3ra-966/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: V.Braşoveanu nr.3ra-966/14 instanţa de apel: N.Cernat, A.Pahopol, A.Gavriliţă ÎNCHEIERE 10 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Mânăscurtă Igor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Igor Mînăscurtă împotriva Consiliului mun. Chişinău, Primăria mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea despăgubirii în locul prestaţiei de asigurare cu spaţiu locativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 aprilie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Mînăscurtă Igor şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 12 iulie 2013 c o n s t a t ă La 03 decembrie 2012, Mînăscurtă Igor a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului mun. Chişinău, Primăria mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ şi încasarea în beneficiul reclamantului a despăgubirii în locul prestaţiei de asigurare cu spaţiu locativ. În motivarea acţiunii reclamantul invocat că, prin decretul Preşedintelui RM nr.428-11 din 30 decembrie 1997 a fost numit în funcţie de judecător la Judecătoria mun.Bălţi, prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.778-III din 12.07.2002 a fost numit vicepreşedinte al Judecătoriei Ciocana, iar prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 1081- 111 din 15.01.2003 a fost numit judecător pînă la atingerea plafonului de vîrstă.

Mai menţionează că potrivit art. 30 alin. (1) al Legii cu privire la statutul judecătorului, nr.644- XIII din 20.07.1995, în cazul în care judecătorul nu este asigurat cu locuinţă sau este necesară îmbunătăţirea condiţiilor lui locative ori nu i s-a atribuit suprafaţa de 15 m.p., suplimentară cuvenită, autoritatea Administraţiei Publice Locale este obligată ca în cel mult 6 luni de la data apariţiei sus-menţionatelor circumstanţe să asigure judecătorul cu locuinţă (apartament/casă) luînd în consideraţie în calcul suprafaţa locativă suplimentară de 15 m.p, însă contrat normelor de drept materiale enunţate, el şi familia sa nu a fost asigurat cu locuinţă în mun. Chişinău şi nici în altă localitate, informînd despre aceasta Consiliul municipal Chişinău şi Primăria mun.

Chişinău, a primit răspuns negativ din partea pîrîţilor de a fi asigurat cu spaţiu locativ din lipsa spaţiului locativ liber în mun. Chişinău şi din imposibilitatea de a soluţiona problema abordată. Astfel, consideră acest refuz al pîrîţilor neîntemeiat şi ilegal,deoarece prin refuzul pîrîţilor în satisfacerea cerinţelor sale i-a fost încălcat dreptul său prevăzut de lege (art.30 al Legii cu privire la statutul judecătorului nr.644- XIII din 20.07.1995). Mai menţionează reclamantul că, potrivit art.30 alin.(2) al Legii cu privire la statutul judecătorului nr.644- XIII din 20.07.1995 după încheierea a 10 ani de activitate în calitate de judecător locuinţa se transmite gratuit în proprietate privată acestuia.

La fel, atenţionează instanţa că, la data de 30.12.2007 a împlinit 10 ani de activitate în funcţie de judecător, din care moment consideră că a obţinut dreptul la o locuinţă cu o suprafaţă stabilită de art. 42-43 Codul cu privire la locuinţe, care trebuia să-i fie transmisă în proprietate cu titlu gratuit de către Primăria mun. Chişinău şi Consiliul mun. Chişinău în baza Legii cu privire la statutul judecătorului nr. 644-XIII din 20.07.1995. Avînd în vedere că nu i-a pus la dispoziţie o locuinţă în baza prevederilor legale, a acţionat în judecată pârâţii, astfel încît a obţinut câştig de cauză şi prin hotărârea Tribunalului mun. Chişinău din 26.03.2003 şi decizia Curţii de Apel a Moldovei din 05.06.2003, Consiliul mun.

Chişinău a fost obligat să-l asigure cu spaţiu locativ în mun. Chişinău conform normelor stabilite de art. 42-43 Codul cu privire la locuinţe. Totodată, atenţionează instanţa că până la moment hotărârea instanţei judecătoreşti despre obligarea pârâţilor sa asigure cu spaţiu locativ, nu a fost executată, decizia urmînd a fi executată în termen de 10 zile de la data devenirii irevocabile şi a fost expediată în adresa Primăriei mun.Chişinău şi executorului judecătoresc a Judecătoriei Centru, mun.Chişinău, hotărîrea fiind titlu executoriu în baza art.31 al Legii contenciosului administartiv. Mai atrage atenţia instanţei că administraţia publică locală în persoana Primăriei mun. Chişinău şi Consiliul mun.

Chişinău nu s-a comportat cu diligenţă de la momentul naşterii obligaţiei şi pe durata existenţei acesteia, deoarece n-a întreprins careva măsuri în vederea asigurării sale cu spaţiu locativ. La adresările sale, precum şi ale executorului judecătoresc (în procedura căruia se află titlul executoriu privitor la asigurarea cu spaţiu locativ a familiei sale) cu referire la asigurarea cu spaţiu locativ, a primit răspunsuri similare precum că nu este spaţiu locativ liber pentru a fi pus la dispoziţia sa.

Astfel, consideră că o atare atitudine a administraţiei publice locale faţă de obligaţiunile sale contravin bunei credinţe şi încalcă dreptul său şi a familie sale la spaţiu locativ, precum şi atentează inadmisibil la dreptul de proprietate al său şi al familiei sale, or prin prisma art.1 din Protocolul Adiţional nr.1 la CEDO , a căpătat o speranţă legitimă de a pretinde la o locuinţă în condiţiile art.42-43 Cod cu privire la locuinţe şi art.30 din Legea cu privire la statutul judecătorului nr. 644-XIII din 20.07.1995 din partea Primăriei şi Consiliului mun. Chişinău, iar ultimii necondiţionat şi incontestabil au o obligaţiune certă, lichidă şi exigibilă, pe care continuă să nu o îndeplinească.

Mai susţine reclamantul că Primăria mun. Chişinău şi Consiliul mun. Chişinău sunt în întârziere din momentul când el a obţinut o creanţă din partea lor în vederea asigurării sale şi a familiei sale cu spaţiu locativ, adică din data de 15.06.2003, când au expirat 10 zile de când a devenit irevocabilă hotărârea Tribunalului mun. Chişinău din 26.03.2003, menţinută prin decizia Curţii de Apel a Moldovei din 05.06.2003. Astfel, invocă faptul că la moment, având în vedere că au expirat aproape 10 ani de când pârâţii urmau să-şi îndeplinească obligaţiunile prevăzute de lege, nu are nici o speranţă că Primăria mun. Chişinău şi Consiliul mun. Chişinău îşi vor îndeplini obligaţiunile asumate de asigurare a sa şi a familiei sale cu spaţiu locativ.

Prin urmare, consideră că este îndreptăţit să pretindă la o despăgubire din partea pârâţilor Primăriei mun. Chişinău şi Consiliul mun. Chişinău în locul prestaţiei acestora de a-1 asigura cu spaţiu locativ, în ordinea art. 602 (4) Codul civil. Mai indică faptul că potrivit art. 42-43 Codul cu privire la locuinţe şi a art. 30 din Legii cu privire la statutul judecătorului nr. 644-XIII din 20.07.1995 el şi familia sa sunt în drept să pretindă de la Primăria mun. Chişinău o locuinţă cu o suprafaţă locativă de cel puţin 60 m.p. (câte 9 m.p. pentru fiecare membru a familiei 5 x 9 = 45 m.p. + 15 m.p. suplimentar în baza art. 30 al Legii cu privire la statutul judecătorului nr. 644-XIII din 20.07.1995) şi spaţiu tehnic de cel puţin 35 m.p.

(necesar pentru bucătărie, coridor, camera de baie, viceu, balcon), în total deci o locuinţă cu o suprafaţă totală de 95 m.p., iar potrivit informaţiei oficiale de la Bursa imobiliară LARA”, costul mediu a 1 m.p. în perioada de 01.07.2012 a fost în descreştere şi a constituit 598 Euro pentru 1 m.p. Din cele relatate mai sus, rezultă că este îndreptăţit a pretinde o despăgubire în mărime de 56 810 Euro în locul prestaţiei de asigurare cu spaţiu locativ . Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 12 iulie 2013 a fost respinsă cererea de chemare în judecată a lui Igor Mînăscurtă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 aprilie 2014 a fost respins apelul declarat de către Igor Mînăscurtă şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 12 iulie 2013. La 16 iunie 2014 Igor Mînăscurtă a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 aprilie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu remiterea pricinii la rejudecare în prima instanţă. În motivarea recursului a menţionat că decizia instanţei de apel este emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural, nu au fost verificate toate circumstanţele şi rapoartele juridice invocate de către recurent, care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, fiind apreciate incorect probele.

Studiind temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Igor Mînăscurtă nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Igor Mînăscurtă în esenţa lor sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Igor Mînăscurtă ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Igor Mînăscurtă se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat