- Dosarul nr.
- 2ra-2032/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 17 septembrie 2014
- Părțile
- Verdes Ion vs Ministerul Justitiei al RM
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
2ra-2032/14 — Constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil
dosarul nr.2ra-2032/14 prima instanţă: M. Diaconu instanţa de apel: N. Cernat A. Pahopol, A. Gavrilița ÎNCHEIERE 17 septembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi Dumitru Mardari examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ion Verdeș, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată declarată de Ion Verdeș împotriva Ministerului Justiției al RM cu privire la încasarea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la examinarea cauzei în termen rezonabil, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 04 martie 2014, prin care hotărîrea instanței de fond a fost menținută, c o n s t a t ă: La 05 februarie 2013, reclamantul Verdeş Ion s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere de chemare în judecată către Ministerul Justiţiei al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi încasarea prejudiciului material în mărime de 110 400 lei.
În motivarea cerinţelor inaintate reclamantul a invocat că, prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 02 octombrie 2008 şi cea suplimentară din 08 aprilie 2009 a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea înaintată de către Verdeş Ion împotriva Ministerului Finanţelor al RM cu privire la încasarea prejudiciului material cauzat în urma deţinerii ilegale în penitenciar de tip închis şi recunoaşterea executării pedepsei în condiţii inumane şi degradante depusă la 14 mai 2008. Prin decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel Chişinău din data de 23 iunie 2009 au fost casate hotărârile menţionate, pricina fiind restituită spre rejudecare în Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.
Chişinău din 18 octombrie 2010 a fost dispusă încasarea în beneficiul reclamantului a sumei prejudiciului material în mărime 480 000 lei şi recunoaşterea deţinerii în condiţii inumane şi degradante. Indică că hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 18 octombrie 2010 a devenit irevocabilă. După intrarea în vigoare a hotărârii judecătoreşti sus menţionate, s-a adresat cu o cerere către executorul judecătoresc, prin care a solicitat să contribuie la executarea hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 18 octombrie 2010 conform Codului de executare al Republicii Moldova şi legislaţiei în vigoare. Consideră că, cererea sa înaintată către Ministerul Finanţelor al RM cu privire la încasarea prejudiciului material cauzat în urma deţinerii ilegale în penitenciar de tip închis şi recunoaşterea executării pedepsei în condiţii inumane şi degradante, a fost examinată cu încălcarea termenului rezonabil.
Astfel, cererea a fost depusă la data de 14 mai 2008, iar decizia finală a fost adoptată la data de 18 octombrie 2010. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 14 noiembrie 2013 s-a respins ca neîntemeiate cerințele înaintate de Ion Verdeș împotriva Ministerului Justiției al RM cu privire la încasarea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la examinarea cauzei în termen rezonabil (f.d.96-98). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 martie 2014 a fost respins apelul declarat de Ion Verdeș și menținută hotărîrea instanței de fond (f.d.120-124). La 06 mai 2014, recurentul Ion Verdeș a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 04 martie 2014 şi hotărârii judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău din 14 noiembrie 2013, solicitând casarea acestora, pronunțînd o decizie nouă prin care cerințele recurentului/reclamant să fie satisfăcute integral. În motivarea recursului recurentul a indicat că, decizia instanței de apel și hotărîrea instanței de fond sunt neîntemeiate și ilegale. Instanța de apel prin decizie nu s-a expus asupra tuturor motivelor relevante invocate în apel, astfel încălcîndu- se dreptul său la o decizie motivată. Or, motivarea deciziei este una evazivă și total insuficientă pentru a justifica și motiva partea dispozitivă a actului judecătoresc. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Analizând modul în care recurentul şi-au exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicînd corect normele de drept material şi de drept procedural.
Subsecvent, în conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurenților, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.
Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de recurentul Ion Verdeș poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de recurentul Ion Verdeș în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de Ion Verdeș. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi Dumitru Mardari