2ra-2281/14 — Încasarea sumei

dosarul nr.2ra-2281/14 prima instanţă: C. Vîrlan instanţa de apel: N. Budăi, V. Pruteanu, A. Pahopol ÎNCHEIERE 04 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă, Dumitru Mardari examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Turlacova Irina împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la încasarea sumei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 13 noiembrie 2013, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 07 februarie 2013, Turlacova Irina a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii a invocat reclamanta, că prin sentinţa judecătoriei Cantemir din 02 iulie 2009, Gheorghiţă Ivan a fost condamnat la privaţiune de libertate şi achitarea amenzii în mărime de 500 unităţi convenţionale, echivalent cu 10000 lei în beneficiul statului, iar în baza art. 90 CP pedeapsa cu închisoarea a fost suspendată pe un termen de probă de 2 ani, cu obligaţia de a nu schimba domiciliul fără consimţământul organului competent. Conform încheierii judecătoriei Cantemir din 20 noiembrie 2009, amenda de 10000 lei s-a înlocuit cu 240 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, pedeapsă care a fost executată.

La 14 februarie 2011, pentru condamnatul Gheorghiţă Ivan, reclamanta a achitat suma de 10000 lei cu titlu de amendă, în baza ordinului de încasare nr. 228388685. La 9 iulie 2012, reclamanta a înaintat Ministerului Finanţelor o cerere prin care a solicitat restituire sumei de 10000 lei, menţionând că a achitat greşit amenda Prin răspunsul adresat reclamantei nr. 19-09/1880 din 10 septembrie 2012, pîrîtul a refuzat restituirea sumei solicitate, invocînd lipsa actului judecătoresc care ar obliga Ministerul Finanţelor la restituirea sumei. Cere Turlacova Irina, încasarea sumei în mărime de 10000 lei, achitată eronat cu titlu de amendă, din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor şi cheltuielile judiciare.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 13 noiembrie 2013, acţiunea a fost admisă. Nefiind de acord cu hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 13 noiembrie 2013, la 09 ianuarie 2014, Ministerul Finanţelor a declarat apel, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea înaintată de către Turlacova Irina împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la încasarea sumei, să fie respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 mai 2014, apelul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova a fost respins şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 30 mai 2014, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea cererii de recurs, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului, recurentul a invocat că decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sunt ilegale şi neîntemeiate. În special invocă recurentul că instanţele ierarhic inferioare au încălcat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural şi anume: nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată şi a fost interpretată eronat legea. Indică recurentul că potrivit art. 239 Cod de procedură civilă, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată.

Consecvent, în conformitate cu art.241 alin.(5) Cod de procedură civilă, în motivare (a hotărîrii judecătoreşti) se indică: circumstanţele pricinii, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa. În temeiul celor indicate, susţine recurentul că pentru legalitatea hotărârii judecătoreşte este necesară evidenţierea de către instanţa de judecată a normelor materiale care au stat la baza emiterii acestei hotărâri. Mai mult, susţine recurentul că pe parcursul examinării cauzei nu a fost demonstrată legătura cauzală dintre ordinul de plată anexat la dosar şi cauza penală în privinţa lui Gheorghiţă Ivan.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărîrilor pronunţate anterior. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991) însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă s-au pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Ion Druţă Dumitru Mardari