- Dosarul nr.
- 2rh-290/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 17 septembrie 2014
- Părțile
- Tuhari Elena vs Consiliul raional Floresti
- Pe scurt
- Temeiurile declărării revizuierii
2rh-290/14 — Încasarea compensatiei pentru averea confiscata
dosarul nr. 2rh-290/14 prima instanţă S. Caraman instanţa de apel : I. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi instanţa de recurs A. Cobăneanu,V. Macinskaia, D. Mardari ÎNCHEIERE 17 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru Petru Moraru Dumitru Mardari examinând cererea de revizuire depusă de către Elena Tuhari, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Elenei Tuhari împotriva Consiliul raional Floreşti cu privire la încasarea compensaţiei pentru averea confiscată, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 16 aprilie 2014, prin care a fost considerat recursul declarat de Elena Tuhari ca inadmisibil.
constată La 07 mai 2013 Elena Tuhari a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliul raional Floreşti cu privire la încasarea compensaţiei pentru averea confiscată. În motivarea acţiunii Elena Tuhari a reiterat că în anul 1941 străbuneii săi Tuhari Artiom şi Tuhari Hristina, împreună cu copiii acestora Tuhari Evstafii, Tuhari Anastasia şi Tuhari Nicolai au fost deportaţi în Siberia, iar averea lor a fost confiscată. La 06 martie 1990, Anastasiei Tuhari i-a fost adus la cunoştinţă faptul reabilitării familiei. La 23 august 1990 Comitetul executiv al raionului Floreşti a confirmat faptul confiscării şi a stabilit mărimea averii confiscate. Tot atunci a fost stabilit şi termenul pînă la care urmau a fi întoarse bunurile confiscate sau contravaloarea acestora.
Atît bunurile cît şi contravaloarea acestora nu au fost restituite. Ulterior, Tuhari Anastasia a mai depus o cerere de restituire a bunurilor confiscate, în rezultatul examinării căreia, la 21 februarie 1995 s-a decis ca colhozurile în proprietatea cărora se aflau la acel moment bunurile să le restituie foştilor proprietari sau în caz de imposibilitate să acorde compensaţii. Ulterior, bunurile familiei Tuhari care se aflau în posesia colhozului „Alexeevca” au fost restituite lui Tuhari Anastasia, cu excepţia bunurilor mobile şi a unui sarai. Tuhari 1 Anastasia a decedat şi astfel a devenit moştenitor fiul acesteia, Tuhari Victor, care este tatăl lui Tuhari Elena. Tentativele tatălui său de a acumula actele necesare pentru a le prezenta comisiei speciale din cadrul Consiliului raional au fost blocate din considerente de sănătate a acestuia pe de o parte şi din considerentele imposibilităţii de implementare a legislaţiei de către stat pe de altă parte.
La 06 februarie 2012, tatăl ei, Tuhari Victor, a înaintat o cerere în instanţa de judecată, care prin hotărârea sa din 05 aprilie 2012 a constatat lista bunurilor care au aparţinut familiei Tuhari şi care ulterior au fost confiscate. După decesul tatălui său, în temeiul certificatului de calitate de moştenitor, Tuhari Elena a completat lista actelor care erau necesare şi a depus la 04 iulie 2012 o cerere la Comisia specială cu privire la restituirea valorii averii confiscate de la străbuneii săi. La 16 aprilie 2013 Comisia specială a decis să respingă cererea menţionată ca fiind depusă tardiv. Prin hotărârea judecătoriei Floreşti din 06 august 2013, acţiunea a fost respinsă.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 19 decembrie 2013, a fost respins apelul declarat de Elena Tuhari şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Floreşti din 06 august 2013. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 16 aprilie 2014, recursul declarat de Elena Tuhari a fost considerat ca inadmisibil. La 21 iulie 2014 Elena Tuhari a depus cerere de revizuire împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 16 aprilie 2014, cerînd admiterea cererii, casarea încheierii instanţei de recurs, a deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri, prin care acţiunea să fie admisă. Revizuienta Elena Tuhari, drept temei al declarării cererii de revizuire, a invocat hotărîrea Curţii Europene a drepturilor Omului din 10 iunie 2014, prin care Curtea s-a pronunţat asupra aplicabilităţii articolului 41 din Convenţie (reparaţia echitabilă) în cauza Dragostea Copiilor – Petrovschi – Nagornîi vs Moldova (cererea nr. 25575/08).
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente. Revizuirea este o cale de retractare a hotărîrii şi nu de reformare. În cadrul revizuirii nu se verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrilor adoptate, ci în baza unor temeiuri strict prevăzute de lege are loc redeschiderea procesului şi aceste temeiuri trebuie să fie obiective, reale şi legale ce s-ar încadra în art. 449 CPC. De asemenea aceste temeiuri urmează a fi aplicate aşa cum le-a determinat norma juridică respectivă.
S-a constatat că, instanţa de recurs, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la 16 aprilie 2014, a examinat admisibilitatea recursului declarat de către Elena Tuhari, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Elenei Tuhari împotriva Consiliul raional Floreşti cu privire la încasarea compensaţiei pentru averea confiscată, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 19 decembrie 2013, şi în conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, a considerat inadmisibil recursul declarat de Elena Tuhari. 2 În conformitate cu art. 451 al. (1) CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art.447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 şi anexîndu-se probele ce le confirmă.
Din dispoziţiile legale urmează că, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC.
În conformitate cu art. 449 CPC, revizuirea se declară în cazul în care s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă; au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii; instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces; s-a anulat ori s-a modificat hotărîrea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărîrii sau deciziei a căror revizuire se cere; Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova; Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.
După cum rezultă din cererea de revizuire, Elena Tuhari nu a indicat care punct al art. 449 CPC î-l invocă drept temei al revizuirii. În acest context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că revizuenta Elena Tuhari, în cererea de revizuire nu a invocat nici unul din temeiurile prevăzute în art. 449 CPC, în baza căruia se poate solicita revizuirea hotărârii. De asemenea, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că hotărîrea Curţii Europene a Drepturilor Omului la care face referire revizuenta, nu are relevanţă cu litigiul în cauză şi deci nu poate servi drept temi de revizuire a hotărîrii judecătoreşti.
Pornind de la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere printre altele, că atunci cînd instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie (cazul Brumărescu contra României). Principiul caracterului irevocabil al hotărîrilor judecătoreşti cere că nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Competenţa instanţelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceiaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci cînd este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (cazul Roşca contra Moldovei). 3 Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că în cererea de revizuire nu este indicat nici unul din temeiurile prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 al.
(1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie dispune Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Elena Tuhari, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 16 aprilie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Elenei Tuhari împotriva Consiliul raional Floreşti cu privire la încasarea compensaţiei pentru averea confiscată. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru Petru Moraru Dumitru Mardari 4