Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3r-169/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 septembrie 2014
Părțile
Domaşcan Andrei, nesmeianova Svetlana, Cheptene Angela, Iacob Mihail, Potîrniche Oleg, Mîţu Pantelemon, Doroş Anatol vs Primăria mun. Chişinău, Asaftei Mihail şi SRL V.V. Grant-Garant
Pe scurt
Drepturile procedurale ale părţilor, renunţarea reclamantului la acţiune

3r-169/14 — Recunoaşterea ilegalităţii şi anularea certificatului de urbanism

dosarul nr.3r-169/14 DECIZIE 10 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinând recursul declarat de către Mîţu Pantelimon, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată declarată de către Domaşcan Andrei, Nesmeianova Svetlana, Cheptene Angela, Iacob Mihail, Potîrniche Oleg, Mîţu Pantelimon, Doroş Anatol împotriva Primăriei mun. Chişinău, Asaftei Mihail şi societăţii cu răspundere limitată „V.V.

Grant – Garant” cu privire la recunoaşterea ilegalităţii şi anularea certificatului de urbanism, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2012, prin care s-a admis renunţarea la acţiune a lui Domaşcan Andrei, cu încetarea procesului, c o n s t a t ă Reclamanţii Domaşcan Andrei, Nesmeianova Svetlana, Cheptene Angela, Iacob Mihail, Potîrniche Oleg, Mîţu Pantelimón, Doroş Anatol s-au adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun. Chişinău, Asaftei Mihail şi societăţii cu răspundere limitată „V.V. Grant – Garant” cu privire la recunoaşterea ilegalităţii şi anularea Certificatului de urbanism nr.253i/12 din 17.05.2012 şi a Autorizaţiei de construire nr.301 din 06.06.2012.

În motivaţia acţiunii, reclamanţii au invocat că în urma cererii adresate de către Asaftei Mihail Primăriei mun. Chişinău, aceasta din urmă a eliberat Certificatul de urbanism nr.253i/12 din 17.05.2012, prin care a certificat elaborarea documentaţiei de proiect pentru construirea casei de locuit izolate pe terenul cu nr. cadastral 0100202839, situat în mun. Chişinău, sectorul Centru, str-la Ciocîrliei. Au mai invocat reclamanţii că potrivit Planului Urbanistic General al or. Chişinău, Regulamentului local de urbanism al oraşului Chişinău, care reglementează activitatea în domeniul amenajării teritoriului, sistematizării, utilizării funciar- urbanistice a terenurilor şi construcţiilor în mun.

Chişinău, stabileşte că zona str. Ciocîrliei mun. Chişinău este cu funcţie rezidenţială organizată pe cod de tip cod Rl- b. Zonele R1 şi R2 cuprind fracţiuni rezidenţiale, liniştite cu densitate redusă, unde sunt permise numai locuinţe unifamiliale, izolate, libere pe cele patru faţade. Reclamanţii solicită recunoaşterea ilegalităţii Certificatului de urbanism nr.253i/12 din 17.05.2012 şi a Autorizaţiei de construire nr.301 din 06.06.2012. Domaşcan Andrei a înaintat o cerere privind renunţarea la acţiune, în legătura cu epuizarea litigiului, ca urmare, a încheierii unei tranzacţii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2012, s-a admis renunţarea la acţiune a lui Domaşcan Andrei, s-a încetat procesul civil la cererea de chemare în judecată declarată de către Domaşcan Andrei, Nesmeianova Svetlana, Cheptene Angela, Iacob Mihail, Potîrniche Oleg, Mîţu Pantelimon, Doroş Anatol împotriva Primăriei mun.

Chişinău, Asaftei Mihail şi societăţii cu răspundere limitată „V.V. Grant – Garant” cu privire la recunoaşterea ilegalităţii şi anularea certificatului de urbanism. La 23 iunie 2014, Mîţu Pantelimon a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2012, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate în partea în care a fost încetat procesul şi rejudecarea cauzei. În motivarea recursului recurentul a invocat că instanţa de judecată neîntemeiat a dispus încetarea procesului la cererea lui Domaşcan Andrei, dat fiind faptul că pe caz sunt mai mulţi reclamaţi, din care considerente neîntemeiat a dispus încetarea procesului în întregime.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii contestate şi remiterea pricinii spre rejudecare la faza examinării cererii de renunţarea la acţiune, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.

Prin prisma normei citate şi examinând înscrisurile anexate la dosar, Colegiul reţine că încheierea instanţei de apel a fost pronunţată la 18 ianuarie 2012, care nu a fost expediată la părţi, recurentul nu a fost citat şi nu a fost prezent la examinarea pricinii, iar cu încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2012, a făcut cunoştinţă la 16 iunie 2014, prin urmare, depus la 23 iunie 2014, se consideră depus în termen. Conform art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. La caz, instanţa de recurs constată că Domaşcan Andrei, Nesmeianova Svetlana, Cheptene Angela, Iacob Mihail, Potîrniche Oleg, Mîţu Pantelimón, Doroş Anatol s-au adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun.

