- Dosarul nr.
- 2rh-235/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 20 august 2014
- Părțile
- Nicoara Lucia vs Zatica Andrei
- Pe scurt
- Temeiurile declararii revizuirii
2rh-235/14 — Declararea nulă a contractului și recunoașterea dreptului de proprietate
Prima instanţă: Judecătoria Botanica mun. Chişinău dosarul nr. 2rh-235/14 Judecător: S. Teleucă Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: N. Budăi, M. Guzun, L. Popova Instanţa de recurs: CSJ- N. Cernat, V. Arhip, Sv. Filincova ÎNCHEIERE 20 august 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii – Galina Stratulat, Valentina Clevadî Iuliana Oprea, Maria Ghervas examinînd cererea de revizuire depusă de Zatîca Andrei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nicora Lucia împotriva Zatîca Andrei, cu privire la declararea nulităţii contractului şi recunoaşterea dreptului de proprietate, şi cererea reconvenţională depusă de Zatîca Andrei către Nicora Lucia, cu privire la apărarea dreptului de proprietate, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 23 februarie 2012, prin care recursul declarat de către Zatîca Andrei a fost considerat inadmisibil, c o n s t a t ă: La 12 februarie 2010, Nicora Lucia a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Zatîca Andrei cu privire la declararea nulă a contractului de vînzare- cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate.
În motivarea acţiunii reclamanta Nicora Lucia a indicat că, în 1997 1-a cunoscut pe Zatîca Iurie, cu care ulterior s-a căsătorit. La acel moment ambii erau în relaţii de căsătorie şi nu afişau relaţiile lor. Indică că, în 1999 împreună cu Zatîca Iurie a cumpărat apartamentul nr. 19 din mun. Chişinău, bd. Dacia nr. 60/5, pe care la propunerea ei l-a înregistrat după Zatîca Andrei, care este tata lui Zatîca Iurie. Susţine că, negocierile cu vînzătorii le-a purtat ea, întrucît Zatîca Andrei locuia în s. Copanca. Apartamentul litigios a fost cumpărat la preţul de 5000 dolari SUA, care au fost adunaţi de la nunta din prima căsătorie, care a avut loc în anul 1996. Deoarece, viaţa în comun nu a fost una reuşită, după un an de la căsătorie, a încetat să locuiască împreună cu primul soţ, însă au rămas în relaţii de căsătorie, care a fost desfăcută abia în anul 2002, cînd a început să locuiască cu Zatîca Iurie.
În anul 2003 a înregistrat căsătoria cu Zatîca Iurie şi din căsătorie, la 04 noiembrie 2003 s-a născut fiul lor comun, Zatîca Andrei. Mai indică Nicora Lucia că din momentul procurării apartamentului a locuit în el, i-a făcut reparaţie capitală, a schimbat uşile, geamurile şi podeaua. Menţionează Nicora Lucia că la 31 ianuarie 2010 a decedat soţul acesteia Zatîca Iurie. După deces, pîrîtul Zatîca Andrei, cu care a fost în relaţii foarte bune, însă ulterior, influenţat de fosta soţie a soţului, Zatîca Olga, i-a declarat că urmează să elibereze apartamentul. Indică reclamanta Nicora Lucia că, nu dispune de alt spaţiu locativ, toţi banii pe care i-a avut i-a cheltuit pentru procurarea apartamentului şi i-a investit în reparaţie.
Reclamanta Nicora Lucia solicită, a declara nul contractul de vînzare- cumpărare nr. 2521 din 12 august 1999 asupra apartamentului nr. 19 din mun. Chişinău, bd. Dacia nr. 60/5 prin care Zatîca Andrei a devenit proprietarul imobilului şi a recunoaşte dreptul de proprietate asupra apartamentului litigios după Nicora Lucia. La 21 aprilie 2010, Zatîca Andrei a depus cerere reconvenţională împotriva lui Nicora Lucia cu privire la apărarea dreptului de proprietate. În motivarea cererii Zatîca Andrei a indicat că, la 20 august 1999 a devenit proprietarul apartamentului nr. 19 din mun. Chişinău, bd. Dacia nr. 60/5, în baza contractului de vânzare-cumpărare, care a fost înregistrat la O.C.T. Chişinău pe data de 26 octombrie 1999. Din data semnării contractului a început să posede, folosească şi să administreze bunul procurat.
