3ra-1006/14 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr.3ra-1006/14 prima instanţă: C. Vîrlan, instanţa de apel: L. Bulgac, N.Craiu, M. Guzun ÎNCHEIERE 18 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către reprezentantul societaţii comerciale „Sanelit-Plus” societate cu răspundere limitată, Eduard Plămădeală, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către societatea comercială „Sanelit-Plus” societate cu răspundere limitată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.

Chişinău privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către societatea comercială „Sanelit-Plus” societate cu răspundere limitată şi menţinută hotărârea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 ianuarie 2014, de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă La 22 august 2013, reclamantul SC „Sanelit Plus” SRL a depus cererea de chemare în judecată împotriva IFS mun. Chişinău privind contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că potrivit Deciziei şefului adjunct al IFS mun. Chişinău nr. 2472/3/10 din 02.07.2013, societatea comercială „Sanelit – Plus” SRL, a fost sancţionată cu amendă în mărime de 50 000 lei, pentru încălcarea obligaţiunilor de aplicare a maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 474 din 28.04.1998.

Consideră, Decizia IFS mun. Chişinău nr. 2472/3/10 din 02.07.2013 nefondată şi ilegală, din care considerente, prin cererea prealabilă din 16.07.2013 a solicitat 1 anularea ei, însă prin Decizia nr. 584 din 06.08.2013 pârâtul a refuzat în satisfacerea cererii prealabile şi a menţinut în vigoare Decizia nr. 2472/3/10 din 02.07.2013. Ca circumstanţă de fapt, pârâtul a invocat, că la efectuarea controlului din data de 18.05.2013 la magazinul din str. Uzinelor, 90, mun. Chişinău, unde îşi desfăşoară activitatea reclamantul, s-a constatat că, în acea zi încasări de bani trecute prin maşina de casă şi control au fost în sumă de 3 450 lei, în numerar în casă erau în sumă de 3 750 lei, adică cu 300 lei mai mult.

Aşadar, pârâtul a ajuns la concluzia că, surplusul în sumă de 300 lei n-a fost trecut prin MCC, astfel constatând contravenţia fiscală prevăzută de 254 Cod fiscal - neutilizarea maşinilor de casă şi control. Pârâtul eronat a interpretat circumstanţele de fapt, ceia ce a dus la aplicarea incorectă a normelor de drept şi respectiv la sancţionarea ilegală a reclamantei. Reclamantul solicită, anularea integrală a deciziei şefului adjunct al IFS mun. Chişinău nr. 2472/3/10 din 02.07.2013. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 ianuarie 2014, cererea de chemare în judecată a fost respinsă. La 21 ianuarie 2014 SC „Sanelit Plus” SRL a declarat apel împotriva hotărîrii judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 15 ianuarie 2014, solicitînd casarea acesteia cu examinarea pricinii în fond prin care să fie admise integral pretenţiile depuse de SC „Sanelit Plus” SRL. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 mai 2014, a fost respins apelul declarat de către SC „Sanelit Plus” SRL şi menţinută hotărârea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 ianuarie 2014, de respingere a acţiunii. La data de 04 iulie 2014, reprezentantul SC „Sanelit Plus” SRL, Eduard Plămădeală a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărârii judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 ianuarie 2014 şi deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 mai 2014, cu emiterea unei hotărîri noi prin care acţiunea să fie admisă integral.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că instanţele de judecată au interpretat eronat normele de drept material care guvernează cazul, şi anume prevederile art.254 Codul fiscal şi pct. 10, lit. e) cap. V, anexa nr.5, din Regulamentul cu privire la aplicarea maşinilor de casă de control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar. Prin referinţa depusă la cererea de recurs, Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, a solicitat respingerea recursului cu menţinerea hotărârii judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 ianuarie 2014 şi deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 mai 2014, motivînd că instanţele ierarhic inferioare în mod just au aplicat normele de drept material şi normele de drept procesual.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept 2 procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicând corect normele de drept material şi de drept procedural.

Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. Completul reiterează că potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. 3 Din considerentele enumerate şi având în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SC „Sanelit Plus” SRL , ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de reprezentantul societaţii comerciale „Sanelit-Plus” societate cu răspundere limitată, Eduard Plămădeală, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă 4