- Dosarul nr.
- 3ra-819/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 septembrie 2014
- Părțile
- SRL Varo-Inform, SRL Standart, SRL Panonimedia, SRL Zelivas-Art, SRL Vion Impex vs Primarul general al mun. Chişinău, Primăria mun. Chişinău, Asociaţia Agenţiior de publicitate AAPM
- Pe scurt
- Cerinţele de bază şi specifice privind amplasarea şi dotarea obiectivelor, atribuţiile de bază ale primarului, actele primarului
3ra-819/14 — Contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului material
prima instanţă: D. Şuşchevici dosarul nr. 3ra-819/14 instanţa de apel: A. Panov, B. Bîrca, T. Pelin DECIZIE 03 septembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru, Sveatoslav Moldovan Ion Druţă, Ion Corolevschi examinând recursurile declarate de către Societatea cu răspundere limitată „Varo-Inform”, Societatea cu răspundere limitată „Standart”, Societatea cu răspundere limitată „Panonimedia”, Societatea cu răspundere limitată „Zelivas- Art” şi Primarul general al municipiului Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „Varo-Inform”, Societăţii cu răspundere limitată „Standart”, Societăţii cu răspundere limitată „Panonimedia” şi Societăţii cu răspundere limitată „Zelivas-Art”, intervenient principal Societatea cu răspundere limitată „Vion-Impex” împotriva Primarului general al municipiului Chişinău şi Primăriei municipiului Chişinău, intervenient accesoriu Asociaţia agenţiilor de publicitate „AAPM” cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 martie 2014, prin care au fost respinse apelurile declarate de către Societatea cu răspundere limitată „Varo-Inform”, Societatea cu răspundere limitată „Standart”, Societatea cu răspundere limitată „Panonimedia”, Societatea cu răspundere limitată „Zelivas-Art”,
Societatea cu răspundere limitată „Vion-Impex” şi Primarul general al municipiului Chişinău şi a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 07 noiembrie 2013, c o n s t a t ă: La 25 mai 2012, SRL „Varo-Inform”, SRL „Standart”, SRL „Panonimedia”, SRL „Zelivas-Art” au depus o cerere de chemare în judecată împotriva Primarului general al mun. Chişinău, intervenient accesoriu Asociaţia agenţiilor de publicitate „AAPM” cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantele au indicat că sunt operatori ai pieţei serviciilor publicitare, deţinând construcţii de publicitate edificate şi amplasate în temeiul autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare, eliberate de către Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Primăriei mun.
Chişinău, fiind valabile până la 31 decembrie 2012. Menţionează că la 18 aprilie 2012, Primarul general al mun. Chişinău a emis dispoziţia nr. 292-d, prin care a dispus anularea autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare, demontarea şi evacuarea dispozitivelor publicitare din segmentul de drum bd. Dacia conform anexei 1 la prezenta dispoziţie, drept motiv invocând faptul că prezentele dispozitive sunt imposibil de iluminat şi deseori au loc accidente pe acest segment de drum. Prin scrisoarea nr. 21/120i din 20 aprilie 2012 reclamantele au fost somate asupra faptului că sunt obligate să demonteze panourile publicitare până la 01 iunie 2012. Susţin că la 24 aprilie 2012, nefiind de acord cu dispoziţia menţionată, reclamantele au depus o cerere prealabilă, prin care au solicitat anularea dispoziţiei Primarului general al mun.
Chişinău nr. 292-d din 18 aprilie 2012 ca fiind ilegală, însă pînă la depunerea prezentei cereri, nu au primit nici un răspuns. Afirmă că în materialele prezentate comisiilor spre avizare nu se conţin date referitoare la statistica accidentelor în care au fost implicate panourile publicitare sau că accidentele rutiere s-au produs din vina panourilor publicitare. Mai mult, Primarul general al mun. Chişinău aduce drept argument faptul că panourile nu au condiţii de iluminare, fapte ce nu corespund realităţii, deoarece unele din ele sunt iluminate nocturn. Toate panourile sunt amplasate în segmentul despărţitor al carosabilului şi nu au nici o interferenţă cu partea carosabilă a străzii. Alte motive de anulare ale autorizaţiilor date din partea primăriei nu au fost aduse.
