- Dosarul nr.
- 2ra-2048/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 august 2014
- Părțile
- ÎM Elita-5-Auto SRL vs Bounegru Ludmila
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2048/14 — Încasarea penalităţii, dobânzii de întârziere şi cheltuielilor de judecată
prima instanţă: A. Miron nr. 2ra-2048/14 instanţa de apel: N. Craiu, M. Guzun, A. Minciuna ÎNCHEIERE 28 august 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Tatiana Vieru Judecătorii: Ion Druţă şi Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Bounegru Ludmila, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de reprezentantul Liliana Caltea în interesele întreprinderii mixte ,,Elita-5-Auto” societate cu răspundere limitată împotriva Ludmilei Bounegru cu privire la încasarea penalităţii, dobânzii de întârziere şi compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 februarie 2014, prin care s-a respins apelul declarat de Bounegru Ludmila şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 22 octombrie 2010, prin care acţiunea a fost admisă c o n s t a t ă Prin procura din 03 februarie 2010 Liliana Caltea a fost împuternicită de întreprinderea mixtă ,,Elita-5-Auto” societate cu răspundere limitată să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a semna şi depune cererea de chemare în judecată, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune (f.d. 4). La 31 mai 2010 reprezentantul Liliana Caltea a depus în interesele întreprinderii mixte ,,Elita-5-Auto” societate cu răspundere limitată cerere de chemare în judecată împotriva Ludmilei Bounegru cu privire la încasarea datoriei, penalităţii, dobânzii de întârziere şi compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reprezentantul Liliana Caltea a indicat că la 26 august 2009 întreprinderea mixtă ,,Elita-5-Auto” societate cu răspundere limitată a vândut Ludmilei Bounegru automobilul de model Haima Freema Gl5 MT, fapt ce se probează prin actul de predare-primire din 26 august 2009, contractul de vânzare-cumpărare nr. 26h-08/09 din 26 august 2009 şi factura de expediţie nr. 528880 din 26 august 2009. Ludmila Bounegru nu a achitat integral în termenul stabilit preţul bunului şi urmează să achite o penalitate de 0,5% din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere.
Cere reprezentantul Caltea Liliana încasarea din contul Ludmilei Bounegru în beneficiul întreprinderii mixte ,,Elita-5-Auto” societate cu răspundere limitată a sumei de 643 dolari SUA cu titlu de datorie, a sumei de 582 dolari SUA cu titlu de penalitate, a sumei de 34 dolari SUA cu titlu de dobândă de întârziere, a cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 2500 lei şi a taxei de stat în mărime 480 lei (f.d. 2-3). La 22 octombrie 2010 reprezentantul Caltea Liliana a depus în interesele întreprinderii mixte ,,Elita-5-Auto” societate cu răspundere limitată cerere de reducere a cuantumului pretenţiilor din acţiune, solicitând încasarea penalităţii, dobânzii de întârziere şi cheltuielilor de judecată pe motivul că la 03 august 2010 Bounegru Ludmila a achitat integral datoria restantă (f.d.
38). Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 22 octombrie 2010 s-a 1 admis cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea mixtă ,,Elita-5-Auto” societate cu răspundere limitată. S-a încasat de la Bounegru Ludmila în beneficiul întreprinderii mixte ,,Elita-5- Auto” societate cu răspundere limitată penalitatea în mărime de 582 dolari SUA, dobânda de întârziere în mărime de 34 dolari SUA şi cheltuielile de judecată în mărime de 2480 lei (f.d. 42-45). La 11 iunie 2012 Bounegru Ludmila a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 22 octombrie 2010 (f.d. 48). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 01 noiembrie 2012 a respins apelul declarat de Bounegru Ludmila ca neîntemeiat(f.d.
65-67). La 02 mai 2013 Bounegru Ludmila a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 noiembrie 2012 (f.d. 74-77). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 octombrie 2013 s-a admis recursul declarat de Bounegru Ludmila, s-a casat decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 noiembrie 2012 şi s-a restituit pricina la rejudecare la Curtea de Apel Chişinău (f.d. 57-60). Prin mandatul din 13 februarie 2013 avocatul stagiar Popovici Evghenii a fost împuternicit de Bounegru Ludmila să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca actele de dispoziţie ale instanţei de judecată (f.d. 99). La 12 decembrie 2013 avocatul stagiar Popovici Evghenii a depus în interesele Ludmilei Bounegru cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 22 octombrie 2010 (f.d.103-104). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 04 februarie 2014 a respins apelul declarat de Bounegru Ludmila şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 22 octombrie 2010 (f.d. 116-120). În motivarea soluţiei instanţele de judecată au reţinut că Bounegru Ludmila nu a achitat preţul bunului în termenul stabilit în contract şi conform pct. 3.2.2. din contractul de vânzare-cumpărare din 26 august 2009, în caz de încălcare a termenelor de achitare a automobilului, urmează să achite o penalitate în mărime de 0,5% din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere. La 05 mai 2014 Bounegru Ludmila a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 februarie 2014, solicitând admiterea acestuia şi casarea ambelor hotărâri judecătoreşti.
În motivarea cererii de recurs Bounegru Ludmila a indicat că a achitat integral costul automobilului anterior întocmirii contractului de vânzare-cumpărare şi facturii de expediţie. Instanţele de judecată nu au ţinut cont de faptul că la materialele cauzei lipseşte calculul dobânzii de întârziere şi penalităţii. Conform prevederilor contractuale, penalitatea se aplică în cazul rezilierii contractului din iniţiativa cumpărătorului înainte de transmiterea automobilului şi penalitatea este inaplicabilă în speţă. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). 2 Verificând argumentele invocate de Bounegru Ludmila în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă.
Bounegru Ludmila în cererea de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu a invocat. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din motivele menţionate şi având în vedere că Curtea de Apel Chişinău şi Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate au emis hotărâri legale, iar argumentele invocate de Bounegru Ludmila în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de Boungeru Ludmila se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: Tatiana Vieru Judecătorii: Ion Druţă Sveatoslav Moldovan 3