- Dosarul nr.
- 2ra-2031/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 septembrie 2014
- Părțile
- Tentiuc Valeriu vs Ministerul Justiţiei
- Pe scurt
- Dreptul la repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei
2ra-2031/14 — Constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei
dosarul nr. 2ra -2031/14 prima instanţă M. Muruianu instanţa de apel Sv. Caitaz A. Doga A. Nogai DECIZIE 03 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Galina Stratulat Judecătorii Iurie Bejenaru Valentina Clevadî Iuliana Oprea Dumitru Mardari examinînd recursurile declarate de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi avocatul Serghei Mocanu în interesele lui Valeriu Tentiuc, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeriu Tentiuc împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Valeriu Tentiuc, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 29 noiembrie 2013 şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost admisă parţial. constată La 29 august 2013 Valeriu Tentiuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii Valeriu Tentiuc a indicat, că la 12 august 2009 s-a adresat Procurorului Buiucani mun. Chişinău cu o plîngere privind tragerea la răspundere penală a Larisei Cecan, Dinu Cecan şi Oleg Cecan, care prin înşelăciune l-au deposedat de bunul imobil din str. N. Costin 49 A mun. Chişinău. Ca urmare, la 28 decembrie 2009 prin ordonanţa Procurorului în Procuratura Buiucani mun.
Chişinău, Lucia Arseni, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe faptele indicate în plîngere. Mai menţionează că nefiind de acord cu ordonanţa privind neînceperea urmăririi penale, la 15 ianuarie 2010, 23 aprilie 2010 şi 11 august 2010 a depus plîngeri în adresa organelor procuraturii. În lipsa unui răspuns referitor la plîngerile adresate, la 12 octombrie 2010 1 a contestat la judecătorul de instrucţie al Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău ordonanţa Procuraturii Centru mun. Chişinău din 28 decembrie 2009, solicitînd obligarea de a efectua un control suplimentar. La 10 decembrie 2010 materialul a fost expediat pentru efectuarea unui control suplimentar la Comisariatul de Poliţie Buiucani mun.
Chişinău, însă răspuns nu a primit. La 31 ianuarie 2011 a depus o plîngere în adresa Preşedintelui Parlamentului, care prin scrisoarea din 10 februarie 2011 s-a readresat pentru examinare Procuraturii Generale. Menţionează că prin scrisoarea Procuraturii Buiucani mun. Chişinău din 25 iulie 2011 i s-a comunicat că la 03 mai 2011 prin ordonanţa Procuraturii Buiucani mun. Chişinău din 03 mai 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe faptele indicate în plîngere. Ne fiind de acord cu ordonanţa menţionată, la 29 iulie 2011 şi 16 august 2011 a depus plîngeri în adresa organelor procuraturii. Prin răspunsul procurorului în secţia control al urmăririi penale din 25 august 2011, i s-a comunicat că la 18 august 2011 ordonanţa Procuraturii Buiucani mun.
Chişinău din 03 mai 2011 a fost anulată ca ilegală. Ulterior, în baza plîngerii din 12 august 2009, în privinţa Larisei Cecan, Dinu Cecan şi Oleg Cecan s-a dispus pornirea urmăririi penale în baza art. 190 al. (5) Cod penal. De asemenea, invocă că la 19 ianuarie 2012 în cadrul dosarului penal a înaintat o acţiune civilă, care pînă la moment nu este examinată. Consideră că astfel i-a fost încălcat dreptul său prin durata excesivă a procesului de peste 4 ani. Solicită constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei penale pornite în privinţa Larisei Cecan, Dinu Cecan şi Oleg Cecan în baza art. 190 al. (5) Cod penal şi repararea prejudiciului moral în mărime de 100000 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 29 noiembrie 2013, acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2014, a fost admis apelul declarat de Valeriu Tentiuc, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 29 noiembrie 2013 şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost admisă parţial. A fost constatat faptul încălcării dreptului lui Valeriu Tentiuc la examinarea în termen rezonabil a cauzei penale. De la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova a fost încasat în beneficiul lui Valeriu Tentiuc prejudiciul moral în mărime de 1000 lei. În rest acţiunea a fost respinsă. La 05 mai 2014 avocatul Serghei Mocanu a declarat recurs în interesele lui Valeriu Tentiuc, împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea parţială a deciziei instanţei de apel, majorînd cuantumul prejudiciului moral pînă la 20000 lei.
