2ra-2659/14 — Încasarea datoriei

prima instanţă – V. Puica dosarul nr. 2ra-2659/14 instanţa de apel – Sv. Caitaz, A. Nogai, A. Doga ÎNCHEIERE 24 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Zoia Fartuşnova, reprezentată de către avocatul Marcel Popescu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 2 din Chişinău împotriva Zoiei Fartuşnova şi Dianei Allaiorova cu privire la încasarea sumei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Zoia Fartuşnova şi menţinută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 17 septembrie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 14 mai 2013 ÎMGFL nr. 2 a depus cerere de chemare în judecată împotriva Zoiei Fartuşnova şi Dianei Allaiorova cu privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii a indicat că în baza contului personal deschis la ÎMGFL nr. 2 pe numele pârâţilor, SA „termocom” în procedura planului, a livrat energie termică. Invocă că pârâţii n-au achitat serviciile prestate, iar datoria formată la data de 01 februarie 2013 constituie suma de 32348,67 lei pentru energia termică, fapt ce se confirmă prin informaţia despre calcularea şi achitarea serviciilor locativ-comunale respective. Menţionează că conform art. 10, 17, 18 ale Hotărârii Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002, proprietarii, chiriaşii sunt obligaţi să achite la timp serviciile locativ-comunale, inclusiv consumul de energie termică.

Afirmă că conform art. 617 alin. (2) lit. a) Cod civil, este în drept să înainteze cererea de chemare în judecată fără respectarea procedurii de soluţionare prealabilă a pricinii pe calea extrajudiciară, însă deşi pârâţii sunt informaţi prin intermediul facturii lunare şi reclamaţiei prin care se pune în vedere pârâţilor să-şi execute obligaţiile, dar aceştia nu şi le-au executat până în prezent. Solicită încasarea de la pârâţi în mod solidar în beneficiul ÎMGFL nr. 2 cu titlu de datorie a sumei de 32348,67 lei, încasarea tuturor cheltuielilor de judecată şi taxei de stat. 1 Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 17 septembrie 2013 a fost admisă parţial acţiunea şi încasat de la Zoia Fartuşnova, Diana Allaiorova, în mod solidar în beneficiul ÎMGFL nr. 2 - 26818,41 lei, cu titlu de datorii, şi 804,55 lei, cheltuieli de judecată, în total 27622,96 lei.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2014 a fost restituită fără examinare cererea de apel declarată de Diana Allaiorova împotriva hotărârii primei instanţe. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2014 a fost respins apelul declarat de Zoia Fartuşnova şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 23 iunie 2014, Zoia Fartuşnova, reprezentată de către avocatul Marcel Popescu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă ca tardivă şi neîntemeiată. În motivarea recursului a invocat că instanţa de apel nu a aplicat legea ce trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege ce nu trebuia să fie aplicată, a interpretat eronat legea, iar aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, precum şi erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Menţionează că ÎMGFL nr. 2 a omis termenul de prescripţie, iar ea a solicitat în instanţa de apel aplicarea prescripţiei şi respingerea acţiunii, în partea ce ţine de încasarea datoriei apărute până în luna mai 2010. Cererea de chemare în judecată a fost primită în luna mai 2013. Termenul de prescripţie conform art. 267 Cod civil constituie 3 ani. Astfel, pretenţiile cu privire la datoriile care au apărut până în luna mai 2010 (13008,38 lei) urmează a fi respinse ca tardive, în baza art. 271 Cod civil. Indică că începând cu luna mai 2010 până la 31 ianuarie 2013 conform calculului prezentat de ÎMGFL nr. 2 datoria constituie doar suma de 13810,03 lei.

