Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
2rc-483/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
17 septembrie 2014
Părțile
SRL Natadorix in proces de insolvabilitate
Pe scurt
Statutul juridic al cererii de admitere a creanţelor

2rc-483/14 — Intentarea procesului de insolvabilitate

prima instanţă: D.Manole dosarul nr. 2rc-483/14 DECIZIE 17 septembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Galina Stratulat Judecătorii – Iurie Bejenaru, Dumitru Mardari examinînd recursurile declarate de Igor Tomaş, Alexandr Mahalov şi Societatea cu Răspundere Limitată „Orservitol”, în pricina civilă la cererea introductivă depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Natadorix” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Societatea cu Răspundere Limitată „Natadorix”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2014, prin care a fost admisă parţial contestaţia depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Iuminav Grup” asupra cererilor de validare a creanţelor înaintate de Alexandr Mahalov, Igor Tomaş, Societatea cu Răspundere Limitată „Orservitol” şi Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău, Direcţia Administrare Fiscală Rîşcani c o n s t a t ă La 29 ianuarie 2014 SRL „Natadorix” a adresat Curţii de Apel Chişinău cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa SRL „ Natadorix”.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de SRL „Natadorix”, fiind numit în calitate de administrator provizoriu al societăţii ÎI „Timotin Veaceslav”. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014, SRL „Natadorix” a fost declarată în stare de insolvabilitate, fiind intentat în privinţa debitorului SRL „Natadorix” procedura simplificată a falimentului. A fost desemnat în calitate de lichidator ÎI „Timotin Veaceslav”, deţinătorul certificatului de perfecţionare profesională 13190 din 05 mai 2009. A fost împuternicit lichidatorul să exercite toate atribuţiile în vederea administrării şi reprezentării societăţii, valorificării şi distribuirii masei debitoare, precum şi alte atribuţii prevăzute de lege, în măsura în care sunt necesare pentru terminarea tuturor operaţiunilor procedurii falimentului simplificat.

Au fost aplicate măsuri de asigurare pentru prevenirea modificărilor stării bunurilor societăţii debitoare. A fost stabilită prima şedinţă de validare a creanţelor pentru data de 27 martie 2014, ora 15.00, în incinta Curţii de Apel Chişinău. Au fost notificaţi creditorii SRL „Natadorix” că termenul limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor la Curtea de Apel, în vederea întocmirii tabelului definitiv, constituie 45 de zile calendaristice din data pronunţării hotărîrii care expiră la 25 aprilie 2014. A fost stabilit termenul de 15 zile lucrătoare pentru verificarea creanţelor de către lichidator, de întocmire şi de comunicare a tabelului definitiv. A fost stabilită prima şedinţă de validare a creanţelor pentru data de 14 mai 2014. Au fost notificaţi creditorii cu creanţe garantate să precizeze neîntîrziat bunurile din masa debitoare în privinţa cărora deţin un drept preferenţial.

A fost obligat lichidatorul să efectueze notificările prevăzute de art.35 alin.(2) şi (4), şi să prezinte în termen de 15 zile lucrătoare de la data consolidării tabelului definitiv un proiect al bilanţului de lichidare care să reflecte valoarea activelor sau actul de carenţă a acestora, inclusiv creanţele confirmate şi datoriile care se află pe rol în instanţa de judecată. La 24 aprilie 2014 IFS mun.Chişinău, DAF Rîşcani a depus cerere de admitere/validare a creanţelor, solicitînd recunoaşterea în calitate de creditor chirografar faţă de SRL „Natadorix”, cu validarea creanţelor fiscale în mărime de 1 048 235, 00 lei. În motivarea cererii IFS mun.Chişinău, DAF Rîşcani a indicat că, la situaţii din 16 aprilie 2014, SRL „Natadorix” înregistrează o restanţă la Bugetul Public Naţional constituită din plăţi de bază -137 550,00 lei, majorări de întîrziere -20 373,00 lei şi amenzi -890 312,00 lei.

La 25 aprilie 2014, Alexandr Mahalov a înaintat o cerere de admitere/validare a creanţei în mărime de 1 673 078,46 lei. Concomitent, la 25 aprilie 2014, Igor Tomaş a depus cerere de admitere/validare a creanţei în mărime de 1 357 893,00 lei, invocînd că creanţa a fost dobîndită în baza contractului de cesiune a creanţelor din 27 martie 2014 prin care Alexandr Mahalov a transmis lui Igor Tomaş creanţa respectivă. La 25 aprilie 2014 SRL „Orservitol” a depus cerere de validare a creanţei în sumă de 147 000,00 lei. La 08 mai 2014 SRL „Iuminav Grup” a depus contestaţie împotriva cererilor de validare a creanţelor depuse de Alexandr Mahalov, Igor Tomaş, SRL „Orservitol” şi IFS mun.Chişinău, DAF Rîşcani.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2014 a fost admisă parţial contestaţia depusă de SRL „Iuminav Grup” împotriva cererilor de validare a creanţelor înaintate de Alexandr Mahalov, Igor Tomaş, SRL „Orservitol” şi IFS mun.Chişinău, DAF Rîşcani. A fost respinsă cererea de validare a creanţelor înaintată de Alexandr Mahalov în sumă de 1 673 078, 46 lei, şi cererea de validare a creanţelor depusă de Igor Tomaş în mărime de 1 357 893 lei, fiind explicat acestora că sunt în drept de a intenta un proces separat de confirmare a creanţei sau de preluare a procesului pendinte.A fost admisă cererea de validare a creanţelor înaintată de SRL „Oservitol” , cu validarea creanţei în mărime de 147 000 lei.

De asemenea a fost admisă cererea de validare a creanţei IFS mun.Chişinău, DAF Rîşcani, fiind validată creanţa în sumă de 1 048 235,00 lei. A fost obligat lichidatorul SRL „Natadorix” în procedura falimentului simplificat de a introduce în tabelul definitiv al creanţelor, creanţele validate. La 27 mai 2014 Igor Tomaş a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii în partea ce ţine de admiterea contestaţiei SRL „Iuminav Grup” la cererile de validare a creanţelor creditorilor Alexandr Mahalov şi Igor Tomaş, şi respingerea cererilor de validare a creanţelor ultimilor cu emiterea unei noi încheieri prin care să fie respinsă contestaţia SRL „Iuminav Grup”, validate creanţele creditorilor Alexandr Mahalov , Igor Tomaş, şi includerea acestor creanţe în tabelul definitiv al creanţelor SRL „Natadorix”.

În motivarea recursului a invocat că încheierea recurată este ilegală şi neîntemeiată. La 10 iunie 2014 Mahalov Alexandr a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2014, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii cu emiterea unei noi încheieri de restituire fără examinare a contestaţiei depuse de SRL „Iuminav Grup”. În motivarea recursului a menţionat că instanţa de insolvabilitate la emiterea încheierii a încălcat prevederile art.144 alin.(1) şi (2) al Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, deoarece contestaţia formulată de SRL „Iuminav Grup” a fost depusă cu o zi înainte de şedinţa definitivă de validare a creanţelor fixată pentru 14 mai 2014 prin hotărîrea instanţei de insolvabilitate din 12 martie 2014, şi nici nu a fost contestat tabelul definitiv ci un tabel provizoriu al creanţelor.

Mai remarcă că, instanţa de insolvabilitate în cazul în care constata necorespunderea cererii de validare a creanţelor depusă de Alexandr Mahalov cu prevederile art.166 CPC urma să procedeze în conformitate cu art.171 CPC, şi să acorde recurentului termen pentru înlăturarea neajunsurilor, dar nu să interpreteze această circumstanţă drept temei de respinge a cererii. Totodată afirmă că instanţa de insolvabilitate dacă constata imposibilitatea stabilirii autenticităţii înscrisurilor neautentificate anexate de recurent, urma în conformitate cu art.139 CPC să solicite acestuia prezentarea originalelor, copiilor autentificate sau să solicite instanţei emitente, în speţă banca comercială, să confirme sau să infirme autenticitatea înscrisurilor prezentate drept probe, ceea ce nu s-a întreprins.

Consideră că instanţa a neglijat misiunea sa esenţială de a stabili cu certitudine esenţa şi toate aspectele cazului, de a contribui la adoptarea unei hotărîri legale şi întemeiate, de a lua orice măsuri necesare unei bune desfăşurări a procesului şi nemijlocit de a înfăptui justiţie în interesul tuturor participanţilor la proces. Concomitent la 10 iunie 2014 SRL „Orservitol” a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi încheieri de restituire fără examinare a contestaţiei depuse de SRL „Iuminav Grup”.

În motivarea recursului a invocat că, instanţa de insolvabilitate, nejustificat şi abuziv a examinat în fond contestaţia depusă de intimat, deoarece aceasta a fost depusă tardiv, cu doar 1 zi înainte de şedinţa definitivă de validare a creanţelorfixată pentru 14 mai 2014. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Materialele cauzei denotă că, prin hotărîrirea Curţii de Apel Chişinău din 12 martie 2014, SRL „Natadorix” a fost declarată în stare de insolvabilitate, fiind intentat în privinţa debitorului SRL „Natadorix” procedura simplificată a falimentului. A fost desemnat în calitate de lichidator ÎI „Timotin Veaceslav”. A fost stabilită prima şedinţă de validare a creanţelor pentru data de 27 martie 2014, ora 15.00, în incinta Curţii de Apel Chişinău.

Au fost notificaţi creditorii SRL „Natadorix” că termenul limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor la Curtea de Apel, în vederea întocmirii tabelului definitiv, constituie 45 de zile calendaristice din data pronunţării hotărîrii care expiră la 25 aprilie 2014. A fost stabilit termenul de 15 zile lucrătoare pentru verificarea creanţelor de către lichidator, de întocmire şi de comunicare a tabelului definitiv. A fost stabilită prima şedinţă de validare a creanţelor pentru data de 14 mai 2014. La 24 aprilie 2014 IFS mun.Chişinău, DAF Rîşcani a depus cerere de admitere/validare a creanţelor, solicitînd recunoaşterea în calitate de creditor chirografar faţă de SRL „Natadorix”, cu validarea creanţelor fiscale în mărime de 1 048 235, 00 lei.

La 25 aprilie 2014, Alexandr Mahalov a înaintat o cerere de admitere/validare a creanţelor în mărime de 1 673 078,46 lei. Tot la 25 aprilie 2014, Igor Tomaş a depus cerere de admitere/validare a creanţelor în mărime de 1 357 893,00 lei. La 25 aprilie 2014 SRL „Orservitol” a depus cerere de validare a creanţelor în sumă de 147 000,00 lei. La 08 mai 2014 SRL „Iuminav Grup” a depus contestaţie împotriva cererilor de validare a creanţelor depuse de Alexandr Mahalov, Igor Tomaş, SRL „Orservitol” şi IFS mun.Chişinău, DAF Rîşcani.

Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 26 mai 2014 a admis parţial contestaţia formulată de SRL „Iuminav Grup” împotriva cererilor de validare a creanţelor înaintate de Alexandr Mahalov, Igor Tomaş, SRL „Orservitol” şi IFS mun.Chişinău, DAF Rîşcani, dispunînd respingerea cererilor de validare a creanţelor înaintate de Alexandr Mahalov şi Igor Tomaş cu explicarea acestora că sunt în drept de a înainta un proces separat de confirmare a creanţei sau de preluare a procesului pendinte. S-au admis cererile de validare a creanţelor înaintate de SRL „Orservitol” şi IFS mun.Chişinău, DAF Rîşcani cu validarea cr4eanţelor acestora. S-a obligat lichidatorul SRL „Natadorix” în procedura falimentului simplificat de a introduce în tabelul definitiv al creanţelor, creanţele validate.

Încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor cauzei – motiv pentru care de către instanţa de recurs este considerată legală şi întemeiată. În susţinerea concluziei date, instanţa de recurs reţine prevederile art.144 alin.(1), (2), (3), (4) al Legii insolvabilităţii din 29 iunie 2012, care indică că debitorul şi creditorii pot să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi la drepturile de preferinţă neadmise sau trecute integral sau parţial de administratorul insolvabilităţii/lichidator în tabelul definitiv. Contestaţiile se depun în scris la instanţa de judecată care examinează cazul de insolvabilitate cu cel puţin 3 zile înainte de data şedinţei fixate pentru examinarea valabilităţii creanţelor incluse în tabelul definitiv.

