- Dosarul nr.
- 3ra-909/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 septembrie 2014
- Părțile
- Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat vs Primarul General al mun. Chisinau, intervenient acccesoriu Asociatia de Tenis Club Profi Sport
- Pe scurt
- Sistarea valabilitatii autorizatiei de constructie
3ra-909/14 — Contestarea actului administrativ
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA
Instanţa de fond: Judecătoria Centru, mun. Chişinău (jud. M. Avornic) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. Caitaz Svetlana, Doga Nicolae,Nogai Ala) Dosar nr. 3ra-909/14 DECIZIE Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ 10 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele şedinţei Svetlana Filincova Judecători Galina Stratulat Maria Ghervas Iurie Bejenaru Dumitru Mardari examnînd recursul declarat de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată înaintată de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat împotriva Primarului general al mun.
Chişinău, intervenient accesoriu, Asociația obștească Tenis Club ”Profi- Sport”, privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014, prin care apelul declarat de Primăria mun. Chişinău a fost admis, fiind casată hotărîrea Judecatoriei Centru, mun. Chişinău din 23 ianuarie 2014, ACONSTATAT: La 15 august 2013, Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Primarului general al mun.Chişinău, intervenient accesoriu Asociația obștească Tenis Club ”Profi-Sport” privind contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că, la 05 iunie 2013 Primarul General al mun. Chișinău a emis dispoziția nr. 411-d ”Cu privire la sistarea valabilității autorizației de construire nr.60-c/12 din 28 septembrie 2012 privind construirea unui complex sportiv de tens din str. A. Plămădeală (beneficiar Asociația obștească Tenis Club ”Profi- Sport”).
Consideră reclamantul că, în conformitate cu prevederile art.art.67, 68 a Legii nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală şi pct.9 alin.(2) lit.b) al Regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea oficiilor 1 teritoriale ale Cancelariei de Stat, aprobat prin hotărîrea Guvernului nr.845 în 18.12.2009, Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a efectuat controlul dispoziţiei menţionate sub aspectul legalităţii şi a constatat că, actul administrativ vizat este emis cu depăşirea competenţelor stabilite de lege. A mai specificat reclamantul că, la 04 iulie 2013, Oficiul Teritorial Chişinău a notificat Primarul general al mun. Chişinău despre ilegalitatea dispoziţiei litigante şi a solicitat anularea acestuia.
Conform răspunsului Direcției generale arhitectură, urbanistică în relații funciare a Consiliului municipal Chișinău, notificarea nu poate fi satisfăcută ”deoarece pretențiile invocate vin în contradicție cu politica administrației publice locale și competențele delegate de lege executivului”. Consideră reclamantul că, dispoziţia este emisă cu depăşirea competenţelor stabilite de lege, și anume prevederile art. 2 al Legii nr. 163 din 09 iulie 2010 privind autorizarea lucrărilor de construcție. Solicită reclamantul Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat anularea dispoziţiei Primarului general al mun. Chişinău nr. 411-d ”Cu privire la sistarea valabilității autorizației de construire nr. 60-c/12 din 28 septembrie 2012 privind construirea unui complex sportiv de tens din str. A. Plămădeală (beneficiar Asociația obștească Tenis Club ”Profi- Sport”).
Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 23 ianuarie 2014, acţiunea Oficiului Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a fost admisă, fiind anulată dispoziţia Primarului mun. Chişinău nr. 411-d ”Cu privire la sistarea valabilității autorizației de construire nr. 60-c/12 din 28 septembrie 2012 privind construirea unui complex sportiv de tens din str. A. Plămădeală (beneficiar Asociația obștească Tenis Club ”Profi- Sport”). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014, apelul declarat de Primăria mun. Chişinău a fost admis, casată hotărîrea Judecatoriei Centru, mun. Chişinău din 23 ianuarie 2014, cu pronunțarea unei hotărîri prin care cererea de chemare în judecată înaintată de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat către Primarul general al mun.
Chişinău, intervenient accesoriu Asociația obștească Tenis Club ”Profi-Sport” privind contestarea actului administrativ s-a respins, ca fiind neîntemeiată. Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 04 iunie 2014, Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel, cu menținea hotărîrii primei instanţe prin care acţiunea înaintată de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a fost admisă. În motivarea recursului, Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a indicat că, decizia instanţei de apel a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi au fost încălcate normele de drept procedural.
În motivarea recursului, a indicat că actul administrativ contestat a fost emis cu depășirea competențelor prevăzute de lege, or comptența de sistare a valabilității autorizațiilor de construire, eliberate de autoritățile administrației publice locale îi revine Inspecției de Stat în Construcții și nu Primarului general al mun. Chișinău. La data de 26 iunie 2014 Angela Neghiță, reprezentantul prin procură din 20 ianuarie 2014 valabilă pînă la 31 decembrie 214, a Primarului general al mun. 2 Chișinău a depus referință, prin care a solicitat respingerea recursului declarat ca fiind neîntemeiat, cu menținerea fără modificări a deciziei instanței de apel, fiind legală și întemeiată. A invocat, că dreptul emitentului unui act administrativ de a anula sau modifica acest act este reglementat expres prin lege și este incontestabil.
Orice altă interpretare urmează a fi privită critic, or nu există un act legislativ sau normativ care ar cuprinde o enumerare exhaustivă a actelor administrative, care pot fi anulate/sistate de către emitent sau ar stabili că autorizația de construire ar fi o excepție de la regula generală. În conformitate cu art. 434 al. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. La materialele cauzei lipsesc probe în confirmarea recepţionării deciziei integrale a instanţei de apel de către recurent. Astfel, recursul se consideră depus în termen.
Judecînd recursul declarat de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat împotriva deciziei date în apel, în limitele invocate în recurs, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014 și de a menține hotărîrea instanței de fond din următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit.f) Cod de procedură civilă instanța de recurs, este în drept, după ce judecă recursul să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente.
Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, la 15 august 2013, Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Primarului general al mun.Chişinău, intervenient accesoriu Asociația obștească Tenis Club ”Profi-Sport”, prin care a solicitat anularea actului administrativ. S-a mai constatat că, la 05 iunie 2013, Primarul general mun. Chişinău a emis dispoziţia nr.411-d ”Cu privire la sistarea valabilității autorizației de construire nr. 60- c/12 din 28 septembrie 2012 privind construirea unui complex sportiv de tenis din str. A. Plămădeală (beneficiar Asociația obștească Tenis Club ”Profi-Sport”) (f.d.13). Ulterior, la 04 iulie 2013 Oficiul Teritorial Chişinău a notificat prin demersul nr. 1304/Out-736 Primarul general al mun.
Chişinău despre ilegalitatea dispoziţiei şi a solicitat anularea actului administrativ vizat (f.d.9-12). Prin răspunsul nr.01/1-06-1743 din 12 iulie 2013 a Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare a Consiliului municipal Chișinău, a fost comunicat, că notificarea nu poate fi satisfăcută ”deoarece pretențiile invocate vin în contradicție cu politica administrației publice locale și competențele delegate de lege executivului” (f.d.8). Tot materialele cauzei atestă, că prin decizia Primăriei mun. Chișinău nr. 19/8- 48 din 24 mai 2003 s-a atribuit în arendă pe un termen de cinci ani Asociației obștești Tenis Club ”Profi-Sport” lotul de pămînt cu suprafața de 0,4 ha din str.A.
Plămădeală, pentru proiectarea și construirea complexului sportiv de tenis (f.d.32). 3 Prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr.16/6-4 din 09 octombrie 2008 s-a prelungit pe o perioadă de cinci ani termenul de arendare a lotului de pămînt sus- indicat, pentru proiectarea și construirea complexului sportiv de tenis (f.d.31 a). În urma inventarierii delimitării hotarelor Parcului ”Valea Morilor”, în baza demersului nr.2 din 30 mai 2013 înaintat de Asociația obștească Tenis Club ”Profi- Sport” privind reperfectarea relațiilor funciare de arendă pe motiv că, sunt în imposibilitate de utilizare conform destinației a lotului de pămînt arendat din str. A. Plămădeală, a fost adoptată decizia nr.6/33-15 din 27 iunie 2013 ”Cu privire la reperfectarea relațiilor funciare cu Asociația obștească Tenis Club ”Profi-Sport” (f.d.30-31).
Astfel, potrivit pct.1 din decizia nominalizată, s-a decis reperfectarea relațiilor funciare de arendare a lotului de pămînt cu suprafața de 0,51 ha din str. Vasile Lupu, pe un termen de cinci ani, cu Asociația obștească Tenis Club ”Profi-Sport”, anume pentru reamplasarea complexului sportiv de tenis (din str.A. Plămădeală). Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 23 ianuarie 2014, acţiunea Oficiului Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a fost admisă, fiind anulată dispoziţia Primarului mun. Chişinău nr. 411-d ”Cu privire la sistarea valabilității autorizației de construire nr. 60-c/12 din 28 septembrie 2012 privind construirea unui complex sportiv de tens din str. A. Plămădeală (beneficiar Asociația obștească Tenis Club ”Profi-Sport”).
