2ra-1254/14 — Încasarea compensaţiei pentru averea confiscata

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE A R.MOLDOVA

Prima instanţă: Judecătoria Floreşti (judecător S.Caraman) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (judecători I.Grosu. A.Corcenco,D.Corolevschi) Dosarul nr.2ra-1254/14 ÎNCHEIERE Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ 16 aprilie 2014 mun.

Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele completului Ala Cobîneanu Judecători Vera Macinskaia, Dumitru Mardari examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Tuhari Elenna împotriva hotărârii judecătoriei Floreşti din 06 august 2013 şi a deciziei Curţii de Apel Bălţi din 19 decembrie 2013, adoptate în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Tuhari Elena împotriva Consiliului raional Floreşti privind anularea actului administrativ şi încasarea compensaţiei pentru averea confiscată, a c o n s t a t a t: La 07 mai 2013 Tuhari Elena a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliul raional Floreşti în care a solicitat încasarea compensaţiei pentru averea confiscată.

În motivarea acţiunii, s-a reiterat că, în anul 1941 străbuneii săi Tuhari Artiom şi Tuhari Hristina împreună cu copiii acestora Tuhari Evstalii, Tuhari Anastasia şi Tuhari Nicolai au fost deportaţi în Siberia, iar averea lor a fost confiscată. La 06 martie 1990, Anastasiei Tuhari i-a fost adus la cunoştinţă faptul reabilitării familiei. La 23 august 1990 Comitetul executiv al raionului Floreşti a confirmat faptul confiscării şi a stabilit mărimea averii confiscate. Tot atunci a fost stabilit şi termenul pînă la care urmau a fi întoarse bunurile confiscate sau contravaloarea acestora. Atît bunurile cît şi contravaloarea acestora nu au fost restituite. Ulterior, Tuhari Anastasia a mai depus o cerere de restituire a bunurilor confiscate, în rezultatul examinării căreia, la 21 februarie 1995 s-a decis ca colhozurile în proprietatea cărora se aflau la acel moment bunurile să le restituie foştilor proprietari sau în caz de imposibilitate să acorde compensaţii.

Ulterior, bunurile familiei Tuhari care se aflau în posesia colhozului „Alexeevca” au fost restituite lui Tuhari Anastasia, cu excepţia bunurilor mobile şi a unui sarai. Tuhari Anastasia a decedat şi astfel a devenit moştenitor fiul acesteia, Tuhari Victor, care este tatăl lui Tuhari Elena. Tentativele tatălui său de a acumula actele necesare pentru a le prezenta comisiei speciale din cadrul Consiliului raional au fost blocate din considerente de sănătate a acestuia pe de o parte şi din considerentele imposibilităţii de implimentare a legislaţiei de către stat pe de altă parte. La 06 februarie 2012, tatăl ei, Tuhari Victor, a înaintat o cerere în instanţa de judecată, care prin hotărârea sa din 05 aprilie 2012 a constatat lista bunurilor care au 1 aparţinut familiei Tuhari şi care ulterior au fost confiscate.

După decesul tatălui său, în temeiul certificatului de calitate de moştenitor, Tuhari Elena a completat lista actelor care erau necesare şi a depus la 04 iulie 2012 o cerere la Comisia specială cu privire la restituirea valorii averii confiscate de la străbuneii ei. La 16 aprilie 2013 Comisia specială a decis să respingă cererea menţionată ca fiind depusă tardiv. Prin hotărârea judecătoriei Floreşti din 06 august 2013 a fost admisă respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de Tuhari Elena împotriva Consiliului raional Floreşti privind anularea actului administrativ şi încasarea compensaţiei pentru averea confiscată.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 19 decembrie 2013 a fost respins apelul declarat de Tuhari Elena şi menţinută hotărîrea judecătoriei Floreşti din 06 august 2013. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a ajuns la concluzia că prima instanţă, obiectiv a verificat circumstanţele cauzei şi a dat probelor administrate o apreciere corectă, concluzionînd că hotărîrea Judecătoriei judecătoriei Floreşti din 06 august 2013 urmează a fi menţinută. La 18 februarie 2014, Tuhari Elena a declarat recurs împotriva hotărîrii judecătoriei Floreşti din 06 august 2013 şi deciziei Curţii de Apel Bălţi din 19 decembrie 2013, solicitând casarea acestora, cu pronunţarea unei noi decizii prin care acţiunea Elenei Tuhari să fie admisă integral.

În motivarea recursului a reiterat că soluţia emisă de instanţele inferioare sunt neîntemeiate. Termenul adresării la Comisie este regula generală de 3 ani şi nu poate fi aplicat termenul de un ani. Instanţa de judecată a ignorat obligaţia autorităţilor de a înştinţa persoanele supuse represiunilor politice, despre faptul că au dreptul să se adreseze Comisiilor şi data cînd au fost înştinţaţi despre reabilitare. Pe parcursul examinării cauzei în fond nu s-a stabilit termenul informării tatălui său despre faptul reabilitării. Consideră că termenul începe să curgă din data înştinţării, normă prevăzută la art. 22 a Legii nr. 1225, deoarece publicarea unei asemenea liste nu a avut loc, din care motive nu consideră începerea curgerii timpului de adresare.

Comisia era obligată să stabilească dată începerii termenului adresării comisie. Prin recursul suplimentar depus la 11 aprilie 2014 recurenta Tuhari Elena a invocat că nu a depăşit termenul de adresare în instanţa de judecată, deoarece la caz sunt aplicabile prevederile art. 267 Cod civil, iar termenul de adresare în instanţă nu poate fi confundat cu termenul de adresare la comisia specială. Instanţele investite cu judecarea fondului nu au stabilit cu certitudene cînd a fost informat tatăl recurentei despre faptul reabilitării astfel, conchide că termenul începe să curgă din data înştinţării persoanelor supuse represiunilor privind reabilitarea acestora. Consideră că un drept nu poate să fie prescris fără ca acesta să se nască.

Concluziile instanţelor inferioare sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi normele de drept material şi procedural, care au fost aplicate eronat la emiterea soluţiei. Recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 18 februarie 2014 este depus în termen. În conformitate cu art.432 Cod de Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială 2 sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Analizând modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive. Potrivit art. 437 alin.(1) lit. f) Cod de Procedură Civilă cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”.

Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) Cod de Procedură Civilă. Astfel, recursul împotriva deciziei instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat. Colegiul constată că argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărârii instanţei de fond şi ar putea fi încadrate temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit. b) Cod de Procedură Civilă, aplicabil doar procedurii de apel.

Asemenea temei nu se regăseşte în art. 432 Cod de Procedură Civilă aplicabil recursului. Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Cod de Procedură Civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de Procedură Civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de Procedură Civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Cu referire la argumentul recurentului privind aplicarea eronată de către instanţele judecătoreşti inferioare a normelor de drept material, Colegiul menţionează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept material şi din care circumstanţe aceasta rezultă. Colegiul reţine că acest argument al recurentului poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva deciziei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.

Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în 3 speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării apelului, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat veridic. Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Tuhari Elena nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de Procedură Civilă şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de Procedură Civilă, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de Tuhari Elena împotriva hotărîrii judecătoriei Floreşti din 06 august 2013 şi deciziei Curţii de Apel Bălţi din 19 decembrie 2013. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Ala Cobîneanu Judecători Vera Macinskaia Dumitru Mardari 4