2ra-2367/14 — Partajarea în natură terenului, stabilirea modului de folosinţă şi determinarea hotarelor terenului

dosarul nr. 2ra-2367/14 prima instanţă: N.Clevadî instanţa de apel: N. Chircu, V. Harmaniuc, I. Talpa ÎNCHEIERE 11 septembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Victor Surdu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Lidia Ursu împotriva Galinei Ciobanu şi Victor Surdu cu privire la partajarea în natură terenului, stabilirea modului de folosinţă şi determinarea hotarelor terenului, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 27 martie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Lidia Ursu şi casată hotărârea Judecătoriei Bălţi din 01 octombrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 15 octombrie 2012, Lidia Ursu s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Galinei Ciobanu şi Victor Surdu cu privire la partajarea în natură terenului, stabilirea modului de folosinţă şi determinarea hotarelor terenului.

În motivarea acţiunii s-a invocat că, în anul 1997 părinţii reclamantei au început construcţia casei de locuit din str. Sorocii, 97, care în baza actului nr.14 din 09 martie 1978, eliberat de către Comitetul Executiv al deputaţilor norodnici Bălţi, a fost recunoscută proprietate privată a părinţilor săi. Menţionează reclamanta că după decesul lui Boris Rubliov, tatăl reclamantei, mama acesteia, Nadejda Rubliova a acceptat succesiunea asupra cotei părţi din imobil care i-a aparţinut defunctului. La 18 iulie 1981, Nadejda Rubliova a vîndut 1/3 cotă-parte din casa de locuit, amplasată în str. Sorocii, 97 şi 1/3 cotă-parte din terenul pentru construcţii aferent casei Galinei Ciobanu, iar în anul 1985, a mai vîndut 1/3 cotă-parte din casa de locuit amplasată în str. Sorocii, 97 şi 1/3 cotă-parte din terenul pentru construcţii aferent casei lui Victor Surdu.

Titlurile de autentificare a dreptului deţinătorului de teren asupra cotelor părţi care aparţineau lui Victor Surdu şi Galina Ciobanu au fost înregistrate la 04 iulie 2002. Precizează reclamanta, că asupra casei de locuit din str. Sorocii, 97 şi asupra terenului pentru construcţii aferent casei după anul 2002 au fost trei proprietari, Nadejda Rubliova, Galina Ciobanu şi Victor Surdu, fiecare din ei deţinând cu drept de proprietate câte 1/3 cotă-parte din casa de locuit şi câte 1/3 cotă-parte din terenul pentru construcţii aferent casei. Mai menţionează reclamanta că terenul pentru construcţii aferent casei de locuit amplasată în str. Sorocii, 97, are o suprafaţă totală de 0,0698 ha şi a fost împărţit între toţi trei proprietari, fără a fi numită vreo expertiză privind modul de partajare a terenului.

Toţi trei proprietari şi-au repartizat cotele lor de teren aferent cotei-părţi a casei lor, însă la atribuirea cotei-părţi a mamei reclamantei, pentru a nu crea dificultăţi celorlalţi proprietari, terenul pentru construcţii care aparţinea mamei sale, s-a împărţit în două sectoare, unul era aferent cotei-părţi a casei ce-i aparţinea cu drept de proprietate acesteia şi alt sector al terenului, era amplasat în vecinătate cu terenul pentru construcţii care şi l-a atribuit Galina Ciobanu. Indică reclamanta că ulterior, la rugămintea Galinei Ciobanu, mama reclamantei i-a dat în folosinţă temporară segmentul de teren amplasat lângă terenul care i-a fost atribuit Galinei Ciobanu.

În anul 2011, Nadejda Rubliova a decedat, iar reclamanta a acceptat succesiunea testamentară asupra 1/3 cotă-parte din casa de locuit amplasată pe str. Sorocii, 97 şi asupra 1/3 cotă-parte din terenul pentru construcţii aferent casei, care i- a aparţinut defunctei şi la 25 mai 2012, i-a fost eliberat certificatul de moştenitor legal. Susţine reclamanta că a dorit să se folosească de segmentul de pămînt amplasat lângă cota de teren care i-a fost atribuită Galinei Ciobanu, însă Galina Ciobanu i-a refuzat categoric să-i permite accesul la această porţiune de teren, invocând că ea deja a pus gard şi că segmentul de teren îi aparţine ei. Până în prezent nu au fost stabilite hotarele şi nu a fost partajat în natură terenul de pămînt aferent casei, între proprietari fiind doar o înţelegere verbală, pe care Galina Ciobanu a încălcat-o.

Cere Lidia Ursu, partajarea în natură a terenului pentru construcţii cu nr. cadastral 0300109.127, amplasat pe str. Sorocii, 97, mun. Bălţi cu suprafaţa de 0,0698 ha, cu stabilirea modului de folosinţă şi determinarea hotarelor, dispunerea unei expertize, privind partajarea în natură a terenului pentru construcţii cu nr. cadastral 0300109.127, amplasat pe str. Sorocii, 97 din mun. Bălţi cu suprafaţa de 0,0698 ha şi stabilirea modului de folosinţă cu determinarea hotarelor. Prin hotărârea judecătoriei Bălţi din 01 octombrie 2013, acţiunea înaintată de către Lidia Ursu a fost respinsă. La 09 octombrie 2013, Lidia Ursu a declarat apel împotriva hotărârii judecătoriei Bălţi din 01 octombrie 2013, solicitând admiterea apelului înaintat, casarea hotărârii şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să fie admisă acţiunea înaintată.

Ulterior, la 11 noiembrie 2013, Lidia Ursu a depus cerere de apel motivată. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 27 martie 2014, apelul declarat de Lidia Ursu a fost admis, s-a casat integral hotărârea judecătoriei Bălţi din 01 octombrie 2013 şi s-a emis o hotărâre nouă prin care: - s-a admis în parte cererea de chemare în judecată a Lidiei Ursu către Galina Ciobanu şi Victor Surdu privind partajarea în natură a terenului, stabilirea modului de folosinţă şi determinarea hotarelor terenului; - s-a atribuit în folosinţă Lidiei Ursu terenul cu S=230,7 m.p., ce constituie 1/3 cotă-parte din terenul proprietate comună nr. cadastral 0300109.127 de pe str. Sorocii, 97, mun. Bălţi, în conformitate cu raportul de constatare a specialistului din 23 ianuarie 2013 şi anume, cu următoarele măsuri: din pct. A în p. 17,20 m, din pct. B la pct. D-12,80 m, din pct. D la pct. K-7,70 m, din pct. K la pct. E - 2,0 m, din pct. M la pct. N-4, 46 m şi din pct. N a uni cu gardul exterior.

În rest acţiunea Lidiei Ursu s-a respins ca neîntemiată. La 22 mai 2014, Surdu Victor a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea cererii de recurs, casarea decizie instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului, recurenta a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, instanţa ierarhic inferioară încălcînd şi aplicînd eronat normele de drept material şi procedural. În special, indică recurentul că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a soluţionat problema drepturilor unor persoane, care nu au fost antrenate în proces, în afară de aceasta, instanţa de apel, ieşind din limitele pretenţiilor înaintate, a soluţionat şi a admis pretenţii concretizate în instanţa de apel, fără soluţionarea multe-aspectuală a tuturor circumstanţelor importante pentru soluţionarea pricinii, fără studierea şi aprecierea tuturor probelor acumulate.

Indică recurentul că în decizia contestată nu este indicat pînă la care punct urmează a fi măsurate cele 17,20 m din punctual A, ceea ce face imposibilă executarea unei astfel de hotărîri. În afară de aceasta, în rezultatul acestor măsurări, instanţa de apel a luat o parte de teren ce se află o parte în proprietatea recurentului şi o parte din posesia legală a acesteia şi l-a atribuit Lidiei Ursu. Susţine recurentul că la emiterea deciziei sale, instanţa de apel nu a aplicat legile materiale care era obligată să le aplice şi anume,a ignorant prevederile art. 307 alin. (2) al Codului civil, potrivit căreia posesiunea de bună credinţă încetează dacă proprietarul sau o altă persoană cu drept preferenţial înaintează posesorului pretenţii întemeiate.

