3ra-664/15 — Obligarea asigurării cu spaţiul locativ

prima instanță: A. Andronic, dosarul nr. 3ra-664/15 instanța de apel: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 20 mai 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Bontea Ion, în pricina civilă la cererea de chemare a lui Bontea Ion împotriva Ministerului Apărării al Republicii Moldova cu privire la obligarea asigurării cu spațiu locativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Bontea Ion şi menținută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 24 iunie 2014, prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 20 februarie 2013, Bontea Ion a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Apărării al RM cu privire la obligarea asigurării cu spațiu locativ. În motivarea acţiunii a indicat că la data de 18 august 1997, a încheiat cu Ministerul Apărării al RM, în persoana comandantului brigăzii 2 infanterie motorizată - colonel Martin Gheorghe, contractul de satisfacere a serviciului militar prin contract în Forțele Armate ale Republicii Moldova.

Susține că conform prevederilor contractului menționat, s-a obligat ca în perioada satisfaceri serviciului militar să îndeplinească cinstit şi conștiincios obligațiunile de serviciu, prevederile Jurământului şi ale regulamentelor militare, ordinele şi dispozițiunile comandanților, iar în schimb să beneficieze de drepturile militarilor prin contract conform legislației cu privire la Forțele Armate ale Republicii Moldova, în vigoare la data semnării contractului, printre care şi Legea nr. 970 din 17 martie 1992, cu privire la protecția socială și juridică a militarilor și a membrilor familiilor lor, a cetățenilor care trec pregătirea militară.

Menționează că în temeiul prevederilor art. 9 pct. (3) alin.(2) al Legii nr. 970 din 17 martie 1992 cu privire la protecția socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor, a cetățenilor care trec pregătirea militară, care reglementează dreptul la asigurarea materială, a depus la 29 iulie 2002, raport pe comandă, prin care a solicitat asigurarea de către Ministerul Apărării al RM cu spațiu, iar din considerentul că dispunea de spațiu locativ în or. Chișinău, ulterior conform raportului depus, a fost inclus în lista militarilor ce necesită asigurare cu spațiul locativ în garnizona Chișinău.

Invocă că în anul 2010, familia sa era formată din 5 membri şi anume el, soția sa şi trei copii minori, respectiv, prin certificatul nr. 72/665 din 20 decembrie 2012, pârâtul a conformat includerea sa în lista generală a militarilor ce necesită asigurare cu spațiu locativ şi anume apartament cu trei odăi, conform prevederilor art. 21 din Legea nr.162 din 22 iulie 2005, cu privire la statutul militarilor. Afirmă că din 29 iulie 2002, care este ziua luării la evidență pentru asigurarea cu spațiul locativ din contul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, s-a adresat verbal de nenumărate ori de a fi asigurat cu spațiu locativ conform raportului depus, însă, sub diferite pretexte persoanele responsabile de asigurare militarilor cu spațiu locativ, îi refuzau în satisfacerea cerințelor.

Relatează că la data de 30 noiembrie 2012, s-a adresat către pârât cu o cerere prealabilă, prin care a solicitat asigurarea sa cu spațiu locativ, însă, prin răspunsul nr.70/1513 din 13 decembrie 2012, Ministerul Apărării al RM refuză în asigurarea cu spațiu locativ, cu toate că recunoaște lezarea dreptului său la asigurarea cu spațiu locativ din contul structurii militare, invocând şi faptul că Legea nr.90-XVIII din 04 decembrie 2009 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, a fost exclusă, obligativitatea statului de a asigura militarii prin contract cu spațiu locativ, prin abrogarea legilor care prevedeau acest drept.

Apreciază drept neîntemeiat răspunsul menționat, deoarece, conform prevederilor Codului civil, legea civilă nu are caracter retroactiv, iar în cazul situațiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura și întinderea drepturilor şi obligațiilor părților. Solicită obligarea Ministerului Apărării al RM de al asigura din contul structurii militare împreună cu membrii familiei sale cu spațiu locativ și anume apartament cu 3 odăi în orașul Chișinău. La 05 iunie 2013, Bontea Ion a depus cerere de concretizare a cerinţelor, prin care a solicitat obligarea Ministerului Apărării al RM în asigurarea spațiului locativ.

În motivarea cererii de concretizare a cerinţelor a indicat suplimentar că a anexat la materialele pricinii Certificatul Direcției de Cazare, construcții și evidență a departamentului dotări al Ministerului Apărării al RM, prin care se confirmă cu certitudine că dânsul a fost asigurat cu spațiu locativ, însă, este exclus din lista generală a militarilor ce necesită asigurare cu spațiu locativ. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 24 iunie 2014, acțiunea a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2015, a fost respins apelul declarat de către Bontea Ion și menținută hotărârea primei instanțe.

