3ra-776/14 — Contestarea actului administrativ

Prima instanţă: jud. V. Mihailă Dosarul nr. 3ra-776/14 Instanţa de apel: jud. Iu. Cotruţă, E. Clim, M. Moraru, DECIZIE 24 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Iurie Bejenaru, Oleg Sternială, Dumitru Mardari, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Biroul Vamal Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Asoio” împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la anularea actului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Biroul Vamal Chişinău şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 12 iulie 2013 c o n s t a t ă La 08 mai 2013, SRL „Asoio” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la anularea actului. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în baza ordinului de control nr. 77 din 18 martie 2013 emis de Şeful Biroului Vamal Chişinău au fost împuterniciţi colaboratorii Oleinicenco Radu şi Grădinari Rodica, inspectori superiori al secţiei Control, să efectueze la SRL „Asoio” controlul ulterior prin audit post-vămuire vizînd corectitudinea plasării mărfurilor în capitalul social în perioada 2008-2013.

A menţionat că aceştia prin procesul-verbal de examinare a rezultatelor preliminare ale auditului post vămuire nr. 25.13/1-A din 05 aprilie 2013, au constatat că, în perioada anilor 2007-2008, SRL „Asoio”, a importat, conform declaraţiilor vamale cu nr.: 3027128746, 3027128748, 3027128755 din 14 noiembrie 2007 şi 302711264, 302711265, 302711266, 302711268, 302711269, 302711270, 302711273, 302711274, 302711274, 302711275 din 18 ianuarie 2008 din Ucraina, OOO „Ukrainskii Avtobus” -12 autobuse „Bogdan” A-09202 pentru transportul pasagerilor cu 50 locuri, cu valoarea facturală totală de 409,2 mii dolari SUA. Indică că acestea au fost plasate în regimul vamal - import definitiv cu intrare simultană în liberă circulaţie a mărfurilor care nu fac obiectul unor scutiri, avînd destinaţia finală aport la majorarea capitalului social al întreprinderii.

Mărfurile în valoare de 4664637,87 lei, depuse ca contribuţie la majorarea capitalului social al societăţii, au beneficiat de facilităţi fiscale stabilite de alin. 23 art. 103 Cod fiscal. A afirmat că în perioada anilor 2010-2012 mijloacele de transport menţionate au fost realizate pe teritoriul Republicii Moldova, cu eliberarea facturilor fiscale persoanelor fizice şi juridice, rezidenţi, cu achitarea TVA la bugetul de Stat. Susţine că prin actul administrativ contestat îi este imputată încălcarea prevederilor art. 28 şi 35 din Codul Vamal şi în consecinţă este obligat să achite drepturile de import şi penalităţi de întîrziere în mărime deplină conform prevederilor Codului Fiscal. Afirmă că în baza deciziei de regularizare nr. 238 din 15 aprilie 2013 a Biroului Vamal Chişinău a fost încasat de la SRL „Asoio” suma de 936659,28 lei şi penalitatea în mărime de 236226,35 lei, iar în total 1172885,63 lei.

Consideră că actele contestate sunt ilegale deoarece acestea au fost emise abuziv de persoane neîmputernicite corespunzător de Şeful Biroului Vamal Chişinău şi cu încălcarea perioadei de control. În acest sens a menţionat că procesul-verbal de examinare a rezultatelor preliminare ale auditului post-vămuire nr.25.13/1-a din 05 aprilie 2013 a fost semnat de Radislav Oleinicenco, actul de audit post-vămuire nr. 25.13/3-A din 15 aprilie 2013 a fost semnat de persoane neîmputernicite Radislav Oleinicenco şi Grădinari Rodica, iar decizia de regularizare nr. 238 din 15 aprilie 2013 de asemenea a fost semnată de o persoană neînputernicită Olenicenco Radislav, fără a fi coordonată cu Şeful Biroului Vamal Chişinău.

A mai afirmat că la emiterea actelor respective au fost aplicate eronat normele de drept material, în cazul în care prevederile art. 28 şi 35 din Codul Vamal, nu sunt aplicabile cazului dat. Afirmă că la data introducerii în ţară a mărfurilor importate, a respectat prevederile legislaţiei, vamale şi fiscale, astfel în mod legal a beneficiat de scutirea taxei pe valoarea adăugată la import. Această facilitate a fost instituită de stat prin lege în scopul stimulării dezvoltării economiei naţionale. Mai invocă că la momentul importării bunurilor, statul a instituit facilităţi antreprenorilor autohtoni şi investitorilor străini cu condiţia ca bunurile importate să se includă în capitalul social al întreprinderii.

Interesul statului de a acorda facilităţi vamale la importul mărfurilor a fost ca antreprenorii să-şi majoreze capitalul statutar, în vederea atragerii investiţiilor străine. Invocă că a respectat aceste prevederi legale, valoarea bunurilor importate a fost introdusă în capitalul social al SRL „Asoio”, majorîndu-l pînă la suma de 8 273 201 lei, însă după ce au fost utilizate în scopuri economice o perioadă de timp, a hotărît să le înstrăineze altor agenţi economici, însă fără a influenţa mărimea capitalului social.

Consideră că la emiterea deciziilor contestate pîriţii nu au ţinut cont de faptul că din momentul înregistrării mijloacelor de transport la Direcţia de înregistrare a transportului şi calificarea conducătorilor auto cu eliberarea certificatelor de înmatriculare, SRL „Asoio” a dobîndit dreptul de proprietate asupra mijloacelor de transport amintite De asemenea a afirmat că la înstrăinarea mijloacelor de transport a achitat taxa pe valoare adăugată şi nu a prejudiciat cu nimic bugetul de stat iar sancţionarea sa după o perioadă atît de îndelungată urmăreşte scopul de a sancţiona dublu SRL „Asoio”, în pofida faptului că legea nu admite impunerea persoanei de a achita dublul taxei pe valoarea adăugată.

A declarat că organele vamale a calculat penalităţile reieşind din perioada de timp care s-a scurs, iar scurgerea acestei perioade nu-i poate fi imputată. Susţine că anterior instanţele de judecată au examinat cazuri analogice, iar pîrîţii urmăresc scopul răzbunării, cauzării de prejudicii şi stopării activităţii sale economice. În acest sens a făcut referire la decizia Curţii Supreme de Justiţie în dosarul nr. 3r-1862/10 din 29 septembrie 2010. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 12 iulie 2013 acţiunea SRL „Asoio” a fost admisă, cu anularea actului de audit post-vămuire nr. 25.13/3-A din 15 aprilie 2013 şi decizia de regularizare nr. 238 din 15 aprilie 2013 emise de către Biroul Vamal Chişinău.

La 25 iulie 2013 Biroul Vamal Chişinău a contestat hotărirea primei instanţe prin care a solicitat admiterea apelului, casarea hotăririi contestate emiterea unei noi hotăriri privind respingerea integrală a acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2013 a fost respins apelul declarat de Biroul Vamal Chişinău şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 12 iulie 2013. La 12 mai 2014 Biroul Vamal Chişinău a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri, prin care acţiunea SRL „Asoio” să fie respinsă.

În motivarea recursului a invocat că la examinarea cauzei instanţele judecătoreşti au aplicat legea materială eronat, superficial şi unilateral fără concretizarea şi administrarea probelor materiale, nu au examinat obiectiv circumstanţele pricinii. Conform art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Din actele pricinii rezultă că Curtea de Apel Chişinău a expediat părţilor la 25 martie 2013 decizia instanţei de apel redactată, motiv din care instanţa de recurs consideră că recursul declarat de Biroul Vamal Chişinău este depus în termenul prevăzut de lege. Conform art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea hotărîrilor contestate şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acţiunii din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Materialele cauzei denotă faptul că, la 15 aprilie 2013 de către Biroul Vamal Chişinău a fost emisă decizia de regularizare nr. 238, care a fost adusă la cunoştinţa SRL „Asoio” la 16 aprilie 2013. Prin decizia de regularizare nr. 238 din 15 aprilie 2013 a Biroului Vamal Chişinău, a fost dispusă încasarea de la SRL „Asoio” a drepturilor de import, inclusiv penalitate în mărime totală de 1 172 885,63 lei.

Conform art. 1811 Cod Vamal, organul vamal are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală. În termenul prevăzut la alin.(1), organul vamal verifică orice document, registru şi evidenţă referitoare la mărfurile vămuite sau la operaţiunile comerciale ulterioare aferente acestor mărfuri. Controlul poate fi efectuat la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate, direct sau indirect, din punct de vedere profesional, în operaţiunile menţionate, sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte sau deţine informaţii în legătură cu acestea. De asemenea, poate fi făcut şi controlul fizic al mărfurilor dacă acestea mai există.

Dacă, după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior, rezultă că dispoziţiile ce reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate eronat, organul vamal ia măsuri pentru regularizarea situaţiei, ţinînd seama de noile constatări. Organul vamal stabileşte modelul documentului necesar regularizării situaţiei, precum şi instrucţiunile de completare a acestui document. În cazul în care se constată că a luat naştere o obligaţie vamală sau că au fost plătite sume în plus, organul vamal ia măsuri pentru încasarea diferenţelor în minus sau pentru rambursarea sumelor plătite în plus, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare. Dacă, la controlul ulterior al declaraţiilor, stabileşte, potrivit alin.(3), diferenţe în plus sau în minus şi la alte taxe şi impozite datorate statului în cadrul operaţiunilor vamale, organul vamal va lua măsuri pentru încasarea diferenţelor în minus constatate.

Sumele plătite în plus la aceste taxe şi impozite se restituie potrivit normelor legale care le reglementează. Dacă încălcarea reglementărilor vamale constituie, după caz, contravenţie sau infracţiune, autoritatea vamală este obligată să aplice sancţiuni contravenţionale ori să sesizeze organele de urmărire penală. Conform art. 202 Cod vamal, organul vamal este în drept să efectueze în orice moment inventarierea mărfurilor şi mijloacelor de transport aflate sub supraveghere vamală, precum şi a mărfurilor pentru care nu au fost încasate drepturi de import sau de export sau au fost acordate facilităţi la plata acestor drepturi.

Conform art.12711 alin. (1), lit. a), c) Cod Vamal, obligaţia vamală apare, atît la import cît şi la export, în cazul cînd, ulterior efectuării operaţiunilor de vămuire şi acordării liberului de vamă, se constată că informaţiile cuprinse în declaraţia vamală au condus la stabilirea unei obligaţii vamale diminuate, şi în cazul cînd stabilirea unui tratament tarifar favorabil, în funcţie de destinaţia sau utilizarea finală a mărfurilor, nu era justificată la data acordării liberului de vamă. Iar, conform art. 12713 Cod vamal, decizia de regularizare reprezintă un document de o formă stabilită de Serviciul Vamal, întocmit de organele vamale, care serveşte drept dovadă a apariţiei obligaţiei vamale şi a măsurilor de politică economică şi care este executoriu din momentul aducerii acesteia la cunoştinţă plătitorului vamal.

