- Dosarul nr.
- 2ra-2527/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 septembrie 2014
- Părțile
- societatea cu răspundere limitată Vasdali împotriva lui Paraschiv Veaceslav
- Pe scurt
- Naşterea obligaţiilor şi temeiul executării lor
2ra-2527/14 — Rezilierea acordului adiţional la contract, încasarea datoriei, penalităţii, dobînzii de întîrziere şi cheltuielilor de judecată
prima instanţă: G. Moscalciuc dosarul nr. 2ra-2527/14 instanţa de apel: N. Cernat, A. Gavriliţa şi A. Pahopol DECIZIE 24 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu, Vera Macinskaia, Maria Ghervas şi Sveatoslav Moldovan examinînd recursul declarat de Paraschiv Veaceslav, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată „Vasdali” împotriva lui Paraschiv Veaceslav cu privire la rezilierea acordului adiţional la contract, încasarea datoriei, penalităţii, dobînzii de întîrziere şi cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2014, prin care s-a admis apelul declarat de Paraschiv Veaceslav, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 01 octombrie 2013 în partea admiterii cerinţei de reziliere a acordului adiţional la contract şi în această parte s-a emis o nouă hotărîre de respingere a pretenţiei menţionate c o n s t a t ă La 21 martie 2013 societatea cu răspundere limitată „Vasdali” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Paraschiv Veaceslav cu privire la rezilierea acordului adiţional al contractul de furnizare a mărfurilor, încasarea datoriei, penalităţii, dobînzii de întîrziere şi cheltuielilor de judecată (f. d. 2). În motivarea acţiunii societatea cu răspundere limitată „Vasdali” a relevat că în baza contractului de furnizare din 29 septembrie 2011 şi facturilor fiscale, în perioada de la 29 septembrie 2011 pînă la 09 februarie 2012 a vîndut lui Paraschiv Veaceslav produse în sumă totală de 201 640 lei.
Iniţial s-a contractat livrarea mărfurilor în sumă de 50 000 lei, iar la 18 octombrie 2011 a livrat în sumă de 46 807 lei. Pârîtul a achitat 60 000 lei la 27 octombrie 2011 plătind în avans 13 193 lei pentru livrările ulterioare, majorînd cererea de livrare a mărfurilor în condiţiile contractuale existente. În total conform condiţiilor contractuale şi facturilor fiscale a vîndut pîrîtului marfă în sumă totală de 201 640 lei. Pentru marfa livrată Paraschiv Veaceslav a achitat la 27 octombrie 2011 suma de de 60 000 lei, la 25 ianuarie 2012 suma de 30 000 lei şi la 30 ianuarie 2012 suma de 10000 lei, restituind în luna mai 2012 marfă în valoare de 73 063 lei. Pîrîtul refuză să se prezinte să semneze actele necesare şi să achite datoria în sumă de 15 384 lei, fapt despre care a fost somat în repetate rânduri.
Cere societatea cu răspundere limitată „Vasdali” rezilierea acordului adiţional nr. 2 din 17 martie 2011 la contractul de furnizare nr. 316 din 22 februarie 2008, încasarea sumei de 15 834 lei cu titlu de datorie, sumei de 4 153 lei cu titlu de 1 penalitate, 2 602 lei dobîndă de întîrziere şi cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 01 octombrie 2013, corectată prin încheierea din 02 octombrie 2013, acţiunea a fost admisă integral (f. d. 68; 70; 72-75). S-a reziliat acordul adiţional nr. 2 din 17 martie 2011 la contractul de furnizare nr. 316 din 22 februarie 2008. S-a încasat de la Paraschiv Veaceslav în beneficiul societăţii cu răspundere limitată „Vasdali” suma de 22 139 lei, care constă din 15 384 lei datorie, 2 602 lei dobîndă de întîrziere, 4 153 lei penalitate, 665 lei taxă de stat şi 6 000 lei cheltuieli pentru asistenţă juridică.