Afirmă că în conformitate cu pct. 17 din Regulamentul cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 191 din 19 februarie 2002 plăţile pentru serviciile locative, comunale, şi necomunale se percep de la proprietarii, chiriaşii, şi arendaşii apartamentelor conform contractelor. Un astfel de contract încheiat între Zoia Fartuşnova şi ÎMGFL nr. 2 nu a fost prezentat de intimat instanţei de judecată, respectiv lipseşte baza apariţiei datoriilor respective. Referitor la calculul datoriei, întocmit unilateral de către intimat, menţionează că nu corespunde realităţii, deoarece Zoia Fartuşnova nu a primit de la ÎMGFL nr. 2 sau SA „Termocom” un astfel de volum de energie termică.

ÎMGFL nr. 2 nu a prezentat probe care ar confirma faptul că energia termică a fost livrată în volumul indicat. Susţine că nu locuieşte de mai mulţi ani în apartamentul respectiv, fiind plecată peste hotare, venind în Moldova în vizită pe perioade scurte de timp, astfel ea nu a primit nici de la ÎMGFL nr. 2, nici de la SA „Termocom” energia termică respectivă. Indică că ea ultima dată a ieşit de pe teritoriul Republicii Moldova în Rusia la data de 12 ianuarie 2013 şi până în prezent nu s-a întors, actualmente aflându-se la tratament în or. Costroma.

Consideră că instanţa de apel incorect a apreciat că Zoia Fartuşnova a recepţionat încheierea de primire a cererii în procedură la data de 31 mai 2013, deoarece la acea dată Zoia Fartuşnova nu se afla pe teritoriul Republicii Moldova, fapt confirmat prin extrasul din sistemul informaţional integrat al Poliţiei de Frontieră 2 privind traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova, eliberat de către Departamentul Poliţiei de Frontieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. 35/7- 4-1199 din 13 martie 2014, anexat la materialele dosarului la şedinţa de judecată din 27 martie 2014, prin ce se probează că începând cu 12 ianuarie 2013 până la data de 14 octombrie 2013 ea nu se afla pe teritoriul Republicii Moldova.

Instanţa de apel nici măcar nu s-a expus cu privire la acest extras al Poliţiei de Frontieră, cu toate că a fost anexat la materialele dosarului. Invocă că despre data, ora şi locul şedinţei de judecată ea nu a cunoscut şi careva citaţii în acest sens ea nu a primit. Astfel, pricina a fost judecată de prima instanţă în absenţa unui participant la proces, căruia nu i s-a comunicat locul data şi ora şedinţei de judecată, ceea ce constituie temei de casare a hotărârii în baza art. 388 alin. (1) lit. b) CPC, respectiv instanţa de apel trebuia să aplice, însă nu a aplicat norma legală respectivă, fapt ce constituie temei de casare a deciziei în baza art. 432 alin. (2) lit. a) CPC.

La fel, afirmă că instanţa de apel a interpretat eronat legea, asta deoarece interpretând art. 17-18 din Regulamentul cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 191 din 19 februarie 2002, instanţa de apel a indicat că „achitarea plăţilor pentru prestarea serviciilor comunale se face de către proprietarii, chiriaşii apartamentelor în baza conturilor (bonurilor) lunare pentru fiecare tip de serviciu până la data indicată în factura de plată”, astfel, instanţa de apel a scos din contextul normei respective cuvântul „conform contractelor” iar art. 17 din Regulamentul menţionat prevede că: „plăţile pentru serviciile locative, comunale, şi necomunale se percep de la proprietarii, chiriaşii, şi arendaşii apartamentelor etc. conform contractelor” Astfel, instanţa de apel a interpretat eronat această normă, ceea ce constituie temei de casare a deciziei în baza art. 432 alin. (2) lit. c) CPC.

Consideră că instanţa de apel nu putea aplica art. art. 512, 514, 572 CPC, deoarece la dosar nu există nici o probă prin care să se confirme faptul că între ea şi ÎMGFL nr. 2 a existat vreun contract, precum şi nu există nici o probă prin care să se confirme faptul că dânsa ar fi primit serviciile respective. Menţionează că ea a invocat faptul că nu a primit serviciile respective, totodată probând că nu s-a aflat pe teritoriul Republicii Moldova, astfel, instanţa de apel nu era în drept să aplice normele din Codul civil menţionate mai sus, ceia ce constituie temei de casare a deciziei în baza art. 432 alin. (2) lit. b) CPC.

Totodată, prima instanţă, constatând că ea nu este pe teritoriul Republicii Moldova, şi examinând dosarul în absenţa ei, a încălcat dreptul ei la apărare, drept consfinţit în art. 6 în Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, iar instanţa de apel, observând această încălcare nu a reparat acest drept, ci din contra, a respins invocările apelantei, privind încălcarea dreptului la apărare, fapt ce constituie temei de casare în baza art. 432 alin. (4) CPC. Menţionează că ea în instanţa de apel a solicitat ca instanţa să se pronunţe asupra fondului, solicitând aplicarea prescripţiei şi cu referire la art. 271 Cod civil solicită şi instanţei de recurs să se pronunţe asupra fondului şi să aplice prescripţia prevăzută la art. 267 Cod civil.

Consideră că recursul este depus în termen, deoarece decizia motivată a Curţii de Apel Chişinău a fost expediată în adresa ei la 24 aprilie 2014, fapt confirmat prin plicul prin care a fost expediată. 3 Prin referinţa depusă la 26 august 2014 SA „Termocom”, în procedura falimentului a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi nefondat, menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa recurentei la 14 aprilie 2014, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire nr. 877 (f. d. 88), iar recurenta susţine că a recepţionat-o la 24 aprilie 2014, ce se confirmă prin copia plicului anexat la cererea de recurs (f. d. 97). Astfel, la caz se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 23 iunie 2014, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Zoia Fartuşnova, reprezentată de către avocatul Marcel Popescu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, nici invocarea recurentei precum că la examinarea pricinii în prima instanţă ea nu a fost înştiinţată despre data, ora şi locul şedinţei de judecată, urmează a fi apreciate critic. Aceasta deoarece din materialele dosarului rezultă incontestabil că în adresa Zoiei Fartuşnova a fost expediată încheierea Judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 4 20 mai 2013 cu privire la primirea în procedură a cererii de chemare în judecată depuse de către ÎMGFL-2 împotriva Zoiei Fartuşnova şi Dianei Allaiorova cu privire la încasarea datoriei, precum şi despre numirea şedinţei de judecată pentru data de 17 septembrie 2013, fapt ce se confirmă atât prin copia înştiinţării, cât şi prin avizul de recepţie ce atestă recepţionarea acesteia de către Diana Allaiorova la 31 mai 2013 (f. d. 17, 18). În acest sens, prezintă relevanţă şi prevederile art. 105 alin. (6) CPC care direct indică că citare legală se consideră şi înmânarea citaţiei sau înştiinţării unuia dintre membrii adulţi ai familiei care locuieşte împreună cu destinatarul şi care şi-a dat acordul să o primească în cazul dacă destinatarul nu se află la domiciliu.

Iar faptul că membrii familiei au avut la cunoştinţă despre citaţia respectivă se dovedeşte incontestabil şi prin cererea depusă la 13 septembrie 2013 de către Diana Allaiorova privind amânarea şedinţei de judecată numită pentru 17 septembrie 2013 (f. d. 24), care a fost respinsă de către instanţa de judecată ca neîntemeiată.

Mai mult, Zoia Fartuşnova a participat la examinarea cauzei în instanţa de apel, care reprezintă o continuitate a examinării cauzei în fond, astfel, ultima având posibilitatea de a-şi apăra interesele şi a prezenta probe în susţinerea cerinţelor sale, fapt ce respinge şi argumentul recurentei în sensul că prin examinarea cauzei în prima instanţă în lipsa ei i-a încălcat dreptul la apărare În consecinţă, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Zoia Fartuşnova, reprezentată de către avocatul Marcel Popescu asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Zoia Fartuşnova, reprezentată de către avocatul Marcel Popescu ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Zoia Fartuşnova, reprezentată de către avocatul Marcel Popescu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 5