- Dosarul nr.
- 2rc-486/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 septembrie 2014
- Părțile
- SA Glodeni-Zahăr în proces de insolvabilitate.
- Pe scurt
- Condiţiile de numire a reprezentantului debitorului.
2rc-486/14 — Numirea reprezentantului debitorului.
Dosarul nr. 2rc-486/14 Prima instanţă: Curtea de Apel Bălţi Judecători: Natalia Chircu Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 24 septembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari şi Vera Macinskaia examinînd recursul declarat de Schiţco Alexandru, în procesul de insolvabilitate intentat în privinţa SA „Glodeni-Zahăr”, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 21 mai 2014, prin care a fost desemnat în calitate de reprezentant al debitorului SA „Glodeni-Zahăr” – Alexandru Schiţco, ACONSTATAT: La 16 iunie 2009 SRL „Marr Sugar Moldova” a înaintat în instanţa de insolvabilitate o cerere introductivă prin care a asolicitat intentarea porcesului de insolvabilitate în privinţa SA „Glodeni Zahăr”, invocând drept temei faptul că în rezultatul relaţiilor economice dintre agenţii economici SA „Glodeni Zahăr” deţine un volum exagerat de mare de obligaţii pecuniare faţă de SRL „Marr Sugar Moldova”.
Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 16 iulie 2009 a fost admisă spre examinare cererea introductivă şi în scopul prevenirii modificărilor stării bunurilor debitoare în perioada de până la intentarea procesului de insolvabilitate s-a dispus aplicarea măsurilor de asigurare în conformitate cu prevederile art. 35 al legii insolvabilităţii. în calitate de administrator a fost numit Andrei Ciauş. Prin hotărârea Curţii de apel Economice din 17 noiembrie 2009 faţă de SA „Glodeni Zahăr” a fost intentat procesul de insolvabilitate şi în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate a fost numit Vădim Uţică, fiind dispusă convocarea adunării de raportare şi de validare a creanţelor pentru data de 22 decembrie 2009. 1 Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 09 iunie 2010 la cererea administratorului de insolvabilitate Vădim Uţică, ultimul a fost demis din funcţia de administrator al insolvabilităţii fiind desemnată Laura Ţurcanu, ÎI „Cuşnir Laura”.
Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 21 mai 2014, a fost desemnat în calitate de reprezentant al debitorului SA „Glodeni-Zahăr” – Alexandru Schiţco. Invocînd ilegalitatea acestei încheieri, la 18 iunie 2014, Schiţco Alexandru a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii recurate cu restituirea pricinii pentru rejudecare. În motivarea recursului, recurentul a invocat că, la emiterea încheierii recurate, instanţa de insolvabilitate a încălcat normele de drept procedural. Totodată, recurentul mai menţionează că, instanţa de insolvabilitatea nu a elucidat toate circumstanţele care ar duce la soluţionarea corectă a problemei ce ţine de numirea unui reprezentant al debitorului.
Din actele pricinii rezultă cu certitudine că, încheierea recurată a fost pronunţată la 21 mai 2014, iar recursul a fost declarat la 18 iunie 2014, însă la materialele dosarului nu este anexată nici o probă care ar certifica data recepţionării de către recurent a copiei încheierii recurate. Prin urmare, instanţa de recurs consideră că recursul a fost declarat în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Schiţco Alexandru neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 21 mai 2014. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din actele pricinii se constată cu certitudine că, prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 13 ianuarie 2014 s-a dispus intrarea îi faliment a SA „Glodeni Zahăr” adresa juridică or. Glodeni, str. Ştefan cel Mare 48, c/f 1002602001309 cu dizolvarea ei, desemnînd în calitate de lichidator ÎI „Sergiu Bevziuc” cu atribuţiile şi drepturile prevăzute de art. 66 din Legea Insolvabilităţii. Valorificarea şi lichidarea masei debitoare se pune în sarcina lichidatorului. Ulterior, la 25 mai 2014 în cadrul şedinţei de judecată reprezentantul creditorilor avocatul Snejana Teleba a înaintat în instanţa de insolvabilitate demersul privind numirea reprezentantului debitorului pe conducătorul întreprinderii Alexandru Schiţco.
Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie analizînd situaţia de fapt din prezenta speţă, în raport cu probele anexate la dosar consideră oportun de a reitera prevederile art. 83 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, care statuiază expres că, (1) dacă cererea introductivă este admisă, debitorul este obligat să prezinte explicaţiile şi informaţiile necesare pentru adoptarea unei decizii privind examinarea cererii. (2) Debitorul este 2 obligat să participe la şedinţele instanţei de insolvabilitate, la adunarea creditorilor şi/sau la şedinţele comitetului creditorilor.
(3) Debitorul este obligat să dea informaţii şi lămuriri instanţei de insolvabilitate, administratorului/lichidatorului, comitetului creditorilor şi adunării creditorilor asupra raporturilor relevante pentru procedura de insolvabilitate, să le aducă la cunoştinţă faptele de natură să atragă răspundere pentru o infracţiune sau contravenţie. Astfel de informaţii şi lămuriri nu pot fi folosite într- un proces penal sau contravenţional decît cu învoirea debitorului. Acesta trebuie, de asemenea, să susţină administratorul/lichidatorul în executarea sarcinilor şi atribuţiilor şi este obligat să se prezinte, citat de instanţă, pentru a da informaţii şi lămuriri şi pentru a colabora. (4) Neprezentarea debitorului la şedinţa instanţei de insolvabilitate, la adunarea creditorilor sau la şedinţa comitetului creditorilor nu împiedică desfăşurarea lor dacă prezentarea nu este cerută în mod expres de instanţă.
Totodată, instanţa de recurs consideră relevant de reitera şi prevederile art. 88, alin. alin. (1), (2) din Legea enunţată, potrivit cărora, după intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii falimentului, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului va desemna pe cheltuiala lor un reprezentant persoană fizică pentru a reprezenta interesele debitorului şi ale acţionarilor/asociaţilor acestora şi pentru a participa la procedură din contul debitorului. Dacă nu este desemnat un astfel de reprezentant în termen de 10 zile lucrătoare din data publicării hotărîrii privind intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii falimentului, instanţa de insolvabilitate desemnează un reprezentant al debitorului din rîndul persoanelor specificate la art.247.
Prin prisma normelor de drept citate, instanţa de recurs concluzionează că, este corectă poziţia instanţei de insolvabilitate potrivit căreia procesul de insolvabilitate faţă de SA „Glodeni Zahăr” a fost intentat prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 17 noiembrie 2009. Debitorul prin încheierea din 13 ianuarie 2014 a intrat în procedura falimentului. Contrar prevederilor art. 88 din Legea insolvabilităţii, adunarea generală acţionarilor n-a desemnat reprezentantul persoană fizică pentru a reprezenta interesele debitorului şi ale acţionarilor/asociaţilor acestora şi pentru a participa la procedură pe contul debitorului.
Astfel, avînd în vedere faptul că, în cadrul şedinţei de judecată s-a propus de a fi desemnat în calitate de reprezentant al debitoruluipe administratorul întreprinderii - Alexandru Schiţco, instanţa de insolvabilitate corect a admis demersul creditorilor avocatul Snejana Teleba privind numirea reprezentantului debitorului pe conducătorul întreprinderii Alexandru Schiţco. Totodată, instanţa de recurs reiterează şi prevederile art. 8 din Legea insolvabilităţii, potrivit cărora hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
Prin urmare, Colegiul instanţei de recurs menţionează că, încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2014 prin care a fost desemnat în calitate de reprezentant al 3 debitorului SA „Glodeni-Zahăr” – Alexandru Schiţco, nu poate fi contestată cu recurs, circumstanţă care atrage netemeinicia argumentelor invocate de către recurent. În concluzie, instanţa de recurs menţionează că, este legală încheierea Curţii de Apel Bălţi din 21 mai 2014, din care motive urmează a fi menţinută. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, încheierea recurată este legală şi nu poate fi contestată cu recurs, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Alexandru Schiţco şi a menţine încheierea instanţei de insolvabilitate.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Se respinge recursul declarat de Alexandru Schiţco. Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 21 mai 2014, în procesul de insolvabilitate intentat în privinţa SA „Glodeni-Zahăr”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Vera Macinskaia 4