Prima instanţă a motivat hotărîrea că societatea cu răspundere limitată „Vasdali” a livrat marfă, iar Paraschiv Veaceslav nu a achitat datoria în termenul stabilit prin contract, fapt care a generat calcularea penalităţii şi dobînzii de întîrziere. Prin mandatul din 03 octombrie 2013 avocatul Cuţulab Victor a fost împuternicit de Paraschiv Veaceslav să-i acorde asistenţă juridică, cu dreptul de a contesta hotărîrea judecătorească, etc. (f. d. 79). La 30 octombrie 2013 şi 21 ianuarie 2014 avocatul Cuţulab Victor a declarat apel în interesele lui Paraschiv Veaceslav împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 01 octombrie 2013 (f. d. 81; 88-90). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2014 apelul a fost admis (f. d. 110-114).
S-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 01 octombrie 2013 în partea admiterii cerinţei de reziliere a acordului adiţional nr. 2 din 17 martie 2011 la contractul de furnizare nr. 316 din 22 februarie 2008 şi în această parte s-a emis o nouă hotărîre de respingere a pretenţiei menţionate. În rest hotărîrea primei instanţe a fost menţinută. Instanţa de apel a motivat decizia că societatea cu răspundere limitată „Vasdali” a livrat lui Paraschiv Veaceslav marfă în sumă de 201 640 lei.
Cu referire la respingerea pretenţiei de reziliere a acordului adiţional la contract, instanţa de apel a menţionat că la dosar nu este anexat şi între părţi nu există niciun acord adiţional (f. d. 114). La 17 iunie 2014 Paraschiv Veaceslav a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti cu adoptarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii şi încasare a cheltuielilor de asistenţă juridică pentru judecarea apelului în sumă de 2 000 lei şi de plată a taxei de stat în sumă de 875 lei, iar în total 2 875 lei. În motivarea cererii de recurs Paraschiv Veaceslav a menţionat că marfă i-a fost furnizată în sumă de 179 932 lei, iar alte dovezi de livrare a mărfurilor la actele pricinii nu sunt anexate, că nu a semnat facturile fiscale care depăşesc suma de 179 932 lei şi datorii faţă de societatea cu răspundere limitată „Vasdali” nu are.
Instanţa de apel a motivat decizia prin actele de verificare din dosar, pe care le-a admis ca probe cu încălcarea art. 372 Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Prin încheierea Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii 2 Supreme de Justiţie din 17 septembrie 2014 recursul declarat de Paraschiv Veaceslav a fost considerat admisibil, fără a fi prejudiciat fondul pricinii.
În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi probe. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Verificînd argumentele invocate de Paraschiv Veaceslav în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este depus în termen, întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2014 şi hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 01 octombrie 2013, corectată prin încheierea din 02 octombrie 2013, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii societăţii cu răspundere limitată „Vasdali” şi încasare a cheltuielilor de judecată în beneficiul lui Paraschiv Alexandru din următoarele motive. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa părţilor copia deciziei din 01 aprilie 2014 la 11 aprilie 2014 (f. d. 115). La dosar nu sunt probe care ar demonstra data recepţionării deciziei instanţei de apel de către Paraschiv Alexandru. Prin urmare, recursul declarat de Paraschiv Alexandru la 17 iunie 2014 se consideră depus în termen.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Din actele pricinii rezultă că prin contractul de furnizare cu plata la termen nr. 11 din 29 septembrie 2011 societatea cu răspundere limitată „Vasdali” s-a obligat să livreze lui Paraschiv Veaceslav mărfuri la preţ de 50 000 lei cu termenul limită de plată la 29 octombrie 2011 (f. d. 3-4). Prin facturile fiscale din perioada de la 29 septembrie 2011 pînă la 09 februarie 2012 societatea cu răspundere limitată „Vasdali” a furnizat lui Paraschiv Veaceslav marfă în sumă de 178 423 lei (f. d. 16-35; 37-37 verso).
Prin adresa din 24 februarie 2012 Paraschiv Veaceslav a fost somat de societatea cu răspundere limitată „Vasdali” că are datorie în sumă de 88 447 lei, pe care a solicitat să fie achitată (f. d. 5). La 21 martie 2013 societatea cu răspundere limitată „Vasdali” a depus prezenta cerere de chemare în judecată (f. d. 2-2 verso). Judecătoria Buiucani mun. Chişinău prin hotărîrea din 01 octombrie 2013, corectată prin încheierea din 02 octombrie 2013, a admis acţiunea integral (f. d. 68; 70; 72-75).
Prin mandatul din 20 martie 2012 avocatul Vlas Gheorghe a fost împuternicit de societatea cu răspundere limitată „Vasdali” să-i reprezinte interesele în instanţele de judecată, cu dreptul de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, etc. (f. d. 38). 3 În şedinţa instanţei de apel din 01 aprilie 2014 avocatul Vlas Gheorghe a renunţat în interesele societăţii cu răspundere limitată „Vasdali” la pretenţia de reziliere a contractului adiţional nr. 2 din 17 martie 2011 (f. d. 108-109). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2014 s-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 01 octombrie 2013 în partea admiterii cerinţei de reziliere a acordului adiţional nr. 2 din 17 martie 2011 la contractul de furnizare nr. 316 din 22 februarie 2008 şi în această parte s-a emis o nouă hotărîre de respingere a pretenţiei menţionate, iar în rest hotărîrea primei instanţe a fost menţinută (f. d. 110-114).
Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că prima instanţă şi instanţa de apel au apreciat arbitrar probele administrate şi neîntemeiat au admis acţiunea în partea încasării datoriei, penalităţii, dobînzii de întîrziere şi cheltuielilor de judecată. Conform art. 514 Codul civil, obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii. Conform art. 512 alin. (1) Codul civil, în virtutea raportului obligaţional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute.
Prestaţia poate consta în a da, a face sau a nu face. Articolul 572 alin. (1) şi (2) Codul civil prevede că temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii. Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit. Articolul 753 Codul civil expres prevede că prin contractul de vînzare- cumpărare, o parte (vînzător) se obligă să predea un bun în proprietate celeilalte părţi (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit. Vînzătorul se obligă să remită, concomitent cu predarea bunului, documentele referitoare la bun, prevăzute de lege, dacă în contractul de vînzare-cumpărare nu este prevăzut altfel. Dacă preţul nu este indicat direct în contractul de vînzare-cumpărare, părţile pot conveni asupra modului de determinare a lui.
Conform art. 666 alin. (1) şi (2), art. 679 alin. (1) şi (2) Codul civil, contract este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice. Contractului îi sînt aplicabile normele cu privire la actul juridic. Contractul se consideră încheiat dacă părţile au ajuns la un acord privind toate clauzele lui esenţiale. Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie realizat un acord. Actele pricinii atestă că raporturile juridice dintre părţile în litigiu rezultă din contractul de furnizare cu plata la termen nr. 11 din 29 septembrie 2011 şi facturile fiscale de vînzare/expediere-cumpărare/recepţionare a mărfurilor.
Potrivit facturilor fiscale Paraschiv Veaceslav a procurat de la societatea cu răspundere limitată „Vasdali” marfă în sumă totală de 178 423 lei (f. d. 16-35; 37-37 verso). În conformitate cu art. 118 alin. (1) Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. 4 Societatea cu răspundere limitată „Vasdali” pretinde că a vîndut lui Paraschiv Veaceslav marfă în sumă totală de 201 640 lei, însă nu probează aceste argumente prin înscrisuri aşa cum prevede art. 118 Codul de procedură civilă. Paraschiv Veaceslav neagă recepţionarea mărfii în suma invocată de reclamant, menţionînd că a procurat marfă şi a achitat preţul pentru aceasta în temeiul facturilor fiscale anexate la materialele dosarului.
În lipsa suportului probator a pretenţiilor societăţii cu răspundere limitată „Vasdali” care pretinde încasarea datoriei, penalităţilor şi dobînzii de înbtîrziere în sumă de 22 139 lei, se apreciază critic poziţia intimatului şi se pun la baza hotărîrii facturile fiscale care confirmă livrarea mărfurilor lui Paraschiv Veaceslav în sumă de 178 423 lei. În conformitate cu art. 123 alin. (6) Codul de procedură civilă, faptele invocate de una din parţi nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat. În cererea de chemare în judecată societatea cu răspundere limitată „Vasdali” menţionează că Paraschiv Veaceslav i-a achitat suma de 113 193 lei, şi că ultimul i-a restituit marfă în sumă de 73 063 lei.
Astfel, din suma totală a mărfurilor indicată în facturile fiscale în mărime de 178 423 lei pentru marfa livrată Paraschiv Veaceslav a achitat 113 193 lei şi a mai rămas să achite 65 230 lei, însă acesta a restituit marfă în sumă de 73 063 lei. Sumînd cifrele menţionate se constată că prestaţia lui Paraschiv Veaceslav faţă de societatea cu răspundere limitată „Vasdali” excede suma facturilor fiscale existente la actele pricinii. Aşadar, societatea cu răspundere limitată „Vasdali” nu are temei de a pretinde de la Paraschiv Veaceslav achitarea sumelor invocate. Prima instanţă şi instanţa de apel nu au ţinut cont de aceste circumstanţe şi nejustificat au admis pretenţiile societăţii cu răspundere limitată „Vasdali”.
În conformitate cu art. 94 alin. (1) Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. În conformitate cu art. 96 alin. (1) şi alin. (11) Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile. Cheltuielile menţionate la alin.(1) se compensează părţii care a avut cîştig de cauză dacă aceasta a fost reprezentată în judecată de un avocat. Paraschiv Veaceslav a beneficiat la examinarea pricinii de servicii juridice în sumă de 2 000 lei, suportînd şi cheltuieli de plată a taxei de stat care solicită să fie încasate de la intimat.
Pornind de la prevederile legale citate în beneficiul lui Paraschiv Veaceslav urmează a fi încasate suma de 2 000 lei achitaţi pentru serviciile juridice contractate cu avocatul Cuţulab Victor şi 875 lei cu titlu de taxă de stat pentru judecarea apelului şi recursului.
Or, suportarea acestor cheltuieli se confirmă prin ordinele de încasare a numerarului şi bonul de plată anexate la filele dosarului 80, 91 şi 111. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că prima instanţă şi instanţa de apel au constatat circumstanţele pricinii şi nu este necesară administrarea suplimentară de dovezi, însă au apreciat arbitrar probele din dosar, încălcînd şi aplicînd eronat normele de drept material şi procedural, Colegiul civil, comercial şi de 5 contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Paraschiv Veaceslav, de a casa decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 01 octombrie 2013, corectată prin încheierea din 02 octombrie 2013, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii societăţii cu răspundere limitată „Vasdali” şi încasare a cheltuielilor de judecată în beneficiul lui Paraschiv Veaceslav în sumă de 2 875 lei. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de Paraschiv Veaceslav. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 aprilie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 01 octombrie 2013, corectată prin încheierea din 02 octombrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată „Vasdali” împotriva lui Paraschiv Veaceslav cu privire la rezilierea acordului adiţional la contract, încasarea datoriei, penalităţii, dobînzii de întîrziere şi cheltuielilor de judecată, cu emiterea unei noi hotărîri prin care: Se respinge cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată „Vasdali” împotriva lui Paraschiv Veaceslav cu privire la rezilierea acordului adiţional la contract, încasarea datoriei, penalităţii, dobînzii de întîrziere şi cheltuielilor de judecată. Se încasează de la de societatea cu răspundere limitată „Vasdali” în beneficiul lui Paraschiv Veaceslav suma de 2 000 (două mii) lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică şi 850 (opt sute cinzeci) lei cu titlu de taxă de stat, iar în total suma de 2 850 (două mii opt sute cinzeci) lei.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu Vera Macinskaia Maria Ghervas Sveatoslav Moldovan 6