- Dosarul nr.
- 3ra-1190/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 17 septembrie 2014
- Părțile
- Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat vs Primarul general al mun. Chişinău, SRL Luceac Grup
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1190/14 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: V. Braaşoveanu dosarul nr. 3ra-1190/14 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 17 septembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Primarul general al municipiului Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Oficiului teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat împotriva Primarului general al municipiului Chişinău, intervenient accesoriu Societatea cu răspundere limitată „Luceac Grup” cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Primarul general al municipiul Chişinău şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 12 februarie 2014, c o n s t a t ă: La 13 septembrie 2013, Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a depus o cerere de chemare împotriva Primarului general al mun.
Chişinău, intervenient accesoriu SRL „Luceac Grup” cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 04 iulie 2013, Primarul general al mun. Chişinău a emis dispoziţia nr. 513-d „Cu privire la prelungirea autorizaţiei de funcţionare a gheretei din str. Nicolai Dimo, 15/1 şi schimbarea titularului acesteia”. Menţionează că Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, în conformitate cu art. art. 65 şi 68 ale Legii nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală şi pct. 9 alin. (2) lit. b) al Regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 845 din 18 decembrie 2009, a efectuat controlul, sub aspectul legalităţii, a dispoziţiei menţionate şi a constatat că actul administrativ vizat contravine prevederilor legale în vigoare şi este emis cu depăşirea competenţelor prevăzute de lege.
Susţine că la 31 iulie 2013, Oficiul teritorial Chişinău a notificat Primarului general al municipiului Chişinău ilegalitatea dispoziţiei şi a solicitat abrogarea actului administrativ vizat, însă conform răspunsului Primăriei mun. Chişinău nr. 02-115/5410 din 15 august 2013, înregistrat la 16 august 2013, dispoziţia a fost emisă conform normelor legale şi nu există temei de abrogare a acesteia. Consideră că răspunsul este nefondat, iar dispoziţia menţionată a fost emisă contrar prevederilor legale şi cu depăşirea competenţelor prevăzute de lege. Afirmă că conform art. 29 alin. (l) lit. a) al Legii privind administraţia publică locală, primarul asigură executarea deciziilor consiliului local.
Reţine că prin decizia Consiliului mun. Chişinău nr. 13/4 din 27 decembrie 2007 a fost aprobat Regulamentul privind eliberarea autorizaţiilor de funcţionare a unităţilor comerciale şi de prestare a serviciilor sociale pe teritoriul municipiului Chişinău, care stabileşte că autorizaţia de funcţionare a unităţilor comerciale şi/sau de prestări servicii este un act administrativ individual ce atestă dreptul titularului autorizaţiei de a amplasa unitatea comercială şi/sau de prestări servicii în locul (terenul, localul, incinta) stabilit şi de a desfăşura activităţi comerciale şi/sau de prestări servicii pentru o perioadă stabilită, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de autorizare prevăzute de prezentul regulament.
Astfel, după cum reiese din prevederile menţionate, unităţile comerciale (inclusiv gheretele) se amplasează şi funcţionează în baza autorizaţiei de funcţionare şi nu în baza dispoziţiei Primarului general, iar pentru perfectarea acesteia, beneficiarul urmează să depună o cerere, care se examinează în modul stabilit de Regulament (pct.2.1 - 2.13, pct.3.1- 3.13). Invocă că procedura de prelungire a perioadei de valabilitate a autorizaţiei de funcţionare este prevăzută în pct. pct. 4.1 - 4.4 ale Regulamentului menţionat, care stabileşte că perioada de valabilitate a autorizaţiei poate fi prelungită în baza cererii solicitantului. Astfel, reieşind din faptul că autorizaţia de funcţionare pentru amplasarea şi funcţionarea gheretelor din str. Nicolai Dimo,15/1 a fost eliberată pe numele ÎI „Harghel Viorel”, doar titularul poate solicita prelungirea perioadei de valabilitate a autorizaţiei de funcţionare şi doar pe numele său.
Mai invocă că în ceea ce priveşte permisiunea de reperfectare a autorizaţiilor pe numele unui nou titular, în corespundere cu pct. 5 din Regulamentul privind eliberarea autorizaţiilor de funcţionare a unităţilor comerciale şi de prestare a serviciilor sociale pe teritoriul municipiului Chişinău, autorizaţia poate fi reperfectată în cazul modificării unor date ce se conţin în autorizaţie şi în cazul reorganizării întreprinderii. Astfel, Regulamentul enunţat prevede expres cazurile în care poate fi reperfectată autorizaţia. Menţionează că conform dispoziţiei Primarului general al mun. Chişinău nr. 702-d din 06 iulie 2012, a fost stopată activitatea de reperfectare a autorizaţiilor de funcţionare în baza contractelor de vânzare-cumpărare a gheretelor, iar actul administrativ vizat nu stabileşte careva excepţii, or, prin excepţiile selective sunt favorizate unele persoane fizice şi juridice în raport cu altele.
Prin urmare, solicită anularea dispoziţiei Primarului general al mun. Chişinău nr. 513-d din 04 iulie „Cu privire la prelungirea autorizaţiei de funcţionare a gheretei din str. Nicolai Dimo,15/1 şi schimbarea titularului acesteia”. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 12 februarie 2014 acţiunea a fost admisă şi a fost anulată dispoziţia Primarului general al mun. Chişinău nr. 513-d din 04 iulie „Cu privire la prelungirea autorizaţiei de funcţionare a gheretei din str. Nicolai Dimo,15/1 şi schimbarea titularului acesteia”. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014 a fost respins apelul declarat de către Primarul general al mun. Chişinău şi menţinută hotărârea primei instanţe.
La 15 iulie 2014, în termenul prevăzut de lege, Primarul general al mun. Chişinău a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. Recurentul Primarul general al mun. Chişinău, în motivarea recursului, a indicat că nu este de acord cu hotărârile judecătoreşti, deoarece instanţele judecătoreşti, contrar prevederilor art. 118 alin. (1) CPC, şi-au întemeiat concluziile doar pe afirmaţiile intimatului, ignorând în totalmente poziţia reprezentantului Primarului general al mun. Chişinău şi precedentele care au fost anexate, unde pe cazuri similare, prin deciziile irevocabile ale Curţii Supreme de Justiţie, acţiunile înaintate de Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat privind contestarea actelor administrative au fost respinse ca fiind neîntemeiate.
Menţionează că faptele constatate de instanţele judecătoreşti sunt în contradicţie cu situaţia de fapt, lucru care denotă că nu au elucidat pe deplin toate circumstanţele cauzei, nu au aplicat o serie de articole care urmau a fi aplicate şi au aplicat eronat unele prevederi pe care nu trebuia să le aplice. Prin referinţa depusă la 01 septembrie 2014 Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârilor judecătoreşti. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Primarul general al municipiului Chişinău nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul Primarului general al mun.
Chişinău ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul Primarului general al municipiului Chişinău se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Vera Macinskaia Ion Corolevschi