Astfel, nici proprietarul, care este administraţia publică locală, nici o altă persoană cu drept preferenţial nu au înaintat pretenţii întemeiate pentru a retrage din posesia recurentei terenul nominalizat. Hotărîrea instanţei de apel contrazice şi prevederilor art. 309, 310 şi 315 alin. (1) din Codul civil. Precizează recurentul că proprietarul terenului cu suprafaţă de 167,4 m.p., ce se află în posesia legală a lui , este administraţia publică locală şi numai acest proprietar, potrivit normelor sus-citate, este în drept să înainteze pretenţii referitoare la acest teren, pretenţii care însă, nu au fost înaintate. În astfel de împrejurări, instanţa de apel a uzurpat drepturile proprietarului de dispoziţie şi a retras terenul din posesia recurentei, fără antrenarea în proces a proprietarului, administraţia publică locală.

Mai invocă recurentul că nu a fost antrenat în proces nici al doilea coproprietar a 1/3 cotă-parte din terenul ce se află în proprietatea sa, precum şi co-posesorul celor 167,4 m.p., ce se află în posesia sa legală - soţia Surdu Galina Vasile, cu care se aflăm în căsătorie din anul 1984. Astfel, susţine recurentul că instanţa de apel a soluţionat şi problema drepturilor soţiei sale de posesie şi de proprietate fără a fi implicată în proces. Într-o altă ordine de idei, indică recurentul că terenul cu suprafaţă de 230,7 m.p. a fost atribuit Lidiei Ursu în conformitate cu raportul de constatare a specialistului din 23 ianuarie 2013, însă, în acest raport lipseşte planul partajului sau stabilirii modului de folosinţă sau stabilirii hotarelor terenului ce se află în proprietatea comună pe cote-părţi al participanţilor de proces.

În acest raport este prezent numai Planul de amplasare a construcţiilor şi amenajărilor pe acest teren. Mai mult, susţine recurentul că Ursu Lidia a înaintat pretenţiile cu privire la partajarea terenului, stabilirea modului de folosinţă şi determinarea hotarelor, însă, instanţa de apel a decis partajul terenului prin atribuirea terenului în folosinţă Lidiei Ursu, dar nu s-a expus cum rămîn ceilalţi doi coproprietari, care teren şi în care limite urmează a fi atribuite lor. Totodată, susţine recurentul că în cerere de chemare în judecată Ursu Lidia nici nu a cerut terenul de la recurent şi nici nu a invocat că acesta i-a lezat vreun drept, dar a invocat, că Ciobanu Galina i-a lezat drepturile şi a înaintat pretenţii către ultima, însă instanţa de apel a hotărît retragerea terenului din proprietatea şi folosinţa recurentului.

Astfel, instanţa de apel a soluţionat şi a admis pretenţiile care nu au fost înaintate de nimeni, însă practic nu a soluţionat pretenţiile înaintate, deoarece partajul terenului, solicitat de Ursu Lidia practic nu este efectuat. Precizează recurentul că potrivit aceluiaşi raport de constatarea ştiinţifică, partajul terenului în varianta aplicată de instanţa de apel este posibil numai în cazul demolării unei construcţii accesorii ce îi aparţine. Complementar celor enumerate supra, menţionează recurentul că tot pe această porţiune de teren se află apeductul instalat de către acesta şi gazoductul, care după atribuirea terenului Lidiei Ursu se află pe teritoriul ultimei. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material. Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt declarative şi irelevante, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărîri instanţei de apel.

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.

Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Victor Surdu ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de către Victor Surdu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă