2ra-2205/14 — Repararea prejudiciul material

dosarul nr.2ra-2205/14 prima instanţă: N. Arabadji instanţa de apel: N. Vascan, E.Clim, Iu. Cotruță ÎNCHEIERE 03 septembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță Dumitru Mardari examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Finanțelor și Procuratura Generală, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Țurcanu Igor împotriva Ministerul Finanțelor, intervenient accesoriu Procuratura Generală, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 26 februarie 2014, prin care hotărîrea instanței de fond a fost menținută, c o n s t a t ă: La data de 15 iulie 2011, Ţurcanu Igor, reprezentat de avocatul Ţurcan Vasile, s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor, intervenient accesoriu Procuratura Generală, solicitînd încasarea prejudiciului material şi moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

In motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că, la data de 05 octombrie 2009 Ţurcanu Igor a fost pus sub învinuire, conform indicilor infracțiunii prevăzute de art.303 alin. (2) Cod Penal. Prin sentinţa judecătoriei Hînceşti din 11 octombrie 2010 procesul în cauză a fost încetat în legătură cu existența circumstanțelor care exclud pornirea și tragerea la răspundere penală, însă ulterior, prin Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 aprilie 2011 (devenită definitivă și irevocabilă), Țurcanu Igor a fost achitat, din motivul că fapta nu întrunește elementele infracțiunii. Consideră reclamantul că, urmare a intentării procesului penal ilegal, i-au fost cauzate prejudicii materiale şi morale, fiind-i aplicată măsura de constrîngere, obligaţiunea de a nu părăsi localitatea.

La fel, la 17 decembrie 2009 prin decizia Consiliului raional Hînceşti a fost aplicată în calitate de măsură de constrîngere - suspendarea din funcţia de vicepreşedinte al raionului, care ulterior prin încheierea Judecătoriei Hînceşti din 30 martie 2010 a fost anulată. Comunică reclamantul că, abia la 29 aprilie 2010 a fost reîncadrat în cîmpul muncii, astfel timp de 4 luni şi 13 zile, fiindu-i încălcat dreptul fundamental la muncă.

Mai indica reclamantul că, timp de aproximativ doi ani, a fost antrenat într-un proces penal în calitate de inculpat/învinuit, fiind citat de mai multe ori la organele de urmărire penală şi în instanţele de judecată - în Judecătoria Hînceşti şi la Curtea de Apel Chişinău, or, în condiţia cînd procesele judecătoreşti sunt publice, cît şi în condiţia statutului social a reclamantului, citarea şi participarea lui în proces în calitatea procesuală în speţă a devenit cunoscută pentru un public mai larg, fapt care a provocat mai frustări lui și familiei sale. Prin hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 mai 2013 cererea de chemare în judecată înaintată de Ţurcanu lgor a fost admisă parţial, fiind dispusă încasarea din bugetuI de stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM, în beneficiul lui Ţurcanu lgor suma de 30 000,00 lei cu titlu de prejudiciu moral şi 8 000,00 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţa juridică (f.d.18-21 vol.II).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 februarie 2014 au fost respinse apelurile declarate de Ministerul Finanțelor și Procuratura Generală și menținută hotărîrea instanței de fond (f.d.53-62 vol. II). La 21 mai 2014 recurentul Ministerul Finanțelor a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 februarie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărîrii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărîri, în sensul diminuării sumei despăgubirilor bănești pentru prejudiciul moral și material în limitele rezonabile.

În motivarea cererii de recurs recurentul a relevat că, o atare motivare a instanței de drept comun privind încasarea prejudiciului moral în sumă de 30 000 lei este neîntemeiată și nejustificată, în condițiile în care, instanța de fond, cît și instanța de apel la emiterea hotărîrii, nu au ținut cont de prevederile Legii nr.1545 din 25 februarie 1998, prin care urmau să mențină echilibrul între interesele individuale ale persoanei și interesele generale ale întregii societăți. La fel, consideră exagerată suma de 8000 lei încasată pentru cheltuieli de asistență juridică, avînd în vedere că ele trebuie să fie necesare, reale și rezonabile.

La data de 18 iunie 2014 Procuratura Generală a depus referință la recursul declarat de Ministerul Finanțelor, invocînd că mărimea compensației care urmează a fi calculată și achitată reclamantului/intimat nu trebuie să prejudicieze interesul public și să nu exceadă limita rezonabilă, astfel încît să nu poată fi privită ca o modalitate de îmbogățire fără justă cauză. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Analizând modul în care recurenții şi-au exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicînd corect normele de drept material şi de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurenților, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de recurentul Ministerul Finanțelor poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de recurentul Ministerul Finanțelor în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de Ministerul Finanțelor al RM, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță Dumitru Mardari Copia corespunde originalului Dumitru Mardari