Fiind investită cu judecarea apelului, Curtea de Apel Chișinău a dat o soluție contrarie de respingere a pretențiilor reclamantului/recurent, motivînd soluția că, deși legislația în vigoare nu prevede expres cazurile în care poate fi sistată valabilitatea autorizației de construire, această posibilitate rezultă din prevederile art. 14,15,16 din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000. Astfel, prin prisma normelor legale, Colegiul civil (al Curții de apel Chișinău) a concluzionat că, Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat neîntemeiat a acționat Primarul general al mun. Chișinău în judecată, deoarece organul administrației publice locale era în drept de a întreprinde asemenea măsuri, avînd în vedere necesitatea impusă privind inițierea procedurii de schimburi de terenuri.
Cu referire la cele constatate, Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că, concluzia primei instanţe privind admiterea acţiunii înaintate de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat împotriva Primarului general al mun. Chişinău, intervenient accesoriu, Asociația obștească Tenis Club ”Profi-Sport”, privind contestarea actului administrativ, este justă, ea avînd la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, cărora le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită, în conformitate cu prevederile art. 130 Codul de procedură civilă.
Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie analizînd situaţia de fapt din prezenta speţă, în raport cu probele anexate la dosar, consideră oportun de a reitera prevederile art. 2 al Legii nr. 163 din 09 iulie 2010, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, care statuiază expres că, autorizaţie de construire – act, eliberat de către emitent, prin care se autorizează executarea lucrărilor de construcţie în temeiul şi cu respectarea certificatului de urbanism pentru proiectare şi a documentaţiei de proiect elaborate, avizate, verificate şi aprobate.
4 Totodată, instanţa de recurs reiterează şi prevederile art. 3, alin. (1) din Lege sus enunţată, potrivit căruia, certificatul de urbanism pentru proiectare (anexa nr.1) se elaborează şi se emite în baza cererii, la care se anexează, în original şi în copii, următoarele documente: a) extrasul din registrul bunurilor imobile, eliberat de către oficiul cadastral teritorial, însoţit de planul cadastral şi/sau planul imobilului; b) buletinul de identitate (pentru persoană fizică) sau certificatul de înregistrare (pentru persoană juridică); c) raportul de expertiză tehnică, în caz de reconstruire, restaurare, modificare sau consolidare a imobilului existent, elaborat de către experţi tehnici atestaţi; d) acordul autentificat notarial al coproprietarilor de imobil/teren ale căror interese pot fi afectate nemijlocit în procesul executării lucrărilor de construcţie şi în perioada exploatării obiectului construit; e) schiţa de proiect avizată de arhitectul-şef, în cazul amplasării construcţiei în zonă cu regim special stabilit prin documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului; f) schiţa de proiect avizată de Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice de pe lîngă Ministerul Culturii, în cazul intervenţiilor la monumentele de istorie, artă şi arhitectură sau în zonele construite înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat;
g) avizul de expertiză arheologică emis de Agenţia Naţională Arheologică. Instanţa de recurs consideră necesar de a reitera prevederile art. 33 alin. (l) al Legii nr. 835 din 17 mai 1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, potrivit cărora la propunerea autorităţii administraţiei publice centrale pentru urbanism şi amenajare a teritoriului, documentaţia de urbanism şi amenajare a teritoriului se reexaminează periodic şi se modifică pentru a fi adaptată noilor condiţii economice, sociale şi tehnice. Conform art. 6 alin. (3) al Legii citate, prin documentaţia de urbanism şi amenajare a teritoriului cu caracter reglementator se stabilesc destinaţia terenurilor şi regulile de utilizare a acestora.
În temeiul ei, se eliberează certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire. Modul de eliberare a autorizaţiei de construire este reglementat de art. 12 al Legii nr. 163 din 09 iulie 2010, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie. Potrivit prevederilor art. 51 al Legii nr. 835 din 17 mai 1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, autorizaţia de construire se eliberează pentru construcţii şi lucrări care întrunesc condiţiile de conformitate stabilite prin lege. În conformitate cu prevederile art. 56 al legii citate, suspendarea sau încetarea activităţii desfăşurate în domeniul construcţiilor se efectuează conform Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător.
