- Dosarul nr.
- 2rac-476/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 septembrie 2014
- Părțile
- BCA Intreprinzbanca în proces de lichidare vs SRL Sto
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilitatii recursului
2rac-476/14 — Încasarea datoriei
prima instanţă – Gh. Balan dosarul nr. 2rac-476/14 instanţa de apel – L. Bulgac, M. Guzun, N. Craiu ÎNCHEIERE 24 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către BCA „Întreprinzbancă” în proces de lichidare, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a BCA „Întreprinzbancă” în proces de lichidare împotriva SRL „STO” cu privire la repunerea în termen a acţiunii şi încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către BCA „Întreprinzbancă” în proces de lichidare şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.
Chişinău din 31 martie 2014 c o n s t a t ă La 14 ianuarie 2014 BCA „Întreprinzbancă” în proces de lichidare a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „STO” cu privire la repunerea în termen a acţiunii şi încasarea datoriei. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, a încheiat cu SRL „STO” contractul de credit nr. 14 din 22 iunie 1995, prin care ultimul a primit suma de 94930 dolari SUA, cu o rată a dobînzii anuale de 45% şi cu termenul scadent pînă la 22 iunie 1996. În vederea garantării executării contractului, pîrîtul a transmis în gaj utilajul societăţii în sumă de 150000 dolari SUA. SRL „STO” a achitat doar parţial suma creditului, astfel la situaţia din 15 mai 1997 pîrîtul avea o datorie totală de 150960 dolari SUA, inclusiv restanţa la credit în sumă de 94382 dolari SUA şi restanţa la dobînzi în sumă de 56308 dolari SUA.
Prin prezenta acţiune reclamantul solicită încasarea de la SRL „STO” a datoriei de 150960 dolari SUA, iar totodată solicită şi repunerea în termen a acţiunii, deoarece la 08 august 1996 Arbitrajul Republicii Moldova a intentat o procedură de faliment a SRL „STO”, care însă nu a fost finalizată. Şi nici Judecătoria comercială nu poate elibera o hotărîre finală de lichidare a societăţii. Nu a fost posibilă depunerea acţiunii în instanţa de judecată şi din cauza că a fost intentată o cauză penală împotriva administraţiei pîrîtului. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 31 martie 2014, a fost respinsă cererea ca neîntemeiată de repunere în termen a acţiunii, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca depusă în afara termenului de prescripţie extinctivă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2014, a fost respins apelul declarat de către BCA „Întreprinzbancă” în proces de lichidare şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 31 martie 2014. La 30 iunie 2014 BCA „Întreprinzbancă” în proces de lichidare a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărîrilor judecătoreşti, cu pronunţarea unei noi hotărîri, prin care acţiunea să fie admisă integral. În motivarea recursului a invocat că, instanţele judecătoreşti la adoptarea hotărîrilor nu au dat o apreciere corectă circumstanţelor cauzei. Astfel, recurentul a administrat probe ce au confirmat omiterea întemeiată a termenului de prescripţie.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de BCA „Întreprinzbancă” în proces de lichidare nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de BCA „Întreprinzbancă” în proces de lichidare asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de BCA „Întreprinzbancă” în proces de lichidare ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul BCA „Întreprinzbancă” în proces de lichidare se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat