3r-189/14 — Contestarea actelor administrative

prima instanţă: L. Holeviţcaia 3r-189/14 instanţa de apel: L. Popova, A. Panov, M. Moraru DECIZIE 10 septembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspunderea Limitată „Călătorul”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspunderea Limitată „Călătorul” împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014, prin care a fost respinsă cererea administratorului Societăţii cu Răspunderea Limitată „Călătorul”, Cotorobai Valentin cu privire la repunerea apelului în termen şi restituită cererea de apel depusă de către Societatea cu Răspunderea Limitată „Călătorul” ca fiind depusă în afara termenului legal, constată: La 05 august 2013, SRL „Călătorul” a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS „Red Union Fenosa” SA cu privire la contestarea actelor administrative.

În motivarea acţiunii a indicat că de fapt la 09 iulie 2013, a primit copiile proceselor-verbale nr. 0008117 din 26 septembrie 2003 şi 008006 din 25 iulie 2005, întocmite în privinţa SRL „Călătorul” ca consumator de energie electrică prestată de ÎCS „Red Union Fenosa” SA. Susţine că conform proceselor-verbale, careva încălcări n-au fost stabilite şi careva receptori nu erau racordaţi, fraude n-au fost depistate, dar a fost constatat că anterior a fost deconectat de la consum energetic şi în baza lui a fost emisă Factura de plată a 7994,86 lei şi 15123,94 lei.

Invocă dezacordul cu procese-verbale şi facturi invocate, deoarece controlul a fost petrecut cu încălcarea Hotărîrii ANRE-393 din 15 decembrie 2013, care a aprobat Regulamentul furnizării şi utilizării energiei electrice, art.160 căruia prevede că controlul numai în prezenţa consumatorului sau a reprezentantului împuternicit să fie prezenţi la control, iar art.163, prevede că personalul operatorului nu este în drept să efectueze controlul în absenţa consumatorului sau a reprezentantului. Afirmă că nu a participat la efectuarea controlului. La fel, invocă prevederile art. 164 a Regulamentului, care indică că Actul necesită să fie consemnat de consumator, susţinînd că la faţa locului nu a fost prezent cînd s-a desfăşurat controlul şi prin poştă nu a primit nici un Act.

1 De asemenea, afirmă că conform art.411 Cod contravenţional, competenţa soluţionării contravenţiei prevăzute de art. 108 Cod contravenţional, este a ANRE, pe cînd, în cazul dat la întocmirea procesului-verbal nu a fost constatat nici o contravenţie şi a fost întocmit ilegal, deoarece la întocmirea procesului-verbal este arătat că s-a racordat 6 receptori, dar nu a fost stabilită nici o priză. Mai invocă că în conformitate cu art.440 Cod contravenţional, procesul contravenţional se porneşte numai în baza plângerii prealabile în cazul contravenţiei prevăzute de art. 108 Cod contravenţional, însă plângerea în sensul invocat, lipseşte.

Agentul constatator care soluţionează contravenţia este obligat să colecteze şi să fixeze toate probele privind existenţa contravenţiei şi numai după aceasta să întocmească procesul-verbal de constatare a faptei contravenţionale, iar sancţiunii o aplică împuternicitul printr-o Decizie, în baza probelor prevăzute la art. 425 Cod contravenţional, însă decizii în sensul invocat la ÎCS „Red Union Fenosa” SA lipsesc. Insistă că materiale cazului contravenţional nu cuprind nici o probă admisibilă, care ar conforma vinovăţia sa în comiterea contravenţiei încriminate, motiv din care consideră că procesele-verbale şi deciziile adoptate în baza acestora urmează a fi anulate.

Solicită calcularea termenului de depunere a contestaţiei de la 09 iulie 2013, data primirii proceselor-verbale contestate şi recunoaşterea nulităţii proceselor-verbale nr.0008117 din 26 septembrie 2003, nr.008006 din 25 iulie 2005 şi a facturilor pentru consum fraudulos din 23 octombrie 2003 şi 13 august 2005, cu încetarea procedurilor contravenţionale. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 17 februarie 2014, acţiunea a fost respinsă ca fiind depusă tardiv. La 05 mai 2014, SRL „Călătorul” a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând calcularea termenului de depunere a apelului din 11 aprilie 2014, data recepţionării hotărîrii motivate, repunerea în termen de declarare a apelului, admiterea apelului, casarea hotărârii atacate şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii în sensul formulat.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014 a fost respinsă cererea cu privire la repunerea apelului în termen şi restituită cererea de apel depusă de către SRL „Călătorul” ca fiind depusă în afara termenului legal. La 16 iulie 2014, SRL „Călătorul” a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014, solicitând repunerea în termen a recursului, admiterea acestuia, casarea integrală a încheierii recurate cu restituirea pricinii spre rejudecare. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată, pe care o consideră ilegală din considerentul că nu s-a luat în calcul motivele omiterii termenului de declarare a apelului. Menţionează că la 05 mai 2014, SRL „Calatorul” a declarat apel împotriva hotarîrii Judecătoriei Rişcani mun.

Chişinău din 17 februarie 2014, totodată solicitind si repunerea în termen de depunere a apelului, deoarece examinarea cauzei a avut loc în lipsa sa, respectiv nu a fost prezent la pronunţarea dispozitivului hotarîrii şi nu a ştiut despre hotărîrea pronunţată din 17 februarie 2014. Consideră ca instanţa pripit a respins acţiunea sa ca fiind depusă tardiv, deoarece prin acţiunea înaintată SRL „Călătorul” a solicitat declararea nulităţii absolute a proceselor-verbale de consum electric fraudulos, iar conform art.217 alin.(3) Cod civil, acţiunea în declarare a nulităţii absolute a actului juridic este imprescriptibila, respectiv 2 acţiunea nu poate fi constată de instanţă ca depusă tardiv, ci urma a fi examinată în fond.

Susţine că la 28 februarie 2014 SRL „Calatorul” a depus cerere către instanţa, prin care a solicitat expedierea în adresa sa a hotărîrii motivata, care la data de 27 februarie 2014 lipsea în dosar şi nu s-a putut face cunoştinţa cu ea pentru a depune apel motivat.

Afirmă că deoarece pînă la data de 11 aprilie 2014 SRL „Calatorul” nu a primit hotărîrea motivata a primei instanţe, la data de 11 aprilie 2014, iarăşi face cunoştinţa cu dosarul şi prin intermediul cancelariei Judecătoriei Rîşcani a primit hotărîrea motivată din 17 februarie 2014. Respectiv, apelul împotriva hotărîrii primei instanţe din 17 februarie 2014, a depus la 05 iunie 2014, totodată solicitînd şi repunerea în termen de declare a apelului, iar drept motiv invocînd prevederile art. 116 CPC RM, cu menţiunea că cu hotărîrea motivată a primei instanţe a făcut cunoştinţă la 11 aprilie 2014, considerînd că apelul depus la 05 mi 2014 împotriva hotărîrii primei instanţe, este depus cu respectarea termenului legal.

Consideră că instanţa de apel prin încheierea din 11 iunie 2014 îngrădeşte accesul SRL „Calatorul” la justiţie, la un proces echitabil, încalcă dreptul persoanei la apărare, care este un drept suprem şi garantat de art.20 al Constituţiei Republicii Moldova şi art.6 al CEDO . În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii instanţei de apel din 11 iunie 2014 a fost expediată în adresa părţilor la 24 iunie 2014, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f.d. 120), însă date care ar confirma şi recepţionarea acesteia, la materialele cauzei lipsesc. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 16 iulie 2014, în termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

După cum rezultă din materialele cauzei, prin încheierea din 11 iunie 2014, Curtea de Apel Chişinău a dispus respingerea cererii de repunere în termen a apelului, restituindu-i apelantului SRL „Călătorul” cererea de apel, ca fiind depusă în afara termenului legal de declarare a apelului. La adoptarea acestei soluţii, instanţa de apel şi-a fundamentat concluziile pe dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. 3 Instanţa de recurs reţine că concluzia instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de către SRL „Călătorul” SRL în afara termenului legal şi refuzul repunerii în termen a apelului sunt justificate.

În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. După cum denotă actele dosarului, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău, prin care a fost respinsă ca fiind depusă tardiv acţiunea înaintată de SRL „Călătorul” împotriva ÎCS „Red Union Fenosa” cu privire la contestarea actelor administrative, a fost emis şi pronunţat la 17 februarie 2014. Cu toate acestea, SRL „Călătorul” a depus cererea de apel împotriva acestei hotărâri numai la 05 mai 2014, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC.