În acest sens, Colegiul lărgit apreciază critic concluzia instanței de apel, conform căreea a fost data o interpretare extensivă a prevederilor art. 56 al Legii nr. 835 din 17 mai 1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, acestea referindu- se la suspendarea activității desfășurate în domeniul construcțiilor, și nu la suspendarea autorizațiilor de construcire sau a valabilității acestora, în general. Suplimentar, instanţa de recurs reiterează şi prevederile art. 21 alin. (2) al Legii nr. 721 din 02 februarie 1996 privind calitatea în construcţii care statuiază expres că, 5 controlul de stat al calităţii în construcţii se exercită de către Inspecţia de Stat în Construcţii.
În acest sens, Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că, potrivit dispoziţiile pct. 10 lit. q) al Regulamentului Inspecţiei de Stat în construcţii, este stipulat că, Inspecţia are atribuţia de sistare a valabilităţii autorizaţiilor de construire/demolare, eliberate de autorităţile administraţiei publice locale, în caz de depistare a faptelor de încălcare a legislaţiei în vigoare şi a procedurii de eliberare. Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, avînd la bază normele de drept citate mai sus, concluzionează că, Inspecţia de Stat în Construcţii, dispune de dreptul de controla respectarea procedurii de eliberare a certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire/desfiinţare şi dispune de dreptul de a le sista sau suspenda, iar Primarul mun.Chişinău nu este împuternicit cu astfel de atribuţii, dispoziţia contestată fiind emisă cu încălcarea competenţei.
Or, în cazul depistării temeiurilor sistării autorizaţiei nominalizate, anume Inspecţia de Stat în Construcţii urma să emită actul administrativ. În această ordine de idei, instanţa de recurs menţionează ca fiind eronate concluziile instanței de apel, cu referire la faptul că, primarul dispune conform atribuției, în temeiul art. 29 alin. (l) lit. t) al Legii administraţiei publice locale, de dreptul de a constata încălcările legislaţiei în vigoare, din care considerente califică dispoziţia contestată drept legală, reieşind din faptul, că norma dată dispune de un caracter general, care urmează a fi aplicată în corespundere cu normele legale enunţate mai sus.
De menţionat că, lipsa competenţei Primarului general de a exercita controlul legalităţii autorizaţiilor de construire şi a dispune aplicarea măsurilor de sistare temporară a autorizaţiilor de construire, constituie în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (l) lit. b) a Legii contenciosului administrativ, temei de anulare a dispoziţiei Primarului general mun. Chişinău nr. 411-d ”Cu privire la sistarea valabilității autorizației de construire nr. 60-c/12 din 28 septembrie 2012 privind construirea unui complex sportiv de tens din str. A. Plămădeală (beneficiar Asociația obștească Tenis Club ”Profi-Sport”), ca fiind emisă cu depăşirea competenţei. Mai mult decît atît, Colegiul lărgit consideră că, suspendarea actului administrativ intrat deja în circuitul civil, poate avea loc doar în baza temeiurilor expres prevăzute de Lege, cu indicarea termenelor concrete a suspendării şi a procedurii de contestare.
În acest sens, este justă concluzia instanței de fond, precum că o dată cu reperfectarea relațiilor funciare de aredare a lotului de pămînt cu suprafața de 0,51 ha din str. V. Lupu, în baza deciziei nr.6/33-15 din 27 iunie 2013, autorizația de construire nr. 60-c/12 din 05 iunie 2013 privind construirea unui complex sportiv de tenis din str. A. Plămădeală (beneficiar Asociația obștească Tenis Club ”Profi-Sport”) și-a pierdut valabilitatea. Astfel, de menţionat că Legea contenciosului administrativ, nu prevede expres posibilitatea de suspendare a actului administrativ de către organul emitent. Aşadar, prin prisma circumstanţelor indicate şi a normelor de drept, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie 6 consideră întemeiată concluzia instanţei de fond referitoare la anularea actului administrativ contestat, ca fiind emis cu depăşirea competenţei.
Având în vedere cele expuse mai sus, decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014 este neîntemeiată, fiind adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi urmează a fi casată. Totodată, hotărârea instanţei de fond este legală fiind adoptată cu aplicarea corectă a normelor de drept material şi procedural. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.d, f) Cod de procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se admite recursul declarat de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2014 și se menține hotărîrea Judecatoriei Centru, mun.
Chişinău din 23 ianuarie 2014, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată înaintată de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat împotriva Primarului general al mun. Chişinău, intervenient accesoriu, Asociația obștească Tenis Club ”Profi-Sport” privind contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecător: Svetlana Filincova Judecători Galina Stratulat Maria Ghervas Iurie Bejenaru Dumitru Mardari 7