Contestaţiile înaintate după termenul prevăzut se declară tardive şi se restituie fără a fi examinate. Instanţa de insolvabilitate soluţionează contestaţiile în şedinţă de validare sau în cadrul unei alte şedinţe speciale, cu citarea contestatorului, a creditorului care deţine creanţa contestată, dacă acesta nu este chiar contestatorul, a administratorului insolvabilităţii/lichidatorului şi a oricărei alte părţi interesate, după caz. Dacă la examinarea contestaţiei se constată existenţa unui litigiu de drept, instanţa de insolvabilitate admite contestaţia printr-o încheiere motivată, care poate fi atacată cu recurs de către creditorul a cărui creanţă nu a fost validată. În acest caz, creanţa se radiază din tabel, iar creditorul a cărui creanţă nu a fost validată este în drept să intenteze proces separat de confirmare a creanţei sau de preluare a procesului pendinte.

Creanţele faţă de care au fost admise contestaţiile se iau în calcul la elaborarea planului de distribuire intermediară prin rezervarea lor din masa debitoare, în condiţiile stabilite la art.152.

Astfel, SRL „Iuminav Grup” avînd calitatea de creditor în procesul de insolvabilitate intentat faţă de SRL „Natadorix” corect a contestat prealabil la 08 mai 2014 creanţele incluse în tabelul definitiv, or contestatorul a fost în imposibilitatea de a depune cu 3 zile înainte de şedinţa de validare a creanţelor contestaţia motivată împotriva cererilor de validare a creanţelor, deoarece lichidatorul SRL „Natadorix”- Veaceslav Timotin a prezentat tabelul definitiv al creanţelor la 12 mai 2014. Respectiv, instanţa de insolvabilitate întemeiat a ajuns la concluzia că SRL „Iuminav Grup” a depus contestaţia împotriva cererilor de validare a creanţelor în termen, avînd în vedere că tabelul creanţelor a fost prezentat la 12 mai 2014, iar contestaţia desfăşurată a fost înaintată la 13 mai 2014. În aceste condiţii, instanţa de recurs consideră întemeiată contestaţia SRL „Iuminav Grup” referitor la faptul că atît Alexandr Mahalov, cît şi Igor Tomaş înaintînd cereri de validare a creanţelor nu au respectat procedura de depunere a cererii prevăzută de lege şi anume nu au indicat în cererile de validare a creanţelor debitorul împotriva căruia se înaintează cererile date, sediul lor, esenţa încălcării sau a pericolului de încălcare a drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime ale reclamanţilor, pretenţiile acestora,

circumstanţele de fapt şi de drept pe care reclamanţii îşi întemeiază pretenţiile şi problemele de care aceştia dispun în momentul depunerii cererilor, valoarea acţiunilor. Or, art.141 al Legii insolvabilităţii, prevede expres că cererea de admitere a creanţelor are acelaşi regim juridic ca şi cererea de chemare în judecat, cu excepţiile stabilite la art.19. Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanţelor, precum şi menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii. La cerere se anexează documentele justificative din care izvorăsc creanţele şi actele de constituire de garanţii. Posesorii titlurilor de valoare la ordin sau la purtător pot solicita administratorului insolvabilităţii/lichidatorului restituirea titlurilor originale şi păstrarea la dosar a unor copii certificate de pe acestea.

Administratorul insolvabilităţii/lichidatorul va menţiona pe original prezentarea lor. Originalele se prezintă din nou la orice repartiţie de sume între creditori, precum şi la exercitarea votului în adunarea creditorilor. Mai mult ca atît, înscrisurile anexate ca probe la cererile de validare a creanţelor de către Alexandr Mahalov şi Igor Tomaş au fost depuse în copii, fără a fi autentificate în modul prevăzut de lege, fapt ce duce la încălcarea art.138 alin.(4) CPC, care statutează că, înscrisul se depune în original sau în copie autentificată în modul stabilit de lege, indicîndu-se locul de aflare a originalului. Înscrisul se depune în original cînd, conform legii sau unui alt act normativ, circumstanţele pricinii trebuie confirmate numai cu documente în original sau cînd copiile de pe documentul prezentat au cuprinsuri contradictorii, precum şi în alte cazuri cînd instanţa consideră necesară prezentarea originalului.

