Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rac-429/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 septembrie 2014
Părțile
ÎI Safir-Turea vs Primaria si Consiliul Glodeni
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2rac-429/14 — Repararea prejudiciului

dosarul nr.2rac-429/14 prima instanţă: C. Stănilă instanţa de apel: S. Procopciuc, E. Grumeza, V. Harmaniuc ÎNCHEIERE 10 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Iuliana Oprea Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Individuală ”Safir-Turea”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Individuală ”Safir-Turea” Primăriei or. Glodeni și Consiliului or.

Glodeni cu privire la recuperarea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălți din 08 aprilie 2014, prin care hotărîrea instanței de fond a fost casată integral, fiind pronunțată o hotărîre nouă de respingere a pretențiilor, c o n s t a t ă: La 19 septembrie 2013 reclamantul Întreprinderea Individuală "Safir-Turea" a depus cerere de chemare în judecată împotriva pîrîtului Primăria oraşului Glodeni şi Consiliul oraşului Glodeni, solicitînd încasarea de la pîrîţi a prejudiciului material în mărime de 242 744 lei, încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că, în perioada de timp 2002-2012 a practicat activitatea de întreprinzător în orașul Glodeni.

În cadrul realizării activităţii specificate la 06 februarie 2008 a cumpărat încăperea locativă nr.4, amplasată în or. Glodeni str. Suveranităţii, 9. Suprafaţa totală a încăperii este de 27,9 m2. Tot în anul 2008 prin decizia Consiliului orăşenesc Glodeni i-a fost eliberată autorizaţia de schimbare a destinaţiei din locuinţă locativă în - comercială şi anume, cu practicarea activității de magazin de bijuterii. Datorită amplasării favorabile, magazinul avea o mare valoare comercială. În iunie 2011 Primăria orașului Glodeni a eliberat o autorizaţie de construcţie nr.12 pentru Societatea cu răspundere limitată "Dastocom" privind executarea lucrărilor de construcţie a anexei la obiectul comercial din or.

Glodeni str. Suveranității, 9a. Anexa dată a blocat accesul din partea centrală spre magazin, fapt care s-a manifestat negativ asupra activităţii comerciale a Întreprinderii Individuale "Safir-Turea", iar valoarea magazinului de bijuterii a scăzut. Reclamantul consideră că, la înstrăinarea lotului de teren cetăţeanului Toropov Serghei, fondatorul Societății cu răspundere limitată "Dastocom", precum şi la eliberarea actelor ce au permis efectuarea lucrărilor de construcţie au fost admise încălcări ale legislaţiei în vigoare.

Astfel, că terenurile ocupate de străzi şi terenurile folosite pentru căile de comunicaţie, avînd statut de teren public nu pot fi înstrăinate; vînzarea lotului de teren, care este unica trecere la casa locativă, este o încălcare a Legii Condominiului; la eliberarea autorizaţiei de schimbare a destinaţiei şi permiterea de a deschide magazinul, primăria nu l-a preîntîmpinat pe reclamant despre faptul că ar putea fi închisă intrarea centrală, ceea ce l-a privat de dreptul de a-şi corecta din timp bussinesul planul pentru evitarea cheltuielilor; la eliberarea autorizaţiei de construcţie lui Toropov Serghei, Primăria or. Glodeni n-a solicitat prezentarea obligatorie a acordului autentificat notarial al coproprietarilor de imobil, ale căror interese pot fi afectate nemijlocit în procesul executării lucrărilor de construcţie şi în perioada exploatării obiectului construit.

Potrivit raportului de evaluare a magazinului „Safir", efectuat de către Camera de Comerţ şi Industrie filiala Bălţi în luna mai 2008, valoarea obiectului comercial a constituit 408 744 lei. O evaluare analogică a magazinului a fost efectuată de către Camera de Comerţ şi Industrie în luna februarie 2013, care a indicat valoarea obiectului comercial în mărime de 166 000 lei. Astfel, din motivul pierderii valorii pe piaţă pe care magazinul l-ar fi avut din motivul amplasării sale, valoarea lui comercială a scăzut cu 242 744 lei, sumă care constituie prejudiciul material cauzat de către pîrît. În luna mai 2013 reclamantul a adresat Consiliului orăşenesc Glodeni o cerere prealabilă, care a fost respinsă prin decizia Consiliului nr.4/11 din 30 mai 2013. Prin hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 17 decembrie 2013 acţiunea a fost admisă.

S-a încasat în mod solidar din contul Primăriei or. Glodeni şi a Consiliului orăşenesc Glodeni în beneficiul Întreprinderii Individuale "Safir-Turea" prejudiciul material în mărime de 242 744 lei şi cheltuieli de judecată în mărime de 1 000 lei, s- a încasat taxa de stat în beneficiul statului în mărime de 6 282,32 lei (f.d.38-140). Prin decizia Curții de Apel Bălți din 08 aprilie 2014 a fost admis apelul declarat de Primăria or. Glodeni. S-a casat integral hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 17 decembrie 2013, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea Individuală ”Safir-Turea” împotriva Primăriei or. Glodeni și Consiliului or. Glodeni cu privire la recuperarea prejudiciului material și s-a emis o nouă hotărîre prin care acțiunea civilă s-a respins (f.d.183-187).

La 06 iunie 2014 recurentul Întreprinderea Individuală ”Safir-Turea” a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 08 aprilie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii instanței de fond. În motivarea cererii de recurs recurentul a relevat că, instanța de apel incorect a constatat circumstanțele de drept și de fapt ale pricinii, nu a aplicat și nu a interpretat corect normele de drept material și de drept procedural la judecarea cauze. Instanța de apel nu a luat în considerație toate circumstanțele expuse, ignorîndu-le, motivînd în formă generală că acestea ar fi declarative și fără prezentarea probelor, cu toate că reclamantul/recurent a anexat adițional acțiunii toate actele juridice, certificate în modul corespunzător.

Consideră, că instanța de apel, la pronunțarea soluției, a ignorat circumstanțele importante soluționării cazului, și anume: - reclamantul/recurentul se consideră persoană vătămată într-un drept recunoscut de lege; - condiția de vătămare a unui drept al său recunoscut de lege în favoarea reclamantului, cu dreptul de a solicita prejudicii materiale; - actul, care esențial lezează drepturile și interesele reclamantului/recurent provine de la o autoritate publică; - a fost respectată procedura prealabilă solicitată prin lege, precum și - au fost prezentate toate probele întru argumentarea tuturor capetelor din acțiune. La data de 11 august 2014 intimatul Primăria or. Glodeni a depus referință asupra cererii de recurs declarată, pledînd pentru inadmisibilitatea recursului.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Analizând modul în care recurenții şi-au exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicînd corect normele de drept material şi de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurenților, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de recurentul Întreprinderea Individuală ”Safir-Turea” poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de recurentul Întreprinderea Individuală ”Safir-Turea” în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de Întreprinderea Individuală ”Safir-Turea”. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: Iuliana Oprea Judecătorii: Maria Ghervas Dumitru Mardari

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.