Avocatul Serghei Mocanu, în motivarea recursului a menţionat că instanţa de apel la examinarea cauzei a aplicat şi interpretat greşit normele de drept material. A mai menţionat că urmărirea penală s-a efectuat cu încălcarea dreptului de efectuare a urmăririi penale într-un termen rezonabil, fapt care contravine art. 6 al Convenţiei 2 Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi anume dreptul la un proces echitabil. Astfel, invocă că cauza nu a fost expediată în termeni rezonabili în instanţa de judecată în temeiul art. 297 CPP pentru examinare în fond, din cauza comportamentului ilegal a organului de urmărire penală. Deci, efectuarea urmăririi penale pe parcursul a 2 ani în lipsa unei hotărîri irevocabile, denotă încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei.
Prin urmare, consideră că din motivul duratei excesive a urmăririi penale, Valeriu Tentiuc a fost în situaţia de imposibilitate de a soluţiona aspectul civil, care de fapt nici nu a fost soluţionat în cadrul procedurii penale menţionate. La 17 iunie 2014 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. Recurentul Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, în motivarea recursului a menţionat că instanţa de apel examinînd cauza, nu a ţinut cont de faptul că intimatul nu a avut calitatea de persoană urmărită penal, dimpotrivă acesta se consideră victimă a unei pretinse infracţiuni.
Iar în această ordine de idei Convenţia nu oferă nici un drept. De asemenea, a menţionat că Curtea de Apel Chişinău a dat o apreciere eronată a dovezilor administrate, aplicînd eronat normele dreptului material şi drept urmare a emis o decizie netemeinică. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de avocatul Serghei Mocanu în interesele lui Valeriu Tentiuc neîntemeiat şi care urmează a fi respins, iar recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe. S-a constatat, că la 12 august 2009 Valeriu Tentiuc s-a adresat Procuraturii Buiucani mun. Chişinău cu o plîngere, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a Larisei Cecan, Dinu Cecan şi Oleg Cecan, care prin înşelăciune l-au deposedat de bunul imobil din str. N. Costin 49 A mun. Chişinău. Prin ordonanţa Procurorului în Procuratura Buiucani mun. Chişinău din 28 decembrie 2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale deoarece fapta nu întruneşte elementele infracţiunii. La 15 ianuarie 2010 şi 23 aprilie 2010 Valeriu Tentiuc a depus în adresa Procurorului General al Republici Moldova plîngeri privind tragerea la răspundere disciplinară a procurorilor şi colaboratorilor vinovaţi pentru muşamalizarea şi tergiversarea cauzei.
La 11 august 2010 Valeriu Tentiuc s-a adresat cu plîngere Procuraturii Buiucani mun. Chişinău, solicitînd anularea ordonanţei Procuraturii Buiucani mun. Chişinău din 28 decembrie 2009. De asemenea, prin plîngerea din 12 octombrie 2010 adresată Procuraturii Buiucani mun. Chişinău, Valeriu Tentiuc a solicitat anularea ordonanţei Procuraturii Buiucani mun. Chişinău din 28 decembrie 2009 şi obligarea de a efectua acţiuni 3 suplimentare privind examinarea materialelor din 23 noiembrie 2009 în temeiul plîngerii depuse. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 decembrie 2010, a fost anulată ordonanţa Procuraturii Buiucani mun. Chişinău din 28 decembrie 2009, cu obligarea procurorului de a efectua un control suplimentar pe caz.
La 31 ianuarie 2011 Valeriu Tentiuc a depus o plîngere în adresa Preşedintelui Parlamentului, care prin scrisoarea din 10 februarie 2011 a fost readresată pentru examinare Procuraturii Generale. Prin răspunsul Procuraturii Buiucani mun. Chişinău din 25 iulie 2011, lui Valeriu Tentiuc i s-a comunicat, că în cadrul controlului s-a constatat că acţiunile Larisei Cecan, Dinu Cecan şi Oleg Cecan au fost examinate în ordinea art. 274 CPP, fiind emisă la 03 mai 2011 de către procurorul în Procuratura Buiucani mun. Chişinău ordonanţa privind neînceperea urmăririi penale, deoarece fapta nu întruneşte elementele infracţiunii. Ne fiind de acord cu ordonanţa menţionată, la 29 iulie 2011 şi 16 august 2011 Valeriu Tentiuc a depus plîngeri în adresa Procurorului General şi Procurorului Buiucani mun.