Instanţa de recurs reţine ca lipsită de suport susţinerea recurentului referitor la faptul că dispozitivul hotărârii primei instanţe a fost pronunţată în lipsa reprezentantului său, iar cu hotărîrea motivată a primei instanţe a luat cunoştinţă la 11 aprilie 2014, din care motive considerând că apelul depus la 05 mai 2014, nu este tardiv. Aceasta deoarece, după cum a fost menţionat mai sus, termenul de 30 zile acordat pentru contestarea hotărârii, conform prevederilor art. 362 CPC, începe să curgă din momentul pronunţării dispozitivului hotărârii, iar alte excepţii legislaţia nu prevede. Mai mult, din materialele cauzei rezultă că SRL „Călătorul”, a fost înştiinţat despre locul, data şi ora examinării cauzei care a avut loc la 17 februarie 2014, fapt confirmat prin avizul de recepţie anexat la materialele cauzei (f. d. 72), însă ultimul nu s-a prezentat la această şedinţă.

De altfel, este cert şi faptul că după pronunţarea dispozitivului hotărîrii, prima instanţă, respectînd prevederile art. 236 alin. (4) CPC a remis copia acesteia participanţilor, care nu au fost prezenţi la pronunţarea dispozitivului hotărârii (f.d. 83), iar la 27 februarie 2014, administratorul SRL „Călătorul” Valentin Cotorobai, a făcut cunoştinţă cu materialele pricinii, inclusiv şi cu dispozitivul hotărîrii Judecătoriei Rîşcani din 17 februarie 2014 (f.d. 84 verso). În această ordine de idei, instanţa de recurs respinge afirmaţiile recurentului cu referire la faptul că termenul de depunere a apelului pentru SRL „Călătorul” a început să curgă de la data recepţionării hotărîrii motivate şi anume de la 11 aprilie 2014, deoarece se combat prin cele relatate.

Or, în interpretarea corectă a prevederilor art. 362 alin. (1) CPC este de înţeles că termenul de declarare a apelului curge de la data pronunţării dispozitivului hotărârii şi nu de la data recepţionării hotărîrii motivate. Aşa fiind, este cert că recurentul, a avut la cunoştinţă despre data emiterii dispozitivului hotărârii primei instanţe, în acest fel, urma să întreprindă măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanţă (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), fapt, însă, ignorat de aceasta, ce a generat omiterea termenului prescris la depunerea apelului. Este de remarcat că instanţa de apel, prin prisma dispoziţiilor art. 116 CPC, care prevede că persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă, corect a respins cererea cu privire la repunerea apelului în termen.

Aceasta deoarece SRL „Călătorul”, odată cu depunerea apelului împotriva hotărârii primei instanţe nu a făcut, prin probe incontestabile, dovada imposibilităţii îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege, or afirmarea 4 recurentului precum că a luat cunoştinţă cu hotărîrea motivată a primei instanţe doar la 11 aprilie 2014, nu poate fi reţinut de către instanţa de recurs ca temei justificativ de repunere în termen de declarare a apelului, mai mult că acesta nu a făcut dovada motivului care a stat la imposibilitatea depunerii apelului chiar şi preventiv după ce a făcut cunoştinţă cu dispozitivul hotărîrii primei instanţe. Conform art. 61 alin. (1) CPC părţile sînt obligate să se folosească cu bună- credinţă de drepturile lor procedurale.

Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Din sensul normei de drept citate rezultă că pe durata întregului proces, părţile sunt obligate să se intereseze de soarta dosarului În asemenea împrejurări nu poate constitui temei de admitere a recursului nici argumentul recurentului cu referire la faptul că la data de 27 februarie 2014, cînd a făcut cunoştinţă cu materialele dosarului, hotărîrea motivată a primei instanţe lipsea la dosar, fapt care a făcut imposibil depunerea unui apel motivat, deoarece hotărîrea integrală, prin prisma art. 236 alin.(5) CPC, se întocmeşte dacă: participanţii la proces, în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii, solicită în mod expres acest lucru.

Termenul de 30 de zile este un termen de decădere; participanţii la proces, în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii, depun cerere de apel; hotărîrea judecătorească urmează să fie recunoscută şi executată pe teritoriul altui stat. Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspunderea Limitată „Călătorul”.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspunderea Limitată „Călătorul” împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni cu privire la contestarea actelor administrative. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva 5