Prin urmare, nu poate fi reţinut argumentul recurentului Alexandr Mahalov referitor la faptul că instanţa de insolvabilitate în cazul constatării imposibilităţii stabilirii autenticităţii înscrisurilor neautentificate anexate la cererea de validare urma în conformitate cu art.139 CPC să solicite instituţiei emitente în speţă –banca comercială, să confirme sau să infirme autenticitatea înscrisurilor prezentate, deoarece acesta este un drept al instanţe şi nu o obligaţie, iar recurentul fiind interesat de admiterea cererii de validare a creanţei era obligat conform art.138 alin.(4) CPC să anexeze înscrisurile fie în original, fie în copii autentificate în modul prevăzut de lege. Totodată, este întemeiată şi concluzia instanţei de insolvabilitate cu privire la faptul că raporturile de împrumut dintre Alexandr Mahalov şi SRL „Iuminav Grup” nu au fost confirmate prin careva acte juridice.

Faptul că recurentul Alexandr Mahalov a invocat în recurs, că contractul de împrumut a fost încheiat în formă verbală nu poate constitui temei de admitere a cererii de validare a creanţelor, or, art.210 alin.(1) Cod Civil, prevede expres că trebuie să fie încheiate în scris actele juridice dintre persoanele juridice, dintre persoanele juridice şi persoanele fizice şi dintre persoanele fizice dacă valoarea obiectului actului juridic depăşeşte 1000 de lei, iar în cazurile prevăzute de lege, indiferent de valoarea obiectului. Deci, creanţa în sumă de 1 673 078,46 lei nu a fost confirmată.

Cu atît mai mult că, conform pct.6.1 lit.7) al Statutului SRL „Natadorix”, aprobarea contractelor, încheiate pe sume ce depăşesc de ¼ ori capitalul social, precum şi a contractelor încheiate între societate şi asociaţii ei ţine de competenţa exclusivă a adunării generale, astfel că Alexandr Mahalov era în imposibilitate de a încheiat contracte de împrumut, avînd în vedere că capitalul social al SRL „Natadorix” este de 5400 lei, fapt confirmat prin Extrasul din Registrul de Stat al Persoanelor Juridice nr.30285 din 31 decembrie 2013. Reieşind din cele menţionate, instanţa de recurs corect a ajuns la concluzia de a admite contestaţia SRL „Iuminav Grup” împotriva cererilor de validare a creanţelor depuse de către Alexandr Mahalov şi Igor Tomaş, or ultimii nu au confirmat temeinicia cererilor de valabilitate, fiind constatate litigii de drept, iar recurenţii avînd posibilitatea de a intenta proces separat de confirmare a creanţei sau de preluare a procesului pendinte.

Instanţa de recurs consideră justificată şi opinia instanţei de insolvabilitate referitor la respingerea contestaţiei SRL „Iuminav Grup” asupra cererii de validare a creanţei depuse de către SRL „Orservitol” şi validarea creanţei SRL „Orservitol” în mărime de 147 000 lei. În susţinerea opiniei date, instanţa de recurs constată că între SRL „Natadorix” şi SRL „Oservitol” au existat relaţii contractuale de vînzare-cumpărare, iar suma de 147 000 lei care a fost transferată de către ultima la contul SRL „Natadorix” întru executarea obligaţiilor contractuale se confirmă prin ordinul de plată nr.1021 din 03 iunie 2013; ordinul de plată nr.675 din 20 decembrie 2012, ordinul de plată nr.802 din 28 martie 2013 şi ordinul de plată nr.984 din 03 iunie 2013, înscrisuri anexate la cererea de validare a creanţelor.

Faptul că suma de 147 000 lei a fost transferată de către SRL „Orservitol” la contul SRL „Natadorix” se confirmă chiar de către SRL „Iuminav Grup” în contestaţie, ceea ce denotă temeinicia cererii de validare a creanţelor depusă de SRL „Oservitol”. Totodată, instanţa de insolvabilitate corect a respins şi contestaţia SRL „Iuminav Grup” împotriva cererii de validare a creanţelor înaintată de IFS mun.Chişinău, DAF Rîşcani şi a dispus validarea creanţei IFS mun.Chişinău, DAF Rîşcani.

Aici, se va remarca că, conform înscrisurilor probatorii prezentate, la 19 martie 2014, la sediul SRL „Natadorix” a fost efectuat un control fiscal total, de către inspectorul fiscal principal, în urma căruia a fost întocmit actul de control nr.5- 667251 din 19 martie 2014, iar prin decizia IFS mun.Chişinău nr.493/2/9 din 04 aprilie 2013 asupra cazului de încălcare a legislaţiei comisă de către SRL „Natadorix” s-a decis: calcularea în SIA contul curent a contribuabilului supraplata nereală la cap.111/20 „impozitul pe venit reţinut la sursa de plată” în sumă de 13,72 lei; micşorarea pierderilor fiscale ale anului 2009 cu 278215 lei; micşorarea pierderilor fiscale ale anului 2010 cu 506173 lei, care vor constituie 62 332 lei; încasarea la buget a sumelor impozitelor şi taxelor calculate în rezultatul controlului: 135 326 lei- impozitul pe venit, 160 lei-taxa pentru amenajarea teritoriului; încasarea la buget a majorărilor de întîrziere calculate conform prevederilor art.228 alin.(2) Cod Fiscal – 20 364 lei pentru neplata în termenii stabiliţi a impozitului pe venit din activitatea de antreprenoriat; pentru neplata în termenii stabiliţi pentru amenajarea teritoriului; a fost aplicată amendă pentru încălcările legislaţiei fiscale şi anume: 40 598 lei - amendă în mărime de 30% din suma diminuată pe venit provenit din activitatea de întreprinzător conform art.261 (4) Cod Fiscal,

160 lei, amendă în sumă de 100% din suma diminuată pentru amenajarea teritoriului, conform art.261 (5) Cod Fiscal, 15 725 lei-amendă 15 % din suma diminuată a venitului impozabil pentru anul 2009, conform art.206 (5) din Codul Fiscal, 2000 lei - amendă pentru prezentarea declaraţiilor privind impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător pentru anul 2009-2010 cu informaţii autentice, conform prevederilor art.260 alin.(2) Cod Fiscal, 400 lei – amendă pentru neprezentarea dărilor de seamă TD12 conform prevederilor art.260 alin.(1) Cod Foiscal, 50 000 lei – pentru neasigurarea păstrării dărilor de seamă fiscale, documentelor evidenţei contabile pentru anii 2011-2013, conform art.257 alin.(5) Cod Fiscal; a fost aplicată amendată în sumă de 777 829 conform prevederilor art.5 alin.(1) şi alin (3) şi (4) al Legii cu privire la reglementarea repatrierii mijloacelor băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe din 29 ianuarie 1998, pentru nerespectarea termenelor de repatriere a mijloacelor băneşti.

Reieşind din cele menţionate, este cert faptul că creanţa IFS mun.Chişinău, DAF Rîşcani rezultă dintr-un document executoriu care nu a fost contestat în termenele prevăzute de legislaţia în vigoare, iar în aceste circumstanţe, contestaţia depusă de SRL „Iuminav Grup” nu are temei juridic. Urmare a celor indicate, Colegiul concluzionează că instanţa de insolvabilitate a constatat şi elucidate pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea cererii în fond şi corect a aplicat cadru legal.

În acest context, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că argumentele invocate de recurenţi nu se încadrează în temeiurile de casare a încheierii recurate, motiv pentru care recursurile urmează a fi respinse ca neîntemeiat cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2014. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se resping recursurile declarate de către Igor Tomaş, Alexandr Mahalov şi Societatea cu Răspundere Limitată „Orservitol” Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2014, în pricina civilă la cererea introductivă depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Natadorix” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Societatea cu Răspundere Limitată „Natadorix”.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Galina Stratulat Judecătorii Iurie Bejenaru Dumitru Mardari

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.