Titularul obligaţiei vamale semnează decizia de regularizare chiar şi în caz de dezacord. Decizia de regularizare poate fi atacată, în caz de dezacord, în conformitate cu prevederile prezentului cod. Astfel, instanţa de recurs consideră că emiterea de către Biroul Vamal Chişinău a deciziei de regularizare nr. 238 din 15 aprilie 2013 a fost efectuată în strictă conformitate cu prevederile art. 127 13 Cod Vamal şi Ordinului Serviciului Vamal al Republicii Moldova privind formularul, modul de completare şi utilizarea deciziei de regularizare, 267-O din 02 octombrie 2009 pct. 3 alin. (3), conform căruia decizia de regularizare, ca titlu executoriu, se va întocmi în cazul constatărilor efectuate, ca urmare a unui audit post-vămuire sau reverificării declaraţiei vamale după validarea acesteia.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că instanţa de apel a interpretat în mod eronat legea ajungînd la concluzia de a menţine hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău motivîndu-şi decizia prin faptul că, după livrarea efectuată de către SRL „Asoio” a achitat TVA la buget, deoarece la momentul comiterii încălcării legislaţiei, art. 28 alin. (4) Cod Vamal, dispunea că, mărfurile şi mijloacele de transport puse condiţionat în circulaţie, pentru care au fost stabilite facilităţi vamale pot fi utilizate numai în scopul pentru care au fost stabilite facilităţile. Utilizarea acestor mărfuri şi mijloace de transport în alte scopuri poate fi permisă numai de organul vamal, cu condiţia plăţii drepturilor de import sau drepturilor de export şi a îndeplinirii altor cerinţe prevăzute de Codul vamal şi de alte acte normative.

De aceste mărfuri şi mijloace de transport se poate dispune cu permisiunea organului vamal, în condiţiile legii. În conformitate cu prevederile legale enunţate, toate mărfurile şi mijloacele de transport care au fost importate cu stabilirea facilităţilor, inclusiv cele care, conform art. 103 alin. (1) pct. 23) Cod fiscal, au fost destinate introducerii în capitalul statutar, în cazul utilizării lor în alte scopuri cu excluderea sau excluderii lor din capitalul statutar, drepturile de import urmează a fi achitate în corespundere cu legislaţia în vigoare pe conturile organului vamal.

Totodată, potrivit prevederilor art. 34 alin.2) Cod Vamal, unele categorii de mărfuri pot beneficia de un tratament tarifar favorabil în funcţie de tipul mărfii sau de destinaţia ei finală, în conformitate cu legislaţia naţională sau cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte, prin urmare legiuitorul expres a prevăzut faptul că pentru a beneficia de un tratament tarifar favorabil trebuie să fie respectată destinaţia, în cazul dat iniţial a fost respectată destinaţia, însă ulterior contrar prevederilor legislaţiei SRL „Asoio”, a înstrăinat mărfurile importate fără acordul vamal şi fără achitarea drepturilor de import pe conturile organului vamal.

Prin urmare, atît prima instanţă cît şi instanţa de apel eronat au constat că, SRL „Asoio” nu a încălcat prevederile art. 28 Cod Vamal, or reclamantul a înstrăinat unităţile de transport fără permisiunea organului vamal însă nu a fost informat despre această obligaţiune în conformitate cu art. 155 alin.(1) lit. a) Cod Fiscal,care prevede că organele vamale au obligaţia de a trata cu respect şi corectitudine contribuabilul, reprezentantul lui, alţi participanţi la raporturile fiscale şi nicidecum nu este stipulat că organul vamal are obligaţia de a informa agenţii economici de a nu încălca prevederile legislaţiei în vigoare.

Astfel, instanţa de recurs, consideră decizia de regularizare nr. 238 din 15 aprilie 2013 legală deoarece, conform art. 129 alin. (1) Codul vamal, drepturile de import şi de export neplătite în modul stabilit la art.124 se percep în mod incontestabil de către organul vamal din contul plătitorului în baza documentelor executorii sau a documentelor echivalente acestora, în condiţiile legii. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere că prima instanţă a stabilit circumstanţele pricinii, însă a interpretat în mod eronat normele de drept material, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în scopul aplicării uniforme a legislaţiei vamale, consideră necesar de a admite recursul declarat de Biroul Vamal Chişinău, de a casa hotărîrea primei instanţe şi decizia instanţei de apel şi de a emite o hotărîre nouă cu privire la respingerea acţiunii.

În conformitate cu art.art. 444, 445 alin. (1) lit. b), 445 alin.(3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de către Biroul Vamal Chişinău. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 12 iulie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Asoio” împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la anularea actului, şi se emite o nouă hotărîre prin care: Se respinge acţiunea Societăţii cu Răspundere Limitată „Asoio” împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la anularea actului.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Dumitru Mardari Galina Stratulat