3ra-410/14 — Asigurarea cu spaţiu locativ

dosarul nr.3ra-410/14 prima instanţă: V. Orîndaş instanţa de apel: D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc ÎNCHEIERE 03 aprilie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Oleg Sternioală, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Tozlovan Iulian, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Tozlovan Iulian împotriva Ministerului Apărării RM cu privire la asigurarea cu spaţiu locativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de Ministerul Apărării şi casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 08 august 2013, prin care acţiunea a fost admisă integral, c o n s t a t ă La 14 decembrie 2012, Tozlovan Iulian s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Apărării cu privire la asigurarea cu spaţiu locativ. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la data de 02 august 1999, a fost înmatriculat la studii în Colegiu Militar „Alexandru cel Bun”, pe care l-a absolvit în anul 2001. La absolvirea instituţiei militare menţionate, la data de 06.07.2001 a încheiat contract de îndeplinire a serviciului militar pe termen de 10 ani.

Unul din drepturile militarilor şi membrilor familiilor lor, la data semnării de către reclamant a contractului de îndeplinire a serviciului militar prin contract, conform art. 9 (3) alin. 2 al Legii cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor nr. 970 din 17.03.1992, a cetăţenilor care trec pregătirea militară, era dreptul la asigurarea cu spaţiu locativ din contul structurii militare. Menţionează reclamantul că la absolvirea Colegiului Militar „Alexandru cel Bun”, reclamantul a fost repartizat la locul de serviciu în Batalionul pază şi asigurare independentă, iar la data de 19.05.2003 a fost transferat în Comenduirea militară a garnizoanei Chişinău, unde la data de 09.03.2004 a depus raport pe comandă în care a solicitat să fie asigurat cu spaţiul locativ, conform normelor stabilite - apartament cu 1 (una) odaie din contul Ministerului Apărării.

La 06 septembrie 2005, în familia sa s-a născut fiul Sebastian şi în baza copiei certificatului de naştere seria NA-V 0993636 din 23 septembrie 2005, s-a decis întru îmbunătăţirea condiţiilor de trai de a fi luat la evidenţă în lista generală a militarilor ce necesită asigurare cu spaţiul locativ în garnizoana Chişinău - apartament cu 2 (două) odăi. Conform raportului depus a fost inclus în lista generală a militarilor ce necesită asigurare cu spaţiul locativ în garnizoana Chişinău. Acest lucru este confirmat şi prin certificatul nr.72/427 din 28.11.2012 eliberat de Departamentul Dotări al Ministerului Apărării. Precizează reclamantul, că pînă în prezent Ministerul Apărării al R nu l-a asigurat cu spaţiu locativ (apartament cu două odăi), conform rîndului ocupat.

În situaţia respectivă, la 14 noiembrie 2012, menţionează reclamantul că s-a adresat cu o petiţie Ministrului Apărării în care a solicitat să fie asigurat cu spaţiul locativ - apartament cu 2 (două) odăi, la care stă în rînd tocmai din 09.03.2004, iar prin răspunsul nr. 70/1281 din 10.12.2012 a fost informat că, legislaţia la care s-a referit a fost abrogată şi la moment Ministerul Apărării nu poate să-l asigure cu spaţiu locativ. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 08.08.2013, acţiunea a fost admisă integral şi s-a dispus obligarea Ministerului Apărării al RM să-l asigure pe Tozlovan Iulian cu spaţiu locativ – apartament cu două odăi în mun. Chişinău. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2013, apelul declarat de Ministerul Apărării a fost admis, casată hotărîrea primei instanţe şi pronunţată o nouă hotărîre prin care cererea de chemare în judecată înaintată de către Tozlovan Iulian a fost respinsă ca nefondată.

La 30 ianuarie 2014, Tozlovan Iulian a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea decizie instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului recurentul Tozlovan Iulian a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, dat fiind faptul că instanţa de apel la examinarea pricinii nu a elucidat pe deplin toate circumstanţele cauzei şi a aplicat eronat normele de drept material. Mai mult, susţine recurentul că prin decizia instanţei de apel i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la un trai decent, dreptul la locuinţă, dreptul la proprietate stipulate în art. 20, 46 şi 47 ale Constituţiei RM şi art. 6 paragraf 1 al CEDO şi Protocolul 1 CAPO.

Menţionează recurentul că din momentul semnării contractului de îndeplinire a serviciului militar dintre primul şi Ministerul Apărării, asupra sa extind toate drepturile şi obligaţiunile conform legislaţiei în vigoare cu privire la militari, inclusiv dreptul la spaţiu locativ din contul Ministerului Apărării, acordat în temeiul art. 21 al Legii cu privire la statutul militarilor. Consideră recurentul că legea produce efecte doar din data intrării ei în vigoare, iar dreptul acestuia la spaţiu locativ era deja obţinut fiind luat la evidenţă pentru a fi asigurat cu spaţiu locativ în anul 2004, încă pe cînd legislaţia privind asigurarea militarilor cu spaţiu locativ din contul MA mai era în vigoare şi astfel, acest drept deja obţinut nu mai poate fi anulat prin abrogare de lege.

În temeiul color expuse, invocă recurentul că motivaţia din decizia instanţei de apel, precum că art. 21 al Legii cu privire la statutul militarilor, după modificare prin Legea 90 din 04.12.2009 (în vigoare din 18.12.09), nu mai acordă militarilor prin contract dreptul la spaţiu locativ din contul structurii militare, nu-şi găseşte afirmare. La 11 martie 2014, Ministerul Apărării a depus referinţă la recursul declarat de către Tozlovan Iulian, considerîndu-l neîntemeiat şi respectiv, solicită declararea cererii de recurs drept inadmisibilă, cu menţinerea integrală a deciziei instanţei de apel.

În acest sens, indică intimatul că la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, prevederile art.21 din Legea nr.162 cu privire la statutul militarilor, deja fuseseră abrogate şi în asemenea condiţii, Ministerul Apărării nu mai este obligat prin lege să asigure recurentul cu spaţiu locativ, asigurarea militarilor cu spaţiu locativ urmînd a fi efectuată în condiţii generale. Susţine intimatul că instanţa de apel a dat o interpretare justă normei materiale ce guvernează obiectul litigiului, a elucidat pe deplin probele administrate şi nu poate fi admisă poziţia recurentului conform căruia au fost interpretate şi aplicate eronat normele de drept procesual. Astfel, apreciază Ministerul Apărării că cererea de recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicînd corect normele de drept material şi de drept procedural.

În acest sens, se învederează necesitatea de a menţiona următoarele. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.

Cu referire la argumentul recurenţilor privind aplicarea eronată de către instanţa de apel a normelor de drept material, Colegiul menţionează că acesta poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Tozlovan Iulian ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de către Tozlovan Iulian se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Oleg Sternioală Ion Druţă