3ra-200/14 — Obligarea asigurării cu spaţiul locativ

prima instanţă : G. Bivol dosarul nr. 3ra-200/14 instanţa de apel: L. Popova, A. Doga, S. Caitaz ÎNCHEIERE 27 februarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Nofit Vasile, în pricina civilă la cererea la cererea de chemare în judecată înaintată de Nofit Vasile împotriva Ministerului Apărării al Republicii Moldova cu privire la obligarea asigurării cu spațiu locativ și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 15 octombrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Cucu-Bîrnaz Nelea şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Drochia din 06 iunie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă, constată: La 14 decembrie 2012, Nofit Vasile a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Apărării cu privire la obligarea asigurării cu spațiu locativ și încasarea cheltuielilor de judecată, În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 23 iunie 2003 a încheiat cu Ministerul Apărării al RM un contract privind îndeplinirea serviciului militar prin contract în Armata Naţională a RM.

Conform prevederilor contractului, el s-a obligat că în perioada satisfacerii serviciului militar să îndeplinească cinstit conştiincios, prevederile jurământului şi ale regulamentelor militare, ordinele comandanţilor şi şefilor, iar în schimb să beneficieze de drepturile militarilor prin contract conform legislaţiei cu privire la Forţele armate, în vigoare la data semnării contractului, unul dintre aceste drepturi fiind și dreptul la asigurarea cu spaţiu locativ din contul structurii militare.

Menţionează că la 19 februarie 2004 a depus un raport prin care a solicitat să fie asigurat cu spaţiul locativ, el fiind inclus în lista generală a militarilor ce necesită asigurare cu spaţiul locativ în garnizoana Chişinău, fapt ce se confirmă prin certificatul nr. 72/426 din 28 noiembrie 2012. Afirmă că deşi, conform legislației în vigoare urma să fie asigurat cu spațiu, locativ în timp de trei ani de la data semnării contractului, până în prezent nu a fost asigurat cu spațiu locativ.

Susţine că la 13 noiembrie 2012, a adresat o petiţie Ministrului Apărării a RM Vitalie Marinuță, prin care a solicitat să fie asigurat cu spaţiul locativ și anume cu apartament cu o odaie, conform listei în care a fost inclus la 19 februarie 2004, însă petiția sa a fost remisă spre examinare departamentului dotări al Ministerului Apărării, care prin răspunsul nr. 70/1247 din 10 decembrie 2012, l-a informat că legislaţia la care el face referire a fost abrogată, iar la moment Ministerul Apărării nu-1 poate asigura cu spaţiul locativ solicitat. Cu răspunsul primit nu este de acord, deoarece conform prevederilor codului civil al RM, Legea civilă nu are caracter retroactiv, iar în cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor.

Solicită obligarea Ministrului Apărării al RM, să-l asigure cu spațiu locativ – apartament cu o odaie în municipiul Chișinău. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 21 iunie 2013, acțiunea a fost admisă integral, fiind obligat Ministerul Apărării al RM să-l asigure pe Nofit Vasile cu spațiu locativ conform legislației în vigoare și încasat de la Ministerul Apărării al RM în beneficiul lui Nofit Vasile cheltuielile de judecată în mărime de 3000 lei. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 octombrie 2013, a fost respins apelul declarat de Nofit Vasile, admis apelul declarat de Ministerul Apărării al RM, casată hotărîrea primei instanțe și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 18 decembrie 2013, Nofit Vasile a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și modificarea hotărîrii primei instanțe cu obligarea Ministerului Apărării al RM să-l asigure cu spațiu locativ în orașul Chișinău conform prevederilor Legii cu privire la protecția socială și juridică a militarilor și a membrilor familiilor lor a cetățenilor care trec pregătirea militară nr. 970 din 17 martie 1992. În motivarea recursului a invocat că instanțele judecătorești în cadrul examinării cauzei au aplicat eronat normele de drept material, au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată și au interpretat eronat legea. Cu referire la prevederile art. 6 al Cod civil, consideră recurentul că instanțele urmau să oblige Ministerul Apărării al RM să-i acorde spaţiu locativ conform art. 9 al.

3) al Legii cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor, a cetăţenilor care trec pregătirea militară nr. 970 din 17 martie 1992. La 14 ianuarie 2014, Nofit Vasile a depus o cerere de recurs suplimentară în care a invocat că instanța de apel nu a constatat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea justă a litigiului iar prin decizia emisă i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la un trai decent, dreptul la locuință și dreptul la proprietate stipulate de art. art. 20, 46, 47, ale Constituției art. 6 paragraful 1 CEDO și Protocolul 1 CADO. Menționează că, încadrîndu-se în serviciul militar prin contract, în condițiile Legii cu privire la protecția socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor, a cetăţenilor care trec pregătirea militară nr. 970 din 17 martie 1992, a obținut dreptul împreună cu membrii familiei sale a fi asigurat cu spațiu locativ din contul Ministerului Apărării.

Susţine că în baza raportului depus a fost inclus în lista militarilor de a fi asigurat cu spațiu locativ, iar deoarece deținea gradul de sergent urma să fie asigurat cu spațiu locativ în termen de 3 ani de zile din data luării la evidență adică din 19 februarie 2007. La data de 30 septembrie 2005 a intrat în vigoare Legea cu privire la statutul militarilor nr. 162 din 22 iulie 2005, care în art. 21 prevede dreptul militarilor la spațiul locativ. Conform contractului de îndeplinire a serviciului militar încheiat cu Ministerul Apărării, din momentul semnării contractului asupra lui se extind toate drepturile şi obligaţiunile conform legislaţiei în vigoare cu privire la militari, dreptul său la spaţiu locativ din contul Ministerului Apărării fiind acordat în temeiul art. 21 al Legii cu privire la statutul militarilor.

Consideră că deşi prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 90 din 04 decembrie 2009, a fost abrogat dreptul mai multor categorii de cetățeni la asigurarea cu spațiu locativ, el dispune de acest drept deoarece a fost luat la evidență de a fi asigurat cu spațiu locativ în anul 2004, cînd legislația privind asigurarea militarilor cu spațiu locativ era în vigoare. Insistă că legislația civilă prevede că Legea nu are caracter retroactiv, iar în cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părților, iar argumentele instanței de apel precum că după modificarea art. 21 din Legea cu privire a statului militarilor prin Legea nr. 90 din 04 decembrie 2009 Ministerul Apărării nu mai acordă militarilor prin contract dreptul la spațiu locativ din contul structurii militare sunt neîntemeate.

La fel invocă că Ministerul Apărării în cadrul examinării cauzei a recunoscut că el are dreptul la spațiu locativ din contul Ministerului, însă la moment nu dispune de astfel de spațiu și nici de surse financiare pentru procurarea spațiului locativ. Menționează, că în acest sens Ministerul Apărării nu a întreprins careva măsuri, și nici nu a prezentat instanței careva dovezi ce ar confirma intenția de a-l asigura cu spațiu locativ, făcînd trimitere doar la Hotărîrea Guvernului nr. 873 din 20 noiembrie 2012, cu privire la aprobarea obiectivelor, cerinţelor şi condiţiilor parteneriatului public-privat pentru construcţia de locuinţe şi obiective de menire social-culturală, pe care recurentul o consideră irealizabilă din motiv că la moment nu există o Lege prin care militarii ar beneficia de dreptul la spațiul locativ de serviciu.

Afirmă că dreptul său la spaţiul locativ din contul Ministerului Apărării este deja un drept obţinut care nu-i poate fi anulat, iar din cauza inacţiunilor intimatului, dînsul nu a fost asigurat cu spaţiu locativ şi consideră că numai o hotărîre judecătorească prin care Ministerul Apărării să fie obligat ca să-l asigure cu spaţiu locativ, ar face posibilă asigurarea lui cu spaţiu locativ şi respectarea dreptului său constituţional la un trai decent. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Nofit Vasile este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Nofit Vasile nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Nofit Vasile asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Nofit Vasile ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Nofit Vasile se consideră inadmisibil. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță Tamara Chişca-Doneva