3ra-1071/14 — Acordarea spaţiului locativ

prima instanță: A. Gafton dosarul nr. 3ra-1071/14 instanţa de apel: N. Budăi, I Muruianu, V. Pruteanu ÎNCHEIERE 11 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Gore Viorel, reprezentat de avocatul Condurari Andrian, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gore Viorel împotriva Ministerului Apărării al Republicii Moldova cu privire la recunoașterea acțiunilor ilegale și obligarea acordării spațiului locativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Gore Viorel și menținută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 19 decembrie 2013, prin care acțiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 14 decembrie 2012, Gore Viorel a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Apărării al Republicii Moldova cu privire la recunoașterea acțiunilor ilegale și obligarea acordării spațiului locativ. În motivarea acțiunii a invocat că la 05 noiembrie 1993, a depus jurământul și satisface serviciului militar în rândurile Armatei Naționale al Republicii Moldova, iar începând cu 29 august 1995, satisface serviciul militar prin contract în cadrul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, deținând funcția de Conducător Auto Adjutant.

Susține că în baza raportului depus la 11 iulie 2000, a fost inclus în lista generală a militarilor ce necesită asigurarea cu spațiu locativ și anume cu un apartament cu trei odăi, în garnizoana Chișinău, fapt confirmat prin certificatul nr. 72/363 din 26 noiembrie 2012, eliberat de Direcția Cazare, Construcții și Evidență al Departamentului Dotări al Ministerului Apărării al Republicii Moldova. Menționează că potrivit prevederilor art.9 din Legea nr. 970 din 17 martie 1992, cu privire la protecția socială și juridică a militarilor și a membrilor familiilor lor, a cetățenilor care trec pregătirea militară, militarul care satisface serviciul militar prin contract are dreptul de-a primi, din partea Ministerului Apărării, spațiu locativ împreună cu membrii familiei sale care locuiesc cu el din momentul angajării în serviciul militar și până la expirarea termenului de serviciu conform contractului încheiat.

În acest caz ofițerii se asigură cu spațiu locativ în termen de un an de la data semnării contractului, sergenții în termen de trei ani, iar persoanele din efectivul de soldați în termen de cinci ani de serviciu militar neîntrerupt. Indică că potrivit copiei buletinului de identitate și confirmării eliberate de Batalionul de Gardă al Ministerului Apărării al Republicii Moldova familia sa este compusă din: soția-Gore Vera, fiul-Gore Mihai şi fiica-Gore Mihaela, iar potrivit prevederilor alin. 3 art. 21 din Legea nr. 162 din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor, care a fost în vigoare până la 18 decembrie 2009, militarii prin contract, împreună cu membrii familiilor lor, sunt asigurați cu spaţiu locativ de către structura militară, după ce s-a stabilit necesitatea îmbunătățirii condițiilor de trai, conform Codului cu privire la locuințe.

În susţinerea poziţiei sale invocă şi prevederile alin.(11) al Legii menționate, care indică că militarii cu o vechime de serviciu de 15 ani și mai mult beneficiază de spațiu locativ, cu dreptul la privatizarea acestuia, în conformitate cu normele şi legislația în vigoare, însă contrar normei citate nu este asigurat cu locuință în mun. Chișinău și nici în altă localitate, fapt confirmat prin informația eliberată de întreprinderea de stat „Cadastru” din 06 decembrie 2012. De asemenea menţionează că nu a participat nici la procesul privatizării fondului de locuințe, fapt ce se confirmă prin certificatului eliberat de Direcția Generală Economie şi Reforme şi Relații Patrimoniale. Susţine că deşil, pârâtul recunoaște dreptul său la spațiu locativ, însă până în prezent nu este asigurat cu spațiu locativ, fapt prin care î-i sunt încălcate drepturile sale la acordarea spațiului locativ.

Invocă că întru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, la 16 noiembrie 2012, s- a adresat către pârât cu cerere prealabilă, însă acesta nu a fost soluționată pozitiv, fiindu-i promisă o soluționare în viitor. Solicită recunoașterea ilegalității inacțiunilor pârâtului și obligarea Ministerului Apărării al Republicii Moldova să-l asigure cu spațiu locativ, şi să-i repartizeze spaţiu locativ sub formă de apartament cu trei odăi, în mun. Chişinău, conform rîndului stabilit şi cu dreptul de privatizare a acestuia, cît şi încasarea din contul Ministerului Apărării al ERM în beneficiul său a cheltuielilor de judecată în mărime de 2000 lei. Ulterior, Gore Viorel a depus o cerere cu privire la modificarea cerințelor, solicitând recunoașterea ilegalității inacțiunilor pârâtului și obligarea Ministerului Apărării al Republicii Moldova să-l asigure cu spațiu locativ, conform succesiunii rândului și să-i repartizeze spațiu locativ sub formă de apartament cu trei odăi, în mun.

