- Dosarul nr.
- 3ra-1662/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 noiembrie 2014
- Părțile
- Arseni Vladimir vs Comisia Electorală Centrală
- Pe scurt
- Atribuţiile Comisiei Electorale Centrale, modul de adoptare a hotărârilor Comisiei Electorale Centrale
3ra-1662/14 — Contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1662/14 Instanţa de apel: CA Chişinău – Iu. Cimpoi DECIZIE 30 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului,judecătorul: Nicolae Clima, Judecători: Tatiana Vieru, Ion Corolevschi, Oleg Sternioală,Svetlana Novac examinînd recursul, declarat de către Arseni Vladimir în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale privind contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014, prin care s- a respins contestaţia înaintată de către Arseni Vladimir, c o n s t a t ă: La 20 noiembrie 2014 Arseni Vladimir a depus o contestaţie împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea contestaţiei reclamantul a indicat că, la data de 17 noiembrie 2014 CEC a adoptat hotărârea pentru modificarea anexei la hotărîrea CEC nr. 2734 din 10 octombrie 2014 „Cu privire la înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat din Moldova, a simbolului electoral şi confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi a persoanei responsabile de finanţe”. Consideră că hotărârea nominalizată este adoptată cu încălcarea legislaţiei electorale.
Reclamantul cere verificarea legalităţii hotărârii CEC nr. 2949 din 17.11.2014 pentru modificarea anexei la hotărârea CEC nr. 2734 din 10 octombrie 2014 „Cu privire la înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat din Moldova a simbolului electoral şi confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi a persoanei responsabile de finanţe”. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 noiembrie 2014, nu s-a dat curs cererii de chemare în judecată înaintate de Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ. I s-a acordat reclamantului Arseni Vladimir un termen de pînă la 25 noiembrie 2014, ora 10:00 pentru înlăturarea neajunsurilor depistate.
I s-a explicat reclamantului Arseni Vladimir că, în cazul îndeplinirii în termen a tuturor cerinţelor enumerate în încheiere, cererea se va considera depusă la data prezentării iniţiale în judecată, iar în caz contrar, ea nu se va considera depusă şi se va restitui reclamantului fară examinare. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014 s-a respins contestaţia depusă de către Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ, a hotărîrii CEC nr. 2949 din 17.11.2014 pentru modificarea anexei la hotărîrea CEC nr. 2734 din 10 octombrie 2014 „Cu privire la înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat din Moldova, a simbolului electoral şi confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi a persoanei responsabile de finanţe” , ca neîntemeiată.
La 29 noiembrie 2014 Arseni Vladimir a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014, cu emiterea unei noi hotărâri de remitere a cauzei la rejudecare în instanţa de apel. În motivarea recursului, Arseni Vladimir a indicat că, hotărîrea instanţei de apel a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi cu încălcarea normelor de drept procedural. Totodată, mai invocă recurentul că, instanţa de apel nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru justa soluţionare a litigiului. Recurentul, Arseni Vladimir a solicitat examinarea cererii de recurs în şedinţă publică şi citarea lui în şedinţă de judecată, conform normelor de drept procedural.
În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Completul din 5 judecători poate decide invitarea unor participanţi sau reprezentanţi ai acestora pentru a se pronunţa asupra problemelor de legalitate invocate în cererea de recurs. Din sensul normei de drept citate rezultă că instanţa de judecată poate dispune examinarea cererii de recurs în şedinţă publică numai în cazul în care consideră necesar că participanţii urmează să se pronunţe asupra problemelor de legalitate invocate în cererea de recurs.
Examinând materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că propunerea de examinare a cererii de recurs în şedinţă publică şi cererea de recurs urmează a fi respinse cu menţinerea în vigoare a hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Potrivit prevederilor art. 68 alin. (6) Cod electoral, împotriva hotărârii instanţei de judecată poate fi depus un recurs în termen de 3 zile de la pronunţare.
Concomitent, potrivit art. 112 alin. (2) Cod de procedură civilă, dacă ultima zi a termenului este nelucrătoare, acesta expiră în următoarea zi lucrătoare. 2 Examinând înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că hotărârea Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 25 noiembrie 2014 (f.d.18-21). La materialele dosarului nu este dovada expedierii copiei hotărârii motivate din 25 noiembrie 2014 a instanţei de apel, astfel, prin prisma normelor legale sus- enunţate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul depus la 29 noiembrie 2014 în termen.
După cum denotă actele cauzei, reclamantul Arseni Vladimir a depus la Curtea de Apel Chişinău, contestaţia privind anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr. 2949 din 17 noiembrie 2014, pentru modificarea anexei la hotărîrea CEC nr. 2734 din 10 octombrie 2014 „Cu privire la înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat din Moldova, a simbolului electoral şi confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi a persoanei responsabile de finanţe” (f.d 2). Conform art. 26 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte, în cazul în care: este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii; este ilegal ca fiind emis cu încălcarea competenţei şi este ilegal ca fiind emis cu încălcarea procedurii stabilite.
Tot aici, instanţa de recurs reţine prevederile dispoziţiilor art. 67 alin. (1), (2) din Codul Electoral, potrivit cărora contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală se examinează în termen de 5 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai tîrziu de ziua alegerilor. Contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile consiliilor electorale de circumscripţie şi ale birourilor secţiilor de votare se examinează în termen de 3 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai tîrziu de ziua alegerilor. Contestaţiile privind acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali se examinează în termen de 5 zile calendaristice de la depunere, dar nu mai tîrziu de ziua alegerilor.
La examinarea contestaţiilor şi litigiilor, organele electorale/instanţele de judecată vor acorda prioritate celor care se referă la înregistrarea concurenţilor electorali şi la corectitudinea întocmirii listelor electorale. Totodată, instanţa de recurs reţine faptul că hotărîrile de modificare, de completare şi de abrogare a hotărîrilor adoptate anterior se adoptă în aceleaşi condiţii iar în coraborare cu prevederile art. 46 alin. (6) Codul electoral, concurentul electoral poate să-şi retragă candidatura printr-o declaraţie scrisă, adresată organului electoral care 1-a înregistrat, dar nu mai tîrziu de 7 zile pînă la ziua alegerilor.
Partidele, organizaţiile social-politice şi blocurile electorale pot opera orice modificări în listele înregistrate, cu respectarea acestui termen şi a prevederilor articolelor 79 şi 126. După expirarea termenului menţionat, înregistrarea concurentului electoral poate fi anulată doar de organul electoral care 1-a înregistrat, în baza deciziei instanţei de 3 judecată, precum şi în caz de deces al acestuia sau survenire a condiţiilor stabilite la art. 13 alin.(2). Iar în conformitate cu art. 80 Codul Electoral, concurenţii electorali au dreptul să-şi retragă candidatura, să retragă întreaga listă de candidaţi, să înlocuiască un candidat, să anuleze decizia privind includerea în listă a unui candidat anume, dar nu mai tîrziu de 7 zile înainte de ziua alegerilor.
Decizia privind retragerea candidaturii, retragerea sau modificarea listei de candidaţi se adoptă de persoana sau de formaţiunea care a înaintat candidatura ori a înaintat lista de candidaţi şi se prezintă Comisiei Electorale Centrale, aceasta aducând-o la cunoştinţa publică imediat. Astfel, instanţa de judecată constată că Comisia Electorală Centrală prin hotărârea nr. 2949 din 17 noiembrie 2014 corect şi legal a dat curs modificării anexei la hotărîrea CEC nr. 2734 din 10 octombrie 2014 „Cu privire la înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat din Moldova a simbolului electoral şi confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi a persoanei responsabile de finanţe”.
De asemenea, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate.
Prin prisma celor menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, constată că Arseni Vladimir atît în contestaţia privind anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr. 2949 din 17 noiembrie 2014, pentru modificarea anexeila hotărîrea CEC nr. 2734 din 10 octombrie 2014 „Cu privire la înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat din Moldova, a simbolului electoral şi confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi a persoanei responsabile de finanţe” nu a invocat dreptul încălcat prin actul administrativ, cît şi în cererea de recurs depusă împotriva acesteia, nu a nominalizat cert circumstanţele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi care le consideră a fi încălcate.
În această ordine de idei şi prin prisma tuturor celor menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, constată că hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 2894 din 06.11.2014 pentru modificarea şi completarea unor hotărîri ale Comisiei Electorale Centrale este legală şi întemeiată, dat fiind faptul că după cum rezultă din normele legale sus- enunţate, hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2894 din 06.11.2014, a fost adoptată în corespundere cu prevederile art. 18, 46 alin. (6) şi art. 80 din Codul Electoral, care prevăd cert că concurenţii electorali au dreptul de a-şi retrage candidatura sau întreaga listă de candidaţi, au dreptul de a înlocui un candidat sau să 4 anuleze decizia privind includerea în listă a unui candidat anume, iar instanţa de apel întemeiat şi în conformitate cu normele legale în vigoare s-a expus pe marginea litigiului dat.
Mai mult ca atât, din materialele cauzei şi din cererea de recurs depusă de către Arseni Vladimir, instanţa de recurs concluzionează că ultimul nu a indicat care drept al său a fost lezat sau care prevedere a Codului electoral care după părerea acestuia au fost încălcate prin adoptarea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr. 2949 din 17.11.2014. Astfel, argumentul recurentului Arseni Vladimir precum că hotărîrea contestată este ilegală pe motiv că Comisia Electorală Centrală a ignorat prevederile art. 66- 68 din Codul Electoral este neîntemeiat, fapt din care considerente urmează a fi respins iar hotărîrea instanţei de apel menţinută.
Mai mult de cît atît, în conformitate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 239 -XVI din 13.11.2008 cu privire la transparenţa în procesul decizional, în cazul actelor ce urmează a fi adoptate de către Comisia Electorală Centrală în perioada electorală, proiectele de decizii urgente pot fi supuse elaborării şi adoptării fără respectarea etapelor prevăzute de legea menţionată. Astfel, avînd în vedere circumstanţele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014, este întemeiată şi legală, din care considerente, recursul declarat de Arseni Vladimir urmează a fi respins iar hotărârea contestată urmează a fi menţinută.
În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Arseni Vladimir. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale privind contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru Ion Corolevschi Oleg Sternioală Svetlana Novac 5