În acest sens, deducţia Primarului general al mun. Chişinău este una lipsită de temei de fapt şi lipsită de temei de drept, deoarece prevederile art. 29 alin. (1) lit. k) din Legea privind administraţia publică locală nu oferă primarului dreptul de a retrage autorizaţiile. Invocă că la eliberarea autorizaţiilor, au fost examinate regulile de amplasare a prezentelor construcţii publicitare şi din punct de vedere al respectării prezentelor reguli, ele respectă întocmai prevederile legale. Din aceste motivele, ele au fost prelungite nu o singură dată, fiind amplasate în perioada anilor 2000. Prin urmare, motive de anulare a acestora nu există. Afirmă că temeiul de drept indicat în partea de motivare a dispoziţiei - Legea drumurilor nr. 509-XIII din 22 iunie 1995 nu se referă la străzile municipale, deoarece obiect al reglementării prezentului act normativ sunt drumurile dintre localităţile RM şi nu cele din intravilan.
Consideră că Primarul general al mun. Chişinău ilegal şi abuziv a aplicat prevederile Legii drumurilor. Prin urmare, solicită anularea dispoziţiei pârâtului nr. 292-d din 18 aprilie 2012 despre anularea autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare. La 14 iunie 2012, SRL „Vion-Impex” au depus o cerere, prin care a solicitat admiterea în proces în calitate de intervenient principal şi anularea dispoziţiei Primarului general al mun. Chişinău nr. 292-d din 18 aprilie 2012 despre anularea autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare. Ulterior, SRL „Varo-Inform”, SRL „Standart”, SRL „Panonimedia” şi SRL „Zelivas-Art” au depus o cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând încasarea în mod solidar de la Primarul general al mun.
Chişinău şi Primăria mun. Chişinău în beneficiul SRL „Varo-Inform” a sumei de 1051244,20 lei, în beneficiul SRL „Standart” – 886196,39 lei, în beneficiul SRL „Panonimedia” – 1044959 lei şi în beneficiul SRL „Zelivas-Art” – 101470 lei, în vederea reparării prejudiciului material şi a cheltuielilor de judecată, invocând că în temeiul dispoziţiei pârâtului nr. 292-d din 18 aprilie 2012, panourile publicitare în număr de circa 100 au fost distruse prin „demontare” şi duse la un depozit din motiv că pe segmentul dat de stradă au loc des accidente de circulaţie şi strada dată nu este iluminată, neavând iluminare şi panourile respective. Menţionează că sub acelaşi pretext au fost distruse temeliile de montare ale panourilor - blocurile din beton – fundaţie a panourilor.
Susţin că deplasându-se la locul depozitării, reprezentanţii companiilor- reclamante au constatat vizual că acestea sunt deteriorate total datorită procesului de demontare folosit - tăierea banală cu instrumente pentru prelucrarea metalelor în secvenţe şi distrugerea constructivului metalic. Invocă că pentru constatarea stării funcţionabile a panourilor, reclamantele au solicitat unei companii de expertiză independentă un raport de evaluare cu scop de determinare. În baza concluziilor expertului, reclamantele au dedus faptul imposibilităţii utilizării pe viitor a prezentelor construcţii conform destinaţiei sale şi în scadent - cauzării unui prejudiciu material direct prin distrugerea proprietăţii private din partea Primăriei mun.
Chişinău în proces de executare a dispoziţiei Primarului general al mun. Chişinău nr. 292-d şi indirect prin cauzarea de daune materiale - ratarea unui venit contractat cu beneficiarii serviciilor de publicitate. De către fiecare companie au fost efectuate calculele daunelor materiale şi estimate conform standardelor evidenţei contabile şi venitului contractat ratat. Aceste daune urmează a fi rambursate de partea vinovată cauzării lor. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 ianuarie 2013 prezenta pricină a fost transmisă spre judecare conform competenţei la Judecătoria Centru mun. Chişinău. Ulterior, SRL „Vion-Impex” a depus o cerere de concretizare a pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului material, prin care a solicitat încasarea din contul Primăriei mun.
Chişinău a sumei de 237240 lei, în vederea reparării prejudiciului material. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 07 noiembrie 2013 acţiunea a fost admisă parţial şi a fost declarată nulă dispoziţia Primarului general al mun.
Chişinău nr. 292-d din 18 aprilie 2012 doar în privinţa anulării autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare nr. nr. DGAURE- REC-A-0000430-96; DGAURE-REC-A-0004032-00; DGAURE-REC-A- 0004168-00; DGAURE-REC-A-0000006-01; DGAURE-REC-A-0004033-00; DGAURE-REC-A-0003285-00; DGAURE-REC-A-0001922-98; DGAURE-REC- A-0004505-01; DGAURE-REC-A-0002809-99; DGAURE-REC-A-0003893-07; DGAURE-REC-A-0000021-95, ce aparţin SRL „Varo-Inform”; nr. nr. DGAURE- REC-A-0000616-97; DGAURE-REC-A-0004320-01; DGAURE-REC-A- 0000615-08, ce aparţin SRL „Standart”; nr. nr. DGAURE-REC-A-0006719-04; DGAURE-REC-A-0007621-05; DG AURE-REC-A-0007889-05; DGAURE- REC-A-0006721-04; DGAURE-REC-A-0007988-05; DGAURE-REC-A- 0007982-05; DGAURE-REC-A-0006722-04; DGAURE-REC-A-0007985-05; DGAURE-REC-A-0007983-05; DGAURE-REC-A-0007619-05; DGAURE-REC- A-0007981-05; DGAURE-REC-A-0007990-05; DGAURE-REC-A-0007987-05; DGAURE-REC-A-0007620-05; DGAURE-REC-A-0007986-05;DGAURE-REC- A-0007984-05, ce aparţin SRL „Panonimedia”; nr. DGAURE-REC-A-0001195- 00, ce aparţine SRL ,,Zelivas-Art” şi nr. nr. DGAURE-REC-A-0006136-03; DGAURE-REC-A-0006134-03; DGAURE-REC-A-006511, ce aparţin SRL ,,Vion-Impex”.
În rest acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 martie 2014 au fost respinse apelurile declarate de către SRL „Varo-Inform”, SRL „Standart”, SRL „Panonimedia”, SRL „Zelivas-Art”, SRL „Vion-Impex” şi Primarul general al mun. Chişinău şi a fost menţinută hotărârea primei instanţe. La 16 mai 2014, în termenul prevăzut de lege, SRL „Varo-Inform”, SRL „Standart”, SRL „Panonimedia” şi SRL „Zelivas-Art” au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel în partea respingerii pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului material şi emiterea în această parte a unei noi hotărâri cu privire la admiterea acestei pretenţii.
Recurentele SRL „Varo-Inform”, SRL „Standart”, SRL „Panonimedia” şi SRL „Zelivas-Art”, în motivarea recursului, au indicat că nu sunt de acord cu hotărârile judecătoreşti în partea respingerii pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului material. Menţionează că instanţele judecătoreşti greşit au concluzionat că nu au fost prezentate probe pertinente întru confirmarea cauzării daunelor materiale. Susţin că prima instanţă, în cadrul examinării cauzei, a constatat abuzul din partea Primarului general al mun. Chişinău şi, respectiv, ilegalitatea acţiunilor sale în privinţa anulării autorizaţiilor de construire şi amplasare a dispozitivelor publicitare din bd. Dacia, mun. Chişinău. Totodată, materialele cauzei denotă faptul că panourile publicitare ale recurentelor au fost demontate, astfel, agenţii economici fiind lipsiţi de dreptul de a activa în domeniul acordării serviciilor publicitare.
Panourile demontate au fost înregistrate la Inspectoratul Fiscal de Stat ca entităţi de acordare a serviciilor, fapte care implică impozitarea în direct a activităţilor date. Afirmă că constatând ilegalitatea acţiunilor administraţiei publice locale, care a cauzat daune materiale directe prin distrugerea bunurilor materiale, instanţele judecătoreşti nu au încasat daunele provocate, ezitând a o face, astfel, încălcând principiul imparţialităţii. Invocă că prin raporturi de expertiză s-a stabilit că proprietatea privată a fost distrusă de către serviciile Primăriei şi nu mai pot fi utilizate după destinaţie. Mai invocă că prezentele panouri sunt proprietate privată a agenţilor economici şi demontarea acestora prezintă un fapt direct de lezare a dreptului de proprietate, garantat de art. 46 al Constituţiei RM.
Menţionează că prima instanţă era obligată să apere dreptul de proprietate, deoarece nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Susţin că constatând lipsirea de proprietate şi afectarea ei în mod direct, instanţele judecătoreşti au lăsat fără examinare aceste circumstanţe, nemotivând respingerea pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului material, aceste cerinţe fiind în legătură directă cu faptele demontării panourilor publicitare şi în materialele cauzei fiind prezente raporturile de constatare-ştiinţifică, prin care se atestă demontarea acestor panouri şi distrugerea lor în procesul de demontare.
Afirmă că la examinarea prezentei cauze, instanţele judecătoreşti urmau să ţină cont de decizia Curţii Supreme de Justiţie emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a SRL „Aquarelle” împotriva Primarului general al mun. Chişinău cu privire la anularea dispoziţiei nr. 292-d din 18 aprilie 2012, deoarece ultima a fost emisă în baza aceloraşi probe şi având aceleaşi circumstanţe. Invocă că ele au prezentat extrasele contabile ale costurilor suportate pentru construcţia acestor panouri. Mai invocă că faptul deteriorării panourilor publicitare nu a fost negat de către intimat. La 02 iunie 2014, Primarul general al mun. Chişinău a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea integrală a acţiunii.
Recurentul Primarul mun. Chişinău, în motivarea recursului, a indicat că nu este de acord cu decizia instanţei de apel, deoarece instanţa de apel, prin respingerea apelului, nu a luat în consideraţie argumentele invocate de către recurent şi, anume, nu a luat în consideraţie argumentul recurentului precum că Primarul general al mun. Chişinău are dreptul de a anula în caz de necesitate urbanistică autorizaţia de construire şi amplasare a panoului publicitar. Conform pct. 8.1 al deciziei Consiliului mun.
Chişinău nr. 71/15 din 03 mai 2007 despre aprobarea Regulamentului provizoriu privind autorizarea şi amplasarea dispozitivelor de publicitate, a publicităţii, firmelor (inscripţii şi imagini exterioare) în municipiul Chişinău, dispozitivele de publicitate, amplasate pe domeniul public sau privat, constituie construcţii provizorii şi urmează a fi demontate de către proprietarii lor odată cu expirarea termenului de valabilitate al autorizaţiei privind plasarea publicităţii sau cu anularea ei de către autorităţile administraţiei publice locale. Menţionează că conform art. 2 al Legii nr. 163 din 09 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construire, construcţii cu caracter provizoriu - construcţii autorizate care, conform documentaţiei de urbanism şi de amenajare a teritoriului, au o durată de existenţă limitată, stabilită de către emitent.
Din categoria construcţiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioşcuri, gherete, pavilioane, cabine, corpuri şi panouri de afişaj, copertine, pergole sau alte obiecte similare. Susţine că conform pct. 11.1 din Regulamentul menţionat, mijloacele de publicitate exterioară sunt construcţii provizorii şi urmează a fi demontate în corespundere cu necesităţile urbanistice ale administraţiei publice locale conform legislaţiei în vigoare. Consideră că dispoziţia nr. 292-d din 18 aprilie 2012 despre anularea autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare în privinţa anulării autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare eliberate SRL „Varo-Inform”, SRL „Standart”, SRL „Panonimedia”, SRL „Zelivas-Art” şi SRL „Vion-Impex” a fost emisă legal de un organ competent, conform procedurii stabilite.
Afirmă că conform art. 29 lit. k) din Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, Primarul eliberează autorizaţii şi licenţe prevăzute de lege, având ca atribuţie de bază eliberarea autorizaţiilor, conform regulilor generale, emitentul actelor administrative este în drept de a anula, în caz dacă există unele impedimente sau cerinţe puse de legiuitor. Invocă că dispoziţia contestată a fost emisă în baza demersului nr. 7/223 din 13 ianuarie 2012 al Ministerului Afacerilor Interne, conform căruia s-a solicitat întreprinderea măsurilor din partea administraţiilor publice locale, întru ameliorarea situaţiei create, în vederea sporirii siguranţei traficului rutier, precum şi în baza demersului nr. 15271 din 08 decembrie 2011 al Comisariatului general de poliţie al mun.
Chişinău, Secţia poliţiei rutiere, conform căruia s-a solicitat reamplasarea panourilor publicitare, corespunzător prevederilor Regulamentului privind condiţiile de amplasare a obiectivelor în zona drumului public şi/sau în zona de protecţiei ale acestuia, în mod prioritar bd. Dacia. Mai invocă că instanţa de apel nu a luat în consideraţie nici argumentul precum că la momentul emiterii dispoziţiei nr. 292-d din 18 aprilie 2012 despre anularea autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare, valabilitatea autorizaţiilor de construire şi amplasare a panourilor publicitare eliberate intimatelor era deja expirată.
Astfel, la emiterea dispoziţiei nr. 292-d din 18 aprilie 2012, nu au fost lezate careva drepturi ale agenţilor economici şi consideră că nu întrunesc condiţiile art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000. În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 30 aprilie 2014 a considerat recursurile admisibile şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către SRL „Varo-Inform”, SRL „Standart”, SRL „Panonimedia” şi SRL „Zelivas- Art” neîntemeiat şi care urmează a fi respins, iar recursul declarat de către Primarul general al mun.
Chişinău întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre. Din materialele dosarului rezultă că la 18 aprilie 2012, Primăria mun.
Chişinău a emis dispoziţia nr. 292-d despre anularea autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare, prin care au fost anulate autorizaţiile de construire şi amplasare a publicităţii exterioare, prin care şi autorizaţiile de construire şi amplasare a publicităţii exterioare nr. nr. DGAURE-REC-A-0000430- 96; DGAURE-REC-A-0004032-00; DGAURE-REC-A-0004168-00; DGAURE- REC-A-0000006-01; DGAURE-REC-A-0004033-00; DGAURE-REC-A- 0003285-00; DGAURE-REC-A-0001922-98; DGAURE-REC-A-0004505-01; DGAURE-REC-A-0002809-99; DGAURE-REC-A-0003893-07; DGAURE-REC- A-0000021-95, ce aparţin SRL „Varo-Inform”; nr. nr. DGAURE-REC-A- 0000616-97; DGAURE-REC-A-0004320-01; DGAURE-REC-A-0000615-08, ce aparţin SRL „Standart”; nr. nr. DGAURE-REC-A-0006719-04; DGAURE-REC- A-0007621-05; DG AURE-REC-A-0007889-05; DGAURE-REC-A-0006721-04; DGAURE-REC-A-0007988-05; DGAURE-REC-A-0007982-05; DGAURE-REC- A-0006722-04; DGAURE-REC-A-0007985-05; DGAURE-REC-A-0007983-05; DGAURE-REC-A-0007619-05; DGAURE-REC-A-0007981-05; DGAURE-REC- A-0007990-05; DGAURE-REC-A-0007987-05; DGAURE-REC-A-0007620-05; DGAURE-REC-A-0007986-05; DGAURE-REC-A-0007984-05, ce aparţin SRL „Panonimedia”, nr. DGAURE-REC-A-0001195-00, ce aparţine SRL ,,Zelivas-Art” şi nr. nr. DGAURE-REC-A-0006136-03; DGAURE-REC-A-0006134-03; DGAURE-REC-A-006511, ce aparţin SRL ,,Vion-Impex”.
De asemenea, prin dispoziţia menţionată s-a dispus demontarea şi evacuarea dispozitivelor publicitare amplasate pe segmentul de drum din bd. Dacia (de la şos. Munceşti, fostul Post al Poliţiei rutiere pînă la str. Valea Crucii) pînă la 01 iunie 2012. Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, SRL „Varo-Inform”, SRL „Standart”, SRL „Panonimedia”, SRL „Zelivas-Art” şi SRL „Vion-Impex” au solicitat anularea dispoziţiei Primarului general al municipiului Chişinău nr. 292-d din 18 aprilie 2012 despre anularea autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare, încasarea în mod solidar de la Primarul general al mun. Chişinău şi Primăria mun.
Chişinău în beneficiul SRL „Varo-Inform” a sumei de 1051244,20 lei, în beneficiul SRL „Standart” – 886196,39 lei, în beneficiul SRL „Panonimedia” – 1044959 lei şi în beneficiul SRL „Zelivas-Art” – 101470 lei, în vederea reparării prejudiciului material şi a cheltuielilor de judecată şi încasarea din contul Primăriei mun. Chişinău în beneficiul SRL „Vion-Impex” a sumei de 237240 lei, în vederea reparării prejudiciului material. Instanţele judecătoreşti, fiind investite cu judecarea pricinii în cauză, au ajuns la concluzia temeiniciei parţiale a acţiunii, declarând nulă dispoziţia Primarului general al mun.
Chişinău nr. 292-d din 18 aprilie 2012 doar în privinţa anulării autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare nr. nr. DGAURE-REC-A-0000430-96; DGAURE-REC-A-0004032-00; DGAURE-REC- A-0004168-00; DGAURE-REC-A-0000006-01; DGAURE-REC-A-0004033-00; DGAURE-REC-A-0003285-00; DGAURE-REC-A-0001922-98; DGAURE-REC- A-0004505-01; DGAURE-REC-A-0002809-99; DGAURE-REC-A-0003893-07; DGAURE-REC-A-0000021-95, ce aparţin SRL „Varo-Inform”; nr. nr. DGAURE- REC-A-0000616-97; DGAURE-REC-A-0004320-01; DGAURE-REC-A- 0000615-08, ce aparţin SRL „Standart”; nr. nr. DGAURE-REC-A-0006719-04; DGAURE-REC-A-0007621-05; DG AURE-REC-A-0007889-05; DGAURE- REC-A-0006721-04; DGAURE-REC-A-0007988-05; DGAURE-REC-A- 0007982-05; DGAURE-REC-A-0006722-04; DGAURE-REC-A-0007985-05; DGAURE-REC-A-0007983-05; DGAURE-REC-A-0007619-05; DGAURE-REC- A-0007981-05; DGAURE-REC-A-0007990-05; DGAURE-REC-A-0007987-05; DGAURE-REC-A-0007620-05; DGAURE-REC-A-0007986-05;DGAURE-REC- A-0007984-05, ce aparţin SRL „Panonimedia”; nr. DGAURE-REC-A-0001195- 00, ce aparţine SRL ,,Zelivas-Art” şi nr. nr. DGAURE-REC-A-0006136-03; DGAURE-REC-A-0006134-03; DGAURE-REC-A-006511, ce aparţin SRL ,,Vion-Impex”, în rest respingând acţiunea ca fiind neîntemeiată.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, analizând materialele anexate la dosar, în coraport cu legislaţia în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios, a ajuns la concluzia că soluţia dată de către instanţele judecătoreşti este una greşită. Conform pct. 13 lit. a) din Regulamentul privind condiţiile de amplasare a obiectivelor în zona drumului public şi/sau zonele de protecţie ale acestuia, Anexa nr. 4 la Legea drumurilor nr. 509-XIII din 22 iunie 1995, la examinarea posibilităţii de amplasare a obiectivului în zona drumului public şi/sau în zonele de protecţie ale acestuia urmează a fi determinate şi luate în calcul asigurarea vizibilităţii.
Conform pct. pct. 15-17 din Regulamentul menţionat, amplasarea obiectivelor în zonele intersecţiilor denivelate poate fi admisă numai în cazul în care aceste obiective nu influenţează negativ asupra securităţii circulaţiei rutiere. Edificiile urmează a fi amplasate în afara limitelor ultimului element constructiv al drumului, la o distanţă de cel puţin 12 m de la marginea părţii carosabile a acestuia. La amplasarea obiectivelor pe curbe în plan, în profil, în zona trecerilor de pietoni, trebuie să fie asigurată vizibilitatea în conformitate cu documentele normative în vigoare.
Conform pct. 21 lit. lit. a), c) şi f) din Regulamentul menţionat, se interzice amplasarea obiectivelor de publicitate exterioară: la o distanţă mai mică de 6 m de la marginea părţii carosabile, precum şi în zona nodurilor rutiere, în benzile de separare, pe poduri, pe pasaje, pe estacade, pe viaducte, pe parapete rutiere, prin metoda vopsirii, încleierii pe suprafeţele părţilor componente ale drumurilor şi utilajului rutier, clădirilor şi construcţiilor, dacă aceasta nu este prevăzut în contractele cu proprietarii lor; pe sectoarele de drum cu risc sporit de accidente rutiere din afara localităţilor, la o distanţă de pînă la 250 m de ambele părţi ale sectoarelor respective; mai aproape de 50 m de trecerile de pietoni.
Din materialele dosarului şi, anume, din dispoziţia Primarului general al mun. Chişinău nr. 292-d din 18 aprilie 2012 despre anularea autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare rezultă că această dispoziţie a fost emisă în baza demersului Ministerului Afacerilor Interne nr. 7/223 din 13 ianuarie 2012 şi demersului Secţiei poliţiei rutiere a Comisariatului general de poliţie al mun. Chişinău nr. 15271 din 08 decembrie 2011. Prin demersul Ministerului Afacerilor Interne nr. 7/223 din 13 ianuarie 2012 a solicitat Primăriei mun.
Chişinău interzicerea amplasării contrar legii a panourilor publicitare, iar în cazul celor ce au fost instalate, reamplasarea conform normelor legale, cu acordul organelor de resort şi cu respectarea noilor cerinţe de amplasare a acestora, deoarece conform statisticii, din cauza tamponării cu obstacole amplasate în zona de protecţie a drumurilor publice şi, anume, panouri publicitare, construcţii de arhitectură mică, obiective rutiere, etc., în anul 2011, pe drumurile naţionale s-au comis 317 accidente rutiere, în urma cărora 68 persoane au decedat şi altele 396 au fost traumatizate, iar în urma examinărilor recente a drumurilor publice efectuate de către colaboratorii poliţiei rutiere din teritoriu s-a depistat cazuri în care la amplasarea panourilor publicitare în zona de protecţie a drumurilor nu se respectă întocmai prevederile legale sau se comit abateri de la condiţiile tehnice înaintate de autorităţile de resort şi cele eliberate de poliţia rutieră (f. d. 278, vol. I). Prin demersul Secţiei poliţiei rutiere a Comisariatului general de poliţie al mun.
Chişinău nr. 15271 din 08 decembrie 2011 Secţia poliţiei rutiere a solicitat reamplasarea panourilor publicitare corespunzător prevederilor Regulamentului privind condiţiile de amplasare a obiectivelor în zona drumului public şi/sau în zonele de protecţie ale acestuia, anexa nr. 4 la Legea drumurilor nr. 509-XIII din 22 iunie 1995, în mod prioritar bd. Dacia, deoarece panourile publicitare situate în zona drumurilor şi străzilor din mun. Chişinău reduc vizibilitatea indicatoarelor rutiere, semafoarelor, spaţiului în intersecţii şi pietonilor ce au intenţia de a tergiversa carosabilul la trecerile pietonale, distrag atenţia participanţilor la trafic, astfel, fiind create situaţii de accident şi conflict între participanţii la trafic (f. d. 279, vol. I). Conform art. 32 alin. (1) din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, în exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite dispoziţii cu caracter normativ şi individual.
