamantul repararea prejudiciului material cauzat în mărime de 1 332 804 lei. La 24 iulie 2013, IMSP Centrul Republican de Diagnosticare Medicală a depus o cerere de concretizare a cerințelor, în care a invocate că deoarece hotărîrea judecătorească din 24 martie 2011, nu a fost contestată, prejudiciul material cauzat urmează să fie calculat doar pentru perioada dinte aplicarea interdicțiilor prin încheierea instanței și expirarea termenului de atac a hotărîrii judecătorești, iar în total pentru 119 zile lucrătoare în condițiile unui număr mediu de 12 pacienți pe zi.
Iar ca urmare, solicită reclamantul ÎMSP Centrul Republicat de Diagnosticare Medicală repararea prejudiciului material în mărime de 890 292 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 25 iulie 2013, acțiunea a fost admisă integral fiind încasat de la SRL „Labormed” în beneficiul ÎMSP Centru Republican de Diagnosticare Medică prejudiciul material în mărime de 890 292 lei și în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 26 708,76 lei. La 10 octombrie 2013, SRL „Labormed” a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe solicitînd admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanță.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 decembrie 2013, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL „Labormed”, s-a acordat termen apelantului pînă la data de 15 ianuarie 2014 ora 10.00 pentru prezentarea cererii de apel în conformitate cu art. 365 CPC și achitarea taxei de stat în mărime de 20 031 lei, totodată fiindu-i explicat apelantului că în caz că nu v-a lichida neajunsurile menționate cererea de apel nu se v-a considera depusă și v-a fi restituită. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 12 martie 2014, a fost respins recursul declarat de SRL „Labormed” și menținută încheierea instanței de apel. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 11 iunie 2014, a fost restituită cererea de apel declarată de SRL „Labormed” ca fiind depusă în afara termenului legal.
La 30 iulie 2014, SRL „Labormed” a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel solicitînd admiterea recursului casarea încheierii instanței de apel, repunerea în termenul de declarare a apelului și restituirea pricinii în instanța de apel pentru examinarea apelului în fond. În motivarea recursului recurentul SRL „Labormed” a invocat că hotărîrea primei instanțe i-a devenit cunoscută la data de 19 septembrie 2013, odată cu aplicarea sechestrului pe conturile bancare prin încheierea de asigurare a acțiunii din 12 septembrie 2013, emisă de executorul judecătoresc Tcacenco Alexandru. Menționează că în aceeași zi la 19 septembrie 2013, a luat cunoștință cu materialele cauzei, inclusiv şi cu hotărîrii primei instanțe, iar la data de 10 octombrie 2013, a contestat cu apel hotărîrea recepționată, respectiv în interiorul termenului de atac.
Totodată cu referire la prevederile art. art. 118 al. (1,3) 130 al. (1), 131 al. (1,2) CPC, afirmă că în cadrul examinării pricinii în fond, intimatul nu a dovedit circumstanțele care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor înaintate nu a prezentat careva probe ce ar confirma cauzarea prejudiciului material, iar SRL „Labormed” i-a fost îngrădit dreptul la un proces echitabil. La fel, invocă recurentul că din momentul în care a aflat despre hotărîrea primei instanțe a efectuat toate actele de procedură în termenele legale, iar cererea privind repunerea cererii de apel în termenul legal de declarare a apelului nu a fost depusă de către curierul SRL „Labormed” odată cu cererea de apel din unele motive tehnice.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele cauzei atestă că SRL „Labormed” a primit copia încheieri instanței de apel din 11 iunie 2014 la data de 18 iulie 2014, fapt ce se confirmă prin recipisa semnată de reprezentantul societăţii (f.d. 119), din care considerente instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 30 iulie 2014, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare din considerentele ce urmează. După cum denotă actele cauzei prin încheierea din 11 iunie 2014, Curtea de Apel Chișinău a dispus restituirea cererii de apel declarată de SRL „Labormed” ca fiind depusă peste termen, întemeindu-şi concluziile pe dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) şi art. 362 alin. (1) CPC.
În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art. 236 alin. (4) CPC, participanţii care nu au fost prezenţi la pronunţarea dispozitivului hotărârii primesc copia hotărârii în decurs de 5 zile. Contrar concluziilor expuse în încheierea instanţei de apel, instanţa de recurs, analizând materialele probator, constată că deşi la dosar este anexată copia scrisorii de însoţire din 25 iulie 2013, (f.d. 45), din care rezultă că în adresa SRL „Labormed” a fost expediat dispozitivul hotărârii primei instanțe, materialele cauzei nu conțin careva date ce ar confirma faptul că acesta a fost recepționat de către adresat.
Aici, este important de menţionat că recurentul SRL „Labormed” insistă asupra faptului că despre litigiul dat, precum şi despre hotărârea emisă în prezenta cauză a aflat la data de 19 septembrie 2013, odată cu aplicarea sechestrului pe conturile bancare a societății prin încheierea de asigurare a acțiunii din 12 septembrie 2013, emisă de executorul judecătoresc. De altfel, instanța de recurs reține că şi citaţia expediată SRL „Labormed” pentru şedinţele de judecată a primei instanțe din 22 mai 2013 pe adresa str. Independenței 6/1 mun. Chișinău nu a fost recepționată de adresat or, plicul şi avizul de recepţie, au fost restituite instanţei cu menţiunea lucrătorului poştei pe adeverinţă, unde se indică că pe adresa dată nu este așa firmă (f.d.
20). La acest segment instanţa de recurs relevă şi faptul că şi din citaţia publicată în ziarul „Dreptul” pe numele SRL „Labormed” pentru şedinţa din 24 iulie 2013 (f. d. 34), rezultă că şedinţa de judecată a fost fixată pentru ora 10.30, pe când conform procesului-verbal al şedinţei de judecată din 24 iulie 2013 şedinţa a fost deschisă la ora 12:30 (f. d. 39). Astfel, se constată că, deşi instanţa de apel a stabilit că cauza în prima instanţă a avut loc în lipsa reprezentantului SRL „Labormed” şi că dispozitivul hotărârii a fost emis în lipsa ultimei, fără a-i fi înmânată copia hotărârii, însă la adoptarea încheierii contestate nu s-a ţinut cont de faptul că copia dispozitivului hotărîrii a fot expediată la adresa, de la care citaţiile au fost returnate instanţei fără înmînare, fapt din care se poate prezuma că nu a fost recepţionată nici copia dispozitivului hotărîrii.
În această ordine de idei, faptele relatate generează casarea încheierii recurate, or menţinerea acesteia, în condiţiile enunţate, ar constitui o încălcare a dreptului SRL „Labormed” de a dispune de drepturile sale procedurale în condiţiile normelor în vigoare, care sunt garantate şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi îngrădirea accesului la justiţie. Distinct de cele enunţate, Colegiul civil, comercial şi contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa integral încheierea instanţei de apel şi a restitui pricina spre judecare în instanța de apel de la etapa primirii cererii de apel.
În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Labormed”. Se casează integral încheierea Curţii de Apel Chișinău din 11 iunie 2014, în pricina civilă la cererea la cererea de chemare în judecată a Instituției Medico-Sanitare Publice Centrul Republican de Diagnostică Medicală împotriva Societăți cu Răspundere Limitată „Labormed” cu privire la repararea prejudiciului material, cu restituirea pricinii spre judecarea la Curtea de Apel Chișinău de la etapa primirii cererii de apel. Decizia nu se supune nici unei căi de atac.
Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva