- Dosarul nr.
- 2rc-677/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 octombrie 2015
- Părțile
- ÎMSP Centrul Republican de Diagnosticare Medicală vs SRL Labormed
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului
2rc-677/15 — Încasarea prejudiciului
Dosarul nr.2rc-677/15 Prima instanţă: Judecătoria Botanica, mun.Chişinău (jud. S. Dimitriu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. D.Manole, S. Arnăut, M. Guzun) DECIZIE 28 octombrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele ședinței: Tatiana Vieru Judecătorii: Petru Moraru Oleg Sternioală examinând recursul declarat de SRL „Labormed” împotriva încheierii din 14 iulie 2015 a Curții de Apel Chişinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de IMSP Centrul Republican de Diagnosticare Medicală împotriva SRL „Labormed” cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin aplicarea măsurilor de asigurare, c o n s t a t ă : La 26 aprilie 2013, IMSP Centrul Republican de Diagnosticare Medicală s-a adresat în instanța de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Labormed” solicitînd încasarea prejdiciului cauzat prin aplicarea măsurilor de asigurare în mărime de 1332804 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că la 01 martie 2010, în cadrul instituţiei a fost depistată defecţiunea tubului de raze X, utilizat pentru tomograful computerizat CT 9000 HP şi a fost decisă achiziţionarea unui nou tub radiologic, fiind organizată o licitaţie publică cu acest scop. La licitaţie au participat doi agenţi economici - SRL „Intermed” şi SRL „Labormed”, care şi-au înaintat propunerile. Susţine că, SRL „Labormed” nefiind deacord cu rezultatele licitaţiei, a depus o contestaţie Agenţiei Achiziţiilor Publice, fapt ce a dus la tergiversarea înregistrării contractului de achiziţii şi respectiv la imposibilitatea achiziţionării în termen a tubului radiologic necesar.
Ulterior, SRL „Labormed” a depus o cerere de chemare în judecată privind anularea rezultatelor licitaţiei, solicitînd suspendarea deciziei grupului de lucru pentru achiziţie şi interdicţia de a achiziţiona tubul necesar, pînă la examinarea în fond a cauzei, ca măsură de asigurare, care şi a fost admisă prin încheierea din 30 iunie 2010. Menţionează că, prin hotărârea din 24.03.2011 a Curţii de Apel Chişinău cererea de chemare în judecată a SRL “Labormed” împotriva IMSP Centrul Republican de Diagnosticare Medicală, intervenienţi accesorii Agenţia Achiziţii Publice, SRL “Intermed” cu privire la contestarea actului administrativ a fost respinsă.
1 Consideră că, acţiunile pârâtului, care au dus la imposibilitatea achiziţionării piesei necesare activităţii tomografului computerizat au perturbat activitatea Centrului şi astfel de acţiuni nu doar că pun în pericol activitatea lor, ci prestarea serviciilor medicale de înaltă performanţă populaţiei, o parte din care fiind de urgenţă şi întreruperea cărora are o rezonanţă negativă în societate. Notează că, pentru întreaga perioadă de imposibilitate de utilizare a utilajului - peste 250 zile lucrătoare prejudiciul cauzat constituie suma de 1332804 lei. La 24 iulie 2013, IMSP Centrul Republican de Diagnosticare Medicală a depus cerere de concretizare a pretenţiilor solicitînd încasarea sumei de 890292 lei.
Prin hotărârea din 25 iulie 2013 a judecătoriei Botanica, mun.Chişinău s-a admis cererea IMSP Centrul Republican de Diagnosticare Medicală şi s-a încasat de la SRL „Labormed” în beneficiul IMSP Centrul Republican de Diagnosticare Medicală suma de 890292 lei, iar în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 26798,76 lei. Prin încheierea din 14 iulie 2015 a Curții de Apel Chişinău s-a respins cererea de repunere în termen şi s-a restituit ca depus în afara termenului legal apelul depus de SRL „Labormed” împotriva hotărîrii din 25 iulie 2013 a judecătoriei Botanica mun.Chişinău. La 20 iulie 2015, SRL „Labormed” a declarat recurs împotriva încheierii din 14 iulie 2015 a Curții de Apel Chişinău solicitînd casarea încheierii contestate cu remiterea pricinii în instanța de apel.
În motivarea recursului s-a invocat că nu este de acord cu încheierea recurată, deoarece a respectat toate termenele de procedură după ce a aflat de hotărârea contestată şi până la depunerea apelului a respectat termenul de 30 de zile. Susţine că, de facto, nu a participat la examinarea cauzei în fond, iar prin respingerea cererii date i se îngrădeşte dreptul la un proces echitabil, în cadrul căreia fiecare parte are posibilitatea de a-şi apără drepturile şi interesele. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Din materialele cauzei rezultă că încheierea recurată a fost adoptată la data de 14 iulie 2015, iar recursul a fost declarat la 20 iulie 2015, ceea ce denotă că recursul este declarat în termen.
Examinînd temeiurile recursului, în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de SRL „Labormed” întemeiat şi pasibil de fi admis din următoarele motive. În conformitate cu art. 236 alin. (4) CPC, participanţii care nu au fost prezenţi la pronunţarea dispozitivului hotărîrii primesc copia hotărîrii în decurs de 5 zile. În conformitate cu art. 362 alin.(1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art. 426 alin.(1) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
2 În conformitate cu prevederile art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Materialele cauzei atestă că, în baza art. 369 alin.(1) lit.b) CPC, prin încheierea din 14 iulie 2015 a Curții de Apel Chişinău, s-a respins cererea de repunere în termen şi s-a restituit ca depus în afara termenului legal apelul depus de SRL „Labormed” împotriva hotărîrii din 25 iulie 2013 a judecătoriei Botanica mun.Chişinău (f.d.201- 203). Ca temei, în respingere a cererii de repunere în termen, instanţa de apel invocă şi art.116 alin.(4) CPC, precum că apelantul urma a depune cerere de repunere în termen în termen de 30 zile din ziua în care a cunoscut sau trebuia sa cunoască încetarea motivelor care justifică omiterea termenului.
În contextul dat, instanţa de recurs reţine că în conformitate cu art. 116 alin.(4) CPC, repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură. În speţă, Colegiul reţine că SRL „Labormed” şi-a realizat acest drept, depunînd cerere de apel la 10 octombrie 2013, în condiţiile cînd a aflat despre existenţa hotărîrii contestate la 19 septembrie 2013, iar alte probe care să confirme contrariul nu au fost prezentate. În atare circumstanţe, rezultă că SRL „Labormed” a înregistrat cererea de apel împotriva hotărîrii din 25 iulie 2013 a judecătoriei Botanica, mun.Chişinău, pînă la expirarea celor 30 zile prevăzute de lege de la momentul ce a aflat despre existenţa acesteia.
Colegiul consideră greşită concluzia instanţei de apel că cererea de repunere în termen urmează a fi adresată în 30 zile de cînd a cunoscut despre existenţa hotărîrii. Or, art. 116 CPC prevede cert că actul de procedură pentru care a expirat termenul, urmează a fi efectuat în termen, dar nu cererea de repunere în termen. Din prevederile legale rezultă că nu cererea de repunere urmează a fi adresată în termen de 30 zile, ci cererea de apel. În speţă, Colegiul reţine că SRL „Labormed” s-a conformat prevederilor legale şi a depus cererea de apel în termen de 30 zile de la aflarea despre existența acesteia. Respectiv Curtea de Apel Chişinău neîntemeiat a respins cererea de repunere în termen. Totodată, Colegiul menţionează că instanţa de apel la examinarea cererii de apel, inclusiv şi cererea de repunere în termen urmează să ţină cont de aceste circumstanţe, deoarece examinarea cauzei în prima instanţă, a avut loc în lipsa SRL „Labormed”.
În contextul dat, instanţa de recurs notează că instanţa de apel în încheierea sa specifică că apelantul despre hotărîrea contestată a aflat la 19 septembrie 2013, la aplicarea sechestrului de executorul judecătoresc pe conturile bancare, însă instanţa de apel nu dă careva aprecieri circumstanței date în raport cu materialul probatoriu şi normele de drept material şi procedural, doar concluzionînd în general că nu a prezentat careva probe. 3 În contextul dat, Colegiul reiterează că menţinerea încheierii recurate, nu ar constitui decît o încălcare a principiului disponibilităţii în drepturi, prevăzut de art. 27 CPC, care acordă posibilitatea participanţilor la proces, în primul rînd a părţilor, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum şi de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare.
Instanţa nu admite dispunerea de un drept sau folosirea modalităţii de apărare dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile sau interesele legitime ale persoanei. Tot aici, Colegiul relevă că soluţia adoptată de instanţa de apel prin încheierea recurată nu este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 CtEDO, care statuează că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că încheierea contestată este emisă contrar prevederilor legale, iar argumentele invocate de către recurent sunt întemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul şi de a casa încheierea instanței de apel din 14 iulie 2015, cu restituirea pricinii spre judecarea cererii de apel în fond la Curtea de Apel Chişinău. În conformitate cu prevederile art. 427 lit. b), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de SRL „Labormed” împotriva încheierii din 14 iulie 2015 a Curții de Apel Chişinău.
Se casează încheierea din 14 iulie 2015 a Curții de Apel Chişinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de IMSP Centrul Republican de Diagnosticare Medicală împotriva SRL „Labormed” cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin aplicarea măsurilor de asigurare, cu restituirea pricinii spre judecarea cererii de apel în fond la Curtea de Apel Chişinău. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii Petru Moraru Oleg Sternioală 4