Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1172/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 septembrie 2014
Părțile
Coţaga Alexandru vs Ministerul Apărării
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-1172/14 — Obligarea asigurării cu spaţiu locativ

prima instanţă: A. Gafton dosarul nr. 3ra-1172/14 instanţa de apel: S. Caitaz, A. Nogai, A. Doga ÎNCHEIERE 10 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Alexandru Coţaga, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Alexandru Coţaga împotriva Ministerului Apărării cu privire la obligarea asigurării cu spaţiu locativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Alexandru Coţaga şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 29 ianuarie 2014, c o n s t a t ă: La 14 decembrie 2012, Alexandru Coţaga a depus o cerere de chemare împotriva Ministerului Apărării cu privire la obligarea asigurării cu spaţiu locativ.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 29 iunie 2002, a încheiat cu Ministerul Apărării contractul de îndeplinire a serviciului militar prin contract, pe termen de 5 ani, conform căruia el s-a obligat că în perioada satisfacerii serviciului militar prin contract să îndeplinesc cinstit şi conştiincios prevederile Jurământului militar şi ale Regulamentelor militare, ordinelor şi dispoziţiilor comandanţilor (şefilor) din momentul includerii în tabelul nominal al unităţii. Menţionează că din momentul semnării contractului de îndeplinire a serviciului militar, el s-a obligat să îndeplinească serviciul conştiincios, ordinele comandanţilor şi şefilor, iar în schimb să beneficieze de drepturile militarilor prin contract conform legislaţiei cu privire la Forţele Armate, în vigoare la data semnării contractului.

Susţine că unul din drepturile militarilor şi membrilor familiilor lor, la data semnării de către el a contractului de îndeplinire a serviciului militar prin contract, conform art. 9 (3) alin. 2 al Legii cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor nr. 970 din 17 martie 1992, a cetăţenilor care trec pregătirea militară era dreptul la asigurarea cu spaţiu locativ din contul structurii militare. Afirmă că la 07 iunie 2005, el a depus un raport pe linie de comandă, în care a solicitat de a fi asigurat cu spaţiul locativ, conform normelor stabilite - apartament cu 1 (una) odaie din contul Ministerului Apărării, iar conform raportului depus, el a fost inclus în lista generală a militarilor ce necesită asigurare cu spaţiul locativ în garnizoana Chişinău şi luat la evidenţă de a fi asigurat cu apartament cu I (una) odaie.

Invocă că la 23 noiembrie 2008, în familia sa s-a născut fiica Gabriela. Conform documentelor prezentate, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de trai, el a fost luat la evidenţă de a fi asigurat cu apartament cu 2 (două) odăi. Acest lucru este confirmat şi prin certificatul nr. 72/381 din 27 noiembrie 2012, eliberat de către şeful Direcţiei cazare, construcţii şi evidenţă. Mai invocă că chiar dacă legislaţia în vigoare la data semnării de către el a contractului de îndeplinire a serviciului militar prevedea că ofiţerii urmau să fie asiguraţi cu spaţiu locativ în termen de un an de la data semnării contractului, sergenţii în termen de trei ani, iar persoanele din efectivul de soldaţi în termen de cinci ani de serviciu militar neîntrerupt, pînă în prezent, el nu a fost asigurat cu spaţiul locativ, conform rîndului ocupat (apartament cu 2 odăi).

Menţionează că dreptul militarilor la spaţiul locativ a fost prevăzut şi de art.21 din Legea cu privire la statutul militarilor nr. 162 din 22 iulie 2005. Susţine că din data luării la evidenţă cu spaţiul locativ din contul Ministerului Apărării – 07 iunie 2005, el s-a adresat verbal de nenumărate ori de a fi asigurat cu spaţiul locativ conform raportului depus, dar de flecare dată, sub diferite pretexte, persoanele responsabile de asigurare a militarilor cu spaţiul locativ, se eschivau de la onorarea obligaţiilor contractuale de a-l asigura cu spaţiu locativ.

Afirmă că la 16 noiembrie 2012, el s-a adresat la Ministerul Apărării cu o cerere, prin care a solicitat asigurarea cu spaţiul locativ - apartament cu 1 (una) odăi, iar la 10 decembrie 2012, a primit răspunsul nr. 70/1127 din 04 decembrie 2012, prin care a fost informat că Ministerul Apărării recunoaşte dreptul său la spaţiul locativ, însă actualmente nu-l pot asigura cu spaţiul locativ solicitat, iar legislaţia care obliga Ministerul Apărării să asigure militarii prin contract cu spaţiu locativ a fost abrogată. Invocă că nu este de acord cu răspunsul dat, deoarece conform prevederilor Codului civil, legea civilă nu arc caracter retroactiv, iar în cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor.

Conform art. 267 din Codul civil, termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani. Prin urmare, solicită obligarea pârâtului să-l asigure cu spaţiu locativ – apartament cu 2 odăi în mun. Chişinău. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 ianuarie 2014 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2014 a fost respins apelul declarat de către Alexandru Coţaga şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 22 iulie 2014, în termenul prevăzut de lege, Alexandru Coţaga a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii.

Recurentul Alexandru Coţaga, în motivarea recursului, a indicat că nu sunt de acord cu hotărârile judecătoreşti, deoarece au fost aplicate eronat normele de drept material şi, anume, instanţele nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată şi a interpretat eronat legea. Menţionează că conform art. 6 din Codul civil, legea civilă nu are caracter retroactiv, iar în cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel.

Susţine că conform pct. 2 din contractul de satisfacere a serviciului militar, încheiat la 29 iunie 2002 între el şi Ministerul Apărării în persoana Comandantului Batalionului de Pază şi Asigurare, colonel Victor Bordian, din momentul semnării acestui contract asupra lui se extind obligaţiunile, drepturile, înlesnirile şi avantajele stabilite pentru militarii prin contract. Afirmă că prin Legea nr. 90-XVIII din 04 decembrie 2009 pentru modificarea şi completarea unor legislative a fost modificat art. 21 din Legea nr. l62-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor şi deja nu mai prevede posibilitatea acordării militarilor prin contract a apartamentelor, însă Legea menţionată a intrat în vigoare la data publicării – 18 decembrie 2009 şi nu are putere retroactivă, dar este aplicabilă doar situaţiilor viitoare.

Invocă că conform art. 267 din Codul civil, termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere dreptul încălcat, pe calea intentării unei acţiuni în instanţa de judecată, este de 3 ani. Astfel, el s-a adresat cu cererea de chemare în judecată la 14 decembrie 2012, adică în interiorul termenului de prescripţie. Prin referinţa depusă la 21 august 2014 Ministerul Apărării a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Alexandru Coţaga nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul lui Alexandru Coţaga ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul lui Alexandru Coţaga se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.