Chişinău, solicitînd pornirea urmăririi penale în privinţa Larisei Cecan, Dinu Cecan şi Oleg Cecan şi anularea ordonanţei Procuraturii Buiucani mun. Chişinău din 03 mai 2011. Prin răspunsul Procuraturii Gererale din 25 august 2011, lui Valeriu Tentiuc i s-a comunicat că la 18 august 2011 ordonanţa Procuraturii Buiucani mun. Chişinău din 03 mai 2011 a fost anulată ca ilegală, fiind dispusă efectuarea unui control suplimentar. Totodată, din materialele cauzei rezultă că la 19 ianuarie 2012 Valeriu Tentiuc a adresat Procurorului Buiucani mun. Chişinău o acţiune civilă, care pînă la moment nu este examinată. Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, Valeriu Tentiuc a solicitat constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi încasarea din contul Ministerului Justiţiei a sumei de 100000 lei, în vederea reparării prejudiciului moral.
Prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii pe motiv că în materia pretinselor violări privind durata procedurii penale, reclamantul nu poate pretinde încălcarea dreptului la durata nerezonabilă a procedurii penale, deoarece aceasta în sensul art. 6 al Convenţiei poate fi invocată numai de persoana căreia i s-a înaintat o acuzaţie. Instanţa de apel, fiind investită cu judecarea apelului declarat de către Valeriu Tentiuc, a ajuns la concluzia temeiniciei acestuia, casând hotărârea primei instanţe şi pronunţând o nouă hotărâre, prin care a admis acţiunea parţial, a constatat faptul încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei şi a încasat din contul Ministerului Finanț elor în beneficiul lui Valeriu Tentiuc suma de 1000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, în rest respingând acţiunea ca neîntemeiată.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, analizând materialele anexate la dosar, în coraport cu legislaţia în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios, a ajuns la concluzia că soluţia dată de către instanţa de apel este greşită. 4 În conformitate cu art. 6 CEDO, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa. Conform art. 2 al.
(1) al Legii privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti nr. 87 din 21 aprilie 2011, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de legislaţia procesuală civilă. Conform art. 1 al. (2) al legii menţionate, aplicarea şi interpretarea termenilor din prezenta lege se fac prin prisma legislaţiei naţionale, a prevederilor Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului face referinţă la faptul că în materia pretinselor violări a duratei procedurilor penale, victimele, persoanele care au înaintat o sesizare, martorii şi alte persoane participante la proces în afară de acuzat (bănuit, învinuit, inculpat) nu pot pretinde încălcarea dreptului la durata nerezonabilă a procedurilor penale, adică art. 6 §1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale poate fi invocat numai de persoana căreia i s-a înaintat acuzaţie.
La caz, se reţine că Curtea Europeană a Drepturilor Omului se referă la faptul că dacă reclamanţii nu au fost niciodată puşi sub acuzare, ei neîntrunind calitatea de „persoană acuzată”, în sensul art. 6 din Convenţie, ci dimpotrivă au pretins calitatea de victimă a infracţiunii sau au fost recunoscuţi în calitate de parte vătămată/civilă în cadrul cauzelor penale, aceştia nu vor putea cere aplicabilitatea art. 6 §1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sub aspectul tergiversării examinării procedurilor. O excepţie constituie situaţia cînd victima unei infracţiuni pretinde durata nerezonabilă a procedurilor penale în legătură cu imposibilitatea soluţionării aspectului civil şi, anume, examinarea excesiv de lungă a acţiunii sale civile în cadrul procedurilor penale.
Actele pricinii denotă faptul că Valeriu Tentiuc este persoana, care a înaintat o plîngere, în baza căreia a fost pornită cauza penală în privinţa Larisei Cecan, Dinu Cecan şi Oleg Cecan, nefiind recunoscut ca parte civilă şi sub aspectul art. 6 §1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Valeriu Tentiuc nu poate pretinde constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei în baza Legii privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti.
5 Astfel, prima instanţă întemeiat a concluzionat că sub aspectul art. 6 § 1 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Valeriu Tentiuc nu poate pretinde încălcarea dreptului la durata nerezonabilă a procedurilor penale, acest drept fiind oferit numai persoanelor cărora li s-a înaintat o acuzaţie.
În contextul celor expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prima instanţă temeinic şi legal a respins acţiunea ca neîntemeiată, pe motiv că Valeriu Tentiuc nu întruneşte calitatea procesuală respectivă şi prin urmare nu este în drept de a pretinde constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei în baza prevederilor Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de avocatul Serghei Mocanu în interesele lui Valeriu Tentiuc, a admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, de a casa decizia instanţei de apel şi de a menţine hotărîrea primei instanţe.
În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. f) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide Se respinge recursul declarat de avocatul Serghei Mocanu în interesele lui Valeriu Tentiuc. Se admite recursul declarat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova . Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2014 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 29 noiembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeriu Tentiuc împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei şi repararea prejudiciului moral.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Galina Stratulat Judecătorii Iurie Bejenaru Valentina Clevadî Iuliana Oprea Dumitru Mardari 6