La 31 ianuarie 2010 a decedat fiul său, Zatîca Iurie, care era în căsătorie cu Nicora Lucia. Indică că, cu un an înaintea decesului, fiul lui nu mai locuia împreună cu Nicora Lucia, erau în procesul desfacerii căsătoriei. Mai indică Zatîca Andrei că, întorcându-se în apartament, a stabilit că nu mai are acces în el, deoarece Nicora Lucia a schimbat lacătul de la uşă şi s-a instalat cu traiul în el. Zatîca Andrei solicită revendicarea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 19 din mun. Chişinău, bd. Dacia nr. 60/5, prin evacuarea reclamantei Nicora Lucia cu toţi membrii familiei acesteia, cu restituirea acestui bun în proprietatea sa, încasarea din contul pîrîtei în folosul său a sumei de 100 Euro lunar pentru toata perioada de încălcare a dreptului de proprietate şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, municipiul Chişinău din 31 martie 2011 cererea de chemare în judecată a Luciei Nicora a fost admisă. S-a declarat nul şi fără efecte juridice contractul de vânzare-cumpărare nr. 2521 din 12 august 1999 asupra apartamentului nr. 19 din mun. Chişinău, bd. Dacia nr. 60/5 şi s-a recunoscut dreptul de proprietate a Luciei Nicora asupra apartamentului nr. 19 din mun. Chişinău, bd. Dacia nr. 60/5. Prin decizia Curţi de Apel Chişinău din 21 iulie 2011 a fost respins apelul declarat de către Zatîca Andrei şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica, municipiul Chişinău din 31 martie 2011. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 23 februarie 2012, recursul declarat de către Zatîca Andrei a fost considerat inadmisibil.
Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 18 iulie 2012 cererea de revizuire depusă de către Zatîca Andrei a fost respinsă ca fiind inadmisibilă. La 30 mai 2014, Zatîca Andrei, în mod repetat, a depus cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs, solicitînd admiterea revizuirii, casarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 23 februarie 2012, cu remiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău. În motivarea cererii de revizuire revizuientul Zatîca Andrei a invocat prevederile art.449 lit. c), precum că instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. Verificînd temeiurile invocate în cererea de revizuire în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. 451 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447 Cod de procedură civilă, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexîndu- se probele ce le confirmă. În conformitate cu prevederile art. 451 alin. (4) Cod de procedură civilă, nu se admite depunerea repetată a cererii de revizuire în aceleaşi temeiuri. Din materialele cauzei rezultă că, revizuientul Zatîca Andrei a depus la Curtea Supremă de Justiţie la 02 aprilie şi la 02 mai 2012 cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 23 februarie 2012, invocînd prevederile art. 449 lit. b) şi c) Cod de procedură civilă.
Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 18 iulie 2012 cererea de revizuire depusă de către Zatîca Andrei a fost respinsă ca fiind inadmisibilă. La 30 mai 2014, revizuientul Zatîca Andrei, contrar prevederilor art. 451 alin. (4) Cod de procedură civilă, în mod repetat, în baza aceluiaşi temei prevăzut de art. 449 lit. c) Cod de procedură civilă, a depus cerere de revizuire. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că admiterea cererii de revizuire ar contravine şi principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat şi ar constitui o violare a art. 6 §1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărîrile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Roșca contra Moldovei din 25 februarie 2005 şi în cazul Popov (nr.2) contra Moldovei din 06 decembrie 2005, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului caracterului irevocabil al hotărîrilor judecătoreşti, care cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Competența instanţelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.
Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci cînd este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, nu se admite depunerea repetată, în baza aceloraşi temeiuri, a cererii de revizuire, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de Zatîca Andrei ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Zatîca Andrei, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 23 februarie 2012, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nicora Lucia împotriva Zatîca Andrei, cu privire la declararea nulităţii contractului şi recunoaşterea dreptului de proprietate, şi cererea reconvenţională depusă de Zatîca Andrei către Nicora Lucia, cu privire la apărarea dreptului de proprietate. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat Valentina Clevadî Iuliana Oprea Maria Ghervas