- Dosarul nr.
- 2ra-3386/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 decembrie 2014
- Părțile
- Todirean Iacob vs CIA ASITO SA
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-3386/14 — Încasarea despăgubirii de asigurare
prima instanţă: L. Holevițcaia dosarul nr. 2ra-3386/14 instanţa de apel: I. Cimpoi, A. Gavrilița, A. Minciuna ÎNCHEIERE 04 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Compania Internațională de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Todirean Iacob împotriva Companiei Internaționale de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni cu privire la încasarea despăgubirii, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 09 iulie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Compania Internațională de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni, admis apelul declarat de către Todirean Iacob, casată hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău din 25 aprilie 2014 și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost admisă integral, c o n s t a t ă : La 30 iulie 2013, Todirean Iacob a depus cerere de chemare în judecată împotriva CIA „Asito” SA cu privire la încasarea despăgubirii. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la data de 23 aprilie 2012 a avut loc un accident rutier în rezultatul căruia a fost deteriorat automobilul de model „Volkswagen LT35” de culoare albă, anul producerii 2000 cu numărul de înmatriculare CND 302 nr. caroseriei WV1ZZZ2DZYX021199, ce-i aparține cu drept de proprietate. Drept urmare, reprezentanții pîrîtului au examinat automobilul și au stabilit că prejudiciul material cauzat în urma accidentului rutier din 23 aprilie 2012 constituie suma de 20 400 lei.
Menționează că, considerînd că suma de 20 400 lei nu acoperă cheltuielile minime de reparație a automobilului accidentat, s-a adresat la Centrul de Expertize Independente a Republicii Moldova pentru efectuarea unei expertizei și stabilirea cuantumului real al prejudiciului cauzat. Astfel, la data de 01 iunie 2013 a luat cunoștință de Raportul de expertiză nr. 454 întocmit de experții Centrului de Expertize Independente conform căruia suma prejudiciului materiale constituie 40 801 lei.
1 Susține că în legătură cu aceasta s-a adresat către CIA „Asito” SA și a solicitat achitarea benevolă a prejudiciului material stabilit conform raportului de expertiză nr. 454, însă solicitarea sa a fost respinsă pe motiv că suma despăgubirii a fost calculată în conformitate cu modul de determinare a uzurii în cazul pagubelor produse de autovehicule aprobat prin hotărîrea Comisiei Naționale a Pieței Financiare nr. 13/1 din 03 aprilie 2008, iar pentru examinarea posibilității reevaluării cuantumului prejudiciului material i s-a propus să prezinte facturile privind costul efectiv al reparației automobilului deteriorat. Consideră reclamantul că propunerea pîrîtului nu este o soluție reală deoarece el nu beneficiază de bani pentru a repara de sine-stătător automobilul deteriorat.
Solicită încasarea de la CIA „Asito” SA în beneficiul său a despăgubirii de asigurare în mărime de 40 801 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 25 aprilie 2014, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat de la CIA „Asito” SA în beneficiul lui Todirean Iacob suma de 20 467,38 lei cu titlu de datorie și suma de 614,02 lei cu titlu de taxă de stat, în rest cerințele au fost respinse ca neîntemeiate. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 09 iulie 2014, a fost respins apelul declarat de către CIA „Asito” SA, admis apelul declarat de către Todirean Iacob, casată hotărîrea primei instanțe și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost admisă integral fiind încasat de la CIA „Asito” SA în beneficiul lui Todirean Iacob despăgubirea de asigurare în mărime de 80 801 lei.
În susținerea concluziei enunțate instanța de apel a reținut că Raportul întocmit de către experții independenți este admisibil ca probă din motiv că asigurătorul nu a examinat bunurile avariate și nu a încheiat procesu-verbal de constatare a pagubelor, iar în astfel de cazuri, în temeiul art. 21 alin. (2) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, persoana păgubită este în drept să apeleze la serviciile experților independenți sau ale unităților de specialitate pentru constatarea pagubelor.
La data de 30 septembrie 2014, CIA „Asito” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel și parţial a hotărîrii primei instanțe, în partea încasării de la CIA „Asito” SA în beneficiul lui Todirean Iacob a taxei de stat în mărime de 614,02 lei, iar în rest să fie menținută hotărîrea primei instanțe. În motivarea recursului recurentul a invocat că instanța de apel a examinat superficial circumstanțele cauzei, nu a dovedit cu probe veridice și suficiente circumstanțele pe care le-a considerat constatate și a aplicat eronat normele de drept material și procedural. Menționează că după producerea accidentului rutier, la data de data de 07 mai 2012 reprezentantul CIA „Asito” SA în prezenţa lui Todirean Iacob și a lui Codreanu Constantin, care a fost recunoscut vinovat în comiterea accidentului rutier a perfectat procesul-verbal de constatare a pagubelor.