Chişinău, Asaftei Mihail şi societăţii cu răspundere limitată „V.V. Grant – Garant” cu privire la recunoaşterea ilegalităţii şi anularea Certificatului de urbanism nr.253i/12 din 17.05.2012 şi a Autorizaţiei de construire nr.301 din 06.06.2012, cerere care a fost semnată de către toţi reclamanţii. În cadrul examinării pricinii unul din reclamanţi, Domaşcan Andrei a înaintat o cerere privind renunţarea la acţiune, în legătura cu epuizarea litigiului, ca urmare a încheierii unei tranzacţii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2012, s-a admis renunţarea la acţiune a lui Domaşcan Andrei, s-a încetat procesul civil la cererea de chemare în judecată declarată de către Domaşcan Andrei, Nesmeianova Svetlana, Cheptene Angela, Iacob Mihail, Potîrniche Oleg, Mîţu Pantelimon, Doroş Anatol împotriva Primăriei mun.

Chişinău, Asaftei Mihail şi societăţii cu răspundere limitată „V.V. Grant – Garant” cu privire la recunoaşterea ilegalităţii şi anularea certificatului de urbanism. Analizînd materialele dosarului în coraport cu normele juridice ce guvernează raportul juridic litigios, Colegiul ajunge la concluzia în instanţa de apel, ca instanţă de fond, incorect a dispus încetarea procesului civil, la cererea unui reclamant, în cazul în care pe dosarul menţionat sunt mai mulţi reclamanţi. În conformitate cu art. 60 alin. (5) CPC, instanţa nu va admite renunţarea reclamantului la acţiune, nici recunoaşterea acţiunii de către pîrît, nu va admite tranzacţia între părţi dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, interesele societăţii sau ale statului.

Actele cauzei denotă că cererea de chemare în judecată a fost semnată de către reclamanţii: Domaşcan Andrei, Nesmeianova Svetlana, Cheptene Angela, Iacob Mihail, Potîrniche Oleg, Mîţu Pantelimon, Doroş Anatol, astfel, prin cererea de chemare în judecată menţionată, mai mulţi reclamanţii au solicitat apărarea drepturilor încălcate sau contestate. S-a stabilit că Domaşcan Andrei prin cerere scrisă a solicitat renunţarea la acţiune, în legătura cu epuizarea litigiului, ca urmare a încheierii unei tranzacţii, în consecinţă instanţa de judecată prin prisma art. 212 CPC şi art. 60 CPC, poate admite renunţarea la acţiune dacă aceste acte nu contravin legii, ori nu încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale altor persoane, sau intereselor societăţii sau ale statului.

În această ordine de idei, Colegiul consideră că instanţa de fond incorect a dispus încetarea întregului proces, or, pe caz sunt mai mulţi reclamanţi, care nu au solicitat încetarea procesului, prin urmare, instanţa de fond era în drept să înceteze procesul, doar în privinţa lui Domaşcan Andrei care a renunţat la acţiune, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 60 alin. (5) CPC. Din considerentele menţionate, reieşind din faptul că instanţa de fond ilegal a dispus încetarea procesului prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2012, Colegiul consideră recursul declarat de către Mîţu Pantelimon întemeiat, care urmează a fi admis cu casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2012, şi remiterea pricinii spre rejudecare la faza examinării cererii de renunţare a acţiunii înaintată de către Domaşcan Andrei.

După modificarea competenţei jurisdicţionale, competentă de a judeca cauza ca primă instanţă în cazul dat este judecătoria Centru, mun. Chişinău dat fiind faptul că pricina urmează a fi remisă spre rejudecare în instanţa de fond, la faza examinării cererii de renunţare a acţiunii înaintată de către Domaşcan Andrei, iar Curtea de Apel Chişinău care a examinat pricina ca instanţă de fond, nu poate rejudeca cauza la faza menţionată, pricina urmează a fi restituită pentru rejudecare în primă instanţă competentă – judecătoria Centru mun. Chişinău. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de Mîţu Pantelimon.

Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 ianuarie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată declarată de către Domaşcan Andrei, Nesmeianova Svetlana, Cheptene Angela, Iacob Mihail, Potîrniche Oleg, Mîţu Pantelimon, Doroş Anatol împotriva Primăriei mun. Chişinău, Asaftei Mihail şi societăţii cu răspundere limitată „V.V. Grant – Garant” cu privire la recunoaşterea ilegalităţii şi anularea certificatului de urbanism, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Judecătoria Centru, mun. Chişinău, la faza examinării cererii de renunţare a acţiunii înaintată de către Domaşcan Andrei Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Tamara Chişcă-Doneva Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.