- Dosarul nr.
- 2rac-464/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 septembrie 2014
- Părțile
- SA Termocom vs SRL Conglomerat
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
2rac-464/14 — Încasarea penalitatilor
dosarul nr. 2rac-464/14 prima instanţă - O. Meleniciuc instanţa de apel - V. Pruteanu, Iu. Cimpoi, A. Minciuna ÎNCHEIERE 10 septembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iuliana Oprea Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Conglomerat”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Termocom” (în procedura planului) împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Conglomerat” cu privire la încasarea penalităţii, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Conglomerat” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 12 martie 2014, c o n s t a t ă La 09 iulie 2013 SA „Termocom” (în procedura planului) a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Conglomerat” cu privire la încasarea penalităţii.
În motivarea acţiunii SA „Termocom” a indicat că în baza contractului pentru folosirea energiei termice în apă fierbinte din 01 iulie 2007, încheiat cu pîrîtul, ultimul şi-a asumat obligaţia de a achita lunar plata pentru utilizarea energiei termice furnizate la obiectele ale. În corespundere cu contractul nominalizat, plata pentru energia termică furnizată se efectuează lunar în lei, prin transfer bancar pe contul de decontare a furnizorului, plata se consideră efectuată la data încasării sumelor băneşti pe contul de decontare al furnizorului. Mai menţionează că SA „Termocom” (în procedura planului) a respectat în întregime obligaţiile asumate prin contractul de prestare a energiei termice.
Însă, nerespectarea de către consumator a obligaţiilor sale contractuale a generat calcularea pentru perioada 01 decembrie 2012 – 30 aprilie 2013 a unei penalităţi în sumă de 984,14 lei, calculul penalităţii fiind efectuat în corespundere cu prevederile pct. pct. 4.2, 4.3, 4.4. ale contractului de livrare a energiei termice nr. 1240 din 01 iulie 1 2007, care prevede expres că dacă Consumatorul va încălca termenele şi condiţiile de plată stipulate în pct. 4.3 ale contractului şi a Acordului adiţional din 01 aprilie 2010, consumatorul va achita o penalitate de 0,1 % din suma datorată pentru fiecare zi de întîrziere a plăţii pentru energia termică consumată, începînd cu prima dată-limită a facturii pînă la data efectuării plăţii.
De asemenea, a mai indicat că întru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, pîrîtului i-a fost expediată o somaţie, care a fost lăsată fără examinare. SA „Termocom” (în procedura planului) solicită încasarea de la SRL „Conglomerat” a penalităţii în mărime de 984,14 lei şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 12 martie 2014, acţiunea a fost admisă parţial. De la SRL „Conglomerat” a fost încasat în beneficiul SA „Termocom” (în procedura planului) penalitatea pentru perioada 01 decembrie 2012 – 30 aprilie 2013 în sumă de 752,48 lei şi taxa de stat în beneficiul statului în mărime de 270 lei. În rest acţiunea a fost respinsă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2014, a fost respins apelul declarat de către SRL „Conglomerat” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 12 martie 2014. La 14 iulie 2014 SRL „Conglomerat” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare. Recurentul SRL „Conglomerat”, în motivarea recursului a menţionat că la examinarea cauzei au fost aplicate eronat normele de drept procedural. A mai menţionat că pentru perioada anilor 2012-2013, pentru luna decembrie 2011 au fost achitate intimatului 1325 lei, pentru luna ianuarie 2012 – 1572 lei, pentru reclamaţia din 10 aprilie 2012 – 5750 lei, inclusiv penalitatea în sumă de 618 lei, pentru penalitatea de 997,8 lei din 05 decembrie 2012 a fost achitată suma de 6749 lei la 05 decembrie 2013. În total, a fost achitată suma de 9647,23 lei.
În ceea ce priveşte penalitatea de 984,14 lei consideră că această sumă este eronată. Intimatul SA „Termocom” (în procedura planului), prin referinţa depusă a solicitat respingerea recursului declarat de SRL „Conglomerat”. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
2 Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Conglomerat”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).
Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurenţilor de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Conglomerat” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul declarat de către SRL „Conglomerat” se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iuliana Oprea Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari 3