Chișinău. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 19 decembrie 2013, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 mai 2014, a fost respins apelul declarat de către Gore Viorel și menținută hotărârea primei instanțe. În motivarea deciziei instanța de apel a invocat prevederile art. 32, 37 din Codul cu privire la locuințe, care reglementează aspecte ce țin de ordinea de succesiune la acordare încăperilor de locuit a cetățenilor și care indică că încăperilor de locuit li se acordă cetățenilor care se află la evidenţă și au nevoie de îmbunătățirea condițiilor de locuit, potrivit ordinii stabilite în liste, ținând-se seama de data luării la evidenta și în dependență de mărimea spațiului locativ, dat în exploatare şi eliberat în centrul populat respectiv.

Cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii instanța de apel a constatat că Gore Viorel este inclus la locul de muncă în lista colaboratorilor care necesită acordarea sațiului locativ și nu poate beneficia de acordarea spațiului locativ cu prioritate, or intimatul este inclus în lista solicitanților în temeiul raportului personal din 11 iulie 2000, înaintea acestuia figurând militari care au depus anterior rapoarte în acest sens, nefiind asigurați cu spațiu locativ, astfel, acordarea spațiului locativ urmează a fi efectuată conform consecutivității rândului din lista generală a solicitanților Ministerului Apărării la asigurarea cu spațiu locativ. La 04 iulie 2014, Gore Viorel, reprezentat de avocatul Condurari Andrian, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Susține că instanța de apel eronat şi-a bazat soluţia sa pe faptul că prevederile legale potrivit cărora dânsul și-a întemeiat cerințele au fost excluse din art. 21 al Legii nr. 162-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor prin Legea nr. 90 din 04 decembrie 2009 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, care actualmente statuează că militarilor în termen și celor în termen redus, precum și rezerviștilor chemați la concentrare li se repartizează necondiționat, din fondul de cazarmă, spațiu locativ la locul de îndeplinire a serviciului militar în corespundere cu normele stabilite de regulamentele militare.

Cît şi eronat a concluzionat precum că la momentul depunerii cererii de chemare în judecată dînsul nu mai beneficia de dreptul de a fi asigurat cu spațiu locativ în prioritate şi că asigurarea militarilor cu spațiu locativ urmând a fi efectuată în condiții generale conform prevederilor art. 32, 34, 37 din Codul cu privire la locuințe și Regulamentul cu privire la modul de acordare a încăperilor de locuit în RM, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 405 din 25 noiembrie 1987, deoarece, dânsul este subiect de drept cu statutul special și modalitatea de asigurare a acesteia cu spațiu locativ de asemenea este reglementată de Legea nr. 162 din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor în redacția de până la 18 decembrie 2009. Invocă că instanțele inferioare, în mod greşit, nu au reținut faptul că conform prevederilor art. 21 al Legii nr. 162 din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor, abrogată la 18 decembrie 2009, statul era obligat să asigure militarii în funcție cu locuințe, inclusiv și pe el, deoarece, potrivit normei citate dânsul era neasigurat cu locuință la momentul abrogării legii, astfel dânsul deținea deja dreptul la asigurare cu locuință, drept care nu poate fi abrogat prin lege pe motiv că modificările operate nu au caracter retroactiv și nu pot schimba situația juridică apărută anterior.

Afirmă că atât prima instanță cât și instanța de apel a omis să aplice prevederile Legii nr. 162 din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor, care era în vigoare la momentul constituirii situației juridice și anume la momentul apariției dreptului său de a fi asigurat cu spațiu locativ, deoarece legea menționată și în continuare prin prisma art. 6 al Codului Civil, guvernează raporturile din speță constituite până la abrogarea ei. La 06 august 2014, Ministerul Apărării al RM a depus referinţă la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat şi abuziv al acestuia şi a solicitat respingerea lui ca fiind inadmisibil. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Gore Viorel este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Gore Viorel nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Gore Viorel, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Gore Viorel or ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Gore Viorel se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva