Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2598/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 septembrie 2014
Părțile
Caraman Ludmila vs ÎS Posta Moldovei
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2ra-2598/14 — Anularea ordinului, restabilirea in functie, încasarea salariului pentru absenta fortata, compensarea prejudiciului moral

dosarul nr. 2ra-2598/14 prima instanţă - V. Orîndaş instanţa de apel - D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc ÎNCHEIERE 10 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iuliana Oprea Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ludmila Caraman, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Ludmilei Caraman împotriva Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei” cu privire la anularea ordinului, restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Ludmila Caraman şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 06 decembrie 2012, c o n s t a t ă La 29 mai 2012 Ludmila Caraman a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei” cu privire la anularea ordinului, restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii Ludmila Caraman a indicat că, în baza ordinului nr. 101 din 30 septembrie 2003 a fost angajată la Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” în calitate de şefă a direcţiei de poştă Chişinău. Începînd cu 16 septembrie 2009 a fost transferată în aparatul administrativ în calitate de consilier al directorului. La 26 aprilie 2010 a fost eliberată în legătură cu reducerea statelor de personal.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 28 septembrie 2010 a fost restabilită la serviciu. 1 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 aprilie 2011, a fost admis apelul declarat de către Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei”, casată hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 28 septembrie 2010 şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 februarie 2012, a fost admis recursul declarat de Ludmila Caraman, casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 aprilie 2011 şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 28 septembrie 2010. De asemenea, reclamanta a mai menţionat că în perioada 22 februarie 2012 - 23 martie 2012 s-a aflat în concediu medical.

La 26 martie 2012 s-a adresat cui cerere de acordare a concediului, fără a fi emis un ordin în acest sens. La 27 martie 2012 şi 03 aprilie 2012 a depus cereri privind executarea hotărîrii Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 28 septembrie 2010. În baza ordinului nr. 36P din 04 aprilie 2012 a fost eliberată de la serviciu din motivul absenţei de la serviciu pe perioada 29 septembrie 2010 – 22 februarie 2012. Reclamanta consideră ordinul de eliberare ilegal din următoarele considerente. Hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 28 septembrie 2010 nu a fost executată. Mai mult ca atît, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 aprilie 2011, a fost admis apelul declarat de către Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei”, casată hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 28 septembrie 2010 şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost respinsă.

Astfel, nu a putut să activeze. Ludmila Caraman solicită anularea ordinului nr. 36P din 04 aprilie 2012, restabilirea în funcţia de consilier, aparatul administrativ al Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei”, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru pe perioada 29 septembrie 2010 – 22 februarie 2012 şi încasarea salariului pe perioada 23 februarie 2012 – 04 aprilie 2012 şi repararea prejudiciului moral în mărime de 200.000 lei. Cauza a fost obiect de examinare în mai multe instanţe judecătoreşti. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 06 decembrie 2012, acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 martie 2014, a fost respins apelul declarat de către Ludmila Caraman şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 06 decembrie 2012. La 30 iunie 2014 Ludmila Caraman a declarat recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri, prin care acţiunea să fie admisă. Recurenta Ludmila Caraman, în motivarea recursului a menţionat că, la examinarea cauzei au fost aplicate eronat normele de drept procedural. A mai menţionat că intimatul nu a prezentat probe privind executarea hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 28 septembrie 2010. De asemenea, a menţionat că nu există nici o confirmare a faptului că i s-a înmînat sau că i s-ar fi expediat prin poştă ordinul de restabilire în funcţie nr. 280p din 29 septembrie 2010. Intimatul Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei”, prin referinţa depusă, a 2 solicitat declararea recursului depus de Ludmila Caraman ca inadmisibil.

Consideră că pe parcursul examinării cauzei s-a constatat cu certitudine faptul executării imediate a hotărîrii Judecătoriei Centru din 28 septembrie 2010, prin care s-a dispus restabilirea Ludmilei Caraman în funcţia de consilier al aparatului de administrare începînd cu 26 aprilie 2010, fiind emis în acest sens ordinul nr. 280p din 29 septembrie 2010 „Cu privire la restabilirea în funcţie”, care a fost înregistrat în Registrul de evidenţă a Ordinelor de personal pentru anii 2009-2010. De asemenea, prin scrisoarea nr, 24913 din 29 septembrie 2010, Ludmila Caraman a fost informată despre emiterea ordinului nr. 280p din 29 septembrie 2010, ultima fiind invitată la Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” pentru a lua cunoştinţă cu ordinul menţionat şi reluarea activităţii de muncă.

Deci, ordinul nr. 280p din 29 septembrie 2010 a fost emis în corespundere cu legislaţia în vigoare. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Ludmila Caraman, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura 3 admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).

Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurenţilor de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Ludmila Caraman ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul declarat de către Ludmila Caraman se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iuliana Oprea Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.