2ra-2362/14 — Repararea prejudiciului material

dosarul nr.2ra-2362/14 prima instanţă: Iu. Sciaslivîi, instanţa de apel: S. Caitaz, A. Nogai, A. Doga, ÎNCHEIERE 04 septembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă, Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Cojocaru Valeriu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Compania Internaţională de Asigurări “ASITO” Societate pe Acţiuni către Cojocaru Valeriu privind repararea prejudiciului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Cojocaru Valeriu şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 24 septembrie 2013, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La data de 04 aprilie 2013 CIA „ASITO” SA, a depus cerere de chemare în judecată către Cojocaru Valeriu, solicitând în ordine de regres, repararea prejudiciului material în sumă de 2894 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a invocat, că în rezultatul accidentului rutier care a avut loc la data de 02 octombrie 2012 cu participarea autovehiculului de model VW Golf, cu nr. de înmatriculare ILBB-103, condus de pârâtul Cojocaru Valeriu, a fost deteriorat automobilul de model Opel Vectra, n/î GLAH-765 condus de Goraş Vasile. Indică reclamantul că, potrivit procesului-verbal al Poliţiei Rutiere din 02 octombrie 2012, vinovat de producerea accidentului rutier a fost recunoscut pârâtul Cojocaru Valeriu. Precizează reclamantul că deoarece posesorul autovehiculului de model VW Golf, cu n/î ILBB-103 deţinea contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, CIA „ASITO” SA a achitat despăgubirea de asigurare în sumă de 2894,00 lei.

Menţionează reclamantul, că la momentul producerii accidentului rutier pârâtul nu era inclus în contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto încheiat cu posesorul autovehiculului Costin Simion, iar potrivit art.29 lit. d) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, CIA „ASITO” SA dispune de dreptul de a înainta acţiune de regres faţă de pârât. Mai menţionează reclamantul CIA „ASITO” SA, că a propus pârâtului să achite benevol suma respectivă însă reclamaţia 01-3/14-14 din 03 ianuarie 2013 a rămas fără răspuns, iar suma până în prezent nu este achitată. Solicită reclamantul încasarea de la pârât a sumei în mărime de 2 894 lei şi cheltuielile de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 24 septembrie 2013 acţiunea înaintată acţiunea CIA „ASITO” SA a fost admisă integral. S-a încasat de la Cojocaru Valeriu în beneficiul CIA „ASITO” SA suma de 2894,00 lei cu titlu de despăgubiri şi 270 lei cheltuieli de judecată pentru achitarea taxei de stat, iar în total suma de 3164 lei. Nefiind de acord cu hotărârea instanţei de fond la data de 23octombrie 2013 Cojocaru Valeriu a înaintat cerere de apel, solicitând casarea hotărârii primei instanţe. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, a fost respins apelul declarat de către Cojocaru Valeriu şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 24 septembrie 2013 . La data de 02 iunie 2014, Cojocaru Valeriu a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, solicitînd admiterea recursului şi casarea deciziei instanţei de apel.

În motivarea recursului recurentul Cojocaru Valeriu a invocat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată, ilegală şi pasibilă de a fi casată fiind emisă cu încălcarea normelor de drept procedural. În special, invocă recurenta că decizia instanţei de apel a fost emisă cu încălcarea art. 432 alin. (4) CPC şi anume în cadru examinării cauzei aprecierea probelor a fost părtinitoare , fapt ce a dus la soluţionarea greşită a cauzei. În susţinerea celor invocate indică recurentul că, instanţa pe marginea invocării faptului precum că, fără a fi deteriorată bara de protecţie spate , era imposibil de a fi atinsă şi deteriorată capota portbagaj şi că aceasta era deteriorată până la accident , s-a limitat în a face trimitere la anexa procesului verbal al contravenţiei iar la faptul că această anexă a fost semnată fără a fi citită şi consultată deoarece trecuse mai mult de 4 ore de la locul accidentului, nici nu a luat în consideraţie.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicând corect normele de drept material. În context, Colegiul constată că instanţa de apel a elucidat pe deplin circumstanţele cauzei formulându-şi opinia corelativ cu prevederile legislaţie relevante speţei.

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.

Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel s-au pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi având în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Cojocaru Valeriu, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Cojocaru Valeriu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Ion Druţă Dumitru Mardari