Potrivit pct. 6 al procesului-verbal părţile au convenit, că evaluarea costului reparaţiei va fi efectuată la unitatea de specialitate SRL „Autocomfix”, procesul- verbal fiind semnat inclusiv și de Todirean Iacob, care prin semnătura depusă şi-a exprimat acordul de voinţă asupra stabilirii evaluatorului şi pagubele constatate. 2 Astfel, conform actului de evaluare cost reparaţie întocmit de SRL „Autocomfix”, despăgubirea de asigurare constituie 20 467 lei. Afirmă că la 30 mai 2013 suma despăgubirii de 20 467 lei i-a fost propusă spre achitare lui Todirean Iacob, însă acesta a refuzat să o ridice, iar ulterior a solicitat încasarea despăgubirii de asigurare în mărime de 40 801,00 lei stabilită prin Raportul de evaluare a pagubei nr.454 din 01 iulie 2013, întocmit de SRL„CEXIN”.
Susține reclamantul că la examinarea cauzei urmează a ţine cont de faptul că contractul de asigurare în baza căruia poartă răspundere CIA„ Asito” SA este reglementat Legea cu privire la asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006 şi că compania a respectat cu stricteţe prevederile acestei legi. În aşa mod, în temeiul art. 19 Legii menționate CIA „Asito” SA a deschis dosar de daune şi a efectuat constatarea daunelor cu participarea părţilor cointeresate, iar la data de 03 mai 2012, a întocmit Procesul-verbal de constatare a daunelor nr. 120990R1, Totodată în conformitate cu prevederile art. 21 al.3, lit. f), art.23 a1. 4 din aceeași Lege care indică că costul reparaţiei se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unitatea de specialitate acceptată de părţi, părţile au convenit că evaluarea să fie efectuată la unitatea specializată SRL „Autocomfix”.
În astfel de circumstanțe consideră recurentul că prima instanță corect a concluzionat că în prezența a 2 rapoarte de evaluare a pagubelor, care conțin sume diferite, urmează a fi pus la baza actului judecătoresc, raportul care a fost întocmit cu respectarea condiţiilor impuse de legea specială.
Apreciază drept neîntemeiate referirea instanţei de apel la Raportul de evaluare a pagubei nr.454 din 01 iulie 2013, întocmit de SRL „CEXIN”, deoarece acesta nu corespunde exigenţelor Legii cu privire la asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006. La fel menționează recurentul că în cazul în care la materialele dosarului există acordul părţilor vizavi de Raportul de evaluare a prejudiciului efectuat de către SRL „Autocomfix” şi nici o parte nu a contestat acest acord, în temeiul art. 668 Cod civil acesta este obligatoriu pentru părţi, iar instanța de apel a pus la baza deciziei un alt Raport de evaluare depăşindu-şi astfel împuternicirile.
Susţine că instanţa de apel casînd hotărîrea primei instanțe a menționat doar că se încasează costul pieselor în mărime de 40 801 lei, fără a motiva decizia în acest sens și nici careva motive în respingerea Raportului de constatare tehnico-științifică nu a stabilit. Mai invocă că prin hotărîrea primei instanțe a fost admisă parțial acțiunea lui Todirean Iacob, instanța dispunînd încasarea de la CIA „Asito” SA a despăgubirii de asigurare în mărime de 20 467, 38 lei şi taxa de stat în mărime de 614,02 lei.
Precizează recurentul că nu a fost de acord cu hotărârea menţionată în partea ce ţine de încasarea sumei de 614,02 lei cu titlu de taxă de stat, și a contestat-o în instanța de apel, din motiv că compania integral a respectat prevederile legale şi încă la etapa extrajudiciară, i-a propus lui Todirean Iacob achitarea despăgubirii de asigurare stabilită conform legislaţiei în vigoare, însă ultimul a refuzat primirea sumei, preferind 3 să se adreseze în judecata şi suportînd în legătură cu aceasta cheltuieli de judecată nejustificate. Consideră că instanţa, urma să respingă cerinţele reclamantului privind încasarea cheltuielilor de judecată suportate, deoarece acestea în speța dată nu au fost necesare, iar în temeiul art. 96 al.
(1) CPC instanța judecătorească urmează să oblige partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică doar în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către CIA „Asito” SA este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către CIA „Asito” SA nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către CIA „Asito” SA asemenea aspecte nu se regăsesc. 4 Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către CIA „Asito” ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune : Recursul declarat de către Compania Internațională de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva 5