Conform art. 29 alin. (1) lit. k) din Legea menţionată, pornind de la domeniile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi, stabilite la art. 4 alin. (1) din Legea privind descentralizarea administrativă, primarul exercită în teritoriul administrat următoarele atribuţii de bază: eliberează autorizaţiile şi licenţele prevăzute de lege. Reieşind din prevederile legale enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrative lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că odată ce Primarul general al mun. Chişinău eliberează autorizaţii de construire şi amplasare a publicităţii exterioare, ultimul este în drept de a anula aceste autorizaţii, în caz dacă există unele impedimente sau cerinţe puse de legiuitor.
În asemenea circumstanţe, instanţa de recurs conchide că dispoziţia Primarului general al mun. Chişinău nr. 292-d din 18 aprilie 2012 despre anularea autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare este legală şi nu sunt temeiuri pentru anularea acesteia. Cu atît mai mult cu cît, în prezent, termenul de valabilitate al autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare menţionate este deja expirat. Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge pretenţia cu privire la anularea dispoziţiei Primarului general al mun. Chişinău nr. 292-d din 18 aprilie 2012 despre anularea autorizaţiilor de construire şi amplasare a publicităţii exterioare.
De asemenea, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge şi pretenţia cu privire la repararea prejudiciului material, deoarece în autorizaţiile de construire şi amplasare a publicităţii exterioare, eliberate SRL „Varo-Inform”, SRL „Standart”, SRL „Panonimedia”, SRL „Zelivas-Art” şi SRL „Vion-Impex” a fost inclusă o condiţie, pe care acestea au acceptat-o în mod tacit prin semnarea acestor autorizaţii şi, anume, dispozitivele publicitare sunt construcţii provizorii şi urmează a fi demontate în corespundere cu necesităţile urbanistice ale administraţiei publice locale conform legislaţiei în vigoare. Astfel, SRL „Varo-Inform”, SRL „Standart”, SRL „Panonimedia”, SRL „Zelivas-Art” şi SRL „Vion-Impex” nu sunt în drept să pretindă repararea prejudiciului material.
Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către SRL „Varo-Inform”, SRL „Standart”, SRL „Panonimedia” şi SRL „Zelivas-Art”, de a admite recursul declarat de către Primarul general al mun. Chişinău, de a casa integral decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe şi de a emite o nouă hotărâre, prin care acţiunea SRL „Varo-Inform”, SRL „Standart”, SRL „Panonimedia” şi SRL „Zelivas-Art”, intervenient principal SRL „Vion-Impex” împotriva Primarului general al mun. Chişinău şi Primăriei mun. Chişinău, intervenient accesoriu Asociaţia agenţiilor de publicitate „AAPM” cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului material de respins.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Varo-Inform”, Societatea cu răspundere limitată „Standart”, Societatea cu răspundere limitată „Panonimedia” şi Societatea cu răspundere limitată „Zelivas- Art”. Se admite recursul declarat de către Primarul general al municipiului Chişinău.
Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 martie 2014 şi hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 07 noiembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „Varo-Inform”, Societăţii cu răspundere limitată „Standart”, Societăţii cu răspundere limitată „Panonimedia” şi Societăţii cu răspundere limitată „Zelivas- Art”, intervenient principal Societatea cu răspundere limitată „Vion-Impex” împotriva Primarului general al municipiului Chişinău şi Primăriei municipiului Chişinău, intervenient accesoriu Asociaţia agenţiilor de publicitate „AAPM” cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului material şi se emite o nouă hotărâre, prin care: Se respinge acţiunea Societăţii cu răspundere limitată „Varo-Inform”, Societăţii cu răspundere limitată „Standart”, Societăţii cu răspundere limitată „Panonimedia” şi Societăţii cu răspundere limitată „Zelivas-Art”, intervenient principal Societatea cu răspundere limitată „Vion-Impex” împotriva Primarului general al municipiului Chişinău şi Primăriei municipiului Chişinău, intervenient accesoriu Asociaţia agenţiilor de publicitate „AAPM” cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului material.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Tatiana Vieru Sveatoslav Moldovan Ion Druţă Ion Corolevschi