În motivarea deciziei, instanța de apel a invocat prevederile art. 21 alin. (1), (3) al Legii nr. 162 cu privire la statutul militarilor din 22 mai 2005 și art. 21 din Legea nr. 90 din 04 decembrie 2009, care reglementează dreptul la spațiu locativ din fondul de cazarmă și care indică că militarilor în termen și celor în termen redus, precum și rezerviștilor chemați la concentrare li se repartizează necondiționat din fondul de cazarmă, spațiu locativ la locul de îndeplinire a serviciului militar. Spațiul locativ trebuie să corespundă normelor stabilite de regulamentele militare.

Cu referire la normele citate şi în coraport cu materialele pricinii, instanța a reținut că Ministerial Apărării al RM, nu este obligat prin normele legale să asigure militarul cu spațiu locativ, deoarece, asigurarea militarilor cu spațiu locativ urmează a fi efectuată în condițiile generale, or, Bontea Ion este inclus la locul de muncă în lista colaboratorilor care necesită acordarea spațiului locativ și nu poate beneficia de acordarea spațiului locativ cu prioritate. La 23 martie 2015, Bontea Ion a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. Susține că instanțele inferioare la emiterea hotărârii nu au luat în consideraţie că el a satisfăcut serviciu militar în Forțele Armate ale RM, mai mult de 18 ani și anume din 18 august 1997 până în prezent, iar în temeiul raportului depus la data de 29 iulie 2002 și prevederilor art. 9 pct. 3 al Legii privind protecția socială și juridică a militarilor și membrilor lor, care era în vigoare la momentul depunerii raportului, cât și art. 21 alin.(5) din Legea cu privire la statutul militarilor, insistă asupra acordării lui și familiei sale a unui spațiu locativ privat.

Menționează că intimatul pe parcursul examinării pricinii a recunoscut faptul că dînsul este înscris în lista generală a solicitanților Armatei Naționale al RM ce necesită asigurare cu spațiu locativ și anume apartament cu 3 odăi, în garnizoana Chișinău, în baza raportului depus, cât și a invocat că solicitarea sa urmează a fi examinată în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) a Legii cu privire la statutul militarilor nr. 162-XVI din 22.07.2005, indicând că este dispus să-l asigure cu spațiu locativ, cu respectarea succesiunii și normelor stabilite în baza cererilor depuse de solicitanți, odată cu alocarea surselor financiare necesare în acest scop, însă, aceste afirmații nu reprezintă o dovadă certă că el împreună cu membrii familiei sale vor fi asigurați cu spațiu locativ.

Indică că cu toate că este inclus în lista generală a solicitanților ce necesită asigurarea cu spațiu locativ în garnizoana Chișinău, până în prezent nu este asigurat cu spațiu locativ aşa cum prevăd normele legale, iar Ministerului Apărării al RM nu a prezentat careva probe care ar confirma lipsa surselor financiare pentru asigurarea militarilor cu spațiu locativ. Afirmă că în argumentarea poziției sale intimatul a invocat că dovada faptului, precum că Ministerul Apărării al RM întreprinde măsuri în vederea asigurării cu spaţiu locativ a militarilor prin contract şi rezerviștilor Armatei Naţionale, servește aprobarea Hotărârilor de Guvern nr. 91 din 13 februarie 2012 şi nr. 873 din 20 noiembrie 2012 „Cu privire la parteneriatul public-privat pentru construcția de locuințe și obiective de menire social-culturală”, însă, cu toate că cadru legal privind asigurarea militarilor cu spatii locative exista permanent, de fapt, nu se execută.

Insistă că prin refuzul Ministerului Apărării al RM de a-i acorda lui şi membrilor familie sale a spațiului locativ a fost încălcat flagrantul dreptul său legal și a membrilor familiei lui la spațiul locativ garantat de prevederile art. 47 din Constituția RM, art. 21 alin.(1), (3) din Legea cu privire la statutul militarilor și prevederile Codului cu privire la locuințe. La fel, apreciază ca neîntemeiate argumentele intimatului precum că prevederile actelor legislative la care dânsul a făcut referire, în prezent sunt abrogate și respectiv, ultimul nu este obligat să-l asigure cu spațiul locativ, deoarece, dânsul s-a adresat către Ministerul Apărării al RM cu cererea dată în momentul când actele legislative cu privire la asigurarea militarilor și membrilor familiilor lor cu spațiu locativ au fost în vigoare, prin urmare, intimatul este obligat să-l asigure cu spațiul locativ solicitat.

La 28 aprilie 2015, Ministerul Apărării al RM a depus referință la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia și a solicitat respingerea lui ca fiind inadmisibil. Indică intimatul că Curtea de Apel Chișinău în decizia din 04 februarie 2015, a dat o apreciere corectă circumstanțelor de fapt ale cauzei în raport cu normele de drept aplicate, pe când argumentele recurentului sunt declarative. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Bontea Ion este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Bontea Ion nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Bontea Ion asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Bontea Ion ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Bontea Ion se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva