- Dosarul nr.
- 3ra-1082/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 august 2014
- Părțile
- Partidul Popular Republican vs Ministerul Justiţiei al RM
- Pe scurt
- Înregistrarea modificărilor şi completărilor operate în statutul şi în programul partidului politic
3ra-1082/14 — Contestarea actului administrativ
Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr. 3ra-1082/14 Judecători: A. Panov, S. Arnăut, T. Pelin Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 28 august 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecători: Ion Corolevschi, Ion Druţă, Sveatoslav Moldovan, Iuliana Oprea examinînd recursul declarat „Partidul Popular Republican”, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a Partidului Popular Republican împotriva Ministerului Justiţie al Republicii Moldova, privitor la anularea deciziei Ministerului Justiţiei nr. 17 din 09.06.2014; obligarea Ministerului Justiţiei să înregistreze modificările la statutul Partidului Popular Republican aprobat la Congresul IV din 13.04.2014; înregistrarea Programului Partidului în redacţia nouă aprobat în cadrul Congresului IV din 13.04.2014; înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a denumirii modificate din Partidul Popular Republican în partidul politic „Partidul Nostru”; înregistrarea Simbolului permanent al partidului politic „Partidul Nostru”; înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a sediului modificat al partidului politic „Partidul Nostru” pe adresa: MD-2004, mun.
Chişinău, str. Bucureşti, 117; înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a Preşedintelui partidului politic „Partidul Nostru”- Renato Usatîi; perfectarea şi eliberarea certificatului de înregistrare de tip nou a organizaţiei necomerciale - Partid şi altă organizaţie social-politică - Partidul Nostru, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 30 iunie 2014, CONSTATĂ : Partidul Popular Republican (PPR) a depus cerere de chemare în judecată, în ordinea contenciosului administrativ, împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, cu privire la anularea deciziei nr. 17 din 09.06.2014 privind refuzul Ministerului Justiţiei al RM de a înregistra modificările şi completările la Statutul Partidului Popular Republican, programul politic al acestuia, precum şi modificarea denumirii, organelor de conducere şi sediului, cu obligarea Ministerului Justiţiei al RM să emită decizie cu privire la: înregistrarea modificărilor Statutului Partidului Popular Republican aprobate în cadrul Congresului IV din 13.04.2014; înregistrarea 1 programului partidului în redacţie nouă aprobat în cadrul Congresului IV din 13.04.2014; înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a denumirii modificate din „Partidul Popular Republican” în partidul politic „Partidul Nostru”; înregistrarea simbolului permanent al partidului politic „Partidul Nostru”;
înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a sediului modificat al partidului politic „Partidul Nostru” pe adresa MD-2004, mun. Chişinău, str. Bucureşti, 117; înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a Preşedintelui partidului politic Partidul Nostru - Renato USATÎI; perfectarea şi eliberarea certificatului de înregistrare de tip nou a organizaţiei necomerciale - Partid şi altă organizaţiei social-politică – „Partidul Nostru”.
Întru motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a indicat că, la 07.05.2014 preşedintele partidului politic – „Partidul Nostru”, Renato USATÎI a depus la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova cererea cu nr. de intrare 11348 cu privire la: înregistrarea modificărilor Statutului PPR aprobate în cadrul Congresului IV din 13.04.2014; înregistrarea programului partidului în redacţie nouă aprobat în cadrul Congresului IV din 13.04.2014; înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a denumirii modificate din Partidul Popular Republican în partidul politic Partidul Nostru; înregistrarea simbolului permanent al partidului politic „Partidul Nostru”; înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a sediului modificat al partidului politic „Partidul Nostru” pe adresa MD-2004, mun.
Chişinău, str. Bucureşti, 117; înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a Preşedintelui partidului politic „Partidul Nostru” - Renato USATII; perfectarea şi eliberarea certificatului de înregistrare de tip nou a organizaţiei necomerciale - Partid şi altă organizaţiei social-politică – „Partidul Nostru”. Reclamantul menţionează că la 10.06.2014 Ministerul Justiţiei a înmînat personal preşedintelui partidului politic - Partidul Nostru, Renato USATÎI, decizia nr. 17 din 09.06.2014 privind refuzarea înregistrării modificărilor la actele de constituire şi organele de conducere şi control ale „Partidului Popular Republican”. Nefiind de acord cu decizia nominalizată reclamantul, în termen legal a depus în Curtea de Apel Chişinău cerere de chemare în judecată în procedura contenciosului administrativ.
Reclamantul consideră Decizia Ministerului Justiţiei al RM nr.17 din 09.06.2014, ca fiind neîntemeiată, ilegală şi pasibilă de a fi anulată. Întru susţinerea poziţiei sale, reclamantul a menţionat că, contrar prevederilor art. 10 alin. (3) şi 8 alin. (3) ale Legii nr. 294 din 21.12.2007 privind partidele politice, Ministerul Justiţiei al RM a adoptat decizia contestată cu încălcarea termenului legal. Astfel, invocând prevederile art. 263 Cod Civil al RM, reclamantul consideră că termenul de adoptare a deciziei contestate a expirat la data de 05.06.2014, iar Ministerul Justiţiei al RM a înmânat decizia contestată reprezentantului reclamantului doar la 10.06.2014, adică peste 35 zile din momentul depunerii cererii.
În astfel de circumstanţe reclamantul consideră că termenul legal de adoptare a deciziei a fost depăşit cu 5 zile. Totodată, mai consideră reclamantul, că temeiurile de refuz a înregistrării sunt expres menţionate doar în art. 3 alin. (1) al Legii nr. 294 din 21.12.2007 privind 2 partidele politice, însă în decizia supusă contestaţiei Ministerul Justiţiei nu invocă nici un temei legal menţionat în norma citată, limitându-se doar la o prevedere din Statutul Partidului Popular Republican, pe care o interpretează, în opinia reclamantului, contrar prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 294 din 21.12.2007 privind partidele politice.
Reclamantul consideră că, enunţul din pct. 10.5 din Statutul Partidului Popular Republican „Decizia privind convocarea Congresului este adoptată de către Consiliu cel târziu cu două luni până la data deschiderii lucrărilor lui”, urmează a fi interpretat în sensul că Consiliul poate convoca Congresul în cel mult 2 luni (60 zile) până la data desfăşurării acestuia, fapt care a şi avut loc. Consideră reclamantul, că Statutul Partidului Popular Republican, este un act intern al Partidului şi interpretarea acestuia poate fi efectuată doar de Congresul Partidului Popular Republican, adică de organul emitent. De asemenea reclamantul consideră că Ministerul Justiţiei la adoptarea deciziei contestate a interpretat prevederile art. 10 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) din Legea privind partidele politice fară a face trimitere la o lege (specială) privind interpretarea Legii nr. 294 din 21.12.2007 privind partidele politice.
Mai menţionează reclamantul că Ministerul Justiţiei RM, prin decizia contestată nu a soluţionat cererea depusă de preşedintele partidului politic - Partidul Nostru, Renato USATÎI, astfel cum aceasta a fost formulată. Reieşind din cele menţionate, concluzionează că, temeiuri legale de emiterea Deciziei nr. 17 din 09.06.2014 Ministerul Justiţiei nu a avut. Partidul Popular Republican a solicitat admiterea acţiunii, anularea deciziei Ministerului Justiţiei al RM nr.17 din 09.06.2014 privind refuzul de a înregistra modificările şi completările la Statutul Partidului Popular Republicat. Suplimentar la cele invocate în cererea de chemare în judecată, reprezentanţii reclamantului în şedinţa de judecată au mai menţionat că decizia contestată contravine prevederilor art. 11 al CEDO prin încălcarea dreptului membrilor „Partidului Popular Republican” la libera asociere.
Totodată, în calitate de practică judiciară, reprezentanţii reclamantului au invocat Hotărârea CEDO în cauza Partidul Reformator v Federaţia Rusă, menţionînd că înalta Curte a constatat că refuzul înregistrării modificărilor la Statutul partidului politic de către Ministerul Justiţiei al RM este un amestec în activitatea partidului. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 30 iunie 2014 a fost respinsă acţiunea Partidul Popular Republican ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanţa de contencios administrativ a conchis că motivele invocate de reclamant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului.
Totodată, a fost indicat că, analizînd conţinutul deciziei contestate în coraport cu materialele pricinii, instanţa de contencios administrativ consideră Decizia Ministerului Justiţiei al RM nr. 17 din 09.06.2014 ca fiind întemeiată şi legală, iar acţiunea înaintată de reclamant neîntemeiată şi pasibilă de a fi respinsă, aplicînd în acest sens prevederile art. 14, 25, 26, 27 Legea Contenciosului administrativ, art. 8, 10, 11 din Legea privind partidele politice, cu nr. 294-XVI din 21.12.2007; 3 şi art. 241, 247 Cod de Procedură Civilă al Republicii Moldova. Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 07 iulie 2014, „Partidul Popular Republican” a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 30 iunie 2014 cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă.
În argumentarea recursului recurentul a reiterat argumentele de fapt şi de drept expuse şi în cererea de chemare în judecată, invocînd totodată, că instanţa de fond a examinat superficial circumstanţele cauzei, hotărîrea recurată contravine normelor de drept material şi procedural. Recurentul a susţinut că instanţa eronat a concluzionat despre netemeinicia cerinţelor sale, or reclamantul a prezentat probe într-u confirmarea solicitărilor sale. La data de 13.08.2014, intimatul Ministerul Justiţiei al RM a depus referinţă la cererea de recurs înaintată de „Partidul Popular Republican” solicitînd respingerea acesteia, ca fiind lipsită de suport legal, neîntemeiată şi bazată pe interpretarea eronată a normelor legal.
Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat împotriva hotărîrii date în instanţa de fond şi verificînd, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul conchide că recursul declarat de „Partidul Popular Republican” este neîntemeiat şi urmează a fi respins, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC al RM instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Hotărîrea recurată a fost adoptată în conformitate cu normele de drept material şi procedural şi este bazată pe aprecierea corectă şi completă a tuturor probelor şi circumstanţelor cauzei, motiv pentru care de către Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit este considerată legală şi întemeiată.
Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, „Partidul Popular Republican” (PPR) s-a adresat către Ministerului Justiţiei al RM cu privire la înregistrarea modificărilor Statutului Partidului Popular Republican aprobate în cadrul Congresului IV din 13.04.2014; înregistrarea programului partidului în redacţie nouă aprobat în cadrul Congresului IV din 13.04.2014; înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a denumirii modificate din „Partidul Popular Republican” în partidul politic „Partidul Nostru”; înregistrarea simbolului permanent al partidului politic „Partidul Nostru”; înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a sediului modificat al partidului politic „Partidul Nostru” pe adresa MD-2004, mun.
Chişinău, str. Bucureşti, 117; înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a Preşedintelui partidului politic Partidul Nostru - Renato USATÎI; perfectarea şi eliberarea certificatului de înregistrare de tip nou a organizaţiei necomerciale - Partid şi altă organizaţiei social-politică – „Partidul Nostru”, însă răspuns la aceste cerinţe a primit decizia nr. 17 din 09.06.2014 Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova privind refuzul realizării lor. 4 Drep umare, a contestat în instanţa de contencios administrativ acţiunile pîrîtului şi instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului. Astfel, Colegiul consideră că instanţa de fond corect a concluzionat despre legalitatea acţiunilor Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, pornind de la următoarele.
Conform art. 3 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele administrative, cu caracter normativ şi individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv şi a uni terţ, emise în cadrul exercitării autorităţii publice. Examinând temeiul de drept, în baza căruia a Ministerul Justiţiei RM a refuzat reclamantului în înregistrarea modificărilor enunţate, Colegiul conchide că potrivit pct.pct.
3, 5 ale Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, anexa nr.l la Hotărârea Guvernului nr. 736 din 3 octombrie 2012 cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, precum ş: potrivit art. 11 din Legea nr. 294 din 21.12.2007 privind partidele politice, Ministerul Justiţiei RM este unica instituţie de stat învestită cu dreptul de a opera modificări în Registrul partidelor politice şi să efectueze controlul asupra respectării de către acestea a legislaţiei în vigoare.
Astfel, Colegiul consideră că Ministerul Justiţiei RM cu respectarea cadrului legal a verificat legalitatea adoptării actelor prezentate spre înregistrare şi cu justă cauză a constatat necorespunderea acestora, prevederilor pct. 10.5 din Statutul Partidului Popular Republican, art. 10 alin.(1), art. 12 alin. (1) şi art. 18 al Legii nr. 294 din 21.12.2007 or, adoptarea unei astfel de decizii este reglementată expres de art. 10 alin. (3) şi art. 8 alin. (3) al Legii nr. 294 din 21.12.2007 privind partidele politice. La acest capitol Colegiul conchide că, potrivit pct. 10.5 din Statutul Partidului Popular Republican prevede că Congresul ordinar se convoacă odată în patru ani. Decizia privind convocarea Congresului se adoptă de către Consiliul Republican, cel tîrziu cu două luni pînă la data deschiderii lucrărilor lui.
Astfel, Colegiul apreciază ca justă concluzia instanţei de fond care consideră evident faptul că, reieşind din prevederea respectivă, reclamantul avea obligaţia să respecte termenul de două luni de la adoptarea deciziei Consiliului Republican de convocare a Congresului al IV-lea, care a avut loc la data de 16.02.2014, - iar Congresul al IV-lea al partidului a avut loc la data de 13.04.2014, prematur şi cu încălcarea termenului prevăzut de propriul Statut a PPR, cu toate că potrivit art. 18 al Legii nr. 294 din 21.12.2007, partidele politice sunt obligate să respecte legislaţia Republicii Moldova şi prevederile statutelor lor. Mai mult ca atît, conform art. 10 alin (1) al Legii menţionate, modificarea sau completarea statutului şi programului partidului politic poate fi efectuată conform procedurii prevăzute în statutul partidului, iar PPR nu a respectat această procedură.
Colegiu apreciază ca justă şi concluzia instanţei de contencios administrativ conform căreia reprezentantul pârâtului corect a invocat prevederile art. 220 Cod Civil, or actele care contravin normelor imperative sunt lovite de nulitate absolută. 5 La acest capitol, Colegiul invocă şi prevederile practicii judiciare a Curţii Supreme de Justiţie în ceea ce ţine de aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează nulitatea actului juridic civil, potrivit căreia actul juridic lovit de nulitatea absolută este nul, nefiind necesară în acest sens de o hotărâre judecătorească de constatarea nulitătii absolute a acestuia. Colegiul apreciază critic interpretarea pct. 10.5 din Statutul PPR realizată de către reprezentanţii reclamantului, considerînd-o ca fiind una eronată.
În acest sens este relevantă scrisoarea Centrului Naţional de Terminologie nr. 32 din 19.06.2014, prin care Centrul a comunicat că enunţul „Congresul se convoacă o dată la patru ani. Decizia privind convocarea Congresului este adoptată de către Consiliul Republican cel târziu cu două luni până la data deschiderii lucrărilor lui”, urmează a fi înţeles că lucrările Congresului urmează a fi deschise după expirarea termenului de două luni din ziua adoptării deciziei Consiliului Republican (privind convocarea Congresului). La fel, relevantă pentru speţa dată este şi scrisoarea nr.109 din 13.06.2014 a Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, prin care s-a concluzionat că din punct de vedere lingvistic, pct. 10.5 din Statutul partidului: „Congresul se convoacă odată în patru ani.
Decizia privind convocarea Congresului este adoptată de către Consiliul Republican cel târziu cu două luni până la data deschiderii lucrărilor lui”, are următorul conţinut semantic: Intervalul de timp dintre decizia Consiliului şi desfăşurarea efectivă a Congresului este de două luni.
Totodată, Colegiul apreciază ca corectă menţiunea instanţei de contencios administrativ care consideră relevante pentru speţă dată şi practica anterioară a aceluiaşi partid la convocarea Congresului partidului şi în acest sens invocă Hotărârea Consiliului Republican al PPR din 22.05.2009 „Cu privire la convocarea Congresului III al PPR”, prin care s-a decis convocarea Congresului pentru data de 26.07.2009, adică după expirarea termenului de două luni de la data adoptării hotărârii de convocare, precum şi extrasul din procesul-verbal al Congresului III al PPR din 26.07.2009, conform cărora se probează cu certitudine faptul că anterior, PPR a respectat termenul de două luni reglementat de pct. 10.5 al Statutului PPR.
Colegiu apreciază critic şi afirmaţia reclamantului cu privire la încălcarea de către pârât a termenului legal de adoptare a deciziei. Astfel, invocarea de către reclamant la acest capitol a prevederilor art. 263 Cod civil nu poate fi reţinută de către instanţa de recurs ca fiind justă, ori curgerea termenului de o lună a fost neîntreruptă, iar prevederile normei legale menţionate se aplică doar în situaţia în care o lună se calculează fară a se ţine cont de curgerea lui neîntreruptă. În acest sens, Colegiul apreciază ca corectă concluzia instanţei de fond care consideră că sunt juste argumentele pârâtului cu trimitere la art. 264 alin. (2) al Codului Civil care reglementează că termenul stabilit în luni expiră pe data respectivă a ultimei luni a termenului.
Dacă ultima lună nu are data respectivă, termenul expiră în ultima zi a lunii. Termenul de o lună în speţă începe să curgă de la data de 07.05.2014, data la care a fost depusă cererea PPR nr. 11348 privind înregistrarea modificărilor la statut şi programul politic al Partidului Popular Republican şi reieşind din prevederile art. 264 (2) al Codului Civil, acest termen expiră la 07.06.2014 - zi de 6 sâmbătă (zi nelucrătoare, fapt notoriu ce nu necesită a fi dovedit). În conformitate cu prevederile art. 265 Cod civil, dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sâmbătă sau o zi care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, la locul executării obligaţiei este zi de odihnă, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare.
Astfel, Colegiul conchide că termenul legal de examinare de către pârât a cererii înaintate a expirat în speţă la data de 09.06.2014, termen care a fost respectat în tocmai de către Ministerul Justiţiei RM la adoptarea deciziei nr. 17 din 09.06.2014. Argumentul invocat de reclamant precum că temeiurile de refuz al înregistrării sunt expres menţionate doar în art. 3 (1) al Legii nr. 294 din 21.12.2007 privind partidele politice, iar în decizia contestată Ministerul Justiţiei RM nu invocă nici un temei legal menţionat în această normă legală, Colegiul îl apreciază ca fiind eronat şi nefondat.
Or, aceasta normă reglementează situaţia creării unui nou partid, menţionîndu- se situaţia cînd un partid politic este interzis şi nu aspecte ce ţin de speţa dosarului examinat, care are ca obiect modificările la statut, înregistrarea Programului Partidului în redacţia nouă, modificarea denumirii partidului, înregistrarea Simbolului permanent al partidului politic, înregistrarea partidului în Registrul Partidelor.
La fel Colegiul apreciază ca justă menţiunea instanţei de fond, conform căreia, nu sunt relevante menţiunile reclamantului, precum că prin actul juridic contestat i- au fost aplicate restricţii în activitatea partidului, deoarece prin decizia contestată pârâtul nu a adoptat careva restricţii vizând activitatea PPR, ci doar a refuzat înregistrarea modificărilor în actele de constituire a PPR, modificări ce contravin Legii nr. 294 din 21.12.2007 privind partidele politice, drept şi temei expres prevăzut de art. 8 alin. (3) şi 10 alin. (3) la Legii menţionate, or, reclamantul continuă activitatea sa fară a fi restricţionaţi de Ministerul Justiţiei al RM. Totodată, Colegiul concluzionează că dreptul reclamantului la libera asociere, reglementat de art. 11 al CEDO este respectat şi nu este nici cum lezat prin hotărîrea contestată.
Astfel, activitatea PPR nu este sistată, limitată, membrii PPR fiind liberi de a se asocia, convoca, adopta acte, etc. În acest sens, Colegiul constată că Ministerul Justiţiei RM nu a limitat accesul persoanelor în rândurile membrilor PPR, nu a dispus dizolvarea acestuia, etc.. PPR îşi continuă activitatea, fiind liber de a primi noi membri, nu este lipsit de posibilitatea de a participa la alegeri, etc., ori, Ministerul Justiţiei RM a refuzat doar înregistrarea modificărilor în statutul partidului din considerentele că acestea contravin normelor imperative şi propriului statut al partidului.
Mai mult ca atât, în decizia Ministerului Justiţiei RM acesta îşi manifestă disponibilitatea de a examina actele după asigurarea respectării prevederilor statutare şi a normelor legii nr. 294 din 21.12.2014, astfel PPR fiind liber de a organiza alt Congres ordinar sau extraordinar, în conformitate cu normele legale şi adoptarea modificărilor menţionate supra în strictă conformitate cu procedura stabilită de Statutul Partidului Popular Republican. 7 Urmare a celor indicate, Colegiul concluzionează că instanţa de fond a constatat şi elucidate pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond şi corect le-a încadrat în cadru legal.
În această ordine de idei şi, avînd în vedere că hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 30 iunie 2014 este legală şi întemeiată, iar recursul declarat de „Partidul Popular Republican” este nefondat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a-l respinge, cu menţinerea hotărîrii contestate. Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de „Partidul Popular Republican”.
Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 30 iunie 2014, în pricina de contencios administrativ la cererea depusă de Partidul Popular Republican împotriva Ministerului Justiţie al Republicii Moldova, privitor la anularea deciziei Ministerului Justiţiei nr. 17 din 09.06.2014; obligarea Ministerului Justiţiei să înregistreze modificările la statutul Partidului Popular Republican aprobat la Congresul IV din 13.04.2014; înregistrarea Programului Partidului în redacţia nouă aprobat în cadrul Congresului IV din 13.04.2014; înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a denumirii modificate din Partidul Popular Republican în partidul politic „Partidul Nostru”; înregistrarea Simbolului permanent al partidului politic „Partidul Nostru”; înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a sediului modificat al partidului politic „Partidul Nostru” pe adresa: MD-2004, mun.
Chişinău, str. Bucureşti, 117; înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a Preşedintelui partidului politic „Partidul Nostru”- Renato Usatîi; perfectarea şi eliberarea certificatului de înregistrare de tip nou a organizaţiei necomerciale - Partid şi altă organizaţie social- politică – „Partidul Nostru”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea 8