2ra-2554/14 — Încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru

dosarul nr.2ra-2554/14 prima instanţă: T. Troianovschi instanţa de apel: N. Cernat, Pahopol, A. Gavrilița ÎNCHEIERE 10 septembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Iuliana Oprea Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Saca Aneta, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Saca Aneta către Întreprinderea Individuală „Ion Şova” privind recunoaşterea concedierii ca ilegală, încasarea restanţelor salariale, încasarea salariului pentru întreaga perioadă de lipsă forţată de la muncă şi a prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 01 aprilie 2014, prin care hotărîrea instanței de fond a fost menținută, c o n s t a t ă: La data de 22 aprilie 2013 reclamanta Saca Aneta a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii Individuale „Ion Şova”, solicitînd să fie recunoscută concedierea ca fiind ilegală, să fie restabilită în funcţia de manager vînzări la Întreprinderea Individuală „Ion Şova”, de a obliga Întreprinderea Individuală „Ion Şova” să încheie un contract individual de muncă în formă scrisă, de a încasa de la Întreprinderea Individuală „Ion Şova” în beneficiul său despăgubire pentru întreaga perioadă de lipsă forţată de la muncă în sumă de 10 318, 20 lei, prejudiciul moral în sumă de 100 000 lei şi restanţele salariale pentru perioada de activitate în mărime de 36 113, 70 lei.

Prin cererea suplimentară din 04 noiembrie 2013 reclamanta Saca Aneta şi-a modificat cerinţele şi a solicitat recunoaşterea concedierii sale din funcţia de manager vînzări al Întreprinderii Individuale „Ion Şova” ca fiind ilegală, a încasa de la Întreprinderea Individuală „Ion Şova” în beneficiul său restanţele salariale pentru perioada de activitate în sumă de 42 000 lei, despăgubirea pentru absenţa forţată de la muncă în sumă de 34 800 lei, prejudiciul moral în sumă de 100 000 lei, compensaţia suplimentară pentru neplata la timp a salariului pentru perioada de activitate în sumă de 15 796 lei, compensaţia suplimentară pentru neachitarea la timp a compensaţiei pentru concediul nefolosit în mărime de 832 lei, compensaţia suplimentară în locul restabilirii la muncă în sumă de 12 000 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 2 000 lei.

În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că, în urma cererii depuse de a fi primită la lucru, în luna martie 2012 a fost angajată în calitate de manager vînzări la Întreprinderea Individuală „Ion Şova”, avînd un salariu lunar de 4000 lei. Pentru a fi angajată a prezentat şi carnetul de muncă. Ulterior, la data de 13 ianuarie 2013 Saca Aneta a fost concediată în urma unui conflict cu administratorul, care pentru a găsi un pretext de a nu-i achita salariul, a învinuit-o în comiterea unui neajuns, pe care ea nu l-a comis. Nefiind de acord cu faptul comiterii pretinsului neajuns, a cerut administrației efectuarea unei revizii în prezența sa, la ce i s-a refuzat. Totodată, i s-a comunicat, că oricum va fi nevoită să achite neajunsurile și la lucru să nu mai vină, deoarece este concediată.

La cerința sa de a motiva concedierea și a prezenta copia ordinului de concediere, administratorul i-a declarat că oficial nici nu a fost angajată la lucru. Saca Aneta a indicat că, peste scurt timp i-a fost restituit carnetul de muncă în care nu era nici o mențiune despre activitatea sa la Întreprinderea Individuală ”Ion Șova”. Consideră că, angajatorul a înșelat-o și nu a legiferat angajarea sa la întreprindere. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 23 decembrie 2013 acțiunea depusă de Saca Aneta împotriva Întreprinderii Individuale ”Ion Șova” privind recunoașterea concedierii ca ilegale, încasarea restanțelor salariale, încasarea salariului pentru întreaga perioadă de lipsă forțată de la muncă și a prejudiciului moral a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d.107, 111-117).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 01 aprilie 2014 a fost respins apelul declarat de Saca Aneta și menținută hotărîrea instanței de fond (f.d.134-137). La 25 iunie 2014, recurenta Saca Aneta a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 01 aprilie 2014 şi hotărârii judecătoriei Orhei din 23 decembrie 2013, solicitând casarea acestora, pronunțînd o hotărîre nouă prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral. În motivarea recursului recurenta a relevat că, actele judecătorești emise sunt ilegale, pasibile de a fi casate prin prisma faptului că instanțele de judecată au interpretat eronat normele de drept material și nu au aplicat norma materială corespunzătoare litigiului dat.

Consideră că, instanța de apel nu s-a expus asupra unor probe, prezentate în cadrul dezbaterilor judiciare în instanța de fond, fapt care a condus la încălcarea dreptului său la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 CEDO. Mai mult, o decizie motivată oferă părților posibilitatea de a o contesta, precum și posibilitatea ca decizia să fie revăzută de către instanța de recurs. Doar prin adoptarea unei decizii motivate poate avea loc un control public al administrării justiției. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Analizând modul în care recurentul şi-au exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicînd corect normele de drept material şi de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentei cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurenților, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de recurenta Saca Aneta poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de recurenta Saca Aneta în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de Saca Aneta. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: Iuliana Oprea Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari