2r-868/14 — Încasarea sumei

prima instanţă: D. Chistol 2r-868/14 instanţa de apel: N. Traciuc, I. Cotruţă, E. Fistican DECIZIE 24 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând recursul declarat de Elena Tcaci şi Sergiu Tcaci în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 10 împotriva Elenei Tcaci şi Sergiu Tcaci cu privire la încasarea sumei împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 26iunie 2014,prin care a fost restituit apelul declarat de Elena Tcaci şi Sergiu Tcaci şi remise apelanţilor cererea de apel cu toate înscrisurile anexate la ea constată: La 10 noiembrie 2009, ÎMGFL nr. 10 a depus cerere de chemare în judecată împotriva Elenei Tcaci şi Sergiu Tcaci cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acţiunii a indicat că conform Hotărârii Guvernului RM nr. 191 din 19 februarie 2002 despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, precum şi art. 58, 59, 60 Codul cu privire la locuinţe, locatarii sunt obligaţi lunar să achite plata pentru serviciile locativ-comunale.

Invocă că din cauza nerespectării obligaţiei date, prin neachitarea bonurilor de plată pentru serviciile prestate, pârâtul a acumulat la data de 01 octombrie 2009 o datorie pentru serviciile prestate de SA „Termocom”, în procedura planului în sumă de 3170,32 lei, iar pentru celelalte servicii locativ-comunale o datorie în sumă de 3102,75 lei, în total 6273,07 lei, fapt ce este confirmat prin informaţia despre calcularea şi achitarea serviciilor locativ-comunale prezentată de ÎM „Infocom”. Solicită încasarea de la pârâţi în beneficiul ÎMGFL nr.10 a datoriei în sumă de 6273,07 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 27 noiembrie 2009 a fost admisă acţiunea, încasat de la Elena Tcaci şi Sergiu Tcaci în mod solidar datoria pentru neachitarea serviciilor locativ-comunale pe perioada până la 01 octombrie 2009 în sumă de 6273,07 lei în beneficiul Întreprinderii Municipale de Gestionare a 1 Fondului Locativ nr. 10 şi încasat de la Elena Tcaci şi Sergiu Tcaci în mod solidar taxa de stat în beneficiul statului în sumă de 270 lei. La 13 decembrie 2013 Elena Tcaci şi Sergiu Tcaci au depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea apelului, a considera apelul ca fiind depus în termen, casarea hotărârii contestate cu remiterea cauzei spre rejudecare în prima instanţă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2014 cererea de apel declarată de Elena Tcaci şi Sergiu Tcaci a fost restituită apelanţilor şi remise apelanţilor Elena Tcaci şi Sergiu Tcaci cererea de apel cu toate înscrisurile anexate la ea.

La 08 iulie 2014 Elena Tcaci şi Sergiu Tcaciau declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei la rejudecare. În motivarea recursului a invocat că încheierea Curţii de Apel este ilegală, deoarece concluziile instanţei de apel sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii. Sergiu Tcaci susţine că nu are nimic comun cu acţiunea în baza căreia s-a încasat de la el în beneficiul intimaţilor a presupuselor datorii, de către instanţa de judecată. La fel, dânsul indică că proprietarul apartamentului este mama lui, Elena Tcaci şi tatăl lui Panteleimon Tcaci, considerând că prin hotărârea primei instanţe i s-au încălcat drepturile lui patrimoniale, fiind nelegitim atras la răspundere civilă prin hotărâre judecătorească.

Elena Tcaci menţionează că a prezentat instanţei copia paşaportului din care se confirmă că pe 25 mai 2009 se afla la frontieră, intrând în Italia şi nu s-a întors în ţară până la 27 noiembrie 2009,data emiterii hotărârii primei instanţe, dar cu mult mai târziu. Indică recurenţii că hotărârea instanţei de judecată a fost emisă la 27 noiembrie 2009 iar în conformitate cu prevederile art. 362 CPC în vigoare la momentul emiterii hotărârii, termenul de declarare a apelului era de 20 zile de la data comunicării hotărârii motivate. În adresa lor n-a fost trimisă hotărârea motivată, ei nicidecum nu o puteau primi, deoarece nu erau în ţară. Date ce ar confirma, că au primit copia hotărârii nu pot fi în materialele cauzei, deoarece nu au semnat şi nu au putut semna careva acte ce ar confirma primirea hotărârii.

Remarcă că modificările în Codul de procedură civilă operate prin Legea nr. 155 din 05 iulie 2012 (inclusiv art. 362) au fost publicate la 31 august 2012 în Monitorul Oficial Nr. 185, data intrării în vigoare fiind 01 decembrie 2012, astfel considerând că prevederile art. 362 în redacţia dată la ei nu se referă. Recurenţii mai afirmă că acţiunea a fost judecată în lipsa lor, ei nefiind legal citaţi, iar cine a semnat în numele lor actele ce confirmă citarea legală nu cunosc. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Instanţa de recurs consideră că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursul la 08 iulie 2014, în termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a 2 materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. La caz, se constată că prin încheierea din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Chişinău a dispus restituirea cererii de apel declarată de Elena Tcaci şi Sergiu Tcaci, remiţându-le ultimilor cererea de apel cu toate înscrisurile anexate la ea.

La adoptarea acestei soluţii, instanţa de apel şi-a fundamentat concluziile pe dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Instanţa de recurs reţine că concluzia instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de către Elena Tcaci şi Sergiu Tcaci în afara termenului legal este justificată. În susţinerea opiniei enunţate se vor reţine prevederile art. 362 alin. (1) CPC (în redacţia Legii nr. 244 din 21 iulie 2006, în vigoare la data emiterii hotărârii contestate), conform cărora termenul de apel este de 20 zile de la data comunicării hotărârii motivate, dacă legea organică nu dispune altfel.

La fel, şi prevederile art. II alin. (7) din Legea pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 155 în vigoare din 30 noiembrie 2012, stipulează că termenul de declarare a apelului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate până la intrarea în vigoare a prezentei legi este de 20 de zile de la data comunicării hotărârii motivate. Astfel, prin prisma normelor enunţate, instanţa de recurs la caz reţine că, deşi hotărârea primei instanţe a fost emisă la 27 noiembrie 2009, Elena Tcaci şi Sergiu Tcaci au depus cererea de apel împotriva acestei hotărâri doar la 13 decembrie 2013, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut de lege, fără a solicita repunerea în termen a acestuia, în ordinea stabilită la art. 116 CPC.

Instanţa re recurs constată ca lipsit de suport argumentul recurenţilor cu privire la faptul că cererea de apel a fost depusă în termen invocând examinarea cauzei în prima instanţă în lipsa lor, ei nefiind citaţi legal, prin urmare neavând la cunoştinţă despre existenţa hotărârii judecătoreşti.

Aceasta deoarece materialele cauzei atestă că Elena Tcaci a fost citată pentru şedinţa primei instanţe din 27 noiembrie 2009, fapt confirmat prin citaţia expediată la 19 noiembrie 2009 (f. d. 13) şi prin avizul de recepţie a citaţiei (f. d. 16). În acest context, este evident că recurenţii au avut la cunoştinţă despre existenţa prezentului litigiu şi examinarea lui, prin urmau trebuiau să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO (cauza Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a se interesa despre desfăşurarea litigiului şi de a proteja drepturile sale de acces la instanţă fapt, însă, ignorat de ei, ce a generat omiterea termenului prescris la depunerea apelului.

3 Mai mult ca atât, în speţă se constată că prin încheierea privind încetarea procedurii de executare nr. 10-231/10 din 30 aprilie 2010 emisă de Oficiul Centru al Departamentului de executare de pe lângă Ministerul Justiţiei, precum şi a titlurilor executorii ale Judecătoriei Centru mun. Chişinău, anexate la materialele pricinii, hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 noiembrie 2009 a fost executată, în partea încasării de la Elena Tcaci şi Sergiu Tcaci în mod solidar a taxei de stat în mărime de 270 lei, conform ordinului nr. 201812945 din 30 aprilie 2010 (f. d. 26, 27). Prin urmare, faptul dat în plus indică la depunerea tardivă de către Elena Tcaci şi Sergiu Tcaci a cererii de apel la 13 decembrie 2013, or executând hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 27 noiembrie 2009 în partea încasării taxei de stat, este evident că dânşii au avut la cunoştinţă despre existenţa acestei hotărâri încă la 30 aprilie 2010. În această ordine de idei, instanţa de recurs consideră oportun de a reitera în speţă şi prevederile art. 116 alin. (1) şi alin. (3) CPC, care statuează că persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. La caz, însă, după cum a reţinut şi instanţa de apel, apelanţii Elena Tcaci şi Sergiu Tcaci, nu au solicitat repunerea apelului în termen şi nu au prezentat probe concludente care să justifice omiterea termenului de declarare a acestuia.

Iar admiterea spre examinare a unui apel tardiv, ar avea un efect incompatibil cu principiul securităţii raporturilor juridice, garantat de articolul 6 din Convenţie şi ar încălca dreptul intimatului la un proces echitabil. Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurenţi sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de Elena Tcaci şi Sergiu Tcaci.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 10 împotriva Elenei Tcaci şi Sergiu Tcaci cu privire la încasarea sumei. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 4